Decizia civilă nr. 2886/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 2886/2011
Ședința din data de 04 iulie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. I. I. JUDECĂTOR : A. C. JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de reclamanta S. DE C. - D. PENTRU P. C. împotriva sentinței civile nr. 4406 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata A. N. DE A. F. PRIN D. G. A F. P. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 27 iunie 2011, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi .
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.4406 din 17 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C. s-a admis excepția inadmisibilității pentru suma de 13.226 lei și s-a respins acțiunea în contencios administrativ ca neîntemeiată pentru restul sumei de 14.733 lei, acțiunea fiind formulată de reclamanta S. DE C. - D. PENTRU P. C., în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. PRIN D. G. A F. P. C., având ca obiect anularea D. nr. 199/2009 a D. C..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut faptul că prin contestația depusă în condițiile art.205 din OG 92/2003 reclamanta a contestat D. de impunere nr.632/22 iulie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, împotriva raportului de inspecție fiscală generală nr. 24.907/21 iulie 2009 și a deciziei nr. 6. iulie 2009 privind nemodificarea bazei de impunere doar pentru suma de 14.733 lei.
Prin urmare, în condițiile în care, pe calea contestației a fost contestată doar suma de 14.733 lei, și nu întreaga sumă de 27.959 lei apreciem că este întemeiată excepția inadmisibilității din perspectiva art. 7 din L. 554/2004 cu privire la această sumă, neputându-se ca pe calea acțiunii în contencios administrativ instanța să se pronunțe asupra exonerării în întregime a reclamantei de la plata sumei de 27.959 lei.
Așa fiind, pentru suma de 13.266 lei s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a constatat că prin D. 199/(...) emisă de D. C. prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 632/22 iulie 2009 pentru suma de 14.733 lei și totodată contestația formulată de reclamantă împotriva D. privind nemodificarea bazei de impunere nr. 6. iulie
2009, s-a respins ca neîntemeiată contestația declarată împotriva D. 632/2009 și ca lipsită de interes contestația formulată împotriva D. 633/2009.
Cu privire la partea din decizie care privește soluționarea contestației împotriva D. 632/2009, a reținut că reclamanta invocă faptul că în mod eronat organul fiscal refuză să le acorde înlesnirile la plata obligațiilor fiscale în condițiile în care beneficiază de aceste înlesniri în baza L. 147/2004 și OUG
29/2005.
Prin urmare, cauza supusă soluționării este stabilirea momentului de la care petenta poate benefica de înlesnirile la plată prevăzute pentru unitățile de cercetare, dezvoltare, reorganizate ca institute, centre și stațiuni de cercetare- dezvoltare, respectiv de la data intrării în vigoare a L. 147/2004 sau după data publicării în M. O. a hotărârii de guvern privind reorganizarea unităților de cercetare, dezvoltare și parcurgerea procedurii privind ajutorul de stat în condițiile în care, până în prezent, nu este publicată nici o hotărâre de guvern privind reorganizarea Stațiunii de C., D. pentru P. C..
Verificând actele normative invocate care au prevăzut reorganizarea unităților de cercetare, dezvoltare ca instituții publice cu personalitate juridică în subordinea A. de Ș. A. și S. „. I.-Ș. a constat că reorganizarea acestora se face prin hotărâre a G. în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a OUG
78/2003. Termenul sus menționat a fost modificat conform punctului 26 din L.
147/2004 privind aprobarea OUG 78/2003 pentru modificarea și completarea
L. 290/2002, la două luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență. Reorganizările ulterioare acestui termen se fac la propunerea A. de Ș. A. și S. „. I.-Ș. , tot prin hotărâri ale G.. Mai apoi, potrivit art.2 alin.1 și 2 din OUG 29/2005 privind modificarea L. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a A. de Ș. A. și S. „. I.-Ș., unitățile de cercetare și dezvoltare care nu s-au organizat până atunci, se reorganizează până la data de 31 decembrie 2005, în baza unor hotărâri de G.
Apoi, potrivit art. 3 alin.6 din OUG 29/2005 privind modificarea L.
290/2002 rezultă că scutirea de la plata obligațiilor bugetare neachitate de care beneficiază unitățile sus menționate în baza L. 147/2004 urmează a fi stabilite de către organele competente ale M.ui F. P. după publicarea în M. O. a hotărârilor G. privind reorganizarea unităților sus menționate în instituții publice.
În raport de actele normative sus menționate, s-a apreciat că acordarea înlesnirilor este condiționată de publicarea în M. O. a hotărârii de G. privind reorganizarea unității de cercetare, dezvoltare, în sensul sus menționat.
Deși legiuitorul a prevăzut mai multe termene pentru reorganizarea, prin hotărâre de guvern a acestor unități, din actele dosarului rezultă că nu a fost emisă și publicată în M. O. al României hotărârea de G. privind reorganizarea Stațiunii de C., D. pentru P. C..
În aceste condiții, deși argumentele reclamantei sunt întemeiate în ceea ce privește dreptul pe care acordat de legiuitor, totuși, în condițiile în care acest drept este condiționat de emiterea hotărârii de G. sus menționată, a apreciat că în mod corect D. C. a concluzionat că nu este în măsură să dispună aplicarea înlesnirilor la plată solicitate de reclamantă .
În ceea ce privește soluția de respingere ca lipsită de interes a contestației formulată de petentă împotriva D. 633/2009, s-a apreciat soluția legală prin prisma art. 205 alin.4 din OG 92/2003 conform căruia este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau în lipsa acestuia. Cum prin acest act administrativ fiscal nu a fost stabilită vreo obligație de plată datorată bugetuluide stat de către reclamantă, instanța a apreciat că în mod corect pârâta a respins ca lipsită de interes contestația împotriva acestei decizii.
Așa fiind, în temeiul art. 8-18 din L. 554/2004, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. DE C. - D. PENTRU P. C., în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. PRIN D. G. A F. P. C., pentru restul sumei de 14.733 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. de C. D. pentru P. (S.C.D.P.) C. solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței recurate ca netemeinică și nelegală, iar în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii în contencios administrativ, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivele de recurs se arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ pentru suma de 13.226 lei, având în vedere faptul că Tribunalului C. a admis excepția inadmisibilității pentru suma de 13.226 lei, motivând că s-a contestat, prin plângerea prealabilă formulată în temeiul art.205 - 207 C. proc. fisc., legalitatea sumei de 14.733 lei. Această motivare nu poate fi primită, întrucât prin contestația formulată în baza textelor legale anterior menționate, recurenta a solicitat, printre altele, și anularea D. D. C. nr.632/2009, contestând astfel legalitatea sumei de 27.959 lei, reprezentând obligații fiscale principale și obligații fiscale accesorii. Or, în pronunțarea sentinței recurate, prima instanță nu a ținut cont de faptul că procedura prealabilă a fost legal îndeplinită, inclusiv în ce privește suma de 13.226 lei, și avea dreptul de a solicita, pe calea acțiunii în contencios administrativ, anularea actelor mai sus menționate și, pe cale de consecință, exonerarea de la plata sumei de 27.959 lei.
Pe de altă parte, arată că prin D. D. C. nr.199/2009, organul fiscal era obligat să se pronunțe asupra legalității actelor administrative contestate în temeiul art.205 C. proc. fisc., în ce privește obligarea la plata sumei de 27.959 lei, reprezentând obligații fiscale neexigibile.
Prin urmare, în motivarea sentinței recurate, prima instanță a dispus admiterea excepției inadmisibilității, cu încălcarea dispozițiilor art.205-207 C. proc. fiscală și art.7 alin.(1) din L. nr.554/2004. În acest sens, este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., în baza căruia solicită admiterea prezentului recurs formulat împotriva Sentinței Tribunalului C.-N. nr.4406/2010.
2. În ce privește condiționarea acordării înlesnirilor la plată de emiterea unei hotărâri de guvern, recurenta consideră că, instanța de fond a apreciat în mod eronat, faptul că dreptul său de a beneficia de inlesnirile fiscale prevăzute de art.III alin.(l) și (6) din OUG nr.29/2005 este condiționat de emiterea unei hotărâri de guvern de reorganizare a instituției noastre.
În fapt, natura juridică a unei hotărâri de guvern este cea de act administrativ emis "pentru organizarea executării legilor" [.08 alin.(2) din
Constituția României revizuită]. În baza art.1 alin.(l) din L. nr.90/200l, G.ul asigură realizarea politicii interne a țării și exercită conducerea generală a administrației publice. Hotărârea de guvern, ca act administrativ de autoritate, are o forță juridică identică cu a altor acte unilaterale care emană de la organele statului în realizarea puterii de stat, dar inferioară forței juridice a legii (Antonie Iorgovan Tratat de drept administrativ, voI. II, Editura AlI Beck, București 2005 p.65).
Având în vedere art.l din L. nr.45/2009 cu privire la importanța activității de cercetare a unităților de cercetare, dacă reorganizarea s-ar i - face în temeiul unei hotărâri de guvern, s-ar încălca atât principiul constituțional alseparației puterilor în stat, cât și temeiul constituțional al emiterii hotărâri lor de guvern [. alin.(4) și art.l08 alin.(2) din Constituția României revizuită].
Pe de altă parte, acordarea acestor facilități fiscale în favoarea SCDP C. este motivată de rolul activității de cercetare - dezvoltare. Potrivit art.1, alin.(2) din L. nr.45/2009, activitatea de cercetare desfășurată de unitățile de cercetare dezvoltare "constituie prioritate natională sustinută de stat, fiind organizată și coordonată potrivit reglementărilor lega le în vigoare". Din interpretarea art.l și art.56 din L. nr.45/2009, rezultă că facilitățile fiscale garantate de art.III alin.(l) și (6) din OUG nr.29/2005 sunt modalități de susținere financiar fiscală acordate unităților de cercetare-dezvoltare pentru stimularea propriilor activități de cercetare.
În acest sens, invederează instanței de recurs faptul că aceste facilități fiscale sunt acordate ope legis, în baza OUG nr.29/2005. Astfel, prin art.III, alin.(l) și (6) din OUG nr.29/2005, înlesnirile fiscale se acordă independent de emiterea unei hotărâri de guvern privind reorganizarea . Deoarece rolul hotărârii de guvern privind reorganizarea de a aplica OUG nr.29/2005 și nu de a modifica prevederile exprese ale acestui act normativ, G.ul și organul fiscal competent nu pot invoca neaplicarea legii prin inexistența unui act administrativ.
În fapt, art.III alin.(6) din OUG nr.29/2005 obligă autoritățile competente să ia act de faptul că unitățile de cercetare-dezvoltare beneficiază de scutire a totală de la plata unor obligații fiscale datorate la bugetul de stat sau de reeșalonarea plății acestora.
Recurenta beneficiază de aceste scutiri în baza legii, cu atât mai mult cu cât, potrivit reglementărilor legale în vigoare, acordarea înlesniri lor fiscale nu este la latitudinea organului fiscal. Acesta trebuie să aplice legea, să ducă la îndeplinire dispozițiile legale imperative cu privire la acordarea înlesnirilor fiscale, iar prin aplicarea L. nr.45/2009 și a OUG nr.29/2006, să opereze în evidența sa scutirile prevăzute de aceste acte normative.
În concluzie, în pronunțarea sentinței re curate, prima instanță a încălcat art. III alin.(l) și (6) din OUG nr.29/2005, deoarece a apreciat, în mod eronat, că facilitățile prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate sunt acordate în urma intrării în vigoare a hotărârii de guvern privind reorganizarea.În acest sens, este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., în baza căruia solicităm admiterea prezentului recurs formulat împotriva Sentinței Tribunalului C. N. nr.4406/2010.
3. În ceea ce privește achitarea obligațiilor fiscale datorate de recurenta față de bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de sănătate, recurenta solicită a se constata că așa cum a arătat și în acțiunea introductivă, este o instituție publică reorganizată în subordine a A. de Ș. A. și S. "Gh. I.-Ș."
(A.S.A.S.), în temeiul L. nr.l47/2004, în acest sens nefiind necesară adoptarea unei hotărâri de guvern. In acest context, reorganizarea ca instituție publică în subordine a A.S.A.S. reprezintă unul dintre motivele pentru care recurenta a beneficiat de alocarea unor sume de bani de către M. A. și D. R. în vederea achitării obligațiilor fiscale restante la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sănătate, conform art.20 alin.(l) din OUG nr.103/2010.
Subliniază faptul că, în urma alocării fondurilor de la bugetul de stat în temeiul actului normativ mai sus menționat, suma totală pe care instituția noastră a achitat-o în data de (...) este de aproximativ 10.515.706 lei. Prin urmare, obligațiile fiscale totale care nu au fost achitate de recurenta sunt, în prezent de aproximativ 4.236.777 lei.
În speță, apreciează că sumele cuprinse în actele administrative contestate nu sunt datorate în totalitate , deoarece din fondurile care i-au fost alocate de la bugetul de stat în baza OUG nr.l03/2010 au fost stinse și majoritatea datoriilor cuprinse în deciziile în discuție.
Or, prin menținerea dispozițiilor sentinței recurate, i s-ar încălca dreptul de proprietate asupra acestor sume ce au fost achitate, dar care sunt în continuare inscrise în deciziile în discutie. În această ipoteză, aceste acte administrative ar fi în continuare aplicabile, iar recurenta ar avea obligația de a plăti datorii pe care deja le-am achitat.
Analiza recursului formulat în raport de motivele evidențiate prin memoriu și prevederile legale incidente relevă următoarele:
Reclamanta S. DE C. - D. PENTRU P. C. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. PRIN D. G. A F. P. C. prin acțiunea în contencios administrativ formulată solicită instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea ca nelegală a D. D. nr.199/(...), a D. D. C. nr. 632/22 iulie 2009 de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, a D. nr.6. iulie 2009 privind nemodificarea bazei de impunere și a raportului de inspecție fiscală generală nr. 24907/21 iulie 2009, anularea actelor și operațiunilor administrative care au stat la baza actelor sus menționate, exonerarea reclamantei de la plata sumei de 27.959 lei reprezentând obligații fiscale neexigibile, cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost motivată prin invocarea faptului că aceste acte sunt nelegale deoarece beneficiază de înlesniri la plata obligațiilor fiscale restante în temeiul legilor care reglementează reorganizarea unităților de cercetare - dezvoltare ca instituții publice, respectiv în baza L. 147/2004 și OUG nr.29/2005. Cu toate că cele două acte normative reglementează aceste înlesniri de la plata obligațiilor fiscale, pârâta refuză să le acorde facilitățile fiscale, apreciază reclamanta, în mod abuziv.
Reclamanta, în concluzie a arătat că a fost reorganizată ca instituție publică, fiind cuprinsă în anexa nr.1a) la poziția 5.2 din L. 147/2004, este evident, că le sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin.6 din OUG 29/2005. Mai arată faptul că aceste înlesniri fiscale se acordă independent de emiterea unei hotărâri de guvern privind reorganizarea sa. Mai invocă faptul că decizia D. C. respinge ca lipsită de interes contestația reclamantei împotriva deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr.6. iulie 2009, fără a motiva în drept și în fapt respingerea acestei contestații.
Prima critică vizează modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității pentru suma de 13.226 lei apreciindu-se că au fost greșit aplicate prevederile art.205 -207 C.pr.fiscală.
Critica recurentei nu poate fi primită prin raportare la conținutul contestației formulate și limitele investirii organului fiscal în raport de prevederile art.205 din Codul de procedură fiscală.
Omisiunea contestării anumitor măsuri dispuse prin actul administrativ contestat nu poate suplinită prin formularea unor critici ulterior emiterii deciziei de soluționare a contestației.
Limitele investirii organului fiscal sunt cele stabilite prin contestația formulată care a vizat doar suma de 14.733 lei iar menționarea generică a nelegalității în întregime a actului atacat în nici un caz nu poate fi interpretată în maniera dorită de recurentă în sensul în acre ar extinde investirea organului fiscal respectiv a instanței cu privire la toate sumele consemnate în actul contestat.
Prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare a prev. art.7 din L. nr.554/2004 în raportare la prevederile art.205-207 C.pr.fiscalăpronunțând o hotărâre legală sub acest aspect în raport de prevederile art.109
C.pr.civ.
Aserțiunile recurentei referitoare la reorganizarea sa prin modificările aduse L. nr.290/2002 prin L. nr.147/2004 nu pot primi valențele pe care le urmărește aceasta.
Unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexele nr. 1a) și 2 și la pct. 1, 2 și 3 din anexa nr. 5 se reorganizează ca institute, centre și stațiuni de cercetare-dezvoltare, organizate ca instituții publice cu personalitate juridică, în subordinea A. de Ș. A. și S. "G. I.-Ș." potrivit art. unic alin.6 (12) din L. nr.147/2004.
Reorganizarea acestor entități ca instituții publice cu personalitate juridică trebuie realizată prin hotărâre de G. așa cum se menționează în chiar cuprinsul textului legal indicat.
Menționarea în anexa nr.1 A la poziția 5.2 din L. nr.147/2004 a recurentei nu poate primi valența dată de aceasta acestei consemnări potrivit căreia reorganizarea entității ar fi fost deja realizată.
Contrar susținerilor recurentei reorganizarea se realizează prin hotărâre de guvern care așa cum evidențiază și aceasta potrivit art.108 alin.2 din Constituția României se emite pentru organizarea executării legilor.
Menționarea în anexă nu este de natură a atrage aplicarea prevederilor legale de favoare din OUG nr.29/2005.
Determinarea entităților cărora urmează să li se acorde înlesniri la plata obligațiilor fiscale constând în scutirea totală de la plata obligațiilor fiscale și în reeșalonări ale datoriilor către bugetul de stat nu poate fi realizată în maniera dorită de recurentă stabilirea acestor entități fiind realizată prin raportare la prevederile legale de favoare ori recurenta nu apare ca fiind subiect al acestora având în vedere că în ceea ce o privește procedura instituită prin L. nr.147/2004 nu a fost finalizată, demersurile acesteia realizate în vederea emiterii hotărârii de G. pentru obținerea drepturilor stabilite prin textul de care înțelege să se prevaleze nefiind finalizată așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei prezentate în fața instanței de fond.
Prima instanță a reținut în mod corect urmarea interpretării actelor normative invocate că momentul de la care se poate susține că au fost îndeplinite toate exigențele în vederea reorganizării entităților în sensul afirmat de recurentă este acela al publicării în monitorul oficial a hotărârii de G. privind reorganizarea etapă care așa cum a fost evidențiat nu a fost epuizată.
Aserțiunile recurentei vizând acordarea drepturilor stabilite de OUG nr.29/2005 ope legis sunt corect însă aceste prevederi vizează doar entitățile care îndeplinesc criteriile stabilite în textul legal de favoare ceea ce nu se verifică în ceea ce o privește pe recurentă întrucât aceasta nu îndeplinește una din condițiile esențiale respectiv aceea de a fi finalizat reorganizarea în sensul stabilit de legiuitor.
Hotărârea pronunțată de prima instanță este în conformitate cu prevederile art.III alin.1 și 6 din OUG nr.29/2005 reflectând o riguroasă aplicare și interpretare a acestei norme.
Susținerile recurentei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate asupra unor sume ce au fost achitate dar care sunt în continuare înscrise în deciziile contestate nu pot fi acceptate întrucât pentru ipoteza în care au fost alocate fonduri destinate în scopul stingerii datoriilor determinarea cuantumului a sursei respectiv a destinației bugetare a acestora este imperios necesară.
Radierea din cuprinsul actelor de control respectiv a titlurilor executorii emise în baza acestora a unor sume în considerarea împrejurării că au fostacordate facilități în vederea achitării lor nu poate fi realizată în maniera dorită de recurentă stingerea datoriilor urmând a fi menționată în etapa punerii în executare a titlurilor , cu atât mai mult cu cât obligațiile au fost stabilite prin acte emise la 22 iulie 2009 menținute prin decizia emisă la (...) iar sumele despre care se face vorbire au creditat contul recurentei la (...) astfel că nu poate apărea ca motiv de nelegalitate cel evidențiat de recurentă.
Considerentele evidențiate au relevat că nici unul din motivele de recurs invocate nu este prezent prima instanță realizând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente, nefiind prezent ca atare motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ., nici una din criticile ridicate nefiind confirmată astfel că în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta S. de C. D. pentru P. C. împotriva sentinței civile nr.4406 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
DE C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S. de C. D. pentru P. C. împotriva sentinței civile nr.4406 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al
Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iulie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, M. I. I. A. C. M. S. L. F.red.A.C./S.M.
2 ex. - (...)jud.fond.B. A.
| ← Decizia civilă nr. 45/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4799/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
