Decizia civilă nr. 3444/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3444
Ședința publică din 23 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: AL H. S. JUDECĂTORI : I.-M. I.
A.-G. N.
GREFIER: M. ȚÂR
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta A. F. P. B. împotriva Sentinței civilă nr.428 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimații A. F. PENTRU M., M. N. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art.8 și 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 4. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Bistrița Năsăud s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta D. G. a F. P. B.-N. - A. F. P. a mun. B.. Prin aceeași sentință s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul M. N., împotriva pârâtei D. G. a F. P. B.-N. - A. F. P. a mun. B. și, în consecință, s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea actului administrativ adresa nr. 15819/01/(...) emisă de D. B.-N. a fost obligată pârâta AFP B. să restituie reclamantului suma de 4342,84 lei reprezentând diferența de taxă specială auto de primă înmatriculare împreună cu dobânda legală aferentă calculată din data de (...) și până la data restituirii efective. În final, a fost obligată pârâta AFP B. să plătească reclamantului suma de 43.3 leu cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că reclamantul a dovedit că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum rezultă din probatoriul scris administrat, taxă care a fost percepută potrivit art. 2141 - 2143 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal. În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din T.ul Constitutiv al U. E. în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța constată că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare. În conformitate cu art. 148 alin. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale U., astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importate din Uniunea E. și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea va fi admisă astfel cum s- a formulat. În considerarea acestei soluții, tribunalul a constatat că prin taxa impusă s-a încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre U.E. în raport cu autoturismele autohtone. Cât privește cererea de respingere a acțiunii, după cum se solicită în întâmpinări, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată deoarece taxa prevăzută de art. 2141 - 2143 din Codul fiscal este o taxă ce s-a stabilit a fi nelegală prin aceea că încalcă normele de justiție europene. Pentru aceste motive a fost înlocuită cu taxa instituită de O. nr. 5., taxă de mediu care este o altă taxă, diferită de taxa de primă înmatriculare, ce are alt caracter și care se achită în baza dispozițiilor din ordonanța menționată; În plus, dispozițiile din O. nr. 5. nu pot retroactiva, ele aplicându-se numai pentru viitor, adică pentru taxele plătite cu titlu de taxe de mediu, noua lege fiind inaplicabilă situațiilor juridice intervenite anterior intrării ei în vigoare. Principiul neretroactivității legii este esențial în materia stabilității drepturilor și este consacrat constituțional (art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală), precum și în art. 1 din Codul civil. C. nelegal al taxei de primă înmatriculare și faptul că aceasta a fost achitată impun admiterea acțiunii, nefiind de conceput ca o taxă nelegal stabilită să producă efecte, fie chiar și prin compensarea cu o taxă legală instituită ulterior. În baza prev. art. 1084 raportat la art. 1082 cod civil coroborat cu prev. art. 3 al. 3 din OG nr. 91/2000 pârâtele au foste obligate ca pe lângă restituirea taxei speciale să plătească și dobânda legală aferentă începând cu data încasării taxei și până la restituirea efectivă a taxei achitate. Însă, tribunalul a respins capătul de cerere privind anularea actului administrativ nr. 15819/01/(...) emis de pârâta D. B.-N., deoarece acest act este doar o adresă de răspuns și nu un act administrativ fiscal, astfel cum este definit prin art. 41 din OG nr. 92/2003 deoarece nu stabilește, nu modifică și nu stinge raporturi juridice. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. B.-N. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamant ca fiind neîntemeiat, iar pe cale de consecință, nerestituirea sumei de 4.342,84 lei reprezentând diferență de taxă specială de primă înmatriculare și nici dobânda solicitată. În motivarea recursului, pârâta a criticat soluția pronunțată de către prima instanță pentru netemeinicie și nelegalitate, deoarece instanța de fond în mod greșit a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată prin prisma existenței supremației dreptului comunitar în raport cu dreptul intern, în ceea ce privește analiza disp. art. 2141-3 Cod fiscal, coroborate cu prevederile art. 311-312 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003. Raportat la aceste dispoziții legale mai sus precizate, pârâta susține că autovehiculul achiziționat de reclamant s-a înmatriculat pentru prima oară în România, autovehiculul nu a fost înmatriculat temporar în România, taxaspecială a fost achitată de către reclamant, care a și înmatriculat autovehiculul, acesta nu a intrat în categoria autoturismelor și autovehiculelor scutite de la plata taxelor speciale cum ar fi vehicule istorice sau cele provenite din donații, finanțări directe din împrumuturi nerambursabile, din programe de cooperare științifica și tehnică. Ca urmare, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de reclamant, era supus aplicării și plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare). În contradictoriu cu susținerile instanței de fond, pârâta a mai arătat că, prevederile art. 2141 și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în baza cărora s-a datorat și încasat taxa specială de primă înmatriculare, nu au fost in contradicție cu prevederile art.90 din T.ul instituind Comunitatea E.. În lipsa unei armonizări la nivelul U. E. în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre au fost și sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora. Este bine cunoscut faptul ca art.90 din T.ul CE, reprezintă unul din temeiurile de baza ale constatării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsura de natura administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul U. E.. Însă, așa cum rezultă în mod textual și expres din chiar conținutul art.90 alin. 1 din T.ul CE: ,,nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare". Norma mai sus indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s- ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. Pe de altă parte se învederează și aspectul referitor la corectul caracter al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ce a fost prevăzut de art.2141- 2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și anume acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România, sau taxă specială de reînmatriculare în R. Acesta este motivul pentru care în situația în care o persoană română achiziționa un autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat in România de către vechiul proprietar, nu mai plătea aceasta taxă specială întrucât în acest caz nu mai era de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului. În situația mai sus descrisă rezultă că reclamantul nu s-a aflat în situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat în România și ca atare în mod corect i-a fost impusă pentru realizarea primei înmatriculări, plata taxei speciale de prima înmatriculare. Pe de altă parte, pârâta a mai învederat că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei E., Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei pe poluarea auto, fiind propus un proiect de act normativ prin care se va stabili un nou sistem de taxare care să urmărească promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant și nivel redus de emisii, în spiritul politicii europene în domeniul energiei și a mediului Astfel, prin noul act normativ, respectiv O. nr. 5. care a intrat în vigoare începând cu data de (...) și a abrogat dispozițiile art. 2141-3 din Codul fiscal s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmărește promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant și nivel redus de emisii, în spiritul politicii europene în domeniul energiei și a mediului, astfel că dispozițiile O. nr. 5. au fost adoptateîn concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare, nefiind încălcat principiul libertății circulației mărfurilor. Mai mult, prin art. 6 din Normele metodologice se reglementează procedura de restituire și astfel, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă plătită. Drept urmare, în baza acestor dispoziții și a prev. art. 117 din O.G. nr. 902/2003 rap. la prev. 8,10 și 11 din O. nr. 5., reclamantului i-a fost restituită suma de 2.282 lei din totalul de 6.624,84 lei, motiv pentru care acțiunea reclamantului prin care solicită restituirea în întregime a taxei achitate este neîntemeiată. În final, pârâta a criticat soluția instanței de fond în privința acordării dobânzilor legale aferente, calculate de la data plății până la data restituirii efective, susținând că acordarea acestora este reglementată de dispozițiile art. 117 C.pr.fiscală, iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este reglementată expres de dispozițiile O. nr. 1. pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget care nu prevăd acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal. Astfel, conform Cap. 1 pct. 1 și urm. din acest ordin, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal, căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare. În concluzie, pârâta solicită modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, având în vedere că taxa specială de primă înmatriculare percepută de la aceasta s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, în baza unui titlu legal și ca urmare, nu se impune restituirea ei. Examinând recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. B.-N. raportat ladispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele : Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând, în principal, normele de drept intern aplicabile speței. În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (în continuare, T.), versiunea consolidată în urma T.ului de la L. din anul 2007 (ex-art. 90 din T.ul de instituire a C. E.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-aîndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în România, indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T.ului și a înceta procedura de constatare a încălcării T.ului demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată ca diferență întresuma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Ca atare, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de dreptmaterial fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T.ului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.ului. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor C.pr.fisc. precum și a procedurii de restituire prevăzute de acest act normativ, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe,contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s-ar eluda însuși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Așa fiind, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. B. împotriva sentinței civile nr. 4. din 07 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, AL H. S. I.-M. I. A.-G. N. GREFIER, M. ȚÂR D act.M.I.I./(...) Dact.H.C./2 ex./ Jud.fond: V. C..
| ← Decizia civilă nr. 769/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4794/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
