Decizia civilă nr. 4748/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4748/2011
Ședința publică de la 17 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC C.ANA SA, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare. Curtea, din oficiu invocă excepția tardivității recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocată. Se prezintă pentru reclamantă, avocat C. I. T., cu delegație la dosar în substituirea avocatului titular Mihai Răzvan Lăpușan, cu delegație la dosar, care solicită redeschiderea dezbaterilor. Curtea, după deliberare, încuviințează cererea, dispune redeschiderea dezbaterilor în cauză și pune în discuția reprezentantei reclamantei excepția tardivității recursului, raportat la faptul că hotărârea atacată a fost comunicată la data de (...), iar recursul a fost înregistrat la data de (...). Reprezentanta reclamantei intimate solicită admiterea excepției, fără cheltuieli de judecată. Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 1415 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a admis cererea formulată de reclamanta SC C.ANA SA în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru O. F. de M. C. S-a anulat Decizia nr.304/(...) emisă de A. C. S-a constatat îndreptățirea reclamantei de a beneficia de subvenția prevăzută de art. 85 din Legea 76/2002 începând cu data de (...). A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art.85 alin.1 din Legea 76/2002 începând cu data de (...) . A fost obligată pârâta la 4,30 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C., recursul fiind înregistrat la data de (...). (f.2) După cum rezultă din dovada de la fila 17 (dosar fond), motivarea sentinței i-a fost comunicată pârâtei la data (...), iar termenul de recurs prev. de art. 301 C. raportat la art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și calculat potrivit art. 101 C. pr. civ., a expirat la data de (...). Conform art. 102 alin. 1 C., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Drept urmare, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, recursul pârâtei va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr. 1415 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 17 N. 2011. { F. | PREȘEDINTE, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. JUDECĂTOR, M. D. GREFIER, M. T. } Red.M.D./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: A. M. B.
← Sentința civilă nr. 322/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 39/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|