Decizia civilă nr. 3306/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 3306
Ședința publică din 19 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTORI : A. C.
C. P.
G.: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul P. V. E. împotriva Sentinței civile nr.73 pronunțată în data de (...), în dosarul nr.(...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimatele A. F. P. B. S., D. G. A F. P. M.,
A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 21,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei, D. G. a F. P. M., în nume propriu și pentru A. F. P. B. S. - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă raportat și la dispozițiile art.8 și art. 10 alin.2 din L. nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A Prin sentința civilă nr.73 pronunțată în data de (...), în dosarul nr.(...) al T.ui M. s-a respins acțiunea promovată de reclamantul P. V. E. în contradictoriu cu pârâții A. F. P. B. S., D. G. a F. P. a J. M. și M. M. - A. F. pentru M.. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit art. 4 lit. a, autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare în sensul art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1, iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară. Din analiza prevederilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare în vigoare la data de (...), instanța consider că norma de drept intern nu este neconformă cu art. 90 din TCE, actual nr. 110 T.. Scopul general al art. 90 TCE, în prezent art. 110 din Tratatul de funcționare a U. E., este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță, concluzie la care a ajuns însăși C. E. în urma numeroaselor sesizări pe acest aspect. Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a considerat că taxa pe care reclamantul este obligat să o achite pentru înmatricularea autoturismului său, nu apare ca fiind neconformă cu art. 110 din T., situație în care acțiunea este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare ținând seama de art. 18 al. 1 din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva sentinței a declarat recurs P. V. E., arătând că și-a cumparat din Franta un autovehicul marca Ford, inmatriculat pentru prima data in F ranța la (...). A fost in imposibilitate de a-l înmatricula in R.ia, fara achitarea taxei spcciale de poluare la parata in cuantum de 34271ei, taxa pe care a achitat-o și i s-a emis chitanta seria TS4B nr. 0751081 din (...). Inca de la inceput a cunoscut ca aceasta taxa este ilegala, insa pentru a-i putea folosi proprietatea, a fost necesar sa o achite. A solicitat paratei sa-i restituie suma sus mentionata, insa prin D. ( Adresa ) nr. 14639/(...) cererea i-a rost respinsa. A atacat aceasta Decizie cu contestatie la D. F. P. M. insa prin D. nr. 603 din (...) i-a fost respinsa contestatia, retinandu-solicitarea sa de restituire a sumei este tardiv formulata, iar exceptia prcscriptiei procedurii prealabile, nu poate fi reținută, deoarece in speta sunt incidente prevederile art. 7 alin. 1 indice 1 din L. nr. 554/2004 potrivit carora " In cazul actului administrativ normativ plangerea prealabila poate fi formulata oricand ", sens in care nu intervine prescriptia. Dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității E. prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare. Reglementarea instituită prin dispozițiile art. 90 paragraful 1 are ca efect interzicerea discriminării fiscale între produsele importate si cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România, Dispozițiile T. din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica C. E. de J. prin hotărârile date în cauzele Costa/Enel și Simmenthal. Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția R., potrivit cărora, ca urmare a aderării la U., prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2. România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare prin L. nr. 1., de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Privind reglementarea internă, arată că taxa specială de poluare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin L. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehicule, iar după modificarea acestei legi prin OUG 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-e categorii de persoane exceptate. Din această perspectivă nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C. proc.civ., Curtea reține următoarele: Contenciosul administrativ fiscal a fost definit drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și/sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii, pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal, definit de art.41 C.. Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate. Legiuitorul a statuat prin art.7 din OUG 50/2008 că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art.7 din OUG 50/2008 apare doar ca o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile, iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. Potrivit art.205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Conform art.6 alin.2 din L. 554/2004, actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art.7 alin.1, dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională. În speță, însă, nu sunt aplicabile prevederile art.7 alin.1 din L. 544/2004 întrucât obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 alin.1 teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe pe care reclamantul o consideră nedatorată îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii. Art.8 alin.1 din L. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se i se opune refuzul explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atâta timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii sale are deschisă calea prevăzută de art.1 alin.1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar a fost pusă în discuție prin lansarea unei proceduri de infringement de către C. E., la data de (...), în temeiul art. 226 din Tratatul CE, iar la data de (...), C. a comunicat autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (cauza 2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second hand în România cu art. 90 din Tratatul Comunității E.). Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar. Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere inclusiv soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea tardivității contestației formulate la organul fiscal nu îi poate fi aplicată reclamantului, corectă fiind așadar soluționarea cauzei pe fond. Pe fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente: În speță, organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern la data de (...), în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare. Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a U. E. a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că dreptul U. se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punereaîn circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul U. nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 T., o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de (...). Având în vedere considerentele expuse, curtea apreciază că subzistă motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii; taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din T., motiv pentru care cererea de chemare în judecată va fi admisă, va fi anulată D. DGFP M. nr.603/(...), pârâtele urmând a fi obligate a-i restitui reclamantului suma de 3427 lei achitată necuvenit cu titlu de taxă de poluare. Cât privește cererea privind acordarea dobânzii de 1% conform Codului fiscal, instanța o va respinge, constatând că, în temeiul art.3 alin.3 din OG 9/2000 și art.1084 raportat la art.1082 C., în speță s-ar fi datorat dobânda legală, nu cea fiscală solicitată de reclamant. În consecință, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., instanța va admite recursul formulat de reclamant și va modifica hotărârea recurată în sensul că va admite acțiunea reclamantului, va anula D. DGFP M. nr.603/(...), va obliga pârâtele să restituie reclamantului suma de 3427 lei achitată cu titlu de taxă de poluare. La solicitarea reclamantului, în temeiul art.274 C.proc.civ., instanța le va obliga pe pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 64,95 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar pentru fond și recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de P. V. E. împotriva sentinței civile nr. 73/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamant. Anulează decizia DGFP M. nr.603/2010. Obligă pârâtele să îi restituie suma de 3.427 lei, reprezentând taxă de poluare. Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 64,95 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. S. A. C. C. P. M. ȚÂR R ed. C.P./Dact.GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: S. O.
| ← Decizia civilă nr. 1596/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3948/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
