Decizia civilă nr. 418/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 418/2011
Ședința publică din data de 02 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. M. JUDECĂTOR: G.-A. N. JUDECĂTOR: S. AL H. GREFIER: D. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. a M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 5140 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. în contradictoriu cu reclamantul R. C.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: Cauza are ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare OUG nr. 5.. Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile declarate de D. G. a F. P. a J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. a M. Z. și A. F. pentru M. sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 al.2 C.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art.10 al. 2 și 3 din L. nr. 554/2004. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 5140 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., s-a admis acțiunea reclamantului R. C., împotriva pârâtei D. G. A F. P. S. - A. F. P. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 13.404/(...) emisă de pârâtă, care a fost obligată la restituirea către reclamantă a sumei de 2.433 lei, reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda legală aferentă de la data cererii de restituire și până la achitarea integrală. Prin aceeași sentință s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de D. S. în nume propriu și în numele A. Z. a A. F. DE M. - M. M. care a fost obligată la restituirea către D. S. - A. Z. a sumei de 2.433 lei reprezentând taxă de poluare; fără cheltuieli de judecată. În considerentele hotărâri s-a reținut că prin chitanța TS5 4140433/(...) reclamanta a achitat în contul pârâtei suma de 2.433 lei, cu titlu de taxă pe poluare. R. s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. 13404/2010, aceasta din urmă comunicând refuzul său (fila 7 dosar fond). Potrivit O. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. Rezultă așadar, a concluzionat instanța de fond, că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în România. Drept urmare, tribunalul a menționat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, a opinat instanța de fond, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța de fond a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru cele ce preced, tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, motiv pentru care a admis-o în sensul în care a fost formulată. De asemenea, cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. a fost admisă și aceasta a fost obligată la restituirea către D.. S. - AFP Z., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.5., art.3 alin.6-8. În acest context, tribunalul a precizat că însăși chitanța prin care reclamanta a solicitat taxa, atestă că aceasta a fostvirată în contul 51161009 care este, conform alin.8 art.3 din HG nr.686/2008, contul A. F. pentru M.. În ce privește cheltuielile de judecată, tribunalul a apreciat că acestea nu se justifică, atâta vreme cât nu se poate reține o culpă procesuală din partea autorităților administrației publice, atributul interpretării legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar, revenind exclusiv instanțelor de judecată. Împotriva acestei sentințe, atât pârâta D. G. A F. P. S.,în nume propriu și în numele A. F. P. Z. cât și chemata în garanție A. F. PENTRU M. au declarat recurs solicitând admiterea acestuia și desființarae hotărârii recurate. În recursul pârâtei D. G. A F. P. S.,în nume propriu și în numele A. F. P. Z. s-a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Sălaj, iar pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M. și respingerea acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei ca nefondată, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. și în considerarea dispozițiile art. 3041 C. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susținut că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că reclamantul a solicitat dobânda fiscală în temeiul art. 117, 120 și 124 C.pr.fiscală, iar instanța a dispus organul fiscal la plata dobânzii legale aferente. Referitor la anularea adresei, se susține că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis și acest capătul de cerere, deoarece aceasta adresă emisă de A. Z. nu este un act administrativ în sensul definit de art. 2 lit. c din L. nr. 554/2004, generator de efecte juridice, ci doar o simplă operațiune tehnico-materială. Stabilirea cuantumului sumei si a obligației plătii taxei de poluare instituita prin OUG nr. 5. au fost stabilite prin D. de calcul a taxei pe poluare in urma căreia reclamantul a plătit suma de 2.433 lei cu chitanța seria TS5 nr. 4140433/(...). În acest context, se arată că prin dispozițiile art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. s-a prevăzut stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, respectiv faptul că aceasta se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare. A. fiind, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță si constituie înștiințare de plata conform legii, iar decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din O. nr. 92/2003. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. 1 din L. nr. 554/2004, pârâta consideră că demersul judiciar al reclamantului nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, deoarece actul contestat, respectiv adresa, nu este un act administrativ în sensul acestor dispoziții, iar reclamantul urmărește repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei să fi fost desfiintat. Fără a analiza actul administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, pârâtele au opinat că instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. Referitor la aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A., pârâta a arătat că în conformitate cu art. 1 alin. 1 din O. nr. 5. taxa pepoluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 5 alin. 4 din ordonanță, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct, deschis la unitățile T. S. pe numele A. In concluzie, nu organul fiscal, obligat prin sentinta la restituirea sumei solicitate de reclamant este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligatia legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamant. Drept, urmare, pârâta consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., deoarece această sumă constituind venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protectia mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. În acest sens, a mai precizat pârâta, sunt și prev. art. 3 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O. nr. 5., iar restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul F. pentru mediu, potrivit art. 8 alin. 1 și 5, astfel că nu organul fiscal, obligat prin sentință la restituirea sumei solicitate de reclamant este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de acesta. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Referitor la acordarea de către prima instanță a dobânzii legale de la data cererii și până la restituirea efectivă, în condițiile în care s-au solicitat majorări de întârziere de 0,1 % pe zi, pârâta a considerat că aceasta s-a făcut în mod nelegal, deoarece taxa de poluare a fost încasată în temeiul unui act normativ, respectiv O. nr. 5., act normativ care este în vigoare și pe care Curtea Constituțională, în numeroasele decizii emise cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. O. nr. 5., l-a declarat ca fiind deplin constituțional. Pe de altă parte, tribunalul a acordat ceea ce nu s-a cerut și a acordat dobânda legală fără a motiva temeiul legal în baza căruia organul fiscal a fost obligată la plata acestor dobânzi. Recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) a fost înregistrat la data de 27 decembrie 2010, solicitându-se admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 C. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a acteloratașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele: 1. Verificând hotărârea recurată sub toate aspectele și prin raportare la toate apărările invocate de recurentă atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs, împrejurare permisă de dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. în condițiile în care sentința atacată nu este supusă apelului, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că înscrisul intitulat adresă și înregistrat sub nr. 13.404 din data de 0(...) este un act administrativ fiscal și, ca atare, a dispus anularea acestuia. Definiția actului administrativ fiscal este dată de art. 41 din Codul de procedură fiscală, în conformitate cu care prin act administrativ fiscal se înțelege actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Adresa nr. 13.404 din 0(...) (f. 6 dosar fond) a cărei anulare s-a solicitat nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingeriidrepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantei. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că art. 8 alin. 1 teza finală din L. nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Așadar, sub acest aspect se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul înlăturării mențiunii referitoare la anularea actului administrativ 13.404 din 0(...) emis de pârâta A. Z., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc civ, respectiv prima instanță a interpretat în mod greșit natura actului juridic dedus judecății. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. a M. Z. și va fi modificată sentința atacată, în sensul că se va respinge cererea de anulare a adresei nr. 13.404 din data de 0(...) emisă de A. Z. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. 2. În ce privește recursul formulat de chemata în garanție A. F. pentru M. B. instanța a reținut că din dovada de la fila 44 (dosar fond), motivarea sentinței i-a fost comunicată acesteia la data 07 decembrie 2010, iar termenul de recurs prevăzut de art. 301 C. raportat la art. 20 alin. 1 din L. nr. 554/2004 și calculat potrivit art. 101 C., a expirat la data de 23 decembrie 2010. Conform art. 102 alin. 1 C., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Drept urmare, ținând seama că recursul a fost înregistrat la data de 27 decembrie 2010, peste termenul legal, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate în baza art. 312 alin.1 C.p.c. recursul chematei în garanție va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z., împotriva sentinței civile nr. 5.140 din 22 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea. Respinge cererea de anulare a adresei nr. 13.404/0(...) emisă de pârâta A. F. P. Z. Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge ca tardiv recursul chematei în garanție A. F. PENTRU M. B.. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). Red.G.A.N./Dact.L.L.C. 3 ex.(...) Jud.fond:M. S.
| ← Decizia civilă nr. 5528/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1203/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
