Decizia civilă nr. 3859/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3859/2011

Ședința ta de 19 O. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.

JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. A J. S., în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. împotriva Sentinței civile nr. 503 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. în contradictoriu cu reclamantul C. L. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din

Constituție, art.10 al. 2 teza II din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.503 pronunțată la data de (...) în dosarul nr.(...) al

T.ui S. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. L. și obligate pârâtele

D. G. a F. P. S., A. F. P. Z. respectiv chemata în garanție să restituie suma de

2027 lei reprezentând taxa de poluare achitată conform chitanței TS 6 nr.1809807 din (...) cu dobânda legală calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că dispozițiile care au stat la baza perceperii taxei rămân în continuare fără aplicabilitate deoarece contravin normelor comunitare și practicii Curții E. adoptată în materie fiscală.

Tot astfel reține instanța că întrucât taxa se face venit la fondul de mediu răspunderea A. F. pentru M. trebuie angajată în limitele competențelor.

Împotriva soluției atacate a declarat recurs D.G.F.P.S. în nume propriu și pentru AF.P. ZALĂu solicitând admiterea recursului modificarea în totalitate a hotărârii și rejudecând a fi admisă cererea de chemare în garanție a AFM și menținută ca temeinică și legală decizia.

În susținere se arată că instanța a ignorat dispozițiile OUG 5. art.1 și 3 în contextul cărora taxa se constituie venit la bugetul fondului de mediu și se gestionează de acesta precum și celelalte dispoziții OUG 5. privind instituirea taxei de poluare. A. departe de a se da eficiență taxelor din actul normativ arătat, instanța a adăugat un caz de scutire în contextul în care se prevede în mod limitativ cazurile de scutire a taxei. Totodată se arată că reținerile instanței potrivit cărora taxa ar contraveni normelor comunitare este greșită, măsurile stabilite prin OUG 5. sunt compatibile cu prevederile art.90 din Tratat, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal așa cum rezultă din hotărârile Curții E. și anume cauza 112/84 Humblot, C.47/88 în contradictoriu cu Danemarca s.a.

Tot astfel se arată că au fost omise și dispozițiile OG 92/2003, instanța acordând în mod nelegal dobânda legală.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli în considerarea că normele interne contravin celor comunitare.

Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:

Reclamantul a achitat cu titlu de taxa de poluare suma de 2., iar ulterior a solicitat restituirea în considerarea că actul normativ este contrar normelor comunitare. A. au susținut însă că nu se contravine normelor comunitare.

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M..

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate

și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă nu mai are bază legală în dreptul intern iar din această perspectivă susținerile recurentei sunt neîntemeiate și vor fi respinse.

Respinse urmează a fi susținerile referitoare la dobânda deoarece neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară atrage răspunderea pe temei delictual și obligarea la repararea prejudiciului așa cum a reținut și instanța în temeiul prevederilor OUG nr.9/2000

Nici critica privind chemarea în garanție nu poate fi reținută de vreme ce instanța a reținut și obligația chematei în garanție.

Așadar față de cele arătate reținând că nu sunt motive întemeiate Curtea în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea va respinge recursul declarat,.

Cât privește cererea intimatei de obligare la cheltuieli se reține că principiului reținut de art.274 C.pr.civ consta în culpa părți și justificarea cheltuielilor cu acte. În speță nu se dovedește cu acte care sunt cheltuielile și în ce constau context în care cererea intimatului va fi respinsă ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr.503 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor în recurs ca nedovedită.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. H. M. B. F. T.

D. C.

GREFIER R ed.F.T./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3859/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal