Decizia civilă nr. 3697/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 3697/2011
Ședința din 11 octombrie 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE : C. I.
JUDECĂTOR : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta S. N. AL F. P. ÎN C. DE R. AL M. DE S. - F. P. - G. S. DIN C. D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 644 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., cauza privind și pe intimații D. G. A F. P. A J. C. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr. 188/1999).
La apelul făcut în cauză nu s-a prezenta nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se reține că, recurentul prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 10 din L. nr. 554/2004. În baza actelor și a probelor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 644 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a respins cererea formulată de reclamantul S. N. AL F. P. PRIN G. D. G. A F. P. C. reprezentata de I. împotriva pârâtei D. G. A F. P. C., M. F. P. B.,având ca obiect litigiu privind anulare decizie. În considerente se reține că prin cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2010 reclamantul S. N. AL F. P. PRIN G. D. G. A F. P. C. reprezentata de I. M. a chemat în judecata pârâții D. G. A F. P. C., M. F. P.,solicitând anularea in tot a Deciziei nr.984 emisă la data de (...) de către D. G. A F. P. C. și obligarea acesteia la acordarea drepturilor salariale cuvenite anterior emiterii deciziei precum si a sumelor reprezentând diferențele salariale cuvenite anterior și a sumelor reprezentând diferențele dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate efectiv,drepturi bănești actualizate la zi cu indicele de inflație precum și efectuarea mențiunilor în cartea de muncă. Reclamantul a arătat că anterior cererii de chemare în judecată s-a adresat pârâtei în conformitate cu prevederile art.7 alin 1 din L. nr.554/2004 privind legea contenciosului administrativ însă răspunsul acesteia a rămas fără nici un rezultat concret. Arată că până la data emiterii deciziei nr.984/(...), funcționarii publici din cadrul D. G. a F. P. C. au beneficiat de salariile stabilite la data încadrării in funcția publică cu majorările ulterioare, precum și cu actualizările efectuate prin L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. F.i publici își desfășoară activitatea in baza unui act administrativ emis de autoritatea contractantă care dă naștere raportului de serviciu dintre funcționar si angajator. La baza emiterii actului administrativ de încadrare in funcția publica a funcționarului public stă principiul prestabilirii salariului care este un principiu distinct al sistemului de salarizare,precum si principiul consensualității prevăzut de C. muncii. Prin decizia nr.984/ (...),funcționarilor publicii le-au fost modificate unilateral drepturile salariale in sensul diminuării acestora cu 25 %. Reclamanta a mai arătat că atât timp cât nu s-au modificat competențele profesionale nu se poate schimba nici salariul aferent funcției întrucât ar apărea dezechilibrul raportului dintre drepturi si obligații. În drept arată că s-au încălcat prevederile art.1 din Protocol nr.1 Adițional la C. E. a D. O. , disp. art.17 alin 1,2 si 4 și ale art.19 din C. M. prin aceia ca angajatorul avea obligația de a informa salariatul cu privire la clauzelor care urmează să le modifice. Pârâta legal citată a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată motivat pe faptul că actul administrativ contestat și a cărui anulare se solicită este emis în temeiul si pentru punerea in executare a unor norme legale respectiv dispozițiile art.1 alin 1 din L. nr.1. privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările ulterioare. Analizând actele si lucrările dosarului,tribunalul a reținut următoarele: In conformitate cu prevederile L. nr.3., pârâta a emis la data de (...) D. cu nr.984 prin care s-a diminuat cu 25 % cuantumului brut al salariilor inclusiv sporurile și alte drepturi salariale Conform O.G. nr.1. (fila 7 dosar) Au fost depuse la dosar în copie xerox ale deciziilor de reîncadrare a functionarilor publici la data de (...) în conformitate cu prevederile L. nr.3., decizia 984/(...) cu privire la diminuarea cu 25 % a cuantumului brut al salariilor inclusiv sporurile si indemnizațiile si alte drepturi salariale Conform O.G. nr.1. și statele de plată pe lunile iunie-iulie 2010 pentru salariații membri ai S.UI N. AL F. P. PRIN G. S. D. G. A F. P. C. din prezenta acțiune (filel 43-84 dosar) din care rezulta că au fost aplicate reduceri salariale în procent de 25%. Cu privire la aplicarea măsurii de reducere a cuantumului brut lunar al salariului funcționarilor publici, instanța a făcut o analiză a textelor de lege aplicabile spetei în cauză în raport de legislația națională, de jurisprudența C. C. și a C. E. a D. O. Prin D. nr.871. referitoare la exceptia de neconstituționalotate a dispozițiilor L. 118-2010 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile acestei legi sunt constituționale în raport de criticile formulate. Astfel, Curtea constată că, în situația de speță, art. 53 teza referitoarela securitatea națională este aplicabil și, în același timp, se constituie într-untemei pentru justificarea măsurilor preconizate. Curtea reține că restrângerea prevăzută de legea criticată estenecesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului. Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea constată că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Curtea constată totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilorde personal bugetar în același cuantum și mod. Curtea reține că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție, analizate anterior,sunt respectate. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată. În acest sens, Curtea constată că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. In concluzie, Curtea constată că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție. Dispozitivul și considerentele deciziei instanței constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. Altfel s-ar ajunge la ignorarea deciziilor C. C., respectiv al caracterului lor general obligatoriu, ceea ce este inadmisibil mai cu seamă pentru că in cadrul considerentelor Curtea Constituțională face și analiza compatibilității normei de drept intern cu convenția in lumina jurisprudentei! pe nivelul de garantare a drepturilor omului. Cu privire la cazul concret al L. nr.1., s-a ajuns la concluzia că prin deciziile sale, Curtea C. a constituționalizat aceste dispoziții legale. Chiar dacă Curtea constituțională s a pronunțat deja cu privire la constiționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedecă instanța de judecată să ajungă la concluzia ca aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției. In acest context, instanța a analizat cauza și din perspectiva Protocolului nr 1 din C. E. a D. O. si constată că in jurisprudența de la S. , există cauze tratate și sub aspectul drepturilor salariale, a dreptului de a primi în viitor un salariu într- un anumit cuantum.. Raționamentele jurispriudențiale aplicate in aceasta materie pot fi utile cand analizămi speța de față. (Cauzele V Eskelinen contra Finlandei, cauza Kahko contra Ucrainei) In aceste spete, Curtea a analizat cauzele sub aspectul proporționalității măsurii luate de stat. In acest sens s-a avut in vedere marja de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici in acesta materie . Se arată în plus că aceasta marjă poate fi chiar mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezulta din consecințele pe care criza economica internațională le produce asupra deficitului bugetar. Totusi, Curtea a apreciat că pot fi luate în considerare, pentru stabilirea unor despăgubiri in cazul scăderii veniturilor, circumstanțele concrete ale salariatului din perspectiva a trei criterii, și anume: caracterul discriminatoriu al măsurii de reducere , gravitatea măsurii ( lipsirea totala dedrept sau reducerea sa într-o măsura care sa -i afecteze substanța ) șiefectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret al reclamantului . In aceste condiții s-ar putea ajunge, in anumite situații, la concluzia încălcării Convenției atunci când in circumstanțele concrete ale unui caz dat, salariatul va suporta o sarcina disproporționata si excesiva spre exemplu pe lângă reducerea de 25 % mai exista si alte pierderi de venituri,situație financiară a familiei ar fi grav afectata nemaiputând fi plătite rate, intreținere, salariatul fiind astfel lipsit de mijloace de subzistență. In speța de față, instanța a apreciat că nu sunt întrunite aceste condiții, nu au fost aduse în discuție în fața instanței aceste caracteristici cu privire la salariații membrii ai S. N. AL F. P. PRIN G. S. C. ca sa se poată analiza de la caz la caz impactul excepțional al acestei masuri de reducere a cuantumului brut al salariului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. N. al F. P. B., pentrufuncționarii publici - grupa sindicală din cadrul D. G. a F. P. C., considerând-o netemeinică și nelegală. În motivarea recursului arată că prin sentința nr. 644 din (...), instanța de fond a respins cererea sa ca neîntemeiată, reținând în esență că reducerea unilaterală cu 25% a salariului brut, în temeiul dispozițiilor art.l din L. nr.1. nu încalcă dreptul la respectarea și protecția bunurilor, consacrat de art.l paragraful 1 din Protocolul Adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de R. prin L. nr.30/(...) privitoare la protecția proprietății) și nici prevederile art. 17 alin.l ,2 și 4 și ale art. 19 din L. 5. - C. M., drepturile privind salarizarea echitabilă, egalitatea de șanse a lucrătorilor, dreptul la protecție socială, respectiv la un nivel de trai decent, consacrate și de celelalte pacte și tratate internaționale ratificate de țara noastră și a căror aplicare directă am solicitat-o. Prevederile art. 20 din C. României denumit T. internaționale privind drepturile omului dispun astfel: Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care C. sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Potrivit acestor dispoziții imperative, instantele de judecată, în cazul în care constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, sunt obligate să ignore prevederile mai puțin favorabile și să facă aplicarea celor din reglementarea internatională care sunt mai favorabile. Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din C. României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte. Cu toate că instanta de fond a observat că legea internă nu este mai favorabilă decât pactele și tratatele, ba mai mult le și Încalcă, iar ingerința S.ui Român prin G. în dreptul la salariu al bugetarilor, prin diminuarea acestuia cu un cuantum fix de 25%, pentru toți bugetarii, fără discriminare și pe o perioadă de timp limitată, nu este proporțională cu scopul legitim urmărit de L. nr.1., prin S. nr.644/(...) a respins acțiunea ca neîntemeiată. Nu a adus critici L. nr.1., dar a criticat modalitățile de punere în aplicare, întrucât nu au fost respectate nici prevederile L. 188/1999 - S.utul F. P., nici prevederile L. 5. - C. M. prevederi care vin în completarea legilorspeciale, conform art. 1 alin. 2 C. M. (în S.utul funcționarilor publici neexistând dispoziții specifice derogatorii referitoare la modificarea salarială), dar au fost încălcate și dispozițiile prevăzute de C. R., respectiv: art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern; art.16 alin (1) privind egalitatea; art.20 referitor la tratatele internaționale în materia drepturilor omului la care R. este parte; art.4l privind munca și protecția socială a muncii; art.44 privind dreptul la proprietate privată; art.47 privind nivelul de trai; art.53 privind restrângerea unui drept sau a unei libertăți. Într-o altă ordine de idei, constatarea C. C. a României, în cuprinsul deciziilor nr.872/(...) și 874/(...) referitoare la L. nr.118/20l0, cum că aceasta nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu împiedică instantele de judecată din R. să aplice prevederile art.20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care, așa cum am mai spus, R. este parte. Așa cum reglementările internaționale au întâietate în fața celor interne, inclusiv în fata Constituției României, statuările C. E. a D. O. de la S., de exemplu, au prioritate față de cele ale C. C. a României, fiind obligatorii pentru instanțele de judecată. Aplicarea cu prioritate a reglementărilor interne, față de cele internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, nu înseamnă că instanțele de judecată încalcă prevederile L. nr. 47/1991 privind organizarea și funcționarea C. C., care stipulează în art.11 alin.3 că "deciziile și hotărâri le C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", și art.3l conform căruia decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor sau excepțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora. În cazul respingerii obiecțiilor sau excepțiilor de neconstituționalitate este posibilă formularea unor noi excepții, iar Curtea Constituțională poate proceda, pe baza Ul noi argumente sau ca urmare a revenirii la practica anterioară, la admiterea acestora, chiar dacă anterior s-a pronunțat în sensul constituționalității. Prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, care au fost încălcate prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, stipulează astfel: art. 17 din Declarația Universală a D. O.: ,,1.Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2.Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa". Art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, ratificată de R. prin L. nr.30/18.05.l994: " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor". Instanța de fond face referire la regula aplicabilă în lumina art.1 din Protocolul nr.l, pentru care Curtea E. a D. O. de la S. a statuat, în numeroase cauze, că acest articol contine 3 norme distincte: - a principiului respectării proprietății - cu caracter general; - a privării de proprietate și o supune anumitor condiții; - recunoașterea puterii statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contributii sau a amenzilor. Trebuie făcută precizarea că aceste reguli nu sunt "distincte" și trebuie interpretate în lumina principiului general enunțat de prima regulă, deoarece cea de-a doua și cea de-a treia se referă la cazuri speciale de încălcare a dreptului la respectarea bunurilor. În cazul încălcării prevederilor art.l al Primului Protocol, trebuie analizate mai multe aspecte: dacă reclamanții au un "bun" în sensul art. 1 alin 1 exigența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul lui, conform celei de-a doua regulă prevazută în art.1 alin 1 al Primului Protocol îndeplinirea condițiilor privării de proprietate, respectiv: dacă ingerința este prevăzută de lege, dacă urmărește un scop legitim de interes general (ce a intervenit pentru cauză de utilitate publică), dacă este proporțională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a mențint un "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. În prezenta cauză, nefiind vorba de menținerea justului echilibru, deoarece prin prevederile L. 1. s-au redus doar salariile nu și atribuțiile, fapt ce rupe "justul echilibru" Curtea E. a D. O. de la S. s-a pronunțat în nenumărate rânduri, chiar și împotriva României, în sensul că și dreptul de creanță reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o "speranță legitimă" de a-l vedea concretizat (Hotărâre a din (...) cauza Șandor, publicată în M.Of. nr.l048/(...); Hotărârea din (...) - cauza V. I., publicată în M.Of. nr.396/ mai 2006; Hotărâre a din (...) - cauza Matache și alții - cererea nr.38 1 13/02; Hotărârea din (...) - cauza Sabin P.escu, publicată în M.Of. nr.770/(...); Hotărâre a din (...) - cauza Bock și Palade - cererea nr.21740/02; Hotărârea din (...) - cauza S.e și alții, publicată în M.Of. nr.600 din (...); Hotărârea din (...) - cauza Driha - cererea nr. 29556/02; Hotărâre a din (...) - cauza Beian- cererea nr.30658/05; etc.). Recent,în Hotărârea din (...) în cauza Mureșanu împotriva României (cererea nr.12821105), Curtea E. a D. O. de la S. s-a pronunțat în mod expres în sensul că salariul reprezintă un "bun" în sensul art. 1 alin.1. Primul Protocol, de unde rezultă că salariul la care are dreptul în baza art.31 din legea 188/1999, reprezintă un "bun" în sensul acestui articol. Și cea de-a doua conditie - existenta unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului - este îndeplinită, în sensul că a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, conform celei de-a doua teze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.I. Reducerea salariului său cu 25% pe o perioadă de 6 luni (iulie- decembrie 2010) și lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent, reprezintă indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art.l din Protocolul nr.l. Privarea de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat; trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prinindemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia. Așadar, privarea de proprietate impune statului obligatia de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art.l din Protocolul nr.l. Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată în cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției dreptului de proprietate și exigențele de ordin general. L. nr.l18/201O nu oferă reclamanților posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză. Lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstanțele speței, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanță excepțională nu a fost invocată de G. pentru a o justifica. În cuprinsul L. nr.1., a fost justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor. Lipsa totală a despăgubiri lor le-a impus reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și imposibilitatea acestora de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea salariaților, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamanților, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.l la C. Cu toate acestea, instanța de fond, apreciind în mod eronat că prin reducerea salariului bugetarilor cu 25% în baza L. nr.1. nu au fost încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.l, ale celorlalte tratate și pacte la care R. este parte, precum și ale normelor interne amintite, a dispus respingerea acțiunii, pronunțată prin sentința nr. 644/(...). Mai mult decât atât, la momentul modificării unilaterale, în sensul reducerii salariilor cu 25% din cuantumul brut lunar, prin D. nr. 984 emisă la data de (...), au fost încălcate următoarele principii de drept: principiul forței obligatorii a actului juridic, inadmisibilității modificării unilaterale a actului - potrivit art. 969 cod civil "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", în cazul său angajatorul/angajatul nu poate modifica unilateral contractul de serviciu, cu atât mai puțin elementul de salarizare, principiul proporționalității, consacrat în jurisprudența europeană, măsura diminuării salariului constituind o ingerință a autorităților în dreptul muncii, în sensul că nu se poate reduce salariul fără a se diminua din atribuții. Principiul neretroactivității actelor, astfel că acestea nu pot produce efecte pentru trecut, de unde rezultă clar că modificarea nu își poate produce efectele începând cu data (...). Principiul consensualității - principiul fundamental al dreptului muncii, prevăzut de art. 8 L. nr. 5.-C. M., dispune astfel: ,,(1) Relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei- credințe. (2) pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc, în condițiile legii. Raporturile juridice de muncă, au caracter consensual (solo consensu), deoarece manifestarea de voință a părților este suficientă și determinantă în nașterea acestor raporturi. Din moment ce participanții la raporturile de muncă se vor informa și consulta reciproc, pe toată durata existenței acestora, rezultă că nu numai nașterea acestor raporturi, dar și derularea lor este guvernată de principiul consensualității. Prin urmare consideră că modificarea unilaterală a raportului de muncă este lovită de nulitate absolută, deoarece se încalcă în mod vădit principiul consensualității care a stat la baza încheierii lui. Buna credință înseamnă, în esență, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor în consens cu valorile morale, respectiv cu loialitate, cu prudență, cu respectarea ordinii de drept, fără acțiuni intempestive, potrivnice caracterului temperat, rațional, al conduitei subiectelor de drept. Or, acolo unde încetează buna-credință se pătrunde în zona relei- credințe, adică, după caz, a abuzului de drept, a fraudei la lege sau a dolului ori violenței. În cazul de față fiind vorba de un abuz de drept prin încălcarea drepturilor prevăzute de legislația din dreptul muncii. Principiul prestabilirii salariului - (principiu distinct al sistemului de salarizare) îl regăsim în relația angajator - angajat în raport de nivelul de studii, funcția îndeplinită, cantitatea și calitatea muncii precum și condițiile de muncă. Acesta statuează că nu poate fi diminuat un drept dobândit sub imperiul unui statut legal (nu se poate schimba salariul aferent funcției), bine determinat, atâta vreme cât nu s-au modificat competențele profesionale, Întrucât apare dezechilibrul raportului dintre drepturi și obligații, precum și echilibrul care trebuie să existe între dreptul la respectarea bunurilor și exigențele interesului general. Prin diminuarea salariului cu 25%, echilibrul financiar al fiecărui angajat este grav afectat, iar intenția legiuitorului, a fost aceea de a asigura o protecție mărită personalului plătit din fonduri publice, fiind remunerați potrivit dispozițiilor L. nr.3., privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Mai mult, prin promulgarea L. nr. 2., observăm caracterul „Temporal"; al L. nr. 118/1991, a fost transformat în „caracter permanent";, reîncadrearea fiind făcută la salariul de bază diminuat din luna octombrie 2010 și nu cum s-a susținut inițial că acestea vor reveni la cuantumul brut al salariilor deținut anterior L. nr. 118/1991. Așadar, tot personalul plătit din fonduri publice se află în situația salariului brut diminuat, această modificare nefiind trecută nici în cartea de muncă. Examinând recursul, instanța constată următoarele: Reclamantul, în calitate de reprezentant legal al membrilor de S. din cadrul D.G.F.P. C. a investit instanța competentă cu verificarea legalității reducerii drepturilor salariale începând cu luna iulie 2010, urmare a punerii în aplicare a L. nr. 1., solicitând și acordarea drepturilor salariale cuvenite anterior emiterii acesteia, precum și a sumelor ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale cuvenite anterior emiterii deciziilor și cele încasate efectiv. Reclamanții se consideră vătămați în drepturile sale prin aplicarea art.1 din L. nr.1., care prevede următoarele: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%. În situația în care din aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei";. În principiu, Curtea reține că, deși art. 157 alin. 2 din C. muncii prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative și nu prin negocieri individuale și/sau colective cu angajatorul, aceasta nu înseamnă că legislația națională și internațională le oferă salariaților plătiți din fonduri publice o protecție mai redusă în ceea ce privește dreptul lor la menținerea stabilității salariale și a siguranței lor economice și sociale, decât celor plătiți de către angajatori din sectorul privat. Astfel, în cazul salariaților din sectorul public, salariul, astfel cum a fost stabilit prin lege, în speță printr-o Lege unică de salarizare, respectiv L. nr. 3., rămâne un element esențial al raporturilor de muncă, fiind deopotrivă cauză și obiect al raporturilor de muncă, care nu poate fi modificat/redus de către angajator, de către S., prin acte normative, în mod discreționar, iar legile ce afectează acest drept trebuie să fie suficient de previzibile și să respecte dreptul angajaților la informare, pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate. În acest sens este și art. 6 alin. 1 din L. nr. 24/2000, potrivit căruia, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. E. a D. O. De asemenea, strâns legat de condițiile generale de previzibilitate a actelor normative în materie de salarizare, prevederile Directivei Consiliului 91/533/CEE din 14 octombrie 1991, garantează în mod nediscriminatoriu atât salariaților din domeniul public, cât și celor din sectorul privat, pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, dreptul la informare asupra tuturor elementelor raporturilor de muncă, în primul rând asupra celor esențiale ale acestora, ce privesc condițiile prestării muncii și salariul, astfel încât, măsurile legislative adoptate în domeniul salarizării să fie previzibile și nediscriminatorii. Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate și responsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene severe, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind în sectorul privat, se impune ca S. să asigure acestora, în mod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit, a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru S. și un obiectiv de interes public. Riscul pe care și-l asumă statul în situația în care nu asigură o asemenea stabilitate a veniturilor lunare realizate în urma muncii prestate, salariaților plătiți din fonduri publice, este tocmai orientarea lucrătorilor, mai ales a acelora cu înaltă calificare, spre sectorul privat, care poate să le garanteze respectarea stabilității și previzibilității salariale. Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea consideră că salariații reprezentați în cauză aveau în cauză și un drept de creanță, „o speranța legitimă";, "un bun"; în sensul Convenției E. a D. O. Se reține însă că, măsura luată prin L. nr.1., constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, respectiv în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a României și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional. Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unorlibertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. Art.1 din Protocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică saujuridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O. De altfel, potrivit deciziei nr.874/(...) a C. C., G.ul a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.1. sunt legale și conforme jurisprudenței CEDO, tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din Constituție. În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor."; Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție. De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângeriiexercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";. Ca o confirmare a caracterului temporar al L. nr.1. este și faptul că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a stabilit că pentru anul 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe, este legală, impunându-se a fi menținută ca atare. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. D E C I D E : Respinge recursul declarat S. N. AL F. P. împotriva sentinței civile nr.644 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică azi (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. I. D. P. A. IRNEL A. V. D.în concediu medicalsemnează Prim grefier M . T. Red. D.P. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: A.Rădulescu
| ← Decizia civilă nr. 2357/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3282/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
