Decizia civilă nr. 4099/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4099/2011

Ședința publică de la 27 O. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător M. D.

Judecător L. U.

G. M. T.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâtul C. LOCAL AL C. R., împotriva încheierii civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta A. V. ȘI P. S. R., având ca obiect suspendare executare act administrativ.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), intimata a depus la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Prin încheierea civilă nr. 4466 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), a fost admisă cererea formulată de către reclamanta A. V. ȘI P. S. R. în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL C. R., județul M..

S-a suspendat executarea H. nr. 10 din data de 30 martie 2011, adoptată de către pârâtul C. Local al comunei R., până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Actul administrativ atacat îl constituie hotărârea nr.10/(...) adoptată de către pârâtul C. local al comunei R. în ședința extraordinară din data de 30 martie 2011 (fila 4). Prin această hotărâre s-a aprobat intrarea C. R. în „A. proprietarilor de terenuri agricole și forestiere „M. N."; și s-a revocat hotărârea nr. 1..

În preambulul hotărârii se menționează că scopul urmărit prin adoptarea ei îl constituie gestionarea fondului de vânătoare.

Interesul și calitatea procesuală a reclamantei sunt justificate prin aceste ultime dispoziții de revocare a hotărârii nr. 1. depusă la fila 35 din dosar, hotărâre prin care s-a propus atribuirea gestiunii fondului de vânătoare de pe raza comunei R. reclamantei.

Cererea de suspendare a fost formulată conform art. 15 din L. nr.

554/2004 în cadrul acțiunii de fond prin care se solicită anularea hotărârii

C.ui local, fiind îndeplinită cerința de ordin procedural impusă de lege.

Motivele pentru care se poate dispune această măsură provizorie sunt identice cu cele prevăzute în art. 14 din L. contenciosului administrativ:

1) cazul bine justificat și

2) prevenirea unei pagube iminente.

Cazul bine justificat este definit în art. 2 alin. 1 lit. t"; din L. nr. 554/2004 prin raportare la împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze oîndoială serioasă în privința legalității, legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu a actului administrativ.

În mod similar, conform definiției legale a „pagubei iminente"; cuprinsă în art. 2 alin. 1 lit. ș, aceasta se identifică cu un prejudiciu material viitor și previzibil sau după caz, cu perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Instanța a constatat că este întemeiată cererea, fiind îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege .

În procesul verbal al ședinței din (...) în care s-a adoptat hotărârea nr.

10/2001 (filele 8-11 și 31-34) nu se consemnează cine este inițiatorul proiectului de hotărâre, deși potrivit art. 45 alin. 6 din L. nr. 215/2001 proiectele de hotărâri pot fi propuse de către consilieri, primar, viceprimar sau de către cetățeni. În acest ultim caz este prevăzută în art. 109 din L. nr.

215/2001 condiția suplimentară a susținerii proiectului prin semnăturile a cel puțin 5% din cetățenii cu drept de vot.

Apartenența proiectului de hotărâre a fost pusă în discuție de către consilierul local Pasenciuc I., fără a se consemna concluzia sau cel puțin un punct de vedere al consilierilor prezenți cu privire la această chestiune.

Conformitatea proiectului de hotărâre are caracter de accesorialitate față de însuși actul adoptat, astfel încât această împrejurare creează o îndoială serioasă în privința legalității.

Cazul bine justificat este dovedit și prin participarea la deliberare și vot a unui număr de patru consilieri locali în grad de rudenie (afinitate) cu membrul fondator al Asociației „M. N."; în favoarea căreia se invocă decizia de revocare a hotărârii nr. 1. prin care aceasta din urmă a fost desemnată administrator al fondului de vânătoare de pe raza comunei R.

Potrivit art. 46 nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea acestor dispoziții fiind nule de drept.

Contestarea de către reclamantă a procedurii administrative prin care M.

M. și P. a aprobat propunerea Asociației „M. N.";, la care s-a afiliat și Comuna R. în temeiul hotărârii atacate, de atribuire a dreptului de gestionare unei alte asociații. „A. V. și P. Codru"; este confirmată prin adresa nr. 218.432/(...) a M.ui M. și P. (fila 44).

Dreptul de gestionare a fondului cinegetic se materializează potrivit art. 1 lit. m) și art. 9-10 din L. vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.

407/2006 în plata unui tarif de vânătoare și implicit în obținerea de venituri de către titularul fondului.

Interesul patrimonial atât al Asociației „M. N.";, cât și al C. R. este neîndoielnic și pune în discuție, chiar dacă indirect ,același interes al rudelor sau afinilor consilierilor participanți la vot.

Paguba iminentă la care este expusă reclamanta decurge din excluderea sa de la procedura de atribuire a dreptului de gestionare a fondului cinegetic al

C. R. și pierderea beneficiilor materiale pe care le presupune această exercitare a dreptului de gestionare a fondului cinegetic.

Pentru aceste considerente instanța a admis cererea și în temeiul art. 15 coroborat cu art. 14 din L. nr. 554/2004 a suspendat executarea hotărârii consiliului local până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL C. R., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a efectelor H. C.ui Local al comunei R. nr.10 din 30 martie 2011.

În motivarea recursului pârâtul a arătat că hotărârea atacată este nelegală deoarece pe de o parte hotărârea a cărei efecte au fost suspendate și-a produs efectele în vederea căreia a fost emisă anterior pronunțării hotărârii atacate, iar pe de altă parte reclamanta-intimată nu are calitatea de persoană vătămată într-un drept al său prin această hotărâre.

În doctrina de specialitate s-a apreciat că, actele administrative sunt executorii din oficiu și prin ele însele, în sensul că nu necesită intervenția unui alt organ pentru a le învesti cu formulă executorie. Datorită acestui specific, devine necesară suspendarea lor, atunci când sunt contestate sub aspectul legalității și când prin executarea lor ar putea provoca o pagubă persoanelor fizice ori juridice protejate prin instituția contenciosului administrativ.

Apreciază că aceste premize nu sunt îndeplinite în situația de față, deoarece actul administrativ atacat nu a produs și nici nu putea produce nicio pagubă reclamantei, deoarece aceasta nu are licență emisă în condițiile pentru a putea avea calitatea de gestionar a fondurilor cinegetice.

În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 lit.g din L. nr.407/2006 dreptul de vânătoare este definit ca fiind dreptul persoanei fizice sau juridice, proprietară a terenurilor pe care sunt arondate fonduri cinegetice, de a beneficia, direct sau indirect, de gestiunea fondului cinegetic, dacă este licențiată. Iar licența este definită prin lit. o a aceluiași articol ca fiind împuternicirea dată de către administrator unei persoane juridice de a gestiona fauna de interes cinegetic, atestată printr-un document oficial. Calitatea de gestionar este definită prin lit. k din același articol ca fiind persoana juridică română care a fost licențiată în condițiile legii și căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond cinegetic.

Modalitatea de obținere a licenței este stabilită prin O. M. nr. 2..

Potrivit dispozițiilor O.ui M.ui M. și P. nr.1221/2010 atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice se poate face numai către o organizație vânătorească care este licențiată.

Față de cele ce preced, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.15 din L. nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, nu este o situație bine justificată, iar petentul nu este de natură să sufere o pagubă iminentă.

Prin lit. ș a art.2 din această lege, paguba este iminentă este definită cu un prejudiciu material viitor și previzibil. Această premisă legală apreciază că nu este îndeplinită, deoarece așa cum rezultă din cele expuse anterior, prin adoptarea hotărârii atacate reclamanta nu putea suferi nicio pagubă, neavând dreptul de a fi gestionar a faunei cinegetice.

Potrivit dispozițiilor art.2 lit.t din același act normativ, prin cazuri bine justificate se înțelege împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Această îndoială serioasă asupra legalității hotărârii atacate nu există nefiind vorba despre nici un fel de interes patrimonial și nici de incompatibilitatea unor membrii ai consiliului local, după cum omiterea înserării în practicaua hotărârii a inițiatorului nu constituie motiv de nelegalitate câtă vreme a fost adoptată cu majoritatea cerută de lege.

Prin întâmpinarea depusă de reclamanta A. V. ȘI P. S. R. s-a solicitatrespingerea ca nefondat a recursului declarat și menținerea încheierii atacate ca temeinică și legală.

În motivare s-a arătat că prin încheierea atacată s-a dispus suspendarea efectelor hotărârii nr.10/(...) a C.ui Local R., hotărâre prin care s-a decis asocierea C. R. la A. M. N. în scopul propunerii numirii gestionarului fondului cinegetic. Prin hotărârea atacată s-a decis și revocarea H. nr.1. pin care eraaprobat a fi propusă numirea reclamantei ca gestionar al fondului cinegetic al

C. R.

Încheierea primei instanțe este temeinică și legală, criticile aduse de către recurentă fiind nefondate. Se invocă în principal în cadrul recursului faptul că recurenta nu ar deține licență, așa cum aceasta este definită de către prevederile art.1 alin.1 lit.o din L. nr. 407/2006, perspectiva din care nu ar întruni condițiile pentru a putea beneficia de atribuirea directă a fondului cinegetic și deci nu ar suferi nici o pagubă ca urmare a adoptării hotărârii atacate, nefiind astfel îndeplinită, din perspectiva recurentei, una dintre condițiile pentru suspendarea H. nr.1. a C.ui Local R., în baza legii contenciosului administrativ. Depune în copie licența deținută de către reclamantă, învederându-vă totodată că potrivit art.6 din ordinul nr.1221/2010, dovada deținerii licenței este necesar a se face la momentul la care se depunea, administratorul fondului cinegetic, cererea de atribuire directă (respectiv de participare la licitație).

Nu ar fi prezentat relevanța absolută faptul nedeținerii de către reclamantă a licenței la momentul asocierii la momentul numirii gestionarului, licența putând fi obținută și până la data depunerii cererii de atribuire directă, însă îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor pentru atribuire directă nu se poate face obiectul analizei în prezentul cadru procesual.

O eventuală lipsă a licenței nu ar fi justificat deci a priori neîndeplinirea condițiilor pentru suspendarea actului administrativ raportat la înțelesul noțiunii de pagubă iminentă. Așa cum corect a reținut și instanța de fond, analiza consecințelor patrimoniale ale actului administrativ atacat, consecințe care justifică suspendarea, s-a făcut nu doar raportat la paguba produsă reclamantei prin aceea că nu a mai beneficiat de propunerea de atribuire directă dispusă prin hotărârea 1., ci din perspectiva împiedicării efectelor produse de valorificare a unui interes patrimonial personal promovat nelegal de rudele membrilor Asociației M. N., consilieri locali, care au participat la luarea deciziei de asociere cu fondul cinegetic al C. R. în vederea propunerii gestionarului fondului de vânătoare, la o asociație în care rudele lor aveau interese patrimoniale.

Sub acest aspect I. Prefectului a solicitat C.ui local R. reanalizarea hotărârii nr.1.. C. local R. nu putea hotărî asocierea cu A. M. N. decât în condițiile art.36 alin.7 lit.a, respectiv poate hotărî în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local. Raportat la aceste prevederi legale, intimata apreciază că aducerea terenuri reprezentând fondul cinegetic al comunei într-o asociație nu este de natură să satisfacă realizarea unor interese publice locale. În esență s-a ajuns ca prin această hotărâre, gestionarul fondului cinegetic să fie numit fără consultarea C.ui Local R., în persoana unei asociații din altă zonă cinegetică, zona Codrului și nu a Asociației de V. din R.

S-a depus la dosarul cauzei adresa prin care I. prefectului solicita reanalizarea hotărârii atacate și cele învederate sub acest aspect conturează alături de celelalte motive de nelegalitate a H. nr.1. o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, astfel:

Art.6 din L. nr. 215/2001 prevede că este nulă de drept hotărârea C.ui local la a cărei deliberare și adoptare ia parte un consilier care are un interes patrimonial în adoptarea respectivei hotărâri. Interesul subzistă în speță raportat la două aspecte:

A. Este adus în asociație fondul cinegetic al C. R. - aspect care rezultă din art.2 al H. atacate care prevede ca numărul de voturi asociate al C. R. va fi proporțional cu suprafața de teren adus în asociație.

B. fondul cinegetic este destinat exploatării în scopul realizării de venituri, stabilindu-se de către administrator (M. M. și P.) „recolta"; respectiv numărul de animale sălbatice care pot fi sacrificate în vederea valorificării pe piață.

Prin hotărârea atacată a fost revocată hotărârea nr.1. prin care era aprobat a fi propusă numirea reclamantei, de către administrator ca gestionar al fondului cinegetic al C. R.

Revocarea acestei hotărâri nu a făcut parte din ordinea de zi și nu a fost supusă votului. Mai mult, în procesul verbal de ședință din (...) se reține că asocierea, făcută și în scopul numirii unui gestionar, viza atribuirea acestei calități reclamantei. Cu toate acestea, în textul hotărârii apare mențiunea revocării hotărârii prin care reclamantei i se aprobase cererea de a fi propusă ca gestionar al fondului cinegetic.

Din procesul verbal de ședință din data de (...), rezultă că inițiatorul proiectului de hotărâre este Lupsa I., președintele asociației M. N., care nu are calitatea de consilier, astfel că promovarea proiectului nu se putea face decât în conformitate cu dispozițiile art.109 alin.2 din L. nr. 215/2011, cu susținerea prin semnături de cel puțin 5% din populația cu drept de vot al C. R.

Toate aceste aspecte invocate și la fond justifică dispunerea suspendării efectelor hotărârii nr.1. a C.ui local R., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal privind cazul bine justificat și paguba iminentă, motiv pentru care solicită respingerea ca nefundat a recursului declarat.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Corelând dispozițiile art. 14 din L. nr. 554/2004, rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ trebuie îndeplinite următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Privitor la prima cerință din speță Curtea observă că actul ce face obiectul cererii de suspendare are natura juridică și trăsăturile unui act administrativ întrucât este vorba de o hotărâre adoptată de autoritatea deliberativă a administrației publice locale, recte în speță este vorba despre hotărârea nr. 10 din (...) a C.ui Local alo comunei R., jud. M. (f. 4 dos. fond).

Cu referire la condiția exercitării procedurii administrative prealabile

Curtea reține că prin înscrisul denumit ca atare reclamanta a demarat procedura prealabilă actul fiind înregistrat la autoritatea publică emitentă a actului administrativ sub nr. 984 din (...) (f. 12-147 dos. fons).

Cât privește condiția existenței cazului bine justificat, Curtea are în vedere în analiză sensul acestei expresii ce comensurează această condiție dată de L. contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel conform art. 2 alin. 1 lit. t) din lege, prin cazuri bine justificate se înțelege împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Analizând această condiție prin prisma celor susținute de reclamantă și a dovezilor invocate în sprijinul acesteia, Curtea constată că stabilirea legalității actului administrativ ține de soluționarea contenciosului de legalitate.

Din această perspectivă, Curtea reține că statuările instanței de fond care a realizat cercetarea în aparență a acestei condiții a statuat corect că dinîmprejurările de fapt ori de drept a rezultat aparența unei încălcări a legii reținând pertinent că dispozițiile art. 45 alin. 6 și respectiv art. 109 din L. nr.

215/2001 privind administrația publică locală și care instituie norme procedurale imperative prealabile de introducere a unui proiect de hotărâre spre dezbaterea consiliului local nu au fost îndeplinite.

S-a reținut corect în fapt că din lucrările pregătitoare ale ședinței de consiliu local din data de (...) când s-a adoptat hotărârea nr. 1. nu rezultă cine este inițiatorul deși legea conține dispoziții exprese în acest sens și că în lipsa unuia din cei prevăzuți de lege nu s-a dovedit îndeplinită condiția impusă de art. 109 din L. nr. 215/2001.

Pe de altă parte, corect s-a reținut și împrejurarea de fapt conform căreia la participarea la dezbateri și la vot efectiv s-au pronunțat patru consilieri locali în grad de rudenie ori afinitate cu membru fondator al Asociației „M. N."; beneficiarul efectelor hotărârii adoptate ceea ce impune un serios dubiu cu privire la legalitatea hotărârii adoptate raportat la dispozițiile art. 46 din L. nr.

215/2001 care prohibesc participarea la deliberarea și la adoptarea hotărârilor consiliului local a consilierului care, fie persona, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, hotărârile adoptate în acest context fiind nule de drept.

Maniera în care instanța de fond a analizat existența interesului patrimonial atât al Asociației Măgua N. cât și al C. R. este corect și concluzia conform căreia există chiar dacă indirect realizat același interes și din partea rudelor și afinilor consilierilor participanți la vot.

Critica din recurs conform căreia intimata reclamantă nu ar deține licența prevăzută de art.1 alin. 1 lit. g) și o) din L. nr. 407/2006 coroborată cu normele de drept secundar conținute în O. M. nr. 2. nu este pertinentă, licența de funcționare nr. 64 din (...) prezentată de intimata reclamantă atestând contrariul .

Oricum, dincolo de speculațiile părților asupra acestui aspect, chestiunea deținerii licenței nu era un impediment serios pentru analiza condițiilor impuse de lege pentru a se decide asupra suspendării actului administrativ adoptat în cauză.

Cât privește ultima condiție, Curtea are în vedere circumstanțiere legală a acesteia în art. 2 alin. 1 lit. ș) din L. nr. 554/2004 unde se arată că prin expresia pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Contrar a aceea ce invocă recurentul, Curtea reține în context că prin H. nr. 1. autoritatea deliberativă de la nivelul administrației publice locale a revocat H. nr. 1. prin care aceeași autoritate a propus reclamantei intimate atribuirea în gestiune (încredințarea gestiunii fondului de vânătoare ) de pe raza comunei R. (f. 35).

Or, este evident că, decizia de revocare fără participarea și ascultarea beneficiarului dreptului, pune problema afectării în substanță a dreptului dobândit de reclamantă anterior .

Astfel fiind, excluderea reclamantei de la procedura de atribuire a dreptului de gestionare a fondului cinegetic al comunei R. presupune implicit și pierderea beneficiilor materiale care ar putea fi obținute din exercitarea în concret a acestui drept.

Din această perspectivă, Curtea urmează să rețină că recursul formulat în cauză nu este fondat, sens în care întemeiat pe dispozițiile art. 14 și art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL C. R., împotriva încheierii civile nr. 4466 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2011.

{ F. |

Președinte,

R.-R. D.

Judecător,

M. D.

Judecător,

L. U.

G., M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./ (...) Jud.fond. M. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4099/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal