Decizia civilă nr. 4038/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4038/2011

Ședința din data de 26 O. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S., în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. împotriva Sentinței civile nr. 333 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. în contradictoriu cu reclamantul V. V., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.332 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al tribunalului S. a fost admisă excepția ridicată din oficiu privind inadmisibilitatea cererii de anulare a adresei și respinsă ca inadmisibilă această cerere; admisă cererea formulată de reclamant si obligata parata AFP

Z. la restituirea sumei de 2563 lei cu dobanda legala de la data formularii cererii de restituire(...) si pana la achitarea integrala a debitului.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut ca urmărind modificările succesive in timp ale O. 5., rezulta faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului si refuzul autoritatii administrative de a inmatricula acel autoturism de a avut loc după data modificarii O. 5. prin O. 2.. În consecință,compatibilitatea O. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificarile aduse prin OUG 2..

Analiza trebuie începuta prin relevarea scopului urmarit de catre G. R. prin adoptarea ordonatei de urgenta. A., in preambului ordonantei de urgenta analizate se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara avand in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională;

-faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,

Este lipsit de echivoc faptul ca intentia legiuitorului nu mai are are nici o legatura cu scopul declarat al adoptarii O. 5., care potrivit enuntului din preambulul acestui act normativ urmarea initial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Schimbarea de intentie declarata expres de catre legiuitor este evidenta si nu lasa loc vreunei interpretari. A., de la necesitatea sustinerii unor programe de protectie a mediului prin imbunatatirea calitatii aerului si pentru incadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si pastrarea locurilor de munca angrenate in productia de autovehicule.

Trebuie enuntat în acest context si faptul că, desi initial taxa de poluare era datorata la prima inmatriculare a autoturismelor in R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin actul normativ enuntat, O. 2., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor <LLNK 12008

50180 301 0 46>Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,,. Intr-un mod deloc intamplator, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autorismelor produse in R., o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

Pentru aceste argumente, prin ultimele modificari aduse O. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de I. a C. E.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. solicitând admiterea recursului și rejudecând a fi admisă cererea de chemare în garanție și menținerea actelor de calcul a taxei.

În susținerea celor arătate se arată în esență că au fost omise dispozițiile OG nr.5. ce au în vedere că taxa se constituie și gestionează de către autoritățile pentru mediu.

Tot astfel se susține că normele interne nu contravin celor comunitare taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal așa cum rezultă și din hotărârile Curții E. de Justiție cauza 112/84 Humblat, cauza C345/93 Nunes s.a.

Referitor la dobânzi se arată că nu au fost avute în vedere dispozițiile ordonanței 92/2003 ce reglementează o anumită procedură și termene.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente Curtea reține următoarele:

În vederea efectuării primei înmatriculări in R. a unui autovehicul second-hand provenit dintr-un stat membru UE, reclamantul V. V. a solicitat pârâtei A. F. P. Z. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr.

66122/2009 prin care s-a stabilit pentru plata suma de 2.

Reclamantul a achitat la T. din cadrul A. F. P. Z., suma de 2563 lei, cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței nr. 7462956/(...) (fila 9, dosar fond).

Ulterior, s-a adresat acestei instituții, solicitând restituirea sumei, iar ca urmare a faptului că cererea sa nu a fost soluționată, s-a adresat instanței, care a dispus în sensul obligării pârâtei la restituirea ei.

În prezent compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234

CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare ca efect al OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5..

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivulprimordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

De asemenea Curtea de Justiție a pronunțat la 07 iulie 2011 o hotărâre în cauza C263/10 Nispeanu prin care arată așa cum a statuat deja în cauza T. că OG nr.5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state .

Pe cale de consecință se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

A. fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE, iar din această perspectivă soluția primei instanțe nu poate fi greșită.

Nici susținerile recurentelor cu privire la dobânda nu poate fi reținută. Obligația se circumscrie sferei răspunderii delictuale civile derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.

Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9. iar sub acest din urmă aspect reținerile instanței sunt corecte,.

Cât privește susținerea privind chemarea în garanție Curtea reține de asemenea că nu este fondată deoarece instanța s-a raportat la actele și cererile dosarului în cauză nefiind depusă o cerere de chemare în garanție.

Prin urmare față de cele arătate în baza art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. împotriva Sentinței civile nr.332 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. B. F. T. M. H.

GREFIER D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4038/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal