Decizia civilă nr. 935/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 935/2011

Ședința publică din 03 martie 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE : R. R. D. JUDECĂTOR : L. U. JUDECĂTOR : ANA M. T. GREFIER : V. D.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul formulat de D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 3218/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimații B. H. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică} nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.3218 din (...) a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr.(...) s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B. H. împotriva A. F. P. Z. și D. G. a F. P. S., au fost obligate pârâtele să restituie suma de

1295 lei taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății și până la achitarea integrală, s-a respins cererea de chemare în garanție împotriva AFM ca inadmisibilă și s-a respins excepția invocată în cauză.

Instanța de fond a reținut că există o încălcare a prevederilor

Tratatului Comunității Europene prin instituirea taxei de poluare prin OUG

5. așa încât nu se justifică reținerea acestei taxe de poluare.

Împotriva hotărârii au declarat recurs de către D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei. R. a arătat compatibilitatea taxei de poluare cu prevederile comunitare și prin urmare temeinicia achitării sumei a cărei restituire a fost dispusă de către instanță.

Asupra recursurilor, Curtea va reține următoarele:

Reclamantei i s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule din (...) de către A. F. P. Z., în vederea primei înmatriculări în România a unui autoturism marca Volkswagen, taxă în sumă de 1295 lei. Decizia de calcul este asimilată unei decizii de impunere fiind stabilită conform art.85 alin.1 lit.b C.proc.fiscală și fiind prin urmare un act administrativ fiscal potrivit art.41 C.proc.fiscală.

Această decizie putea fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii potrivit art.207 C.proc.fiscală, mențiune înscrisă în chiar decizia de calcul la organul fiscal competent.

Reclamanta nu a atacat această decizie, potrivit art.sus menționat pentru a avea posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal în conformitate cu art.218 C.proc.fiscală în contra deciziei emisă în soluționarea contestației administrativ fiscale la instanța de judecată.

Decizia de calcul a rămas definitivă în căile administrative de atac astfel că, actul nu poate face obiectul controlului de legalitate în condițiile în care Codul de procedură fiscală a prevăzut o procedură derogatorie care nu a fost urmată de reclamant. Ca atare, suma încasată cu titlu de taxă de poluare nu mai poate fi pusă sub discuție atât timp cât actul administrativ fiscal nu mai poate fi atacat.

Formularea ulterioară a unei cereri de restituire nu mai poate fi luată în considerare în acest context întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa raportului de drept procesual fiscal.

Așa fiind, în conformitate cu prevederile art.304 pct.9 raportat la 312

C. va admite recursul declarat de A. F. P. Z. prin D. G. a F. P. S., va modifica sentința atacată în sensul admiterii excepției lipsei procedurii administrativ fiscale și respingerii acțiunii, ca inadmisibilă. Menține soluția privind respingerea cererii de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de A. F. P. Z. și D. G. a F. P. S. și modifica în parte sentința civilă nr.3218 din (...) pronunțată în dosarul (...) al Tribunalului S. în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta B. H., ca inadmisibilă și menține soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M..

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 martie 2011.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER R . R. D. L. U.

ANA M. T.

V. D.

transferată la altă instanță,semnează președintele instanței R ed.RRD/AC

2 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 935/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal