Decizia civilă nr. 330/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 330/2011

Ședința publică de la 28 I. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N.

JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR S. AL H. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 4212 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. G.-I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4212 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul F. G. I. împotriva pârâtei I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A. și a fost obligată pârâta la înmatricularea autoturismului marca Volkswagen, nr. identificare W., fără plata taxei de poluare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de identificare W., din Republica Cehă, stat membru al UE. Autoturismul a fost inițial înmatriculat în Republica Cehă, însă prin adresa nr. 35049 din (...), pârâta a refuzat înmatricularea definitivă pe numele reclamantului motivând că nu a achitat taxa de poluare pentru autovehicule, prevăăzută de OUG nr. 5..

În susținerea cererii, reclamantul a invocat în drept Legea nr. 554/2004 și dispozițiile art. 95 aparagraful 1 din TUE.

Instanța de fond reține că prin adresa nr. 35049/(...) pârâta a comunicat reclamantului faptul că nu poate da curs înmatriculării autovehiculului fără achitarea taxei de poluare, deoarece acest lucru este prevăzut în OUG nr. 5., art. 3, care prevede că intră sub incidența taxei autvehiculele din categoriile M1-M3 și N1- N3 cum sunt definite în RNTR2"; iar conform art. 4 „obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Constată instanța de fond că potrivit art. 2141 - 2143 din Codul fiscal și pct.

311 -312 din Normele Metodologice de A. a C. F., taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Conform art. 90 par. 1 din T.ul constitutiv al UE, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

Prin introducerea art. 2141 - 2143 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din TCE, în sensul că a intorodus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România.

În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E..

Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).

În acest context instanța constată că reclamantul nu datorează vreo sumă potrivit legislației comunitare, astfel că refuzul pârâtei de a-i înmatricula mașina fără plata taxei apare nelegal din punctul de vedere al legislației comunitare, sens în care pârâta a fost obligată să procedeze la înmatricularea mașinii reclamantului fără plata taxei de poluare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul critică modul de interpretare a legii deoarece OUG 5. stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la fondul pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului.

Mai arată recurentul că taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 5. nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului, iar pe de altă parte această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand importate din statele membre ale UE, cu tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze un autovehicul, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.

Caracterul taxei, ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art. 1 al 2 al OUG nr. 5., în care sunt enumerate categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează să fie finanțate ca urmare a aplicării acestui act normativ.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 al. 1 pct. 9 și art.3041 C. pr.civ., raportat la art. 20 al. 1 din Legea nr. 554/2004.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciatca fiind nefondat din următoarele considerente:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecatii si plecand de aspectele concrete ale spetei trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar.

Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de identificare W., din Republica Cehă, stat membru al UE. Autoturismul a fost inițial înmatriculat în Republica Cehă, însă prin adresa nr. 35049 din (...), pârâta a refuzat înmatricularea definitivă pe numele reclamantului motivând că nu a achitat taxa de poluare pentru autovehicule, prevăzută de OUG nr. 5., iar fără plata taxei de poluare nu se poate da curs cererii de înmatriculare a autovehiculului.

Analiza trebuie efectuată, în primul rând, prin relevarea scopului urmărit de către

Guvernul României prin adoptarea celor două ordonante de urgență. A., în preambulul Ordonantei de U. nr. 2. se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei

financiare și econo mice în luna octo mbrie, care relevă o scădere importan tă a p iețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a s ectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională ;

- faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească , iar la un loc de

muncă în industria constructoare sun t 4 locuri de muncă în industria furnizoare ,,

Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O. nr. 5., care potrivit enuntului din preambulul acestui act normativ urmarea initial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea

unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru î ncadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de J. a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Schimbarea de intentie declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protectie a mediului prin imbunatatirea calitatii aerului si pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislatia comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule.

Intentia legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. nr. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor întrecontribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O. nr. 2.. Impactul negativ in plan social enuntat în preambulul ordonantei a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. nr.

2., anterior analizat.

Trebuie enuntat în acest context si faptul ca, desi initial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second-hand, prin modificările O. nr. 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,, . Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. nr. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din T.ul de I. a C. E.

A., în jurisprudența referitoare la art. 90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor.

In consecință, atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare.

In urma modificărilor aduse prin O. nr. 2. si O. nr. 7., norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din T.ul

CE. A., exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii E. si care se înmatriculează în România si autoturismele second-hand deja înmatriculate în România si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speta fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discutie si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul CE. A., prin declansarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației romanești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini deocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare.

C. a menționat doua aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate in perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără să fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate în România în aceeași perioada dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.

În consecință, față cele menționat anterior, în condițiile art. 304 pct. 9

C.pr.civ., se va respinge recursul declarat și se va menține în întregime hotărârea atacată, cu motivarea precizata.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C., R. P. DE C. SI Î. A A. împotriva sentinței civile nr. 4212 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, din (...).{ F. |

PREȘEDINTE,

G.-A. N.

JUDECĂTOR,

D. M.

JUDECĂTOR,

S. AL H.

GREFIER, A. B.

}

Red.DM Dact.D.C./2ex/(...) Jud.prima instanță C. C.;

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 330/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal