Decizia civilă nr. 35/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE C.
A. ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.35
Ședința publică din 18 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTORI : F. T.
M. H.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - contestația în anulare formulată de recurentul P. A. împotriva Deciziei civile nr.3376 din (...), în dosarul nr. (...) al C. de A. C. în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE S. A
J. C. având ca obiect acțiune în constatare.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...) , încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin decizia civilă nr. 3376/(...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), s-a respins recursul reclamantului P. A. împotriva sentinței civile nr. 915/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C..
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate cât și a dispozițiilor legale incidente în materie, Curtea a reținut următoarele:
Instanța de fond a dat o soluție corectă acțiunii intentate de reclamant, dar nu era neapărat necesară analiza în fond a cererii de chemare în judecată, datorită celor ce se vor arăta în continuare:
Obiectul acțiunii de contencios administrativ așa cum a fost precizat în petitele cererii de chemare în judecată este incompatibil cu procedura contenciosului administrativ și fiscal.
Astfel, conform art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.
212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Astfel fiind, exclusiv aceste acte administrative pot face obiect de analiză în instanța de contencios administrativ și fiscal, după ce prealabil împotriva actelor administrative fiscale în înțelesul art. 41 din Codul de procedură fiscală s-a exercitat contestația prevăzută la art. 205 și urm.
Și este așa, deoarece conform art. 205 alin. 1 și 2 C. dreptul la contestație este recunoscut atât împotriva actelor administrative fiscale tipice (titlul de creanță și actele administrative fiscale) cât și a celor atipice (lipsa actelor administrative).
În speță, reclamantul a atacat lipsa actului administrativ fiscal, respectiv a titlului de creanță, or această constatare și implicit contestație nu poate face obiect de acțiune direct la instanța de contencios administrativ ci conform art. 205 alin. 1 și 2 C. trebuia exercitată în prealabil contestație administrativă la organul de soluționare a acesteia după distincțiile prevăzute la art. 209 alin. 3 și 4 din legea procesual fiscală.
Pe cale de consecință, obiectul acțiunii judiciare de constatare a inexistenței dreptului de creanță al pârâtei grefat atât pe L. contenciosului administrativ cât și pe dispozițiile dreptului comun (art. 111 C.pr.civ.) este incompatibil cu procedura contenciosului administrativ și fiscal și prin urmare acțiunea trebuia respinsă ca atare.
Așa fiind, stabilirea că față de reclamant nu există un titlu de creanță trebuia să facă obiectul unei contestații pe cale administrativ la organul de soluționare a contestațiilor și apoi în funcție de decizia acestui organ persoana nemulțumită ori ce se pretinde vătămată poate să supună contenciosului administrativ fiscal respectivul act conform art. 218 alin. 2
C.
În fine, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205-218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din L. nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și Decizia nr.
409/2004 a C. Constituționale).
Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr.
92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007).
Dat fiind această soluție, Curtea a constatat că este dispensată a mai cerceta celelalte motive de recurs care tind la reformarea în fond a sentinței recurate, dispunând respingerea recursului ca nefondat.
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul C. de A. C. în data de
(...), recurentul P. A. a solicitat, în temeiul art. 318 C.proc.civ., admiterea contestației, cu consecința anulării deciziei, a admiterii recursului și a acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivare, astfel cum a fost aceasta completată ulterior comunicării deciziei, s-a arătat că instanța de recurs a omis din greșeala sa cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, situație care face incidente in speța prevederile disp. art.318 C.proc.civ.
Astfel, acțiunea reclamantului a fost fundamentata in drept ca premisa a exercitării acesteia pe dispozițiile art.205 din OG nr.92/2003 republicata coroborat cu prevederile Legii nr.554/2004 republicata. Astfel, a înțeles sa se adreseze instanței de contencios administrativ si fiscal, apreciind ca a suferit o vătămare printr-un act administrativ-fiscal sau prin lipsa acestuia. In concret împotriva părții a fost emis un titlu executoriu de către intimata CAS C. in absenta unui titlu de creanța care sa devina titluexecutoriu prin ajungere la scadenta potrivit dispozițiilor art.141 al.2 din OG nr.92/2003 republicata, pe baza unor declarații ce nu emana de la reclamant. In acest context, prin acțiunea formulata in baza textelor de lege sus expuse a solicitat instanței fie sa constate inexistența unui titlu de creanța emis împotriva sa, fie in situația in care apreciază ca exista un astfel de titlu, sa-l anuleze pentru neîndeplinirea cerințelor de validitate cerute imperativ de prevederile disp. art.43 al.2, 44 si 141/1 din OG nr.92/2003.
In fata instanței de fond intimata s-a aparat invocând faptul ca titlul de creanța împotriva sa, devenit titlu executoriu prin ajungere la scadenta l- au constituit declarațiile întocmite chiar de către intimată in numele reclamantului, fara a fi semnate de acesta sau însușite in vreun alt mod, necomunicate si de existenta cărora a aflat in cursul soluționării contestației la executare.
Pe acest temei, instanța de fond a respins acțiunea fara a analiza daca aceste declarații se pot constitui in titlu de creanța dat fiind ca declarația este un act personal iar aceste scripte nu emana de la parte si fara a analiza daca, in situația in care au fost totuși calificate ca fiind titlu de creanța, acesta întrunește cerințele legii pentru a fi valabil emis, rezumându-se sa constate ca exista un titlu de creanța devenit titlu executoriu prin depășirea scadentei deoarece exista in sarcina subsemnatului obligația legala de a achita contribuții la F.
Pe cale de consecința, recursul formulat împotriva sentinței civile nr.915/2010 prin care acțiunea a fost respinsa a fost structurat pe doua capitole, respectiv a investit instanța de recurs solicitând:
1.a se stabili ca nu exista un titlu de creanța al intimatei împotriva sa care sa devina executoriu prin depășirea scadentei sau in situația in care se apreciază de către instanța de recurs astfel cum s-a apreciat de instanța de fond ca un atare titlu exista:
2.a se stabili ca titlul a fost emis cu încălcarea cerințelor imperative ale legii si pe cale de consecința a se dispune anularea acestuia ca nelegal.
In fata instanței de recurs intimata si-a modificat poziția procesuala fata de cea exprimata cu ocazia soluționării la fond a cauzei, învederând prin întâmpinare ca nu au un titlu de creanța emis împotriva subsemnatului si ca declarațiile emise nu întrunesc cerințele legii pentru a se constitui intr-un act administrativ fiscal.
In atare condiții, fata de caracterul celor doua motive de recurs care vizau împrejurări antagonice si dat fiind ca recursul a fost respins ca nefondat si nu ca urmare a vreunei excepții de inadmisibilitate a acțiunii care sa fi fost pusa in discuția contradictorie a părților la fond sau in recurs, consideră ca soluționând recursul subsemnatului, instanța de recurs a omis din greșeala sa cerceteze unul dintre motivele de recurs.
Prin urmare, in situația in care instanța de recurs a analizat primul motiv de recurs, acela de a stabili ca nu exista un titlu de creanța, fie putea pronunța o soluție de a-l aprecia ca fondat cu consecința admiterii recursului fie putea sa-l aprecieze ca nefondat si sa stabilească ca un astfel de titlu exista emis de către intimata, reținând ca recursul este nefondat pe acest considerent. In acest al doilea caz, conform dispozițiilor procedurale trebuia sa analizeze in raport de susținerile si solicitările reclamantului valabilitatea titlului de creanța prin verificarea îndeplinirii cerințelor imperative de fond si forma prevăzute de lege pentru emiterea titlului, soluționând recursul si cu privire la acest capăt de cerere.
Apoi, s-a arătat că este incidentă și teza I a art. 318 C.pr.civ., fiind evident faptul ca dezlegarea data pricinii este rezultatul unei greșeli materiale in sensul ca instanța de recurs a apreciat ca nu a exercitat procedura contestației administrative reglementata de disp.art.205 C. ca premisa a exercitării dreptului la acțiune in instanța ignorând din eroare faptul ca prealabil introducerii acțiunii reclamantul a uzat de aceasta procedura prevăzuta de dispozițiile art.205 C., contestația administrativa fiind înregistrata la intimata CAS C. sub nr. 39592/(...) si depusa in copie la dosarul cauzei.
Prin acest script ignorat de către instanța de recurs, s-a solicitat intimatei in procedura administrativa soluționarea aspectelor cu care apoi a sesizat instanța de contencios administrativ si fiscal.
Apreciază ca soluția data in respingerea recursului a avut in vedere exclusiv analiza primului motiv de recurs, care s-a pliat exact pe primul petit al acțiunii, rămânând astfel nesoluționate criticile referitoare anularea titlului de creanța pentru neîndeplinirea cerințelor imperative ale legii în emiterea acestuia.
Analizând cererea, Curtea constată următoarele:
Reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ si fiscal, prin cererea înregistrată sub nr. (...), pe rolul T. C., apreciind ca a suferit o vătămare printr-un act administrativ-fiscal sau prin lipsa acestuia. In concret, s-a susținut că împotriva părții a fost emis un titlu executoriu de către intimata CAS C. in absenta unui titlu de creanța care sa devina titlu executoriu prin ajungere la scadenta potrivit dispozițiilor art.141 al.2 din OG nr.92/2003 republicata, pe baza unor declarații ce nu emana de la reclamant. În acest context, prin acțiunea formulată, a solicitat instanței fie sa constate inexistența unui titlu de creanță emis împotriva sa, fie in situația in care apreciază ca există un astfel de titlu, să-l anuleze pentru neîndeplinirea cerințelor de validitate cerute imperativ de prevederile disp. art.43 al.2, 44 si 141/1 din OG nr.92/2003.
Prima instanță a respins acțiunea, constatând că baza de impunere s- a stabilit conform deciziilor de impunere de plăți anticipate cu titlu de impozit și deciziilor anuale aferente, depuse chiar de către petent, existând in sarcina acestuia obligația legala de a achita contribuții la F.
Recursul declarat de către reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins, prin decizia de face obiectul prezentei contestații în anulare, constatându-se că, raportat la pretențiile formulate, acțiunea este inadmisibilă, nefiind formulată contestație prealabilă, conform disp. art. 205 alin. 1 și 2 C.
Contestația în anulare formulată de către reclamant se întemeiază pe ambele teze conținute în textul art. 318 C.pr.civ., relevându-se că recursul formulat împotriva sentinței civile nr.915/2010, prin care acțiunea a fost respinsa, a fost structurat pe doua capitole, respectiv a investit instanța de recurs solicitând:
1.a se stabili ca nu exista un titlu de creanța al intimatei împotriva sa care sa devina executoriu prin depășirea scadentei sau in situația in care se apreciază de către instanța de recurs astfel cum s-a apreciat de instanța de fond ca un atare titlu exista:
2.a se stabili ca titlul a fost emis cu încălcarea cerințelor imperative ale legii si pe cale de consecința a se dispune anularea acestuia ca nelegal.
Or, prin raportare la împrejurarea că a fost respins ca inadmisibil doar primul petit, se relevă, pe de o parte, că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat cu privire la solicitarea și motivele de nelegalitate susținute însubsidiar, iar pe de altă parte, că, dintr-o eroare materială, nu a fost observată contestația administrativă înregistrată la intimata CAS C. sub nr.
39592/(...) și depusă în copie la dosarul cauzei.
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii, pe considerentul că motivele invocate nu s-ar încadra în noțiunea de „. materială";.
Această excepție urmează a fi respinsă, întrucât, pe de o parte, se observă că nu acesta este unicul motiv invocat în susținerea contestației, iar pe de altă parte, Curtea apreciază că pentru a se putea pronunța asupra incidenței în cauză a prev. art. 318 teza I C.pr.civ., trebuie să analizeze toate condițiile pe care le impune acest text legal, ceea ce echivalează, de fapt, cu o cercetare pe fond a cererii.
Așa fiind, se constată că în doctrină s-a arătat că o astfel de cerere, respectiv contestația în anulare specială întemeiată pe existența unei greșeli materiale poate fi promovată cu succes doar în ipoteza în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie invocate greșeli materiale cu caracter procedural, cum ar fi: respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat rezultă că cerere a fost depusă la poștă înăuntrul termenului defipt de lege, respectiv este esențial ca pentru verificarea acestor greșeli să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
De asemenea, greșeala trebuie să fie săvârșită de instanța de recurs, ea trebuind să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, ea trebuind să fie rezultatul omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, în acest sens fiind subliniată împrejurarea că cererea nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor, întrucât acestea echivalează cu o greșeală de judecată.
S-a mai subliniat faptul că greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării unui text de lege, ea fiind necesar a fi esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, soluția ar fi fost alta.
Analizând aceste aspecte prin prisma motivelor invocate și a statuărilor instanței de recurs, Curtea apreciază că motivul referitor la presupusa ignorare a contestației administrative la care face referire contestorul nu poate fi calificat ca o greșeală materială, în sensul art. 318 teza I C.pr.civ., întrucât nu este vorba despre o eroare cu caracter procedural, care să nu presupună reaprecierea probelor, neputând constitui temei al unei contestații în anulare, respectiv al unei căi de atac de retractare.
L. nu a urmărit să deschidă părții care a formulat cererea calea recursului la recurs, care să fie soluționat de către aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt, pe baza probelor administrate, lucru pe care încearcă să-l realizeze contestatorul.
Nu se poate susține că instanța de recurs ar fi omis, din greșeală, să ia în calcul acest înscris, din moment ce întreaga motivare se circumscrie necesității urmării întocmai a procedurii prev. de art. 205 și urm. C., cu toate particularitățile acesteia.
Mai mult s-a arătat în motivarea deciziei în mod clar că singurul act care ar putea face obiectul analizei instanței de contencios administrativ, conform art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, este decizia emisă însoluționarea contestației administrative.
Or, chiar în cursul dezbaterilor asupra prezentei contestații, părțile au relevat instanței că nu a fost emisă o astfel de decizie, astfel încâtconsiderentele referitoare la inadmisibilitatea acțiunii sunt pe deplin valabile, atât în privința petitului formulat în principal, cât și a aceluia susținut în subsidiar.
Lăsând la o parte considerentele legate de necesitatea circumscrierii exacte a obiectului contestației administrative, față de nesoluționarea acesteia, alta era calea procedurală ce trebuia urmată și abia în momentul în care intimata ar fi emis decizia, contestatorul avea deschisă calea prev. de art. 218 C.
Din această perspectivă, nu se poate susține cu temei nici că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra celui de-al doilea motiv de recurs, privitor la nulitatea titlului de creanță, din moment ce erau incidente aceleași considerente și principii, deduse din interpretarea textelor legale mai sus arătate, iar Curtea a procedat la ierarhizarea motivele de nelegalitate ale sentinței, acestea fiind analizate în ordinea dată de efectele pe care le-au produs cu privire la demersul reclamantului, respectiv instanța de recurs s-a pronunțat, cu prioritate, cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, iar admiterea acesteia a făcut de prisos orice referire la fondul litigiului, respectiv atât la constatarea inexistenței titlului de creanță, cât și, în subsidiar, a nulității absolute a acestuia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge cererea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția inadmisibilității.
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul P. A. împotriva deciziei nr. 3376/2010 pronunțată de Curtea de A. C. la (...) în dosar nr. (...).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI G REFIER M . B. F. T.
M. H.
M. ȚÂR
Red.MB/dact.LCC
2 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 12/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2322/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
