Decizia civilă nr. 30/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 30/2011
Ședința publică din data de 30 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: F. T. JUDECĂTOR: M. H. JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de reclamanta T. ANA M. împotriva deciziei civile nr. 2. din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. S. - A. F. P. A O. ȘIMLEU S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M.LUI, având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, datorat pentru contestația în anulare(...), contestatoarea a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, achitată cu chitanța nr. 11020110022 din (...) și timbru judiciar de 0,3 lei, iar la data de (...), intimata D. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 319 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. CURTEA P rin Decizia civilă nr. 2717 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) s-a admis recursul declarat de D. G. a F. P. a jud. S. în nume propriu și pentru A. F. P. S. S. împotriva sentinței civile nr.2901 din 10 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S., pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă. S-a menținut dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținuturmătoarele: Prin sentința civilă nr. 2901 din 10 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S., s-a admis acțiunea reclamantei T. ANA-M. împotriva ADMINISTRAȚIEI F. P. Z., DIRECȚIEI GENERALE A F. P. - S. și s- a dispus anularea adresei nr. 2132 a pârâtei A. F. P. Z. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 3.896 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă, de la data plății până la restituirea efectivă. S-a respins cererea de chemare în garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M.. Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin chitanța TS5 1941602/(...) reclamanta a achitat în contul pârâtei suma de 3.896 lei, cu titlu de taxă de poluare, iar restituirea acesteia se impune în contextul în care a fost încasată în temeiul unui act normativ contrar normelor comunitare, respectiv art. 110 par. 1 din TFUE. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs,D. G. a F. P. a județului S. înnume propriu și pentru A. F. P. Ș. S.niei solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru M.. De asemenea, a solicitat respingerea acțiuniiformulate de reclamantă, în principal, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca nefondată. Pârâta a susținut că reclamanta nu a atacat un act administrativ în înțelesul art. 2 din Legea nr. 554/2004, deoarece adresa emisă de A. S. S. și atacată de acesta, nu constituie act administrativ, fapt pentru care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă pe calea contenciosului administrativ. Referitor la aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A., pârâta a arătat că în conformitate cu art. 1 din O. nr. 50/2008 taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 3 alin. 1 și art. 5 alin. 4 din ordonanță, taxa se calculează de organul fiscal, dar banii încasați constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A., astfel că în mod greșit prima instanță a apreciat că suma a fost încasată de la reclamantă este administrată de către M. F. În concluzie, pârâta a susținut că nu organul fiscal, obligat prin sentința recurată la restituirea sumei solicitate de reclamantă, este beneficiar al plății, și prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamantă. În final, pârâta a precizat că acțiunea reclamantei trebuia respinsă ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Analizând recursul formulat de pârâtă, raportat la probele administrateîn cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea a reținuturmătoarele: Analiza recursului reclamantei implică în mod necesar analiza excepției de inadmisibilitate. În acest context, Curtea a reținut că obiectul acțiunii este incompatibil cu procedura contenciosului administrativ fiscal guvernată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare. Astfel, cererea de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal trebuie mai întâi precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere, în baza căruia a fost stabilită și încasată respectiva taxă. Cererea de anulare a adresei nr. 7024 din (...) emisă de AFP Z. nu satisface exigențele procedurale ale contenciosului administrativ fiscal. Și este așa, deoarece adresa respectivă conține de fapt soluționarea pe cale administrativă a cererii de restituire de către organul fiscal, mai precis conține refuzul de a se restitui suma solicitată de petent. Curtea a observat că taxa de poluare a fost stabilită printr-un act de impunere, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 2986 din 24 ianuarie 2009 (f. 26 dos. fond) conform normelor legale în vigoare la această dată. Astfel, așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 50/2008 stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzut expres că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală. Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitorul delegat în conținutul art. 7 din OUG nr. 50/2008 și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. Astfel fiind, decizia de calcul a taxei de poluare întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală. Curtea a observat că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a mărginit să declanșeze un litigiu distinct ce are ca obiect anularea dresei ce conține refuzul de restituire a taxei de către administrația fiscală și restituirea taxei plătite pornind de la premisa că aceasta a fost încasată nelegal de autoritatea fiscală. În fapt, Curtea a constatat că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza Rotaru împotriva României). Și este așa, deoarece între procedura prealabilă prevăzută la art. 7 din Legea de drept comun a contenciosului administrativ și calea contestației prev. de art. 7 din OUG nr. 50/2008 și art. 205 și urm. C. sunt importante deosebiri. Procedura prealabilă consacrată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 declanșează un control administrativ al actului administrativ contestat de către emitentul actului sau organul ierarhic superior și are ca obiect în general orice tip de act administrativ tipic pe când procedura prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 și art. 205 și urm. C. presupune declanșarea unui control administrativ pe calea contestației ce are ca obiect un act administrativ fiscal în sensul dat de art. 41 C. care este realizat de către organul de soluționare a contestațiilor în materie fiscale după distincțiile prevăzute la art. 209 C. Curtea a constatat așadar că, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel dacă s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar însemna ca, în speță, validând demersul reclamantului, să-l repunem pe acesta în termenul procedural de 30 de zile prevăzut la art. 207 C. și să fie posibilă a fi examinată pe cale directă legalitatea actului administrativ fiscal, ceea ce evident iarăși nu poate fi admis. Ținând seama de aceste argumente, celelalte motive de recurs invocate de recurent nu se justifică a mai fi analizate. Având în vedere motivele de fapt și de drept reținute în precedent, Curtea în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. a admis recursul cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii ca inadmisibile a acțiunii promovate de reclamant. Urmând aceeași rațiune, s-au menținut dispozițiile de respingere a cererii de chemare în garanție. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta T. Ana M., solicitând completarea hotararii pronuntate decizia nr. 2. intrucat instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere respectiv "sa se constate incompatibilitatea dintre modificarile aduse O. 50/2008, respectiv O. nr. 2. și O. nr. 7. si art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene". Dupa cum rezulta si din hotararea pronunțată, instanța s-a limitat doar la motivarea unei excepții de procedură. In opinia sa, insa, considera ca ordinea fireasca era sa se judece primul capat de cerere (in baza art. 148, alin.2 Constitutia Romaniei coroborat cu principiile din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene art. 1- 10) si ulterior, daca nu exista incompatibilitate intre actele normative invocate, sa se aplice dispozițiile din dreptul național (art. 205 C.proc.fisc.). Aplicarea, cu prioritate a legii fiscale interne, in dauna dreptului comunitar, infrange nu numai dispozițiile constituționale mai sus amintite, (art. 148), dar pune serioase semne de intrebare asupra indeplinirii obligatiei de loialitate comunitara asumate de R. ca stat membru. Fata de aceste scurte considerente solicita ca instanța ar trebui sa se pronunțe si cu privire la acest capăt de cerere. Analizând contestația în anulare formulată, Curtea constată următoarele: Prin contestația în anulare formulată, se critică o decizie prin care a fost admis recursul declarat de organele fiscale competente teritorial împotriva unei sentințe a Tribunalului S., care a fost modificată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibile, pe considerentul că reclamanta- contestatoare nu a urmat calea procedurală specială prev. de art. 205 și urm. C., neformulând contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, a cărei restituire s-a dispus de către instanța de fond. Deși cererea nu a fost motivată în drept, având în vedere specificul cauzei, Curtea urmează a analiza ambele ipoteze care ar putea fi, de principiu, compatibile cu susținerile din contestația în anulare, conform cărora instanța de recurs nu s-a pronunțat pe fondul litigiului, fiind invocată incompatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu dreptul comunitar. Cu privire la prima dintre tezele cuprinse în textul art. 318 C.pr.civ., În doctrină s-a arătat că o astfel de cerere, respectiv contestația în anulare specială întemeiată pe existența unei greșeli materiale poate fi promovată cu succes doar în ipoteza în care sunt îndeplinite cumulativ următoarelecondiții: să fie invocate greșeli materiale cu caracter procedural, cum ar fi: respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat rezultă că cerere a fost depusă la poștă înăuntrul termenului defipt de lege, respectiv este esențial ca pentru verificarea acestor greșeli să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. De asemenea, greșeala trebuie să fie săvârșită de instanța de recurs, ea trebuind să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, ea trebuind să fie rezultatul omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, în acest sens fiind subliniată împrejurarea că cererea nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor, întrucât acestea echivalează cu o greșeală de judecată. S-a mai subliniat faptul că greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării unui text de lege, ea fiind necesar a fi esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, soluția ar fi fost alta. Or, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză, nefiind vorba despre erori cu caracter procedural, care să nu presupună reaprecierea probelor, neputând constitui temei al unei contestații în anulare, respectiv al unei căi de atac de retractare. Astfel, ierarhizând motivele de nelegalitate invocate prin recurs, acestea au fost analizate în ordinea dată de efectele pe care le-au produs cu privire la demersul reclamantei, respectiv instanța de recurs s-a pronunțat, cu prioritate, cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, iar admiterea acesteia a făcut de prisos orice referire la fondul litigiului, respectiv la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu exigențele textului art. 110 par. 1 din TFUE. Din această perspectivă, au fost subliniate deosebirile existente între textul art. 7 din Legea nr. 554/2004 și calea contestației prev. de art. 7 din OUG nr. 50/2008 și art. 205 și urm. C., fiind evident că nu este vorba despre o situația în care instanța de recurs să fi confundat date materiale din dosar. Pe de altă parte, aceste statuări sunt valabile și dacă s-ar aprecia că intenția contestatoarei a fost aceea de a se prevala de prev. art. 318 teza a II- a C.pr.civ., pronunțarea pe excepție dispensând instanța de recurs de orice altă analiză. În plus, din moment ce petenta nu a fost titulara recursului declarat, este discutabil în ce măsură are calitate și interes să invoce nepronunțarea cu privire la un motiv de casare sau modificare, specificul cauzei fiind de natură să ducă la o concluzie negativă. Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge cererea formulată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge contestația în anulare declarată de T. ANA M. împotriva deciziei civile nr. 2717 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 30 martie 2011. Red.M.B./dact.L.C.C. 2 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 914/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2638/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
