Decizia civilă nr. 454/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 454/2011
Ședința publică de la 03 F. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ana M. T.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr.
2534/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamanta S. G. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2.534 din data de 14 mai 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Sălaj s-a admis acțiunea reclamantei S. G. S. Z., împotriva pârâtei D. S. - A. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 9458/(...) emisă de pârâtă, care a fost obligă la restituirea către reclamantă a sumei de 3.636 lei, reprezentând de taxă de primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă de la data plății (...) și până la achitarea integrală. În considerentele acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că prin chitanța seria TS4A nr. 5476137 din (...) reclamanta face dovada faptului că a achitat suma de 5441,16 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare (f. 5 dosar fond), iar la data de (...), reclamantul a solicitat restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare. Intimata de rândul I pe baza D. de restituire nr. 1042/(...) a decis restituirea, în favoarea reclamantului a sumei de 1805 lei (f. 6 dosar fond). Aceeași deciziei precizează faptul că suma de 1.244 lei reprezentând diferența dintre suma achitată de reclamantă și aceea restituită de către intimate, constituie taxa pe poluare reglementată de dispozițiile O. 5.. Fundamentarea asupra modului de calcul este efectuată potrivit conținutului D. depusă la dosar . Prin adresa înregistrată sub nr. 8213 din (...) reclamantul a solicitat restituirea sumei de 3.636 lei reținută cu titlu de taxă pe poluare. T. a mai precizat că la cererea reclamantei, intimata de rândul II prin A. N. de A. F. - A. F. P. a municipiului Z. comunică reclamantului poziția sa cu privire la cererea de restituire a taxei pe poluare (f. 4 dosar fond). Diferența dintre suma inițial achitată și aceea restituită, se susține în răspunsul intimatei, constituie taxa pe poluare instituită prin O. 5.. Î.ucât această taxă este percepută pe baza unui temei legal, restituirea ei este nejustificată. Acțiunea reclamantului împotriva refuzului intimatelor de restituire a sumei de 3.636 lei a fost apreciată de tribunal ca fiind întemeiată din următoarele considerente: Taxa specială de înmatriculare a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3.. Art. 2141 alin. 3 din codul fiscal a reglementat cuantumul acestei taxe. Constatându-se neconcordanța dintre reglementarea internă și aceea comunitară în materie de taxe, cu efect asupra liberei circulații a mărfurilor, prevederile din legislația națională menționate mai sus au fost abrogate. Consecința firească ar fi fost aceea că în baza unei procedurii simplificatele intimatele să restituie, la cerere, persoanelor îndreptățite, suma achitată cu titlu de taxă specială de înmatriculare, dar având în vedere intrarea in vigoare a O. 50/(...), potrivit art. 11, intimatele au procedat la ca calcularea taxei pe poluare restituind reclamantei, precum și celor aflați în situații similare acesteia, doar o parte din suma achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare. Actul normativ în temeiul căruia a fost reținută reclamantei taxa pe poluare a suferit mai multe modificări după cum urmează: O. 50/(...) pentru restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost modificată și completată de O. 2..XII.2008. Potrivit dispozițiilor art. II din ordonanță „Autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U. E. începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.. În conformitate cu art. III al aceluiași act normativ, prevederile de mai sus urmau a fi valabile până la data de 31.XII.2009. O. nr. 208/2008 a fost abrogată prin art. I a O. nr. 2..XII.2008 privind modificarea Ordonanței de U. a G. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Potrivit art. III din O. nr. 2. se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare stabilită prin O. nr. 5., autovehiculele M1cu normă de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu normă de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U.E. în perioada 15.XII.2008-31.XII.2009. Din nota de fundamentare a ordonanței de mai sus rezultă că scopul acesteia a avut în vedere păstrarea locurilor de muncă în economia românească, scăderea piețelor auto, susținerea sectorului de automobile, aspecte survenite ca urmare a gradului de adâncire a crizei financiare și economice din luna octombrie 2008. Având în vedere faptul că prin O. nr. 2. s-a creat o diminuare nejustificată între persoanele care au achiziționat autovehicule în vedereaînmatriculării, anterior datei de 15.XII.2008, a fost adoptată O. nr. 7 din (...) privind modificarea O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. O. nr. 5. în formă actualizată statuează prin art. 1 (1) că taxa de poluare pentru autovehicule se virează în bugetul F. pentru mediu și se manageriază de către A. F. pentru Mediu. Prin această prevedere s-a urmărit stabilirea neutralității fiscale a taxei. Obligația de plată a acestei taxe se naște, potrivit art. 4 lit. „a"; „cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România";. Rezultă din cele de mai sus că actuala reglementare înlătură discriminarea produsă de normele anterioare care au reglementat taxa specială de primă înmatriculare, dar instituie o altă discriminare în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare. În cazul autoturismelor second hand achiziționate din țările C.E. se percepe taxa de poluare la prima înmatriculare în România fără ca aceeași taxă să fie percepută mașinilor autohtone în caz de revânzare. T. a apreciat că taxa este discriminatorie și din punct de vedere a sferei de aplicabilitate taxând numai poluarea produsă de mașinile înmatriculate după (...). Mașini cu aceeași caracteristică deținute anterior datei de (...) poluează în egală măsură ca și cele înmatriculate după această dată - astfel că principiul „poluatorul plătește"; se aplică numai ultimelor. Pentru ca taxa de poluare să fie veritabilă și să poată contribui la limitarea consecințelor poluării, aceasta ar trebui astfel reglementată încât să fie obligatorie pentru toate autoturismele aflate în circulație, indiferent de momentul înmatriculării. Art. 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede: „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare";. Analizând comparativ prevederile O. nr. 5. cu textul sus citat tribunalul a constatat că, reglementarea taxei de poluare prin actul intern, contravine dreptului comunitar și dacă luăm în considerare numai faptul că, în mod evident, prin măsura luată, scade interesul cumpărătorilor pentru autoturismele second-hand achiziționate din țările comunitare. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus taxa de poluare, prin modul de calcul precum și prin direcționarea ei a dobândit - în condițiile O. 5. astfel cum a fost completată și modificată - o anumită neutralitate fără însă a pierde caracterul de „.. Chiar dacă această taxă nu ar echivala cu un impozit în sensul prevăzut de art. 90 din T.ul C. E., ea are efecte ca și ceea ce art. 28 din T.ul C. E. denumește „. cu efect echivalent";. Curtea E. de J. a definit măsurile cu efect echivalent în cauza Dassonville (1974) stabilind că: „sunt măsuri cu efect echivalent toate regulile comerciale implementate de statele membre ale C. care au finalitatea de a împiedica direct sau indirect, actual sau potențial comerțul comercial";. La categoria acestora intră nu numai măsurile care tratează discriminativ în mod deschis sau ascuns marfa străină adusă dintr-un stat membru ci și acelea care deși nu pot fi numite discriminative, pot împiedica libera circulație a mărfurilor. Evaluarea acestora se face având în vedere efectele potențiale ale acestora și mai puțin scopul urmărit de ele. În sensul celor de mai, tribunalul a precizat că s-a pronunțat CJCE la data de 11.XII.2008, în cauza C. CE contra Austria (c-524/2007) (filele 20-26). Față de cele reținute mai sus în fapt și în drept acțiunea reclamantei a fost apreciat de tribunal ca întemeiată și a fost admisă. Referitor la excepția de inadmisibilitate, tribunalul a susținut că trebuie menționat faptul că refuzul de restituire a taxei pe poluare este conținut în corpul dispoziției de restituire nr. 1042/(...) ale cărui caracteristici de act administrativ fiscal nu au fost contestate de către intimate. S. înregistrat sub nr. 8784/11.XI.2009 constituie răspunsul pe care intimatele îl comunică reclamantei în urma cererii acesteia depusă în baza Legii 554/2004. Așa cum s-a arătat mai sus, reclamantul se consideră vătămat în drepturile sale pe baza actului administrativ fiscal prin care i se refuză restituirea taxei pe poluare. Î. refuzului, reclamanta a urmat procedura prevăzută de art. 7 din L. 554/2004, adresându-se în cele din urmă instanței de judecată. Față de cele de mai sus, tribunalul a apreciat excepția intimatelor ca neîntemeiată și a respins-o. Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâtele au fost obligate să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, de la data încasării sumei până la data plății efective Î . acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtele-recurente D . G. A F. P. S. și A. F. P. Z., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefundat, precum și respingerea cererii privind acordarea dobânzii, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtele au precizat că decizia de restituire a sumelor reprezentând diferențe între taxa specială achitată pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare nr. 1042/(...) este asimilată deciziilor de impunere fiind susceptibilă de a fi atacată în conformitate cu art. 207 C.. Procedura administrativ-fiscală prev. de art. 205, 218 C. este asimilată cu o cale administrativă care este obligatorie prin prisma prev. de art. 7 din L. nr. 554/2004. Astfel, decizia de calcul a taxei pe poluare trebuia atacată cu contestație administrativă și doar decizia pronunțată în contestația administrativă putea fi atacată cu acțiunea în contencios-fiscal conform art. 218 C.. În acest context, pârâtele au mai arătat că această decizie deși i-a fost comunicată reclamantei, aceasta nu uzat de calea administrativă de atac obligatorie prev. de art. 205 și urm. C.pr.civ., deci acțiunea sa este inadmisibilă. Având în vedere aceste împrejurări, pârâtele au precizat că anularea adresei nr. 9458/(...) de către instanța de fond s-a făcut în mod nelegal, deoarece această adresă nu este un act administrativ, în sensul art. 1 alin. (1) din L. nr. 554/2004. Totodată, pârâtele au învederat că în considerarea disp. art. 129 C.pr.civ. coroborat cu cele ale art. 84 C.pr.civ., instanța este obligată însă să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii. Astfel, pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, instanta de fond trebuia să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii conditiilor specifice de exercitare rezultate dindispoziiile art. 1 coroborat cu art. 8 din L. nr. 554/2004. Î.e conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 si, respectiv, ca acest act să vatame un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din L. nr. 554/2004 care reglementează solutiile pe care le poate da instanta, ca judecătorul de contencios administrativ este obligat sa stabilească dacă actiunea priveste un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi. Având în vedere aceste dispoziții legale, demersul judiciar al reclamantei nu se încadrează in prevederile textelor legale precizate, aceasta urmărind repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei, respectiv decizia de restituire a sumelor reprezentând diferențe între taxa specială achitată și taxa pe poluare nr. 1.042/(...), să fi fost desființat. Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii, pârâtele au considerat că în mod netemeinic instanța de fond a admis și acest capăt de cerere, deoarece taxa de poluare a fost reținută în temeiul unui act administrativ, respectiv O. nr. 5., reclamanta nedovedind că ar fi suferit un prejudiciu. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondat, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Intimata S. G. S. prin întâmpinare depusă a solicitat respingerea recursului declarat de pârâte ca nefundat, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașatela dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoareleconsiderente: 1.Verificând hotărârea recurată sub toate aspectele și prin raportare la toate apărările invocate de recurentă atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs, împrejurare permisă de dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. în condițiile în care sentința atacată nu este supusă apelului, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că înscrisul intitulat adresă și înregistrat sub nr. 9.458 din data de 22 februarie 2010 este un act administrativ fiscal și, ca atare, a dispus anularea acestuia. Definiția actului administrativ fiscal este dată de art. 41 din Codul de procedură fiscală, în conformitate cu care prin act administrativ fiscal se înțelege actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Adresa nr. 9.458 din data de 22 februarie 2010 (f. 4 dosar fond) a cărei anulare s-a solicitat nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantei. Cu toate acestea nu este mai puțin adevărat că art. 8 alin. 1 teza finală din L. nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamanta este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Așadar, sub acest aspect se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul înlăturării mențiunii referitoare la anularea actului administrativ 9.458 din data de 22 februarie 2010 emis de pârâta A. F. P. Z., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc civ, respectiv prima instanță a interpretat în mod greșit natura actului juridic dedus judecății. 2. În schimb, în ceea ce privește admiterea cererii reclamantei de restituire a sumei de 3.636 lei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul de instituire a C. E.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Jurispudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într-un autovehicul național similar (A se vedea Decizia Curtii de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second- hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru, iar valoarea taxei este determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile normele T.ului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second- hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Recurenta susține că acțiunea reclamantei nu poate fi admisă pe considerentul că prin efectul adoptării OUG nr. 5. au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal care au instituit obligația de plată a taxei speciale de primă înmatriculare, iar noua reglementare stabilește cadrul juridic cu privire la instituirea taxei de poluare, pe care reclamantul o datorează în continuare. Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în România, indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T.ului și a înceta procedura de constatare a încălcării T.ului demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-oatare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Ca atare, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T.ului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.ului. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. Nu poate fi opus și paralizat astfel demersul particularului prin aceea că autoritatea fiscală a emis o decizie de restituire parțială a sumei solicitate de reclamant conform procedurii prev. la art. 11 din OUG nr. 5., deoarece așa cum s-a relevat anterior aceste dispoziții legale prevăd doar o restituire parțială și ca atare parcurgerea procedurii administrative prevăzute de textul legal nu poate paraliza demersul judiciar în vederea obținerii întregii satisfacții ce decurge din constatarea ca fiind incompatibile a bazei legale de impunere cu dreptul U. E.. Din această perspectivă, decizia de restituire parțială nr. 1042 din (...) în ceea ce privește respingerea restituirii sumei de 3636 lei nu poate fiprivită ca producătoare de consecințe juridice ale paralizării demersului judiciar în vederea obținerii restituirii integrale a sumei percepute nelegal. De altfel, se poate pune sub semnul întrebării legalitatea și eficacitatea unui astfel de act administrativ în raportul dedus judecății, cu atât mai mult cu cât autoritatea fiscală a arătat pe fond care sunt argumentele pentru care a respins cererea de restituire. A obliga pe contribuabil să parcurgă calea de atac a contestației împotriva unei astfel de decizii știind de fapt că este o pură formalitate și cunoscând de fapt care este poziția organului de soluționare a contestațiilor înseamnă a paraliza demersul judiciar și a paraliza eficacitatea dreptului la restituire și în final a încuraja o conduită contrară dreptului din partea organului fiscal care-și disimulează demersul prin invocarea unei excepții care tinde la paralizarea în fond a acțiunii. De asemenea, Curtea reține că procedura de restituire nu este stabilită prin lege și nici nu există o dispoziție legală care să consacre că împotriva deciziei de restituire se poate exercita calea de atac a contestației în conformitate cu prevederile art. 205 din OUG nr. 92/2003. O atare normă, dacă ea există în dreptul secundar sau este înserată în actul administrativ de către autoritatea fiscală nu poate fi socotită ca fiind opozabilă, deoarece conform dispozițiilor art. 126 alin. 2 din Constituția României, procedura de judecată se poate stabili exclusiv prin lege. Or, dreptul la contestația administrativă împotriva deciziei de restituire fundamentată pe art. 11 din OUG nr. 5. și posibilitatea angajării controlului administrativ de către organul de soluționare a contestațiilor prevăzut de normele C. de procedură fiscală nu este conținut în nicio normă legală accesibilă, previzibilă și predictibilă. Așa fiind, Curtea socotește drept suficient faptul că prealabil sesizării instanței reclamantul a intentat o procedură prealabilă pentru cere și obține o revocare parțială a actului administrativ, prin aceasta fiind pe deplin îndeplinite exigențele procedurale în materie consacrate de dreptul comun în art. 7 din L. nr. 554/2004. Așa fiind, Curtea poate statua că obiectul acțiunii demarate de reclamant este compatibil cu dispozițiile art. 2 alin. 2 rap. la art. 8 alin. 1 din L. nr. 554/2004, context în care instanța analizând refuzul de a recunoaște dreptul poate să oblige și la repararea prejudiciului cauzat părții vătămate conform art. 18 alin. 3 din L. nr. 554/2004. 3. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate începând cu data achitării taxei și până la data plății, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite,taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are dreptul să i se restituie doar suma plătită fără bază legală iar dobânda ar curge doar de la data formulării cererii de chemare în judecată pentru restituirea sumelor încasate pe nedrept. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal, aceasta este ținută să plătească dobânzi doar din momentul formulării cererii de chemare în judecată ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s-ar eluda însuși principiile statornicite în practica Curții de J. care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de pârâtele D. G. a F. P. S. și A. F. P. Z. și va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea adresei nr. 9.458/(...) emis de pârâta A. Z. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâtele D. G. A F. P. S. și A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 2.534 din 14 mai 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea adresei. Menține restul capetelor de cerere. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 03 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, ANA-M. T. R.-R. D. L. U. GREFIER, M. T. Red.L.U. Dact.S.M./2 ex./ 9 februarie 2011 Jud.fond:C. N.C.
| ← Decizia civilă nr. 3627/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 6072/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
