Decizia civilă nr. 4016/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ S. A II-A C., DE C.

A. ȘI FISCAL

Dosar nr. 2339.(...)

D. C. Nr. 4016/2011

Ședința publică de la 25 O. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-I. A.

Judecător C. I. Judecător D. P. Grefier M. T.

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta S. I. SA și chemata în garanție A. N. DE A. F., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. 2339.(...), în contradictoriu cu reclamanta C. V., având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 159^{1 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr.}

554/. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de (...), pârâta recurentă a depus la odsar întâmpinare și note de ședință.

Curtea, după deliberare, în raport de conținutul scriptelor depuse la dosar, apreciază că nu se impune comunicarea acestora, astfel încât, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 4., pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr.

2339.(...) s-a respins, ca fiind neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I. SA B. invocată de pârâta SC I. SA B.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. V., împotriva pârâtei

SC I. SA B., și în consecință:

- s-a constatat că pârâta, în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță, a reținut și virat impozitul, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate (pretins datorate de salariat), calculate asupra sumei de 5630 lei, cuvenită reclamantului, cu titlu de plăți compensatorii;

- a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1658 lei

(reprezentând impozit în sumă de 757 lei, contribuție de asigurări sociale în sumă de 591 lei și contribuție de asigurări sociale de sănătate în sumă de

310 lei) calculată asupra sumei de 5630 lei, cuvenită reclamantului cu titlu plăți compensatorii.

S-a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I. SA B., împotriva chematei în garanție A. N. DE A. F., reprezentată prin D. G. a F. P. a județului B.-N., și în consecință:

- a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1408 lei (din care 1067 lei reprezintă impozit de 16% și contribuție asigurări sociale de sănătate de 5,5%, calculate asupra sumei de 5630 lei cuvenită reclamantului și 341 lei contribuție asigurări sociale sănătate de 5,2% și contribuție concedii indemnizații de 0,85% achitate de pârâtă, pentru angajator);

- s-a respins cererea de chemare în garanție în privința restituirii către pârâtă a sumei de 1778 lei, reprezentând contribuție individuală angajat la asigurările sociale de 10,5%, contribuție asigurări sociale de 20,8% și contribuție accidente muncă de 0,2. achitate de pârâtă, pentru angajator.

A fost obligată pârâta SC I. SA B. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei.

A fost obligată chemata în garanție A. N. de A. F. să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei.

În considerente se reține că prin acțiunea înregistrată inițial în doar nr.(...), reclamanta C. V. a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța: 1) Să constate că pârâta, în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță, a reținut și virat la bugetul de stat impozitul pe venit și la contribuțiile la asigurările sociale calculate asupra sumei de 5.630 lei, primită de reclamant cu titlu de salarii compensatorii, cu ocazia concedierii reclamantului prin concediere colectivă; 2) Să fie obligată pârâta să-i restituie suma de 1.679 lei, reprezentând impozitul și contribuțiile la asigurările sociale, reținute și virate la bugetul de stat în mod nelegal. Fără cheltuieli de judecată.

Reclamantul arată că, în calitate de salariat al SC I. SA, a beneficiat de plăți compensatorii în sumă totală de 5.630 lei, aceasta cu ocazia concedierii prin procedura concedierii colective, însă, angajatorul, fără existența unui titlu de creanță, deci în mod nelegal, a reținut și virat la bugetul de stat, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale, ignorând prevederile art.55 alin.4 lit.j din Codul fiscal, conform cărora acest gen de venituri nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea, în drept, pe dispozițiile art.281-

285 Codul muncii și art.55 alin.4 lit.j din Codul fiscal, iar în baza art.242

Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Pârâta SC I. SA B., legal citată, a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție.

Prin întâmpinare, pârâta SC I. SA a solicitat respingerea acțiuniireclamantului, ca neîntemeiată, arătând, în esență, următoarele:

1). Contestatorul a fost concediat prin D. nr.241/(...), în baza unui program de concediere colectivă nr.1571/(...) și astfel, potrivit pct.3 din program și dispozițiilor art.103 din Contractul Colectiv de M. încheiat pentru anul 2009, patronul a hotărât acordarea unor plăți compensatorii salariaților concediați, în funcție de vechimea în muncă a acestora, iar drept urmare contestatorului i-a revenit suma de 5.630 lei - valoare brută plăți compensatorii, din care societatea a reținut: impozit pe venit = 757 lei, virat în contul bugetului de stat; contribuție la sănătate = 310 lei, virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție la pensie = 591 lei, virată în contul bugetului asigurărilor sociale. Urmare reținerilor efectuate, contestatorul a încasat efectiv 3.972 lei (valoare netă), în condițiile în care sumele au fostreținute și virate în conturile speciale de colectare a creanțelor fiscale ale T.i, creanțe fiscale care, conform legii, sunt administrate direct de către A.

2). Privitor la impozitarea plăților compensatorii instanța a reținut următoarele:

2. a) Impozitul pe venitul realizat din plăți compensatorii este reglementat de art.55 alin.1 și 2, art.57-58 din L. nr.5. și pct.68 lit.l din

Normele de aplicare a C. fiscal, aprobate prin HG nr.4., însă, viața a demonstrat că astfel de legi au existat (emise) numai pentru salariații din bugetul din sectorul bugetar, deci nu și pentru sectorul particular(!?).

2. b) C. datorată de salariat la bugetul asigurărilor sociale de sănătate este reglementată de art. 2. din L. nr.95 din 14 aprilie 2006, art.3/5/34 din

Normele metodologice, aprobate prin O. nr.617/2007, cu mențiunea că potrivit art.5 alin.2/3 din Norme, se impozitează orice altă sumă asimilată salariilor, care potrivit codului fiscal și normelor de aplicare se supune impozitului preventiv. Deci, toate salariile/sume asimilate salariilor care se impozitează conform codului fiscal urmează a fi impozitate și pentru contribuția la asigurările de sănătate.

2. c) În privința contribuției datorată de salariat la bugetul asigurărilor sociale de stat (pensie) sunt relevante prevederile art.22-24 și 28 din L. nr.19/2000 și ale pct. 18-19 din O. nr.340/(...), cu mențiunea că la art.26 din lege și pct.20 din norme, se precizează în mod expres (neechivoc) sumele care nu intră în baza de calcul pentru contribuția la pensii, plățile compensatorii nefiind excluse.

3) Privitor la reținerea și virarea impozitelor de către angajator sunt relevante prevederile art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii, care impun angajatorului obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii și dispozițiile art.46 din același cod, conform cărora nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.

Drept urmare, angajatorul este obligat să efectueze rețineri ale unor impozite/ contribuții sociale din veniturile realizate de salariați cu respectarea dispozițiilor legale (stopaj la sursă), astfel că suma brută reprezentând plăți compensatorii se supune obligației legale de impozitare.

Prin cererea de chemare în garanție, pârâta SC I. SA a chemat îngaranție A. N. de A. F. solicitând: 1) admiterea cererii de chemare în garanție; 2) obligarea A. la despăgubirea pârâtei, după cum urmează: 2. a) în principal, cu suma de 3.186 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat + contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului; 2. b) în subsidiar, cu suma de 1.658 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de către societate de la angajat cu ocazia acordării plăților compensatorii.

În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat, în esență, următoarele:

Pârâta SC I. SA se află sub supravegherea/administrarea și controlul

Direcției Generale de A. a M. C. din cadrul A. și pe lângă sumele reținute drept impozite de la salariat (menționate în întâmpinare) și virate în conturile gestionate de A. la T., a fost obligată să calculeze și să vireze pentru plata compensatorie și contribuțiile proprii, astfel: contribuție pentru pensie = 1.171 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuții accidente de muncă = 16 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție la sănătate = 293 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuții concedii indemnizații = 48 lei virată în contul bugetuluiasigurărilor sociale. Plata impozitelor suportate de angajator s-a realizat prin

OP nr.2174/(...).

Dispozițiile legale privind impozitarea angajatorului pentru plățile compensatorii achitate, sunt: a) Privitor la contribuția pentru pensie, sunt relevante dispozițiile art.22,24 și 28 din L. nr.19/2000; b) Privitor la contribuția pentru sănătate, trebuie avute în vedere dispozițiile art.209, 215,

256-257 din L. nr.95/2006, art.3-4 și art. 34 din O. nr.627/2007; c) C. pentru accidente de muncă este reglementată de art.5, 96 și 101 din L. nr.346/2002; d) În privința contribuției pentru concedii și indemnizații se aplică prevederile art.4 și 6 din OUG nr.158/2005.

După cum se poate observa, contribuția angajatorului se raportează la toate veniturile acordate salariaților (venituri în bani și/sau natură) pentru luna în care se achită salariile/plățile compensatorii și de aceea, dacă se va decide că plățile compensatorii nu trebuie impozitate, este firesc ca aceste sume/plățile compensatorii să nu facă parte nici din baza de impozitare a angajatorului.

În acest context, contribuțiile proprii ale angajatorului (impozitele descrise mai sus) pentru plățile compensatorii achitat, nu trebuiau impozitate fiind exceptate de la impozitare, așa încât societatea a achitat în plus către A. valoarea de 1.528 lei - contribuiții proprii angajator, și prin urmare, plata nedatorată urmează să fie restituită către SC I. SA.

Pârâta și-a întemeiat, în drept, cererea de chemare în garanție pe dispozițiile art.60-63 Cod procedură civilă, art.992-993 și art.1092 Cod civil, art.117 alin.1 lit.d și f Cod procedură fiscală, art.4 alin.1 lit. a și alin.2 pct.8 și 37 din HG nr.109/2009.

Chemata în garanție A. N. de A. F. (A.) a formulat întâmpinare , solicitândrespingerea cererii de chemare în garanție formulată de SC I. SA, contestator Muntean Cornel, ca inadmisibilă și, în situația respingerii excepției, ca nefondată, pentru următoarele motive:

Prin cererea de chemare în garanție formulată, SC I. SA solicită: admiterea cererii de chemare în garanție; obligarea A. la despăgubirea societății cu sumele de 3.186 lei reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat plus contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului și de 1.658 lei reprezentând impozite și contribuții reținute de către societate de la angajat cu ocazia acordării plăților compensatorii.

I) Pe cale de excepție, invocă inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, sens în care invocă prevederile art.60 alin.1 Cod procedură civilă conform cărora, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire, însă, în ce o privește există o reglementare legală derogatorie de la dreptul comun care stabilește îndeplinirea unei proceduri speciale, cu atât mai mult cu cât despăgubirile de care face vorbire norma civilă citată, sunt denumite în norma specială restituiri.

Această normă specială este cuprinsă în art.117 Cod procedură fiscală

și pct.2 din Anexa 1 la O. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, care stabilește competența în materia restituirii sumelor de la buget și din care rezultă că restituirea ar putea fi posibilă numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale.

A., restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în condițiile stabilite de art.117 din OG nr.92/., însă, în speță, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de art.117 lit.a-h dinordonanță, sumele fiind plătite în temeiul unor dispoziții legale, iar, în acest sens sunt și prevederile referitoare la competența în materia administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat reglementată de art.33 din OG nr.92/..

În altă ordine de idei, învederează că cererea de restituire este inadmisibilă, în condițiile în care legislația specială prevede că obligația restituirii acestor sume de bani subzistă numai în baza legii, or, în speță, temeiul restituirii îl reprezintă Programul de concediere colectivă.

II) Pe fondul cauzei, în situația în care excepția invocată este respinsă, solicită respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând în esență următoarele:

Societățile comerciale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondurile proprii, compensații bănești individuale, în condițiile și în cuantumurile prevăzute în programele de concediere colectivă, iar legislația fiscală în materie denumește sumele reprezentând salarii compensatorii ca fiind compensații bănești individuale conform dispozițiilor punctului 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5.4, aprobate prin HG nr.4., și în speță, SC I. SA a efectuat plăți compensatorii către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile Programului de concediere colectivă nr.638/ (...) elaborat de SC I. SA prin care s-a stabilit că indemnizațiile acordate cu titlu de plăți compensatorii se vor calcula raportându-se la salariul tarifar și nu la salariul mediu net pe unitate așa cum este prevăzut în art.55 alin.4 lit.j din L. nr.5..

În raport de situația arătată mai sus este evident că dispozițiile punctului 68 lit.(L)din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5., aprobate prin HG nr.4., emise în aplicarea art.55 alin.2 din L. nr.5., sunt acelea care prevăd, fără echivoc, care sunt veniturile asimilate salariilor și nu dispozițiile de la art.55 alin.4 lit.j din L. nr.5., astfel că veniturile obținute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art.47 alin.2lit.b din L. nr.5..

Referitor la contribuția de asigurări sociale, trebuie reținut că potrivit punctului 18 din O. Ministrului Muncii și Solidarității Sociale nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor L. nr.19/2000, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar de asigurații care se regăsesc în situațiile de la art.5 alin.1 pct.I și II din lege și totodată, constituie baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și veniturile brute realizate de persoanele care nu se mai regăsesc în aceste situații, dar încasează venituri ca urmare a faptului că au deținut una din calitățile de la art.5 alin.1 pct.I și II din L. nr.19/2000. De asemenea, art.26 alin.1 din L. nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, stabilește sumele pentru care nu se datorează contribuție la asigurări sociale și anume: a) prestații suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv cele acordate pentru accidente de muncă și boli profesionale; b) diurne de deplasare și de delegare, detașare și transfer, drepturi de autor, precum și venituri primite în baza unor convenții civile sau contracte de colaborare; c) participarea salariaților la profit; d) îndemnizația de ședință pentru consilierii locali și județeni.

Așa fiind, în considerarea dispozițiilor legale menționate anterior, per a contrario, s-a reținut că orice alte sume acordate salariaților, în afara celor prevăzute la art. 26 alin.1 din L. nr.19/2000, se constituie ca parte din venitul brut realizat de salariat, fiind totodată inclus în baza de calcul acontribuției individuale de asigurări sociale și astfel, în situația din speță, în mod corect, s-a procedat la calcularea, reținerea și virarea contribuției individuale de asigurări sociale, aceasta având în vedere venitul brut realizat de către salariat.

În ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate, contribuția lunară a persoanei asigurate de stabilește sub forma unei cote de

5,5%, care se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, astfel că angajatorii la care asigurații își desfășoară activitatea au obligația să calculeze și să vireze această contribuție asupra fond, așa cum este prevăzut la art.258 alin.1 din L. nr.95/2006. În acest sens sunt și dispozițiile art.1 alin.1 lit.a și alin.2 din OUG nr.226/., iar prin fond de salarii realizat, în accepțiunea dispozițiilor legale privind asigurările de sănătate se înțelege, potrivit art.258 alin.2 din L. nr.95/2006, totalitatea sumelor utilizate de o persoană fizică și juridică pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor.

Prin urmare, obligația calculării, reținerii și achitării contribuției individuale de asigurări sociale rezidă din faptul că plățile compensatorii sunt drepturi salariale primite de personalul disponibilizat, potrivit contractului colectiv de muncă, datorită fostei calități de salariat a acestora.

Referitor la contribuția plătită de angajator pentru concedii și indemnizații, angajatorul datorează această contribuție deoarece, în virtutea dispozițiilor punctului 68 lit.(L) din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5., aprobate prin HG nr.4., plățile compensatorii sunt venituri de natură salarială și compun fondul de salarii la care se raportează această contribuție, iar cu privire la contribuția pentru accidente de muncă, trebuie reținut că angajatorul datorează această contribuție conform art.80 alin.1 lit.a din L. nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă (astfel, potrivit art.80 alin.1 - Datorează contribuții de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale următorii: a) angajatorii, pentru asigurații prevăzuți la art.5 și 7; b) asigurații prevăzuți la art.6. De asemenea, potrivit art.5 alin.1 lit.a din L. nr.346/2002 sunt asigurate obligatorii prin efectul legii persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individuale de muncă, fiind evident faptul că angajatorul datorează contribuție pentru accidente de muncă în mod corect la calcularea, reținerea și virarea impozitului pe veniturile de sănătate aferente plăților compensatorii,în concordanță cu dispozițiile legale menționate mai sus, și se impune a se observa în acest sens și întâmpinarea depusă de către pârâta SC I. SA, prin care aceasta a susținut că s-a procedat în mod corect la calcularea, reținerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate aferente plăților compensatorii în concordanță cu dispozițiile legale în vigoare.

Prin încheierea de ședință din 8 martie 2010, pronunțată de T. B.-N. - S. C. (constituită în complet de judecată cu asistenți judiciari) s-a dispus scoaterea dosarului de pe rolul S. civile și transpunerea la S. C., de C. A. și F. a T. B.-N., invocându-se soluțiile date de Curtea de A. C. în dosare similare, prin care s-a statuat că litigii asemănătoare sunt de competenta S. C. de C. A. și F. și care se referă la obligații fiscale, și astfel, cauza a fost înregistrată la această din urmă secție a tribunalului sub nr.13.(...).

Prin Notele de ședință, pârâta SC I. SA a ridicat excepția lipseiprocedurii prealabile, arătând că pentru declanșarea procedurii judiciare reclamantul avea două posibilități, respectiv: fie să uzeze de procedura administrativ jurisdicțională (după obținerea, în prealabil, a unei decizii înbaza ordinului nr.1. 2004), având în vedere dispozițiile art.47/art.205 alin.2/art.207/art.209 alin.3/art.218 Cod procedură fiscală; fie să uzeze de procedura contenciosului administrativ (după obținerea, în prealabil, a unei decizii în baza ordinului nr.1.), așa cum acest aspect este prevăzut, în mod explicit, în cuprinsul dispozițiilor art.6/art.7 din L. nr.554/., or, reclamantul nu a utilizat, în condițiile legii, nici una din procedurile prealabile, astfel că solicită respingerea cererii introductive de chemare în judecată ca prematură sau inadmisibilă, aceasta în considerarea dispozițiilor art.109 alin.2 Cod procedură civilă și a prevederilor art.6 alin.2, raportat la art.7 alin.1 și 2 din L. nr.554/..

Prin aceleași Note de ședință, pârâta SC I. SA a invocat și excepția lipseicalității procesuale pasive în privința sa, cu motivarea că în raport de natura (caracterul) fiscal al cererii reclamantului, consideră că cel puțin una dintre părți (pârâtul) să fie o autoritate publică în domeniul administrării impozitelor, și în condițiile legilor speciale (cod fiscal/legea pensiilor/legea sănătății,etc.) pentru veniturile obținute în calitate de salariat, acesta (salariatul) este obligat să achite lunar impozitele și taxele aferente, numai că L. a instituit o obligație în sarcina angajatorului, prin dispozițiile art.40 alin.2 lit.f din Codul Muncii, de a reține și de a vira contribuțiile și impozitele datorate de salariații, în condițiile legii.

Pârâta a mai susținut că plata impozitelor aferente salariilor se face de către salariat, prin ,,stopaj la sursă";, ceea ce înseamnă că, în baza legilor speciale, impozitele și contribuțiile aferente realizate de salariat sunt calculate de angajator și ulterior reținerii acestor, angajatorul le virează în conturile de colectare a impozitelor administrate de A., conform art.114 alin.2/1 Cod procedură fiscală și O.ui A. nr.1214/2007, astfel că societatea pârât a procedat în consecință, reținând și virând în condițiile de colectare a creanțelor fiscale, administrate de A., sumele în discuție, iar pe de altă parte

- pentru promovarea acțiunii reclamantului este necesar să existe o identitate între:persoana reclamantului și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus în justiție, și; persoana pârâtului și persoana celui obligat în raportul de drept substanțial.

În concluzie, pârâta a susținut că, din cele arătate mai sus, rezultă că părți în raportul de drept subiectiv dedus în justiție, ar trebui să fie: salariatul - în calitate de plătitor (debitor) pentru impozitele și taxele aferente salariilor, și; A. - în calitate de beneficiar (creditor) pentru impozitele încasate (deci, nu SC I. SA), or, din cererea de chemare în judecată rezultă că salariatul dorește că se judece cu SC I. SA,în calitate de pârâtă (debitoare) și nu cu creditorul (beneficiarul) impozitelor, A., iar, dacă se va considera că compensațiile bănești, obținute în urma concedierilor, nu trebuiau impozitate, cel obligat la restituirea acestor sume (către salariatul reclamant este A., care a beneficiat de o plată ce nu îi era datorată, în timp ce SC I. SA nu are calitate procesuală pasivă și astfel, cererea reclamantului se impune a fi respinsă față de pârâtă, pentru aceste considerent.

Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, și cum, în cauză, pârâta SC I. SA a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, tribunalul a pus în discuție excepția ridicată, pe care o apreciază ca fiind neîntemeiată, urmând să o respingă pentru considerentele ce urmează:

Așa cum s-a mai arătat, acțiunea reclamantei are ca obiect restituirea unor sume de bani, despre care afirmă că i-au fost reținute în mod nelegal și virate la bugetul de stat de către pârâtă, cu titlu impozit pe venit șicontribuții sociale, cu ocazia concedierii reclamantului, prin procedura concedierii colective (deci, în cadrul raporturilor juridice de muncă), or, în raport de această împrejurare, este firesc și legal ca acțiunea reclamantului să se îndrepte împotriva angajatorului, respectiv pârâtei, care a făcut reținerile bănești și în consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicată de pârâtă, este neîntemeiată.

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii reclamantei pentru lipsa procedurii prealabile, tribunalul a reținut că potrivit art.7 alin.1 din L. nr.554/. a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, or, în speță, acțiunea reclamantului nu are ca obiect anularea unui act administrativ unilateral, astfel cum este definit la art.2 alin.1 lit.c din L. nr.554/. (ci vizează restituirea unor sume de bani, care i-au fost reținute de pârâtă, în calitate de angajator, cu ocazia acordării unor plăți compensatorii cuvenite reclamantului, în calitate de salariat, în cadrul raporturilor juridice de muncă încheiate între părți), iar pârâta nu este o autoritate publică, în sensul disp.art.2 alin.1 lit.b din aceeași lege.

Așa fiind, parcurgerea procedurii prealabile instituită de art.7 alin.1 din L. nr.554/. nu este necesar a fi parcursă în privința acțiunii reclamantei, și astfel excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului pentru neparcurgerea procedurii prealabile, invocată de pârâta SC I. SA, în temeiul art.109 alin.2 Cod procedură civilă și art.6 alin.2, raportat la art.7 alin.1 și alin.2 din L. nr.554/. este neîntemeiată.

Este în afara oricărui dubiu, nefiind contestat de către părți, că sumele pretinse de reclamant au fost reținute de pârâtă și virate la bugetul de stat, în conturile administrate de A. N. de A. F., așa cum rezultă și din dispozițiile art.114 alin.2 indice 1 din OG nr.93/. și în condițiile în care pârâta ar fi obligată la restituirea sumelor reținute către reclamantă, este justificată o cerere a pârâtei, formulată prin cererea de chemare în garanție, de a fi obligată chemata în garanție A. de a-i plăti sumele cuvenite reclamantului, acesta în considerarea disp.art.60-63 Cod procedură civilă. În această privință mai trebuie menționat că la judecarea cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă, trebuie să se stabilească care sunt raporturile juridice dintre cel care chemă în garanție și chematul în garanție, drepturile și obligațiile acestora, iar în cauză, chiar și chemata în garanție, prin întâmpinare susține că restituirea sumelor solicitate de către reclamant și invocată de către pârâtă, nu poate fi încadrată în nici una din situațiile prev.de artr.117 lit.a-h din OG nr.92/., cărora le-ar fi aplicabilă procedura specială de restituire prevăzută de art.33 din Ordonanță și pct.2 din Anexa 1 la O. nr. 1. 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.

Prin urmare, nu se poate pune problema ca reclamanta, în privința acțiunii principale, precum și pârâta, în privința cererii de chemare în garanție, să fi fost obligate să parcurgă procedura specială fiscală, mai sus menționată, mai înainte de introducerea acțiunii, și în consecință acțiunea reclamantei și cererea de chemare în garanție să apară ca inadmisibile pentru neîndeplinirea procedurii administrativ jurisdicționale, în considerarea disp.art.117 Cod procedură fiscală.

În ce privește fondul acțiunii reclamantei și cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin Programul de concediere colectivă nr.1571/(...), adoptat de SC I. SA (f.22-25), având în vedere H. C.ui de A. nr.06/ (...), pct.15, precum și D. Directorului General nr.97/(...), a fost aprobat programul de aplicare a măsurilor de concediere colectivă, după care, în baza acestui program,în temeiul art.65(1) și art.66 din Codul muncii, a fost emisă de pârâta SC I. SA, D. de concediere individuală nr.69/(...) privind pe reclamantă, prin care s-a dispus concedierea acesteia, cu acordarea drepturilor prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, în vigoare la data concedierii (art.103, pct.5), inclusiv a plăților compensatorii acordate de angajator în sumă totală de 5.630 lei, din care s-a reținut și virat la bugetul consolidat al statului suma de 1.658 lei, reprezentând impozit 16% = 757 lei, contribuție asigurări sociale 10,5 % = 591 lei și contribuții asigurări sociale de sănătate 5,5% = 310 lei, așa cum reiese din adeverința nr.3019 din (...) eliberată de către pârâtă (f.26 din dosarul inițial).Se constată că suma totală reținut reclamantului este de 1658 lei și nu de 1679 lei,cât se pretinde a i se restitui prin acțiunea introductivă.

Potrivit art.55 alin.4 lit.j din L. nr.5. privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală și efectuării plăților compensatorii către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.

Este adevărat, cum se susține prin întâmpinările formulate de către pârâta SC I. SA și chemata în garanție A. că, potrivit pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.4., veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă, instanța constată că prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de G., în executarea unei legi (L. nr.5. privind Codul fiscal), act normativ cu forță juridică superioară, iar potrivit art.4 alin.3 din L. nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative data în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor G.ului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. aprobate prin HG nr.4., nu se poate contraveni prevederilor art.55 alin.4 lit.j din L. nr.5. conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plăți compensatorii,calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul că plățile compensatorii acordate reclamantului, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile compensatorii au fostsupuse impozitului de 16%, calculat, reținut și virat de pârâtă bugetului de stat.

Așa cum s-a mai arătat, din suma acordată reclamantei cu titlu plăți compensatorii, i s-a reținut și suma de 591 lei, cu titlu contribuție asigurări sociale, ce a fost virată la bugetul de stat de către pârâtă, însă, instanța constată că potrivit art.21 alin.6 din L. nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul contribuției de asigurări sociale. Prin urmare, în cazul de față, când s-au acordat reclamantului plăți compensatorii, contribuția de asigurări sociale de 10,5% se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj de către angajator și nu din veniturile cuvenite reclamantului cu titlu plăți compensatorii.

Așadar, în mod nelegal i s-a reținut reclamantei contribuția de asigurări sociale de 10,5%, perspectiv suma de 591 lei, și dacă această contribuție nu a fost percepută, așa cum se impunea angajatorului, respectiv pârâtei, această împrejurare nu poate fi rezolvată în litigiul de față, deoarece instanța nu a fost investită în acest sens, iar potrivit art.129 alin.6

Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Potrivit art.257 alin.6 din L. nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra îndemnizațiilor reglementate de OUG nr.158/2005, și cum, în speță, este vorba de acordarea unor plăți compensatorii, acordate reclamantei cu ocazia disponibilizării și aplicării unui program de concediere colectivă, reclamantul nu datora contribuția de asigurări de sănătate de 5,5%, calculată asupra sumei ce reprezintă cuantumul total al plăților compensatorii, respectiv suma de 310 lei, ce i s-a reținut în mod nelegal de pârâtă, fiind virată la bugetul de stat, și astfel este justificată cererea reclamantului, aceea de restituire a sumei în discuție.

În condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către pârâtă, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea reclamantului în sensul obligării pârâtei la restituirea impozitului și contribuțiilor ce i s-au calculat și reținut în mod nelegal, și cum sumele reținute reclamantei au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/. privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. N. de A. F., este întemeiată și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A., în privința sumelor ce vor fi restituite reclamantului, aceasta în temeiul art.60-63 Cod procedură civilă.

Instanța a mai reținut că prin cererea de chemare în garanție, în principal - pârâta a solicitat obligarea A. la plata sumei de 3.168 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat,în valoare de

1.658 lei, plătite și virate prin O. și nr.998/(...) + contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului în sumă de

1528 lei (reprezentând contribuție la pensie = 1171 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție accidente de muncă = 16 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție la sănătate = 293 leivirată în contul bugetului asigurărilor sociale, și; contribuție concedii îndemnizații = 48 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, plata realizându-se cu OP nr.998/(...)).

Chemata în garanție nu contestă încasarea sumelor mai sus menționate și privire la care instanța a reținut următoarele:

În ce privește contribuția de asigurări sociale (pensie) de 20,8%, în sumă de 1.171 lei, virată la bugetul asigurărilor de sănătate, instanța constată că această contribuție este datorată de pârâtă, în temeiul art.21 alin.6 din L. nr.19/ 2000, raportat la art.18 alin.1 lit.b și alin.2 și 3 din lege, astfel că, cererea de restituire a contribuției, formulată de pârâtă, prin cererea de chemare în garanție este neîntemeiată și va fi respinsă.

Referitor la contribuția accidente de muncă (în speță, în sumă de 16 lei) virată în contul asigurărilor sociale, instanța constată că sunt incidente dispozițiile L. nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, în forma de la data pății contribuției (ulterior legea a fost modificată și republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.772 din 12 noiembrie 2009, primind o nouă numerotare a articolelor), și potrivit art.1 din lege, asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, face parte din sistemul de asigurări sociale, iar în art.5 alin.1 lit.a se prevede că sunt asigurate prin efectul legii persoanele care se desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum și funcționarii publici.

În cuprinsul art.101 alin.3 din L. nr.346/2002 (în forma de la data plății contribuției de către pârâtă) sunt prevăzute în mod expres și limitativ sumele asupra cărora nu se aplică contribuția de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale (și anume: prestații suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, diurne de deplasare și delegare, îndemnizații de delegare…, participarea salariaților la profit), iar în art.96 alin.1 lit.a, se prevede că datorează contribuții de asigurări sociale pentru accidente de muncă și boli profesionale, angajatorii, pentru asigurații prevăzuți la art.5 (la lit.a din articol sunt menționate ,,persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum și funcționarii publici) și art.7.

Având în vedere că, în cauză, sumele achitate reclamantei reprezintă plăți compensatorii și că acesta le-a primit în calitatea de salariat, cu contract individual de muncă, aceste sume nu intră în categoria sumelor asupra cărora nu se aplică contribuția de asigurări sociale, prevăzute de art.103 alin.3 din L. nr.346/2002, iar contribuția este suportată de angajator, conform art.96 alin.1 lit.a din lege, respectiv în cazul de față de către pârâtă. Prin urmare, este neîntemeiată și va fi respinsă cererea pârâtei, formulată prin cererea de chemare în garanție, aceea de a i se restitui contribuție accidente de muncă (0,2.), respectiv suma de 16 lei, virată la bugetul asigurărilor sociale.

Referitor la contribuția de asigurări sociale de sănătate de 5,2%, în sumă de 293 lei, se constată că, potrivit art.257 alin.6 din L. nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contribuția la asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra indemnizațiilor reglementate de OUG nr.158/2005.

Așa fiind și ținând seama că, în speță, sumele cuvenite reclamantei i s- au acordat cu titlu plăți compensatorii, urmare concedierii în baza unui program de concedieri colective, nu se datorează contribuția de mai sus decătre pârâtă, iar cererea sa, de restituire este una întemeiată, admițându-se ca atare, deoarece pârâta a făcut o plată nedatorată.

În privința contribuției concedii indemnizații (în speță, sumă de 48 lei, virată la bugetul asigurărilor sociale), instanța reține că, potrivit art.4 alin.2 din OUG nr. 158/ 2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, începând cu data 1 ianuarie 2006, cota de contribuție pentru concedii și indemnizații este de 0,85 %, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturilor reprezentând indemnizație de șomaj, asupra veniturilor supuse impozitului pe venit ori asupra veniturilor cuprinse în contractul de asigurări sociale încheiat de persanelor prevăzute la art.1 alin.2 lit.e, și se achită la bugetul F. unic de asigurări sociale de sănătate.

În art.6 alin.2 din ordonanța de urgență, se prevede că prin fond de salarii realizat, în sensul ordonanței, se înțelege totalitatea sumelor utilizate de un angajator pentru plata drepturilor salariale sau de natură salarială, în timp ce în art.55 alin.4 lit.j din L. nr.5. privind Codul fiscal, se arată că nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.

Având în vedere prevederile legale mai sus menționate, instanța a apreciat că plățile compensatorii nu sunt venituri salariale impozabile și astfel, dispozițiile art. 6 din OUG nr.158/2005, privitoare la modul de calcul a contribuției nu sunt aplicabile în cauză, iar drept urmare, angajatorul (în speță, pârâta) nu datorează contribuția pentru concedii și indemnizații, de

0,85% și nici suma de 48 lei, virată în contul bugetului asigurărilor sociale, iar cererea de restituire a contribuției este una justificată, privind o plată nedatorată.

Instanța a mai constatat că pârâta a virat sumele reținute de la reclamantă și cele datorate în calitate de angajator în conturile speciale de colectarea a creanțelor bugetare, administrate de către A., iar în analiza cererii de chemare în garanție trebuie avute în vedere și raporturile dintre cel care cheamă în garanție și chematul în garanție, astfel că, pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca fiind întemeiată, doar în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

Pentru considerentele mai sus arătate, excepția invocate de către pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei a fost admisă, în limita sumei de 1658 lei așa cum a fost formulată în scris, iar cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă a fost admisă, în parte.

În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța a obligat pe pârâta SC I.

SA B. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei, iar pe chemata în garanție A. N. de A. F. să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei, cheltuieli ce reprezintă onorariul avocațial.

Împotriva sentinței a formulat recurs S.C. I. S.A. solicitând în principal, modificarea sentintei atacate, in totalitate, in sensul respingerii cererii introductive de chemare in judecata formulata de catre reclamant; în subsidiar, modificarea sentintei atacate, in parte, in sensul obligarii chematului in garantie la despagubirea suplimentara a firmei recurentei si cu valoarea de 1. 778 lei.

În motivare a arătat că, compensatia baneasca ce s-a acordat salariatului cu ocazia concedierii a fost acordata de angajator in in baza contractului colectiv de munca, sumele acordate fiind platite din fondul de salarii al angajatorului. Problema de drept pe care o ridica cauza de fata este aceea daca compensatiile banesti acordate salariatilor concediati princoncediere colectiva, achitate din fondul de salarii al angajatorului si care sunt acordate in baza contractului colectiv de munca din firma trebuiau sau nu trebuiau sa fie impozitate. A. spus, care este tratamentul fiscal aplicabil acestor compensatii banesti: -Codul fiscal in baza dispozitiilor art.55, alin.4, litera "j)" , sau -Normele de aplicare ale codului fiscal in baza pct.68, litera "1)".

Recurenta arată că hotărârea a fost pronuntata cu incalcarea/ aplicarea gresita a legii, art. 304, pct. 9. A solicitat respingerea actiunii reclamantului ca inadmisibilă întrucât acesta a inteles sa cheme in judecata in calitate de pârâtă o persoana juridica de drept privat (I.) si nu o autoritate publica. F. in prezenta unui litigiu de natura fiscala pârâtul trebuia sa fie o autoritate publica. Față de acest aspect, solicită să se constate ca prin hotarârea de fond au fost incalcate in mod brutal dispozitiile speciale prevazute de art.1, art.2, alin.1, litera "b) "din L. nr.554 /..

In aceste circumstante, solicită admiterea recursului si să se procedeze la modificarea in totalitate a sentintei atacate in sensul respingerii cererii introductive a reclamantului ca inadmisibila întrucât cererea acestuia a fost indreptata impotriva unui subiect care nu are calitatea speciala prevazuta de lege.

H. a fost pronuntata cu incalcarea/aplicarea gresita a legii, art.304, pct.9. A solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibila întrucât acesta nu a înțeles sa utilizeze in conditiile legii procedurile prealabile declanasarii unei actiuni in contencios administrativ. A aratat ca pentru a putea judeca in fond cererea reclamantului acesta era obligat sa utilizeze, in prealabil, in mod legal, una din urmatoarele proceduri la alegerea sa fie sa utilizeze procedura speciala prevazuta de O. nr.1899 /. - act normativ emis in baza dispozitiilor art.11 7 din Codul de procedura fiscala, -fie sa utilizeze procedura contenciosului administrativ.

Or, reclamantul nu a utilizat, in conditiile legii, niciuna din aceste proceduri imperative. Motivatia respingerii exceptiei invocate (art.2, alin. 1 , literele "b)" si "c)" din L. nr.554 / 2004) le consideră surprinzatoare întrucât au fost ignorate dispozitii imperative la solutionarea unei atare cereri. A., pentru declansarea actiunii reclamantul - daca nu utiliza procedura speciala

- trebuia sa formuleze o cerere scrisa de restituire la A. pentru ai restitui sumele de bani reclamate. In contextul în care cererea reclamantului era refuzata nejustificat in privința restituirii sumei in cauza, reclamantul era obligat sa utilizeze procedura prealabila cu adresarea unei cereri catre aceeasi institutie (sau institutia superioara) pentru revocarea hotaririi initiale si rezolvarea cererii sale.

In cazul in care si dupa parcurgerea procedurii prealabile reclamantul era nemultumit de raspunsul primit de la autoritatea publica acesta putea formula actiune judiciara la instanta de judecata.

. de acest aspect, solicită să se constate ca prin hotarirea de fond au fost incalcate in mod brutal dispozitiile speciale prevazute de art.2, alin. 2, art. 7 din L. nr.554 /..

In aceste circumstante, solicită admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentintei atacate in sensul respingerii cererii introductive a reclamantului ca inadmisibila întrucât cererea acestuia a fost depusa la instanta cu nerespectarea procedurii prealabile prevazute de legiuitor.

Recurenta arată că hotărârea a fost pronuntata cu incalcarea/ aplicarea gresita a legii, art. 304, pct.9. A invocat, la fond, lipsa calitatii procesuale pasive a angajatorului in cauza de fata. A precizat ca angajatorul are calitate doar de mandatar bugetar al institutiilor financiare - in bazadispozitiilor prevazute de art.40 alin.2 din Codul muncii fiind obligat sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati, in conditiile legii. Deci plata este realizata prin "stopaj la sursa". A mentionat ca parti in prezenta actiune trebuie sa fie : reclamantul in calitate de contribuabil pentru plata impozitelor si contributiilor datorate aferent compensatiilor banesti primite de la angajator (art.39 Cod fiscal si art.25 C.proc.fiscala); A. in calitate de beneficiar (creditor) al contributiilor si impozitelor incasate de la salariat pentru compensatiile banesti primite, achitate prin stopaj la sursa (art.25 /art.114, alin.2^{1 C.proc.fiscala). Angajatorul are doar calitatea de platitor (prin stopaj la sursa) pentru contributiile si impozitele retinute de la reclamant si virate in conturile de colectare a creantelor bugetare, urmare impozitarii compensatiilor banesti acordate, in baza art.57 - 58 Cod fiscal si respectiv art.25.C.proc.fiscala.}

Beneficiarul impozitelor (A.) a confirmat pe de alta parte, in mod expres, ca recurenta a procedat corect la impozitarea compensatiilor banesti acordate si deci a ratificat expres mandatul legal. Instanta a respins exceptia invocata confundând natura litigiului de fata cu aceea a unui litigiu de munca (considerente pagina 7, ultimul alineat) si nejustificindu-si in drept pozitia adoptata.

. de acest aspect, solicită să se constate că prin hotarirea de fond au fost incalcate in mod direct dispozitiile speciale prevazute de art.1546 din Codul civil astfel ca hotărârea este nelegala. În aceste circumstante, solicită admiterea recursului și modificarea in totalitate a sentintei atacate in sensul respingerii cererii introductive a reclamantului întrucât cererea acestuia a fost formulata împotriva unei persoane juridice care nu are are calitate procesuala pasiva.

H. a fost pronuntata cu incalcarea / aplicarea gresita a legii, art.304, pct.9. Instanta a considerat ca compensatiile acordate reclamantului beneficiaza de tratamentul legal de neimpozitare si astfel a admis in totalitate cererea acestuia in baza art.55, alin.d, lit. ""j)"" din Codul fiscal. Motivarea solutiei adoptate de instanta se gaseste in considerentele hotaririi de la pagina 9 : … instanta constata ca prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de G., in executarea unei legi (L. m.571 /. privind Codul Fiscal) act normativ cu forta juridica superioara, iar potrivit art.4, alin.3 din L. nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, actele normative date in executarea legilor, ordonantelor sau hotaririlor G.ului se emit in limitele si potrivit normelor care le ordona. Asa fiind, prin prevederile pct.68, lit. "l)" din Normele metodologice de aplicare a L. nr.571 /. aprobate prin HG nr.44 / 2004, nu se poate contraveni prevederilor art.55, alin.d, lit. ""j)"" din L. nr. 571 /.,si drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, in sensul ca…".

Primul aspect de nelegalitate il reprezinta modul de a acorda prioritate unei norme legale. Pentru a acorda prioritate codului fiscal (si deci a constata nelegalitatea dispozitiilor din normele de aplicare a codului fiscal mentionate), pe cale legala, se impunea ca, din oficiu sau la solicitarea unei parti, instanta sa sesizeze jurisdictia administrativa competenta pentru solutionarea exceptiei de nelegalitate a pct.68, lit."l)" din H.R. nr.44/ 2004 versus dispozitiile art.55, alin.4, lit.j din codul. Fiscal.

Or, solutia judiciara adoptata, de neaplicare a normelor metodologice de aplicare a codului fiscal, fara constatarea, in prealabil, in mod legal, ca dispozitia respectiva a fost adoptata cu incalcarea normelor de tehnica legislativa si, eventual, anularea acesteia, depaseste in mod evident vointalegiuitorului in privinta modului de interpretare unitara a codului fiscal, fiind in mod evident nelegala. Pe de alta parte, se poate constata ca a fost "constatata nelegalitatea normelor" in discutie de catre o instanta/ judecatori ce nu aveau competenta legala sa se pronunte cu privire la aspectul in cauza. O pozitie asemanatoare este cea exprimata de Curtea C. prin D. nr.820 / 2008, D. nr.821 /., D. nr.1325 /. care a subliniat urmatoarele: " ... instanțele judecătorești nu au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară" .

Recurenta arat că au fost incalcate dispozitiile art.4 / art.11, alin.4 din

L. nr.554 / 2004.

Al doilea aspect de nelegalitate consta in confuzia pe care o face instanta de judecata când apreciaza ca sumele acordate reclamantului reprezinta in terminologia juridica "plati compensatorii". Uzantele in domeniu muncii, in privinta sumelor acordate persoanelor ce urmeaza a fi concediate prin concedieri colective, nu deosebesc intre notiunea de compensatie baneasca / plata compensatorie. A. confuzie persista si in contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate unde se prevede ca salariatii concediati beneficiaza de plata cornpensatorie . Acest lucru a fost posibil întrucât problema intereseaza, in special, numai din punct de vedere al tratamentului fiscal.

Pentru a inlatura confuzia in care a cazut instanta de fond arată izvoarele juridice diferite in ceea ce priveste acordarea compensatiilor banesti si a platilor compensatorii.

A., pentru lamurirea problemei trebuie retinute urmatoarele diferente esentiale: -Compensatia baneasca se acorda la concedieri le colective, in baza contractului colectiv de munca la nivel de societate (contract de natura particulara), din fondul de salarii al angajatorului;

-Plata compensatorie se acorda la concedierile colective, în baza unei legi sau ordonante emise de catre legiuitor (act legislativ normativ), iar finantarea acestor sume se realizeaza din bugetul asigurarilor pentru plata ajutorului de somaj (respectiv fonduri de stat). Deci, exista o diferenta totala intre notiunea de compensatie baneasca si plata compensatorie.

Din perspectiva legala, rezulta fara echivoc ca platile acordate salariatilor disponibilizati de catre recurentă prin concedieri colective, in cursul anului 2009, sunt in realitate compensatii banesti.

Concluzionind, in intelesul strict al legislatiei fiscale, denumirea de plata compensatorie este recunoscuta/acceptata numai pentru sumele stabilite cu aceasta destinatie prin acte normative speciale.

Al treilea aspect de nelegalitate consta in faptul ca instanta retine pentru compensatiile banesti acordate de I. reclamantului tratamentul fiscal aplicabil platilor compensatorii respectiv stabileste in mod eronat ca sumele acordate nu trebuiau supuse obligatiei legale de impozitare.

Pentru o interpretare corecta a normelor legale incidente in cauza trebuie avut in vedere că dispozitiile codului fiscal sunt de stricta interpretare (art.1, alin.3) : " In materie fiscala, dispozitiile prezentului cod prevaleaza asupra oricaror prevederi din alte acte normative, ... ". M. F. este indrituit cu elaborarea normelor de aplicarea unitara a codului. Or, institutia fiscala amintita si-a exprimat in mod explicit pozitia în sensul ca compensatiile banesti acordate de I. salariatilor disponibilizati, in baza contractului colectiv de munca, din fondul de salarii al angajatorului, trebuiau impozitate si astfel recurenta a procedat corect când a facut aplicarea pct.68, litera "l)" din normele metodologice de aplicare ale coduluifiscal. Pozitia exprimata de aceste institutii reprezinta, in realitate o interpretare oficiala legala a codului fiscal cu privire la aplicarea dispozitiilor art.55, alin.4litera "j)" din codul fiscal sau a dispozitiilor pct.68, litera "l)" din normele metodologice ale acestuia.

Pozitia recurentei este ca nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile platile compensatorii: "calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale caror contracte individuale de munca au fost desfacute ca urmare a concedierilor colective ... , ... reducere si restructurare, acordate potrivit legii ". Deci, pentru neimpozitare, trebuie indeplinite urmatoarele conditii imperative : existenta unui act normativ (lege/ordonanta de guvern - in niciun caz conventie particulara ) in sensul strict al terminologiei folosite de legiuitor pentru interpretarea codului fiscal (act normativ 1) din care sa rezulte vointa expresa a legiuitorului de acordare a platilor compensatorii; sursa de finantare a platilor compensatorii sa fie bugetul asigurarilor de somaj (A.N.O.F.M.).

In lipsa unui act normativ (special), in toate cazurile (domeniul bugetar

/ particular), tratamentul fiscal al compensatiilor banesti acordate prin contractul colectiv de munca, cu sursa de finantare fondul de salarii angajator, va fi acela al impozitarii in baza pct. 68, lit. "l)" din H.R. nr.44 /

2004 . Cele subliniate anterior se desprind si printr-o interpretare oficiala autentica a art.257, alin.6 din L. nr.95 /2006 privind reforma in sanatate unde se prevede ca : C. ... nu se datoreaza ... platilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementeaza aceste domenii ... ". L. a clarificat pozitia in aceasta problema prin modificarile aduse codului fiscal, pe baza art.I, pct.53 din O. U. G. nr.109/2009, si a modificat continutul art.55, alin.4, lit. "j)", astfel: sumele reprezentind platile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale caror contracte individuale de munca au fost desfacute ca urmare a concedierilor colective, conform legii, precum si sumele ... de reducere si de restructurare, acordate potrivit legii" .

Este de mentionat ca in baza art.60 alin.1 din O.U.G. nr.98 /1999, incepind cu data de 22 iunie 2000, beneficiaza de plati compensatorii acordate din bugetul fondului pentru plata ajutorului de somaj numai unitatile cuprinse in programul de restrucutrare R. -societati mentionate in anexa nr.2 a legii.

Având in vedere cele subliniate arată că instanta a facut o aplicare gresita a legii când a hotarit ca in cauza cererea reclamantului este fondata si ca tratamentul fiscal aplicabil compensatiilor banesti acordate reclamantului era acela al neimpozitarii (deci, trebuia aplicat art.55, alin.4, lit."j)" Cod fiscal).

In concluzie, instanta a admis cererea reclamantului pe baza unui text de lege care nu are incidenta legala pentru solutionarea in fond a pricinii de fata. . de acest aspect, solicită să se constate că prin hotărârea pronuntata au fost inlaturate in mod nelegal de la aplicare dispozitiile pct.68, litera "l)" din normele metodologice de aplicare ale codului fiscal. In aceste circumstante, solicită admiterea recursul si modificarea sentintei atacate in sensul respingerii cererii introductive a reclamantului ca neintemeiata întrucât compensatiile banesti acordate au fost corect impozitate de catre angajator.

Referitor la modificarea hotaririi atacate, in parte, in sensul obligarii chematului in garantie la despagubirea suplimentara recurentei si cu valoarea de 1. 778 lei, arată că hotarirea a fost pronuntata cu incalcarea / aplicarea gresita a legii, art.304, pct.9.

In subsidiar, in situatia dacă se va constata că, in mod corect, prima instanta a stabilit faptul ca, compensatiile banesti primite de reclamant nu trebuiau impozitate, solicită modificarea, in parte, a hotaririi atacate in sensul obligarii chematului in garantie (A.NA.F.) sa o despagubeasca, in mod suplimentar si cu valoarea de 1.778 lei, valoare neacordata de prima instanță.

Prin cererea de chemare in garantie, a solicitat despagubirea firmei cu valoarea totala a contributiilor (atât contributii proprii ale angajatorului cât si contributii proprii ale salariatului) virate de catre I. in conturile administrate de A. deoarece impozitarea compensatiilor banesti reprezinta o operatiune juridica unica (act juridic unic) ale carei efecte nu pot fi tratate (solutionate) disociat De fapt, acesta este si rationamentul legiuitorului când, prin reglementari speciale, trateaza in cuprinsul aceluiasi act normativ colectarea contributiilor atât de la salariat cât si de la angajator.

Deci, fiind vorba de un act juridic unic (operatiune juridica unica) modul de solutionare a tuturor aspectelor juridice legate de actul juridic in cauza (inclusiv impozitarea) nu poate fi solutionat decât în mod unitar, atât pentru salariat cât si pentru angajator, chiar si in privinta raspunderi juridice aferente. Or, dispozitiile legale privind chemarea in garantie nu stabilesc imperativ ca pârâtul nu poate solicita chematului in garantie si alte despagubiri decât cele stabilite prin cererea introductiva a reclamantului. Din aceasta perspectiva, considera nelegala solutia instantei in ceea ce priveste respingerea cererii de despagubire si pentru restituirea contributiilor proprii achitate de angajator .

Privind contributia de asigurari sociale (angajat 591 lei + angajator

1.171 lei) arată că tribunalul constata ca angajatorul a retinut din valoarea bruta a compensatiilor banesti acordate salariatului cât si din fondurile proprii ale angajatorului sumele aferente contributiei la asigurari sociale si le-a virat in contul unic de colectare a creantelor bugetare administrat de A. A. contributii erau datorate insa, contributia trebuia achitata din bugetul asigurarilor pentru somaj art.21, alin.6 din L. nr.19 /2000 iar angajatorul era obligat sa faca aceasta plata din acest buget fara sa indice temeiul juridic al solutiei propuse. Adica, cum putea dispune I. de sume din bugetul asigurarilor sociale fara sa existe o lege fiscala care sa incide expres faptul ca pentru salariatii concediati I. se vireaza de la somaj suma contributiilor de pensie.

Potrivit textului mentionat contributia se suporta din bugetul asigurarilor de somaj. T. subliniat ca potrivit art.23, art.32,art.101 din L. nr.76/1992 bugetul respectiv este administrat de catre A. N. pentru Ocuparea Fortei de M. (A.N.O.F.M.); cererea de restituire a acestor sume a fost realizata atât prin cererea reclamantului cât si prin cererea de chemare in garantie si, deci, solicitarea lor nu excede cadrului procesual existent; debitorul obligatiei de plata este A.N.O.F.M si, deci, nu poate fi I. ; recurenta nu avea acces la bugetul de somaj si nu putea dispune de sumele de bani din bugetul asigurarilor de somaj pentru plata contributiei la pensie; recurenta a efectuat plata acestor contributii in conturile de colectare a creantelor bugetare administrate de A., dintr-o eroare, desi nu I. le datora (era debitorul platii). Deci, se poate constata ca A. a beneficiat de o plata ce nu ii era datorata.

Cu privire la contributia angajatorului la accidente de munca (16 lei) recurenta arată următoarele: Art.85 din L. nr.346 /2002 prevede ca: "Baza lunara de calcul la care angajatorul datoreaza contributia de asigurari pentru accidente de munca o constituie" suma veniturilor brute realizatelunar" . Deci, baza de calcul a acestei contributii este suma veniturilor brute realizate de salariati. F. vorba de un termen fiscal sintagma "suma veniturilor brute" se va interpreta conform codului fiscal (art.55, alin.4, lit.j) care stabileste ca suma respectiva nu face parte din veniturile salariale. Nefăcând parte din veniturile salariale, compensatia nu face parte nici din baza de impozitare pentru angajator asfel că, angajatorul nu trebuia să achite aceasta contributie deci, plata este nedatorată.

Față de cele precizate anterior si având in vedere dispozitiile art.992 -

993/ art.1092-1093 Cod civil, solicită modificarea, in parte, a sentintei atacate, in sensul obligarii A. la despagubirea recurentei si cu valoarea totala de 1. 778 lei reprezentând -contributie asigurari sociale reclamant = 591 lei

+ -contributii asigurari sociale angajator = 1.171 lei + -contributie accidente de munca angajator = 16 lei.

Împotriva sentinței a formulat recurs și A. N. de A. F. A., solicitând modificarea, in parte, pentru nelegalitate a Sentintei nr.411/CA pronuntata in sedinta de judecata din data de (...) de T. B. N., S. comerciala, de contencios administrativ si fiscal cu consecinta respingerii cererii de chemare in garantie ca neintemeiata.

În motivarea recursului, recurenta arată că prin admiterea partiala a actiunii, instanta a respins, in mod nelegal, exceptia inadmisibilitatii actiunii si a cererii de chemare in garantie. In acest sens, instanta de fond dat o interpretare eronata celor sustinute de recurentă in intampinarea depusa, prin afirmatia facuta la fila 8 din sentinta, primul paragraf, " (. . .), in cauza, chiar si chemata in garantie, prin intampinare sustine ca restituirea sumelor solicitate de catre reclamant si invocata de catre pârâta, nu poate fi incadrata in niciuna din situatiile prevazute de art. 117 lit.a-h din O. G. nr.

92/., carora le-ar fi aplicabila procedura speciala de restituire prevazuta de art.33 din Ordonanta si pct. 2 din Anexa 1 la O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget. ".

Or, apararile recurentei au fost facute intr-un alt context. A., chemata in garantie - A. - a invocat, pentru inceput, exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie pentru neindeplinirea procedurii prealabile, sustinand ca exista, in ceea ce priveste recurenta, o reglementare legala derogatorie de la dreptul comun care stabileste indeplinirea unei proceduri speciale in materia restituirii sumelor de la buget, materializata in prevederile art.117 Cod proc.fiscala si in dispozitiile pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1. pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art.33 din O.G. nr.92/.. In continuare, chemata in garantie a prezentat situatia in care este indeplinita aceasta procedura speciala si când trebuie trecut la verificarea fondului cererii, respectiv daca sunt indeplinite conditiile pentru ca aceasta restituire sa se faca. In acest context, chemata in garantie, prin afirmatia facuta, a avut in vedere faptul ca si in situatia in care cererea de restituire ar fi fost facuta cu respectarea prevederilor legale speciale, aceasta restituire nu ar fi putut fi incadrata in niciuna din situatiile stabilite de art.117 lit.a-h din O.G.nr.92/., raportat tocmai la obiectul restituirii.

In alta ordine de idei, prin cererea de chemare in garantie, se solicita obligarea A. la despagubirea paratei SC I. SA, in principal, cu suma reprezentand impozite si contributii retinute de la salariat si contributii datorate de angajator pentru compensatiile banesti individuale acordate salariatului si, in subsidiar, cu suma reprezentand impozite si contributii retinute de catre societate de la angajat cu ocazia compensatiilor banesti acordate.

Referitor la sumele reprezentand impozite si contributii retinute de catre societate de la angajati, cererea este inadmisibila, in conditiile in care legislatia noastra speciala prevede ca obligatia restiturii acestor sume subzista numai in baza legii, or, in speta, temeiul restiturii il reprezinta Programul de concediere colectiva.

Prin admiterea partiala a actiunii, instanta a considerat, in mod gresit, ca A. este obligata sa restituie paratei SC I. SA o suma de lei care reprezinta impozit, contributie asigurari sociale de sanatate si contributie concedii imdemnizatii. Nu este acord cu aceasta sustinere a instantei de fond, intrucat aceasta a interpretat in mod gresit temeiul legal, preluand notiunea de plati compensatorii pe care SC I. SA a folosit-o in formularea actiunii si a cererii de chemare in judecata.

A., in considerentele sentintei civile nr.180/CA/2010, instanta de fond a retinut, in mod gresit, aplicabilitatea art.55 alin4. lit.j din L. nr.5. privind Codul fiscal, care consacra faptul ca sumele reprezentand platile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale caror contracte individuale de munca au fost desfacute ca urmare a concedierilor colective, nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit. In prezenta cauza, prevederile legale sus mentionate nu au aplicabilitate, deoarece prin programul de concediere colectiva nr.638/(...), elaborat de catre SC I. SA, s-a stabilit ca indemnizatiile acordate cu titlu de plati compensatorii se vor calcula raportandu-se la salariul tarifar si nu la salariul mediu net pe unitate asa cum este prevazut in art.55 alin.4 lit.i din L. nr.5. privind Codul fiscal.

A., art. 55 alin. 4 lit.j) din Codul fiscal reglementeaza institutia platilor compensatorii definite de OUG 9., in art. 28, ca fiind sume neimpozabile, in timp ce HG nr. 4. pct. 68 lit.I) reglementeaza institutia compensatiilor banesti individuale, definite ca venituri asimilate salariilor. In demersul instantei de recurs de a solutiona prezentul recurs si, implicit, consideră necesar faptul de a nu fi calificate "compensatiile banesti individuale" ca fiind acelasi lucru cu "platile compensatorii".

A., solicită să se aibă in vedere urmatoarele considerente: platile compensatorii sunt definite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.9. privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind "sume neimpozabile al carui cuantum lunar este egal cu salariui mediu net pe unitate, realizat in luna anterioara disponibilizării"; compensatiile banesti sunt sume asimilate veniturilor salariale, lor aplicandu-se prevederile de impunere fiscala, prevazute de art.55 alin.2 lit.k) din Codul fiscal si de pct.68 lit.I) din Normele metodologice de aplicare a C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., conform caruia: "Compensatiile banesti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozitiilor prevazute in contractul de munca, reprezinta venituri asimilate salariilor"; Programul de concediere colectiva stabileste la pct. 7, "M. pentru atenuarea consecintelor concedierii si compensatiile ce urmeaza sa fie acordate salariatilor concediati, conform dispozitiilor legale"; Totodata, potrivit dispozitiilor art. 42 din OUG nr. 9. privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective, "societatile comerciale, societatile si companiile nationale, precum si regiile autonome sau alte unitati aflate sub autoritatea administratiei publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul desalarii, compensatii banesti individuale, in conditiile si cuantumurile prevazute in contractele colective de munca" .

A., tinand seama de considerentele legale mai sus invocate, de definitiile date de legiuitor celor doua notiuni de plati compensatorii si compensatii banesti, suficient de explicit si clar prezentate, învederează că, SC I., in intentia sa de a induce in eroare instanta, foloseste gresit in cererea de chemare in garantie si in intampinarea formulata, notiunea de plati compensatorii, in speta fiind vorba de compensatii banesti, achitate in virtutea punctului 68 lit.1 din Normele de aplicare ale C. fiscal, aprobate prin HG. 4..A., invederează instantei de recurs ca prevederea legala mentionata stabileste caracterul neimpozabil al platilor compensatorii doar daca aceste venituri sunt primite in baza unor legi speciale si finantate din buget. Per a contrario, in speta de fata, este vorba de compensatii banesti care au fost platite catre reclamant de catre parata se I. SA, ele fiind considerate venituri asimilate salariilor si ca atare fiind impozitate.

Prin programul de concediere colectiva nr.638/(...), elaborat de catre

SC I. SA, s-a stabilit ca indemnizatiile acordate cu titlu de compensatii banesti se vor calcula raportandu-se la salariul tarifar A.. SC I. S.A a acordat compensatii banesti individuale catre personalul disponibilizat, din fonduri proprii, in conformitate cu prevederile Contractului colectiv de munca, aceste plati fiind considerate venituri asimilate salariilor si in consecinta fiind supuse impozitarii.

In consecinta, veniturile obtinute de catre persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face in conformitate cu prevederile art. 57, alin.

2, lit. b din L. nr. 5. privind Codul fiscal. Având in vedere dispozitiile legale invocate, este evident faptul ca nu se justifica restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe salariu, întrucât s-a procedat corect la calcularea, retinerea si virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, in speta, impozitarea compensatiilor banesti individuale fiind in concordanta cu dispozitiile legale mentionate mai sus.

In ceea ce priveste contributia de asigurari sociale de sanatate, contributia lunara a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de

5,5%, care se aplica asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit. A., angajatorii la care asiguratii isi desfasoara activitatea au obligatia sa calculeze si sa vireze aceasta contributie asupra fondului de salarii, datorata pentru asigurarea sanatatii personalului din unitatea respectiva, astfel cum este prevazut la art. 258 alin. (1) din L. nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.

" Art. 258 (1) Persoanele juridice sau fizice la care își desfasoara activitatea asiguratii au obligatia sa calculeze si sa vireze la fond o contributie .... asupra fondului de salarii, datorata pentru asigurarea sanatatii personalului din unitatea respectiva. (2) Prin fond de salarii realizat, în sensul prezentei legi, se întelege totalitatea sumelor utilizate de o persoana fizica si juridica pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor. " Prin fond de salarii realizat, in acceptiunea dispozitiilor legale privind asigurarile sociale de sanatate, se intelege potrivit art.258 alin.2 din legea nr.95/2006, totalitatea sumelor utilizate de o persoana fizica si juridica pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor. Prin urmare, obligatia calcularii contributiei individuale de asigurari sociale de sanatate rezida din faptul ca, compensatiile banesti sunt drepturi primite de personalul disponibilizat, potrivit contractului colectiv de munca, datorita fostei calitati de salariat a acestora.

Referitor la contributia platita de angajator pentru concedii si indemnizatii, consideră ca angajatorul datoreaza aceasta contributie, deoarece, in virtutea dispozitiilor punctului 68, lit L) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind Codul fiscal, aprobate prin H. nr

4., cu modificarile si completarile ulterioare, platile compensatorii sunt venituri de natura salariala si compun fondul de salarii la care se raporteaza prezenta contributie. Din interpretarea dispozitiilor punctului 68, lit (l) din Normele Metodologice de aplicare a legii nr 5. privind Codul fiscal, aprobate prin H. nr 4., cu modificarile si completarile ulterioare, mentionat la capitolul privind stabilirea impozitului pe venit, se poate observa fara echivoc ca platile compensatorii sunt veniturile asimilate salariilor, si ca atare, angajatorului ii revine obligatia de a retine si achita cota de contributie privind concediile si indemnizatiile. A., in conformitate cu dispozitiile art.4 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, incepand cu data de (...), cota de contributie pentru concedii si indemnizatii este de 0,85% si se aplica la fondul de salarii sau dupa caz, asupra veniturilor supuse impozitului pe venit.

In concluzie, având in vedere considerentele mai sus expuse, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurata ca nelegala si si, in consecinta, respingerea cererii de chemare in garantie ca neintemeiata.

Prin întâmpinarea formulată S.C. I. S.A. B. solicită respingereaexceptiilor formulate întrucât acestea nu sunt intemeiate; respingerea recursului formulat ca fiind ramas fara obiect in situatia in care se va decide ca, compensatia baneasca acordata intimatei reclamante, a fost impozitata in mod legal; respingerea recursului formulat ca neintemeiat in situatia in care se va decide ca, compensatia baneasca acordata intimatei reclamante, nu trebuia impozitata de catre intimată.

Analizând recul declarat în cauză în special prin prisma motivului de recurs invocat din oficiu de către instanța de recurs, se rețin următoarele:

1. Acțiunea introductivă de instanță a fost înregistrată de reclamantă la data de 7.10.009 sub nr. (...) la T. B.-N. secția civilă, completul specializat în litigii de muncă.

Prin cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtei SC I. SA B. în calitate de fost angajator al acesteia s-a solicitat să se constate că pârâta, în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță, a reținut și virat la bugetul de stat, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale, calculate asupra sumei de 5630 lei încasată de reclamantă la data de 30 iulie 2009 cu titlu de salarii compensatorii cu ocazia concedierii acestuia prin procedura concedierii colective și să fie obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.658 lei reprezentând impozitul și contribuțiile la asigurările sociale, reținute și virate la bugetul de stat în mod nelegal.

În drept, reclamanta a invocat în principal normele consacrate de art. 281-283 din Codul muncii și art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal.

Pârâta a solicitat, între altele, chemarea în garanție a Agenției

Naționale de A. F. B. solicitând în principal obligarea la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 3.186 lei reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat la care se adaugă contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului iar în subsidiar a solicitat obligarea cu același titlu la plata sumei de 1.408 lei reprezentând impozite șicontribuții reținute de către societate de la angajat cu ocazia acordării plăților compensatorii.

Prin încheierea din data de 8 martie 2010 pronunțată de T. B.-N. în compunerea completului C1-litigii de muncă cu trimitere la soluțiile date de Curtea de A. C. în dosare similare, prin care s-a statuat că litigii asemănătoare, sunt de competența secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal și care se referă la obligații fiscale s-a scos de pe rolul secției civile acest dosar și s-a transpus la secția comercială de contencios administrativ și fiscal a T. B.-N. ținând seama și de dispozițiile art. 99 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești aprobat prin H. nr. 3. a C.

Pentru a dispune astfel, Curtea constată că pe lângă practica judiciară invocată de completul specializat în dreptul muncii care, între altele, nu este circumstanțiată și nici evidențiată ca atare, nu s-a pus în discuția părților calificarea cererii de chemare în judecată atât în drept cât și în fapt raportat la cadrul procesual definit de reclamant, raportat la obiectul și finalitatea urmărită de acesta prin demersul judiciar. Din practicaua încheierii de scoatere de pe rol, se deduce că s-a luat act de solicitarea reprezentantului pârâtei la care a achiesat și reprezentantul chematului în garanție.

Curtea are în vedere că pentru a caracteriza acțiunea introdusă, instanța nu trebuie să se orienteze nu numai după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamantul a înțeles să-l atribuie acelor termeni, după natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii.

Cu toate acestea, instanța nu poate, însă , în virtutea dispozițiilor art. 84 C., să considere acțiunea ca fiind de natura contencios administrativ fiscal câtă vreme prin cererea de chemare în judecată reclamantul a cerut ca aceasta să fie judecată ca litigiu de muncă bazat pe raporturile invocate dintre angajat și angajator invocând în acest sens în drept art. 281-283 din Codul muncii.

T. notat că reclamantul nu a fost citat cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la această problemă de drept, calificarea acțiunii nefiind făcută deci în contradictoriu cu acesta.

2. Dincolo de aceasta, Curtea reține că încheierea prin care un complet specializat sau o secție specializată a unei instanțe transpune cauza pentru motive de necompetență altui complet specializat sau altei secții specializate din cadrul acelei instanțe nu are regimul juridic al unei simple încheieri pregătitoare/premergătoare ci are regimul juridic al încheierii prevăzute de art. 158 C.

Curtea apreciază că potrivit noii concepții introduse prin L. de organizare judiciară nr. 3. cât și altor legii procesuale succesive, bunăoară L. nr. 554/., se poate conchide că la nivelul instituției competenței instanțelor judecătorești s-a produs o mutație radicală. Altfel spus, necompetența nu mai privește exclusiv instanța așa cum este concepția clasică a C. de procedură civilă, ci aceasta poate să privească și structurile ei interne dacă aceste structuri pot avea autonomie instituțională în materia competenței. Avem în vedere, dispozițiile legale speciale care dau în competență soluționarea unui anumit litigiu nu instanței judecătorești în accepțiunea legii procesuale de drept comun, ci unei structuri ale acesteia (jurisdicția de dreptul muncii sau asigurări sociale exercitată de secția ori completul specializat în această materie, jurisdicția de contencios administrativ și fiscal exercitată de secțiile specializate ale tribunalelor, curților de apel și a Î. C. de C. și Justiție etc.). Toate aceste entități, structuri ale unei instanțejudecătorești privite ca noțiune clasică, sunt de fapt adevărate instanțe judecătorești sub aspectul competenței materiale. Se poate afirma așadar că dispozițiile privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul completurilor ori secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Și este așa, deoarece excepția de necompetență aduce în discuție întotdeauna concurența, sub aspectul competenței, între două instanțe iar declinatorul de competență este un proces incident care se soldează cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești distinctă de cea pronunțată pe fondul cauzei, proces incident susceptibil de finalizare prin soluționarea unei căi de atac. Așa fiind, spre pildă, nu poate fi reținută eventuala concepție în materie, respectiv aceea a transpunerii cauzei de la o secție la alta, pentru a justifica absența unui conflict de competență între două jurisdicții ale aceleiași instanțe.

Într-adevăr, conform art. 99 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești adoptat de Consiliul Superior al

Magistraturii (C.) prin H. nr. 3. cu modificările și completările ulterioare, se dispune că: Transpunerea cauzei de la o secție la alta, în cadrul aceleiași instanțe, se va realiza prin încheiere. La instanțele la care dosarele se înregistrează separat pe secții, secția competentă care primește dosarul va da acestuia un număr nou și va proceda la repartizarea lui aleatorie. La instanțele la care dosarele nu se înregistrează separat pe secții, dosarul își păstrează numărul și va fi transpus la completul similar care judecă în aceeași zi, la secția competentă, sau, dacă în ziua respectivă nu există ședință de judecată la această secție, la completul imediat următor al secției competente.

Pe de o parte, Curtea constată că acest text regulamentar se află cuprins în secțiunea a II-a intitulată Activitatea premergătoare ședinței de judecată și de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ din Capitolul al II-lea intitulat Desfășurarea activității administrativ-judiciare a instanțelor, ceea ce denotă că activitatea desfășurată de instanță cu prilejul transpunerii dosarului de la o secție la alta este o activitate de administrare eficientă a justiției care nu implică și nu influențează activitatea eminamente judiciară a acesteia, așa cum implică activitatea de soluționare a unei excepții de necompetență materială.

Și este așa, deoarece excepția de necompetență materială a unei instanțe judecătorești nu este un simplu incident procedural de ordin administrativ, care formează premisa textului art. 98 și 99 din Regulamentul C., ci reprezintă un incident ce afectează judecata unui dosar, de aceea hotărârea judecătorească care tranșează o astfel de chestiune fie are caracterului unui declinator de competență cu efect asupra dezinvestirii respectivei instanțe, în ipoteza în care se admite excepția de necompetență materială, hotărârea fiind astfel susceptibilă de a fi atacată cu recurs pe cale separată, fie are caracterul unei încheieri interlocutorii care leagă acea instanță de judecarea pricinii, în ipoteza în care se respinge excepția de necompetență materială, în acest caz hotărârea fiind susceptibilă de a fi atacată odată cu fondul cauzei.

Pe de altă parte, Curtea reține că C. este parte a autorității judecătorești care are din punct de vedere constituțional rol de garant al independenței justiției (art. 133 alin. 1 din Constituția României, revizuită și republicată în anul 2003). Or, conform art. 126 alin. 2 din L. fundamentală, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. De asemenea, Curtea notează că potrivitdispozițiilor art. 61 alin. 1 din aceeași Lege fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

Așa fiind, puterea normativă în ceea ce privește stabilirea regimului competenței instanțelor judecătorești, a procedurii de judecată inclusiv a incidentelor în legătură cu aspectele relative la competența jurisdicțiilor judiciare aparține exclusiv Parlamentului care se poate exprima exclusiv prin lege.

Din această perspectivă, Curtea nu poate accepta că C. are putere normativă egală cu Parlamentul și deci nu se poate ca în virtutea aplicării unui text dintr-un regulament adoptat de una din componentele autorității judecătorești să fie legiferată o procedură judiciară.

De aceea, textul art. 99 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești nu poate fi reținut pentru a fundamenta rezolvarea unui incident privitor la competența instanțelor judecătorești ci va putea fi invocat, eventual, pentru distribuția între secțiile unei instanțe a unei cauze în vederea asigurării unei mai bune administrării a justiției.

Pe cale de consecință învestirea S. comerciale de contencios administrativ și fiscal a T. B.-N. este nelegală.

3. În altă ordine de idei, Curtea reține că raportat la obiectul acțiunii și a cadrului procesual, a modului de concepție a demersului său judiciar, acțiunea nu poate fi calificată ca fiind un litigiu de natură fiscală.

Și este așa, deoarece contenciosul administrativ fiscal este o specie a contenciosului administrativ .

Or, conform art. 2 alin. 1 lit. f) din L. contenciosului administrativ nr.

554/. cu modificările și completările ulterioare, prin noțiunea de contenciosadministrativ se înțelege: activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Raportând această definiție la dispozițiile art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, vom putea să reținem că prin contencios fiscal se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ și fiscal competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin părți ale litigiului sunt pe de o parte contestatarul ori persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212 din legea procesual fiscală iar pe de altă parte organul de soluționare a contestațiilor după distincțiile prevăzute la art. 209 C., iar obiectul litigiului privește contestarea deciziilor emise în soluționarea contestațiilor.

Or, în speță se observă că reclamanta nu numai că nu contestă vreo decizie emisă de un organ de soluționare a contestațiilor din cele prevăzute la art. 209 C. dar nu a chemat în judecată în cererea principală vreun alt organ al statului cu atribuții în materie fiscală.

Din această perspectivă, litigiul dedus judecății pe calea acțiunii principale așa cum a fost conceput de reclamant nu poate fi calificat ca fiind de natură fiscală lipsindu-i elementele fundamentale pentru a putea fi calificat astfel.

Având în vedere că reclamantul în calitate de salariată (art. 282 lit. a din Codul muncii) a chemat în judecată angajatorul (art. 282 lit. b din Codul muncii ) său trimițând în motivare la prelevări de sume de bani pe careacesta le-a făcut în această calitate în temeiul raportului juridic de muncă (art. 281 din Codul muncii), care afirmativ l-au prejudiciat pe reclamant iar pentru despăgubiri acesta a invocat dispozițiile de ansamblul ale art. 281 -

283 din Codul muncii, dispoziții legale care configurează natura juridică a contenciosului de dreptul muncii pe care reclamantul a vrut să o imprime demersului său, Curtea ținând seama și de principiile ce decurg din dispozițiile art. 84 C. și cel al disponibilității califică acest litigiu ca fiind un conflict de muncă de competența jurisdicției muncii.

Așa fiind, încheierea pronunțată la data de 8 martie 2010 pronunțată de completul de litigii de muncă al T. B.-N. este nelegală, tot astfel fiind învestirea instanței de contencios administrativ fiscal cu litigiul de față.

Pe cale de consecință, Curtea va statua că sentința atacată este lovită de nulitate absolută fiind dată cu încălcarea normelor legale imperative în materia competenței instanțelor judecătorești.

Dat fiind motivul de recurs prevăzut la art. 304 oct. 3 C. în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/. corelat cu art. 312 alin. 1-3 și alin. 6 C. admite recursurile formulate și ca o consecință va casa în întregime sentința recurată și va trimite dosarul spre rejudecare instanței competente, recte T. B.-N. secția civilă, completul specializat în materia litigiilor de muncă.

Prin soluția de față, Curtea nu neagă faptul că raportul juridic în baza căruia angajatorul care, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 40 alin. 2 lit. f) din Codul muncii corelat cu art. 58 din Codul fiscal, este obligat să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, ar avea altă natură juridică decât un raport juridic de drept fiscal guvernat de normele C. fiscal (art. 1 din L. nr. 5. privind Codul fiscal). Reținerea și virarea contribuțiilor și impozitelor datorate de salariați, în condițiile legii, prin reținere la sursă, este o operațiune pe care angajatorul o efectuează în calitate de mandatar al bugetului de stat distinct de raportul juridic de muncă în virtutea căruia angajatorul face plata salariului către angajat.

Într-o astfel de situație raportul juridic de drept fiscal se încheie între contribuabil (salariat) și organul fiscal (administrația fiscală competentă) prin intermediul angajatorului (mandatarul organului fiscal) iar conflictul ce are ca obiect acest raport juridic est de drept fiscal suspus competenței materiale a instanțelor judecătorești prevăzute la art. 10 din L. nr. 554/..

Așa fiind, atunci când sumele cu titlu de contribuții și impozite datorate de salariați, în condițiile legii, reținute la sursă sunt virate bugetelor autorităților fiscale, conflictul în legătură cu modalitatea de impunere, reținere și virament nu se angajează direct cu angajatorul ci cu autoritatea fiscală, prin utilizarea procedurii prealabile a contestației prevăzute de art. 205 C. iar atunci când este vorba de o cerere de restituire a unor sume plătite ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale (art. 117 alin. 1 lit. d) din Codul fiscal) se soluționează conform art. 117 alin. 6 din Codul fiscal prin O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, emis de Ministerul Finanțelor Publice.

Abia după epuizare acestor căi administrative, în situația în care persoana se consideră vătămată are dreptul de a apela la jurisdicția de contencios fiscal, caz în care trebuie să fie chemat în judecată alături de organul fiscal și angajatorul (plătitorul de venituri), pentru opozabilitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE I N NUMELE L. D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta SC I. SA B. împotriva sentinței civile nr. 411 din (...) pronunțată în dosarul nr. 2339.(...) al T. B. N. pe care o casează și stabilește competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea T. B. N. - S. civilă și litigii de muncă.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. I. A. C. I. D. P. M. T.

Red. D.P. dact. GC

3 ex/(...)

Jud.primă instanță:L.B.

← Decizia civilă nr. 2345/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția...		Decizia civilă nr. 2424/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Decizia civilă nr. 2967/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Sentința civilă nr. 265/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia civilă nr. 06/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia civilă nr. 2345/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia civilă nr. 2424/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia civilă nr. 5201/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia civilă nr. 3885/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Sentința civilă nr. 729/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal