Decizia civilă nr. 417/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 417/2011
Ședința publică din data de 02 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. M.
JUDECĂTOR: G.-A. N.
JUDECĂTOR: S. AL H.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. ȘIMLEU S. împotriva sentinței civile nr. 4199 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. în contradictoriu cu reclamantul G. A. L. și chemata în garanție A. F. PENTRU M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-reclamant prin avocat T. C., care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 73 din (...), lipsind recurentele și intimata-chemată în garanție.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
Cauza are ca obiect anulare act de control taxe și impozite -taxă de poluare OUG nr. 5..
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F.
P. ȘIMLEU S. este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
De la dosar lipsește dovada achitării timbrului judiciar de 0,3 lei, datorat pentru fondul cauzei.
Recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 al.2
C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art.10 al. 2 și 3 din L. nr. 554/2004. Reprezentantul intimatului-reclamant depune la dosar dovada achitării timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei. Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului. Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită instanței respingerea recursului declarat de D. G. a F. P. S. ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, sens în care depune și concluzii scrise. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA P rin sentința civilă nr. 4199 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. a fost admisă acțiunea reclamantului G. A. L. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. S. - A. F. P. Z. și în consecință a fost dispusă anularea deciziei de calcul din (...) și adresei nr. 5684 din (...) emise de pârâtă, pe care o obligă la restituirea către reclamant a sumei de 4102 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății (...) și până la achitarea integrală. A fost respinsă cererea de chemare în garanție a M.ui M.lui - A. F. pentru M.. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin chitanța TS5 1968404/(...) reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 4102 lei cu titlu de taxă de poluare prevăzută de OUG nr. 5. (fila 7). Reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, aceasta din urmă comunicând refuzul său de restituire a sumei prin adresa nr. 5684/(...) (fila. 6). Potrivit O. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în România. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). În privința cererii de chemare în garanție, s-a reținut că reclamantul a achitat suma de 4102 lei cu titlu de taxă specială pentru autovehicule, încasată și administrată de către M. F. Adevărat, taxa de poluare, percepută în baza O. nr. 5., constituie buget la F. de M. și se gestionează de către A. F. pentru M.. În cazul de față însă, taxa de poluare a fost reținută dintr-o sumă achitată inițial bugetului de stat, fără a se proba vărsarea ei ulterioară către F. pentru M.. Așa fiind, nu se poate susține că, în speță, chemata în garanție este beneficiara efectivă a taxei în litigiu, pentru a fi obligată la restituirea ei, sens în care cererea a fost respinsă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. ȘIMLEU-S., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar, ca nefondată. Recurenta critică sentința instanței de fond prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ. Precizează faptul că reclamanta nu atacă un act administrativ în înțelesul art. 2 al Legii nr. 554/2004, în concluzie, adresa a cărei anulare o solicită reclamanta nu poate fi atacată pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 8 din L. nr. 554/2004, motiv pentru care se solicită admiterea excepției inadmisibilității. Referitor la cererea de chemare în garanție, arată că aceasta trebuia admisă, raportat la dispozițiile OUG nr. 5., care prevăd că taxa plătită de către contribuabil constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către A. F. pentru M.. intimatul-reclamant a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului declarat de D. S., cu consecința menținerii sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază că acesta este fondat, pentru următoareleconsiderente: Referitor la cererea de chemare în garanție, respinsă de către instanța de fond, Curtea reține următoarele: Cererea de chemare în garanție a AFM B., formulată de către pârâtă este întemeiată. A., taxa de poluare a fost plătită de către reclamant în contul deschis pentru taxe de poluare pentru autovehicule, taxe care se constituie un venit la bugetul F. pentru M. în vederea programelor pentru protecția mediului. Se reține aplicabilitatea art. 1 al.1 din OUG nr.5., unde se prevede: "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M.."; Art. 60 al. 1 c.pr.civ. prevede :";Partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubiri."; În privința fondului, Curtea reține următoarele: Analiza trebuie efectuată, în primul rând, prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor două ordonante de urgență. A., în preambulul Ordonantei de U. nr. 2. se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și econo mice în luna octo mbrie, care relevă o scădere importan tă a p iețelor auto și a producției industriei furnizoare , precum și măsurile de susținere a s ectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională ; - faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească , iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare ,, Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O. nr. 5., care potrivit enuntului din preambulul acestui act normativ urmarea initial ,, asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru î ncadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de J. a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Schimbarea de intentie declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protectie a mediului prin imbunatatirea calitatii aerului si pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislatia comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule. Intentia legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. nr. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O. nr. 2.. Impactul negativ in plan social enuntat în preambulul ordonantei a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. nr. 2., anterior analizat. Trebuie enuntat în acest context si faptul ca, desi initial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second-hand, prin modificările O. nr. 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,, . Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. nr. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de I. a C. E. A., în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationalesi a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare. In urma modificărilor aduse prin O. nr. 2. si O. nr. 7., norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. A., exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii E. si care se înmatriculează în România si autoturismele second-hand deja înmatriculate în România si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speta fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discutie si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declansarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației romanești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare. C. a menționat doua aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate in perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără să fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate în România în aceeași perioada dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. Referitor la dobânzi, Curtea reține: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacăadministrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Față de clele menționate anterior, Curtea , în condițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și în calitate de reprezentant al A. F. P. Ș.-S., împotriva sentinței civile nr. 4199/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., ce va fi modificată în sensul că se va respinge acțiunea față de pârâta D. G. a F. P. S. Curtea reține că nu au fost formulate pretenții în raport de această persoană juridică. Se va admite cererea de chemare în garanție și se va obliga A. F. pentru M. să plătească A. F. P. Ș.-S. suma de 4.102 lei, cu dobânda legală aferentă, de la data plății (...) și până la achitarea integrală. Respinge cererea de anulare a dispozițiilor adresei 5684 din (...) emisă de A. F. P. Ș.-S., dată fiind lipsa naturii de act administrativ a acestui act. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII DECIDE Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și în calitate de reprezentant al A. F. P. Ș.-S., împotriva sentinței civile nr. 4199/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea față de pârâta D. G. a F. P. S. Admite cererea de chemare în garanție și obligă A. F. pentru M. să plătească A. F. P. Ș.-S. suma de 4.102 lei, cu dobânda legală aferentă, de la data plății (...) și până la achitarea integrală. Respinge cererea de anulare a dispozițiilor adresei 5684 din (...) emisă de A. F. P. Ș.-S. Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. M. G. A. N. S. AL H. GREFIER D. C. Red.DM Dact…../2ex/(...) Jud.primă inst. R.M.P.
← Decizia civilă nr. 58/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1196/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|