Decizia civilă nr. 3371/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3371/2011
Ședința publică de la 22 S. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâta A. N. PENTRU P. M., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu A. C. DE I.RMARE A. O. M. G. - I. O., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...) s-au depus la dosar, de către intimată, concluzii scrise.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4298 din 10 decembrie 2010 a T.ui C. s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta A. C. DE I.RMARE A. O. M. G. - I. O. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU P. M., iar aceasta din urmă a fost obligată să furnizeze reclamantei informațiile de interes public solicitate de aceasta prin cererea înregistrată la pârâtă în data de 20 aprilie 2010. A fost respinsă cererea de acordare a daunelor cominatorii.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a procedat la examinarea conținutului cererii de informații înregistrată sub nr. 40 din 15 aprilie 2010 și a constatat că informațiile solicitate se încadrează în categoria informațiilor publice și pot fi comunicate reclamantei în modalitatea prevăzută de art. 23 din Normele Metodologice ale Legii nr. 544/2001.
În privința daunelor cominatorii a constatat instanța de fond că acestea au fost solicitate pe dreptul comun și au fost respinse de către instanță deoarece pentru executarea silită a obligațiilor de a face se urmează procedura prevăzută de art. 580 ind. 2 și urm. C.pr.civ. iar art. 580 ind. 3 alin. 5 C.pr.civ. prevede în mod expres că pentru neexecutarea obligațiilor de a face sau de a nu face nu se pot acorda daune cominatorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. PENTRU P. M. solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În conținutul recursului pârâta a detaliat punctual motivele pentru care nu se impune o comunicare separată a informațiilor solicitate de către reclamantă prin cererea în discuție.
Astfel, în privința informațiilor de la pct. 1 pârâta a arătat că în baza
Ordinului nr. 466/2008 al M.ui M. și Dezvoltării Durabile a fost organizată activitatea comisiei de securitate biologică care este un organism științific interdisciplinar fără personalitate juridică, independent în desfășurareaactivității sale științifice și cu rol consultativ în procesul de luare a deciziilor de către A. N. PENTRU P. M.
Arată pârâta că membrii comisiei nu sunt funcționari publici/demnitari ci alcătuiesc un forum științific național astfel încât nu există obligația de a face publice documentele solicitate de către reclamant.
Cu privire la informațiile de la pct. 2, 6 și 15 pârâta a arătat că toate actele întocmite de către comisie care au caracter public au fost postate pe pagina de internet a pârâtei putând fi consultate acolo.
Referitor la informațiile de la pct. 9 pârâta a arătat că nu are în evidență și nici nu are competența legală de a deține date cu privire la nominalizările pentru selecția membrilor comisiei.
În drept pârâta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Reclamanta a solicitat prin intermediul concluziilor scrise respingerea recursului - fila 74.
Analizând recursul formulat, Curtea îl apreciază nefondat din următoarele considerente:
În condițiile art. 7 din Legea nr. 544/2001 instituțiile publice deținătoare ale unor informații publice au obligația de a pune la dispoziția solicitanților în formă scrisă sau într-o altă modalitate de transmitere a informației a informațiilor publice pe care le gestionează și care le sunt solicitate.
Menționarea acestor informații pe pagina de internet a instituției publice chiar dacă asigură într-o oarecare măsură îndeplinirea cerinței publicității nu înlătură obligația instituției publice în cauză de a pune la dispoziția solicitantului, în formatul agreat (art. 7 al. 1 sau al. 3), informațiile publice solicitate.
O astfel de obligație îi revine și pârâtei din prezenta cauză indiferent că actele solicitate au fost sau nu postate pe propria sa pagină de internet.
În acest sens art. 7 al.1 din Lege prevede:";Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor de interes public in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in scris despre acest fapt in termen de 10 zile.";
În privința informațiilor cu privire la care pârâta pretinde că nu le deține, Curtea constată în condițiile art. 7 al. 2 din Legea nr. 544/2001 pârâta avea obligația de a comunica în scris reclamantei că nu deține acele informații.
Referitor la pct. 1 din adresa nr. 40 din 15 aprilie 2010 referitor la angajamente, declarații de interese și de confidențialitate actualizate emise de către membrii comisiei titulari și supleanți Curtea constată că potrivit art. 18 din Legea nr. 247/2009 membrii comisiei sunt personalități științifice cu reputație în domeniul lor de activitate iar împreună prin intermediul mecanismelor de organizare și funcționare a comisiei emit avize cu rol consultativ.
Referitor la acest aspect Curtea reține că avizele consultative sunt acele opinii pe care organul care adoptă sau emite un act administrativ de autoritate este obligat potrivit legii să le solicite altor organe ale administrației publice sau unor organisme de specialitate.
Prin natura sa în situația adoptării sau emiterii actului fără solicitarea sau obținerea avizului va deveni incidentă sancțiunea nulitățiiactului administrativ emis cu nerespectarea obligației de solicitare a avizului consultativ.
Din această perspectivă va privi instanța de recurs importanța activității desfășurată de către membrii comisiei.
Apărarea pârâtei referitoare la lipsa calității membrilor comisiei de funcționari publici sau demnitari nu înlătură obligația acestora de a depune declarațiile necesare și în același timp de a permite publicului accesul la aceste informații în considerarea importanței avizului acordat de către membrii comisiei (caracter obligatoriu).
În consecință, față de cele menționate anterior se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A. N. PENTRU P. M. împotriva sentinței civile nr. 4298 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
PREȘEDINTE,
L. U.
JUDECĂTOR,
D. M.
JUDECĂTOR,
R.-R. D.
GREFIER, M. T.
}
Red.D.M./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: A.-M. B.
← Decizia civilă nr. 1464/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 69/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|