Decizia civilă nr. 1174/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 1174/2011
Ședința ta de 21 martie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : M. I. I.
JUDECĂTOR : A. C.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 5168 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimata G. N. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr.5168 din 22 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S., s-a admis acțiunea reclamantei G. N., în contradictoriu cu I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A.. A fost obligat intimatul S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A. să înmatriculeze, fără plata taxei de poluare, autovehiculul marca OPEL ASTRA, seria sașiu WOLOAHL3552053056, proprietatea reclamantului. Judecând pe fond cauza, tribunalul a găsit că argumentele invocate de reclamant în sprijinul cererii sale sunt pertinente și pe deplin lămuritoare în sensul că „taxa de poluare"; ce trebuie achitată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicol în România, în conformitate cu prevederile O. nr. 5., are în realitate aceeași finalitate (scop) cu „taxa specială de primă înmatriculare"; prevăzută de art. 2141 - 2143 Cod fiscal, - pe care, de altfel, o înlocuiește - și anume, restricționarea la import a autovehiculelor, în special a celor „second-hand";, inclusiv cele provenite din spațiul U. E.. Prin această măsură restrictivă la import, se încalcă însă normele primare de drept comunitar, obligatorii și cu aplicabilitate directă de către statele membre ale U. E., așa cum sunt ele interpretate și dezvoltate în jurisprudența C. de Justiție a C. E. (CJCE) de la L. În acest sens, art. 90 pct. 1 din T. de instituire a C. E. prevede că „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre,impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, directsau indirect produselor naționale similare";. De altfel, Curtea de Justiție a C. E. a stabilit pentru prima oară, în anul 1974 (cauza Dassonville) că toate regulile comerciale instituite de statele membre care au capacitatea de a împiedica, direct sau indirect, în fapt sau potențial comerțul intercomunitar sunt considerate măsuri echivalente cotelor vamale, în speța de față taxa specială de primă înmatriculare, ceea ce contravine prevederilor T.ui Constitutiv al U. E.. Noțiunea de taxă cu efect echivalent a fost dezvoltată în jurisprudența CJCE în sensul că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, și care reprezintă o taxă specială de înmatriculare propriu-zisă constituie o taxă cu efect echivalent în sensul articolelor 23 CE și 25 CE (a se vedea, în special, hotărârile din 17 iulie 1997, Haar Petroleum, C-90/94, Rec. p. I-4085, punctul 20, din 2 aprilie1998, Outokumpu, C-213/96, Rec. p. I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi- Nameth). După cum a statuat deja Curtea, articolul 90 CE reprezintă în cadrul T.ui CE o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, încă republicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, citată anterior, punctul 45). De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (a se vedea hotărârile din 29 aprilie 2004, Weigwl, C-387/01, Rec. p. I-4981, punctul 66 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi si Nemeth, citată anterior, punctul 46). În plan intern, Constituția României prevede în mod expres (art. 148), că urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, G. și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin. 4). Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJCE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto (taxa de poluare) a fost introdusă în legislația internă prin O. nr. 50/(...) privind modificarea C. Fiscal. De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJCE a stabilit că";judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct,dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale."; Un alt motiv de inaplicabilitate al O. nr.5. este legat de împrejurarea că acest act normativ tinde să modifice Codul fiscal, după cum rezultă din prev. art. 14 alin.(2) care spune că";la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență( adică, 1 iulie 2008-n.n.) se abrogă art.214/1-214/3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal(…)"; deși art.4 alin.(1) Cod fiscal prevede fără echivoc că acesta „se modifică și se completează numai prin lege(…)"; și că „orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege"; Prin urmare codul nu poate fi modificat decât prin lege, în sensul strict al acestei noțiuni și nicidecum printr-o ordonanță, fie chiar și de urgență, astfel încât și din această perspectivă taxa de poluare, care practic a înlocuit taxa de primă înmatriculare-în contextul mai sus arătat- apare la rândul său ca nelegală, chiar și prin raportare la ordinea de drept internă. În concluzie, tribunalul, a apreciat că „taxa de poluare"; instituită prin O. nr. 5. reprezintă pentru autovehiculele second-hand provenite din spațiul U.E. și reînmatriculate în România, o măsură (indirectă) cu efect echivalent cotelor vamale, ce contravine legislației comunitare, a admis acțiunea reclamantului, în sensul celor solicitate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I. P. județului S. - S. P. C. R. P. De C. Si I. a V. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și cu ocazia rejudecării în fond, respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamant. În motivarea recursului, pârâta a arătat că prin hotărârea atacată, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantul-intimat și în consecință a obligat serviciul specializat din cadrul P. J. S. la înmatricularea autoturismului proprietate personală, fără achitarea taxei de poluare. Pârâtul consideră criticabil acest mod de interpretare a legii deoarece O. nr.5. stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la fondul pentru mediu și se gestionează de A. F. P. M., în vederea finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului. Conform art.4 din O. nr.5., obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Analizând compatibilitatea textului citat cu normele dreptului comunitar, apreciază că în speță nu sunt încălcate prevederile art.90 din T.. Astfel, potrivit dispozițiilor O. nr.5., România, stat membru al C. E., nu supune direct sau indirect produsele altor state membre (în speța autovehiculele provenite dintr-un stat membru a U. E.) prețuri sau taxe, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Or, taxa pe poluare instituită prin O. nr.5., nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului, tuturor proprietarilor de autovehicule care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul nostru, contribuind astfel la poluarea mediului. Pe de altă parte, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second- hand, importante din Uniunea E., ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze un autovehicul, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei, instituit de O. nr.5. ca fiind unul pe poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, în care urmează să fie finanțate urmare a aplicării acestui act normativ. Prin urmare, chiar dacă legislativul nu a găsit o formulă mai potrivită, prin condiționarea înmatriculării autovehiculelor de plata acestor taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare, cum era cea prevăzută de dispozițiile art.2141 C.fisc. Și apreciată ca nelegală de practica judiciară. În final, pârâta a mai precizat faptul că instituirea taxei pe poluare a fost rezultatul negocierilor și acordului dintre România și C. E., astfel încât aceasta nu contravine legislației comunitare. P. considerentele arătate, pârâtul solicită în condițiile art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza în fond, respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului-intimat. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea l-aapreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente: In cazul concret dedus judecații, reclamanta-intimată a solicitat înmatricularea autoturismului la data de (...), dată la care era în vigoare O. nr. 5., după modificările introduse prin O. nr. 2. si prin O. nr. 7.. La data de (...), intimata I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. a respins solicitarea reclamantei, cu motivarea că prima înmatriculare a vehiculelor în România se poate efectua doar dacă sunt respectate dispozițiile art. 3 și 4 din O. nr. 50/(...). Cercetând motivarea expusă de instanța de fond în cuprinsul sentinței atacate se observă că aceasta comite o gravă eroare de interpretare și aplicare a dreptului relevantă pentru stabilirea cadrului normativ ce a stat la baza raportului juridic de drept material care a generat prezentul conflict judiciar. Astfel, a statuat că legea aplicabilă raportului juridic de conflict prin prisma căreia trebuia să se verifice în ce măsură refuzul pârâtului de soluționa favorabil cererea reclamantului și deci că reclamantul datorează taxa de înmatriculare este cea cuprinsă în dispozițiile art. 2141 - 2143 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele metodologice de aplicare a C. fiscal, denaturând astfel voința legiuitorului și aplicând la speță acte normative abrogate. Și este așa, deoarece ambele legislații fiscale în materie (art. 2141 și urm. din Codul fiscal și mai apoi art. 4 lit. a) din OUG nr. 5.) impun, între altele, ca taxa în cauză să fie datorată cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului. Așa fiind, această taxă nu este datorată cu ocazia achiziției intracomunitare a unor astfel de bunuri (taxă de import) sau în funcție de alte repere temporale ci se datorează în momentul în care titularul dreptului de proprietate sau deținătorul legal își manifestă voința de a exploata bunul conform destinației sale, sens în care devin incidente dispozițiile legale cu privire la operațiunea înmatriculării, operațiune care poate surveni ulterior operațiunii de import. Prin urmare, legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare, respectiv cu ocazia primei înmatriculări așa cum rezultă explicit din dispozițiile art. 4 lit. a) din OUG nr. 5., mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune intertemporală de legi materiale și procesuale. Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primăînmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca solicitării efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal. Așa fiind, reținerea de către instanța de fond ca fiind relevante dispozițiile art. 2141 - 2143 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele metodologice de aplicare a C. fiscal, abrogate expres direct prin dispozițiile art. 14 alin. 2 din OUG nr. 5., în vigoare de la data de 1 iulie 2008, pentru analiza legalității și temeiniciei refuzului de a da satisfacție cererii de înmatriculare fără plata taxei pe poluare materializat în actul nr. 37692 din 28 mai 2010 emis de pârâtă, refuz fundamentat legal pe dispozițiile art. 3 și 4 din OUG nr. 5., este cât se poate de greșită. Din această perspectivă, Curtea reține că analiza legalității și temeinicei refuzului trebuie făcută din perspectiva dreptului aplicabil raportului juridic de drept material administrativ, respectiv de normele legale aflate în vigoare la data de 13 aprilie 2010. Astfel, conform art. unic din OUG nr. 1., autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind modificarea Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. P. a-și fundamenta intervenția legislativă pe calea delegării legislative autorizate de C., G. a arătat în nota de fundamentare următoarele argumente: P. punerea de acord a de urgență nr. 2. privind modificarea Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu prevederile art. 110 din T. privind funcționarea U. E., intrat în vigoare în decembrie 2009 (T. de la L.), luând în considerare faptul că neasigurarea concordanței cu reglementarea comunitară va aduce prejudicii importante în relația României cu Uniunea E., pentru a asigura un timp rezonabil de 45 de zile pentru înmatricularea autovehiculelor care provin din statele membre ale U. E. intrate în România până la 31 decembrie 2009, ținând cont de faptul că aceste elemente constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată și vizează interesul public. Curtea constată că punerea de acord a actului normativ de drept intern cu art. 110 din T. privind funcționarea U. E., intrat în vigoare în decembrie 2009 (T. de la L.) este doar o ocazie pentru a asana și a elimina în cele din urmă de fapt regimul protectiv și discriminator în materia plății taxei de poluare introdus în OUG nr. 50/2003 prin art. III din OUG nr. 2. găsit incompatibil cu norma consacrată de art. 90 din T. de instituire a C. E. (art. 110 din T. privind funcționarea U. E. intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 conform modificărilor survenite prin T. de reformă de la L. din anul 2007). Așa fiind, se poate constata că începând cu data expirării termenului de 45 de zile de la intrarea în vigoare a OUG nr. 1., regimul de stabilire și plată a taxei de poluare revine practic la forma inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în perioada (...) - (...), regim conform cu normele instituite detratatele europene în materie așa cum constant a arătat Curtea de A. C. în practica sa judiciară. Se poate spune așadar că începând cu data de 16 februarie 2010 toate cererile de înmatriculare a autovehiculelor care intră sub incidența OUG nr. 5. sunt condiționate de plata taxei de poluare desigur cu corectivul că cuantumul acesteia este instituit de prevederile modificatoare ale OUG nr. 7.. Refuzul autorității publice de a da curs solicitării reclamantei de înscriere în circulație a autoturismului fără plata taxelor legale, respectiv plata taxei de poluare este justificat din următoarele considerente: Noul act normativ, respectiv O. 5. (în forma sa inițială cu observarea modificărilor survenite prin OUG nr. 1.) nu este contrară legislației comunitare. Nu se poate omite că în urma notificărilor emise de C. E. către Guvernul României, au avut loc consultări pentru alinierea noului act normativ legislației comunitare, astfel încât noua taxă să nu fie contrară acesteia, o primă chestiune fiind atribuirea unei noi calificări juridice acesteia, drept taxă de mediu, care să confere legitimitate reglementărilor naționale în raport cu dispozițiile dreptului comunitar, având în vedere că în domeniul mediului, Comunitatea E. exercită doar competențe de coordonare, statele membre putând să adopte reglementări proprii derogatorii de la normele dreptului comunitar. Totodată, în nota de fundamentare a noului act normativ s-a arătat că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, iar această realitate juridică are drept implicație la nivel național faptul că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, art. 90 din T. (art. 110 din T. privind funcționarea U. E. intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 conform modificărilor survenite prin T. de reformă de la L. din anul 2007) prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din tratat citat mai sus și la jurisprudența C. de Justiție a C. E., așa încât taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Trebuie notat că din jurisprudența C. de Justiție a U. E. (CJUE) reiese cu pregnanță faptul că normele de interzicere a discriminării cuprinse în art. 90 TCE (art. 110 TFUE) sunt susceptibile să fie aplicate unor autovehicule de ocazie importate într-un stat membru, dacă rezultatul aplicării impozitului în cauză este să facă importarea unor astfel de autovehicule mai puțin atractivă decât achiziționarea unui produs național. De asemenea, este clar că nu orice taxă sau impozit intern ce are ca efect creșterea prețului unor autovehicule de ocazie importate încalcă acest articol. Ca principiu general în materia dreptului U., Curtea reține că nu există nicio dispoziție a dreptului UE care să interzică statelor membre să instituie un sistem general de impozite interne aplicate potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele (CJUE, cauza Nunes Tadeu C-345/93). Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru impune o taxă autovehiculelor de ocazie importate, articolul 110 TFUE va însemna că regimul fiscal în cauză nu trebuie să discrimineze aceste vehicule prin favorizarea, direct sau indirect, a vehiculelor din acel stat membru. Conform dispozițiilor cuprinse în art. 1 din O. nr. 5. sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului care încep cu programe de înnoire a parcului auto național și continuă cu o serie de alte programe în acest domeniu, inclusiv împădurirea terenurilor degradate sau defrișate. În situația în care taxa în cauză are un caracter discriminatoriu, faptul că scopul și rațiunea taxei pot fi, în esență, legate de protecția mediului sau urmăresc să reducă poluarea nu are nicio legătură cu constatarea vreunei încălcări. Măsurile care vizează îmbunătățirea condițiilor de mediu sunt încurajate la nivelul U. Î. acestea nu trebuie adoptate astfel încât să se dea naștere unor discriminări ale produselor importate (Cauza conexată Nadasdi și Nemeth C-290/05 și CF-333/05). Totodată, adoptarea ordonanței a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa de primă înmatriculare față de valoarea relativ redusă a taxei de poluare, așa încât, în baza unei cereri de restituire și a chitanțelor care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, plătitorii își pot recupera diferența dintre cele două taxe. Așadar, Curtea E. de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărui cuantum crește progresiv, în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile în cauzele nr. 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, parag. 12; cauza C-132/88 Con. Comisiei E. c. Republicii Elene parag. 17). De asemenea, Curtea E. de Justiție a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa de poluare este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare. Apoi, obiectivul taxei este de protejare a mediului atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, criteriile care stau la baza taxei având deci un caracter adecvat scopului propus. Principala critică adusă noului sistem de taxare este acea că, în realitate, nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculele deja existente în parcul auto național. Sub acest aspect este relevantă decizia C.E.J. în cauza C-345/93 Nunes Tadeu, parag. 20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință, se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată, incorporată într-un autovehicul național similar. Or, actualul act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate decontribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă. Tot în privința comparației cu autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea E. de Justiție s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art. 90 din T. C. E. nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente, (decizia CEJ în cauzele conexate C-290/05 și 33305 Akoș Nadasdi și Ilona Nemeth parag. 49). Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește. Se poate așadar concluziona că O. nr. 5. (varianta în vigoare la momentul solicitării formulate de reclamant) respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din T. C. E.. Astfel, după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându- se în considerare și deprecierea autoturismului conform coeficienților descriși în anexa 4. Cota fixă de reducere prev. în anexa 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei, pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterea de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe în condițiile prev. de normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență. Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 8: „(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în Româniaeste ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală ataxei în conformitate cu prev. alin. (2). (2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.";. Așadar, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituiri ei. În cauza de față, reclamantei-intimate i s-a solicitat taxa pe poluare, iar nu taxa specială de primă înmatriculare, taxa pe poluare fiind apreciată de Curte în conformitate cu exigențele legislației naționale și comunitare, așa încât refuzul de a înmatricula pentru prima dată autovehiculul deținut de reclamantă condiționat de plata taxei pe poluare, instituită de OUG nr. 5. cu modificările și completările ulterioare aflate în vigoare la data soluționării cererii, este legal și temeinic justificat. În fine, analizând critica conform căreia ar exista discriminare între autovehiculele second-hand impuse la taxare și cele care se află deja înmatriculate, trebuie notat că potrivit jurisprudenței CJUE o reglementare națională de introducere a unei noi taxe aplicate la prima înmatriculare aunui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru nu încalcă articolul 110 TFUE doar pentru că pe piața națională existau deja vehicule echivalente anterior introducerii taxei , care nu sunt supuse acestei taxe (cauza conexata Nadasdi și Nemeth parag. 49 și 51). În consecință, față cele menționat anterior, în condițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta G. N. A. P. ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta I. P. județului S. împotriva sentinței civile nr.5168 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S., pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca nefondată cererea reclamantei. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GRERIER, M. S. M.-I. I. A. C. L. F. Red.M.S./A.C. 2 ex - (...) Jud.fond.M. S..
| ← Decizia civilă nr. 2142/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 769/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
