Decizia civilă nr. 464/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 464/2011
Ședința publică de la 03 F. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ana-M. T.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile formulate de pârâții A. F. P. A M. T. și A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul S. C. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...) s-a comunicat la dosar, prin fax, de către reclamantul intimat, întâmpinare.
Se constată totodată faptul că, prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2.766 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., s-au respins excepțiile invocate de pârâtă și s-a admis în parte acțiunea reclamantului Ș. C. I., împotriva pârâtei A. F. P. A M. T. și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4.671 lei reprezentând taxă pe poluare.
S-a respins petitul având ca obiect obligarea la plata dobânzilor în temeiul art. 124 Cod procedură fiscală.
Prin aceeași sentință s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
A fost obligată chemata în garanție A. F. PENTRU M. să restituie pârâtei A. F. P. a M. T. în contul „disponibil din taxa pe poluare pentru autovehicule"; deschis pe seama A. F. pentru M. suma de 4.671 lei, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Prealabil analizei fondului pricinii, prima instanță analizând excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, le-a apreciat ca fiind nefondate și a dispus respingerea acestora pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei procedurii prealabile întemeiată în drept pe prev. art. 205, 209 C.pr.fiscală a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, deoarece obiectul juridic dedus judecății nu-l constituie anularea unui act administrativ fiscal ci restituirea unei sume ca urmare a refuzului nejustificat de restituire din partea pârâtei, astfel încât, parcurgerea acestei proceduri nu are caracter imperativ.
Excepția lipsei calității procesuale pasive întemeiată în drept pe prev. art. 5 din OUG nr. 5., de asemenea, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată întrucât actul de la fila 11 dosar fond atestă că Trezoreria M. T. care este o entitate în cadrul A. F. P. a M. T. este cea care a încasat suma cu titlu de taxă pe poluare și este organul emitent al chitanței care justifică plata iar pe de altă parte cererile de restituire i-au fost adresate.
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de chemata în garanție prin întâmpinare (f.22-23 dosar fond), a fost respinsă deoarece prin acțiunea promovată reclamantul nu a contestat decizia de calcul a taxei pe poluare astfel că, în speță, nu sunt incidente prev. art. 205, 207 alin. 1 și 209 alin. 1 din OG nr. 92/2003.
Apărarea formulată de chemata în garanție în susținerea acestei excepții a fost apreciată de prima instanță ca fiind neîntemeiată deoarece obiectul juridic dedus judecății îl constituie restituirea unei sume urmare a refuzului nejustificat de restituire de către pârâtă, refuz care se circumscrie competenței speciale statuată de L. nr. 5..
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul la data de (...) prin chitanța seria TS3A nr. 3002041 a achitat suma de 4.671 lei cu titlu de taxa pe poluare pentru autoturismul marca Peugeot achiziționat din Spania
Prin adresa nr. 1669/(...) înregistrata la A. F. P. T. a solicitat acesteia restituirea acestei taxe însă la data de (...) i-a comunicat că taxa pe poluare achitată are temei legal respectiv prev. OUG nr. 5. și nu poate face obiectul unei restituiri.
Atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E este unanim admis că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale
Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct disp.art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie pe deplin și efectiv protejate.
A mai precizat prima instanță că în jurisprudența referitoare la art.90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text, respectiv:. să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Așa fiind atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin OUG nr. 2. și OUG nr. 7., tribunalul a învederat că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din T.ul CE deoarece:
Exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în R. și autoturismele second-hand deja înmatriculate în R. și pe de altă parte exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în R. și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale scop incompatibil cu cerințele șirigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.
Există un raport de concurență intre produsele importate și produsele naționale astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumita categorie de produse fie înspre cele deja înmatriculate în R. fie înspre cele produse în R..
Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de ". de către C. E. la data de (...) în temeiul art. 226 din T.ul CE.
Prin declanșarea acestei proceduri, C. consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi.
C. a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei pe poluare, în ultima formă a acesteia motivând, declanșarea procedurii pe argumentele: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre,pe de altă parte în urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară circulă fără a fi supuse acestei taxe iar mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurentă directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
În condițiile în care R. a semnat T.ul de aderare la U. E. are obligația să respecte dreptul comunitar și să-și alinieze legislația la reglementările europene.
Conform art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României "statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte iar tratatele ratificate de P., potrivit legii, fac parte din dreptul intern";.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituția României, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Normele dreptului comunitar, cele cuprinse în tratatele la care R. a aderat prevalează față de dreptul intern, motiv pentru care și în ipoteza în care există o lege internă care contravine normelor cuprinse în tratatele la care R. este parte are prioritate norma legală prevăzută în tratat.
În condițiile în care există contradicție între prevederile codului fiscal, astfel cum acesta a fost modificat prin OUG nr. 5. și prevederile T.ului Constitutiv al Comunității Europene, tribunalul a concluzionat că trebuie să se acorde prioritate normelor cuprinse în T..
Prin acordare priorității normelor cuprinse la art. 90 (1) din T.ul menționat în raport cu prevederile Codului Fiscal și ale OUG nr. 5., aceste nome rămân fără aplicabilitate prevalând disp.art. 90 din T..
Față de cele expuse instanța de fond a apreciat că decizia de calcul a taxei pe poluare este nelegală deoarece contravine prev. art. 90 (1) din T., chiar dacă este emisă în baza OUG nr. 5. și a Codului Fiscal modificat prin această ordonanță de urgență.
Din considerentele menționate mai sus, instanța de fond, în baza art. 1,8 și 18 din L. 5., a dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 4.671 lei taxă pe poluare pentru autovehicule.
Acțiunea reclamantului fiind admisă, apreciind că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-61 Cod pr.civ., s-a dispus admiterea cererii de chemare în garanție în sensul obligării chematei în garanție - A. F. pentru M. să restituie pârâtei A. F. P. a M. T. în contul "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule"; deschis pe numele acesteia suma de 4.671 lei.
Petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente în conf. cu art. 124 C.pr.fiscală a fost respins pentru următoarele considerente:
Este de principiu că potrivit disp. art. 21 alin. 4 C.pr.fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot așa, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil deoarece numai așa se poate realiza o just reparație a prejudiciului cauzat acestuia prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Dispozițiile legale care prevăd posibilitatea unei astfel de reparații sunt cele de drept comun în materie, respectiv O. nr. 9. - art. 2, art. 3 alin. 1 și 3, astfel încât temeiul de drept invocat de reclamant - art. 124 C.pr.fiscală a fost apreciat de tribunal ca nefiind incident speței.
Pârâta fiind în culpă procesuală, conform prev. art. 274 C.pr.civ. a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele A. F. PENTRU M. (AFM) și A. F. P. A M. T. solicitând admiterea acestui modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) sesolicită admiterea acestuia casarea în întregime a sentinței atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului.
În primul rând, chemata în garanție a solicitat suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de Justiție a U. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar, înregistrată la C. ca urmare a demersului T.ui Sibiu.
O altă critică formulată de chemata în garanție se referă la faptul că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece reclamantul trebuia să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind astfel incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 5. cu referire și la art. 206,
207 și 209 din C.pr.fiscală,
Pe fondul cauzei, s-a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și fără temei legal, deoarece taxa de poluare reglementată de
OUG nr. 5. nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraf 1 din T.ul CE.. Or, dintr-o jurisprudență constantă rezultă că articolul 90 primul paragraf din T. este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import.
În plus, instanța de fond nu a observat că prin art. 8 din O. nr. 5. s-a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale.
Drept urmare, recurenta a apreciat că instanța fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale
CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T.ului CE.
O altă critică formulată de pârâtă privește soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, considerând că în mod nelegal s-a dispus obligarea la plata către reclamant a acestora, deoarece în speță au prioritate prev. O.G. nr. 92/2003. În acest context, pârâta arată că acest nivel al dobânzii prevăzut de art. 124 Cod P. F. se poate acorda doar în situatia în care s-ar depăsi termenul de 45 de zile de la înregistrarea cererii prev. de art. 70 alin. 1 C.pr.fiscală. prin urmare, nu se cuvine plata daunelor începând cu data plății, așa cum a hotărât instanța de fond. Pe de altă parte, a apreciat că nefiind titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, suma aferentă taxei pe poluare fiind virată în contul său de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, nu poate fi obligată la plata vreunei dobânzi.
În recursul pârâtei A. F. P. A M. C.-N., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susținut că soluția instanței de fond este greșită sub aspectul faptului că tratează solicitarea de restituire a taxei de primă înmatriculare și nu de poluare. Or, reclamantul nu solicită restituirea taxei de primă înmatriculare ci restituirea taxei de poluare, taxă instituită de O. nr. 5. începând cu data de (...), prin urmare situațiile nu sunt identice. Pe de altă parte, a considerat că instanța de contencios administrativ nu este competentă să se pronunțe asupra datorării sau nedatorării sumei achitate de către reclamant, deoarece acesta nu a parcurs procedura prealabilă prev. de art. 7 din L. nr. 5. cu referire la art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003, respectiv nu a atacat în termen de 30 de zile de la data comunicării decizia de calcul a taxei pe poluare care reprezintă un titlu de creanță. Apoi, a mai precizat pârâta, procedura de restituire a sumelor de la bugetul de stat este reglementată de dispozițiile art. 117 din O. nr. 92/2003 privind C.pr.fiscal. În continuare s-a arătat că pârâta nu împărtășește optica instanței de fond potrivit căreia actele normative ulterioare care au modificat O. nr. 5., respectiv O. nr. 2. și O. nr. 7., nu mai au nici o legătură cu scopul inițial al asigurării protecției mediului. Intimatul Ș. C.-I. prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerearecursului declarat de pârâte ca nefondat, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale. Analizând recursurile formulate, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Analiza recursurilor implică în mod necesar analiza excepției de inadmisibilitate a acțiunii promovate de reclamant, raportat la împrejurarea că aceasta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestațieiîmpotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C. Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu cea sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune intertemporală de legi materiale și procesuale. Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal. Operațiunea de înmatriculare a fost efectuată sub imperiul OUG nr. 5., mai precis prin plata sumei de 4.671 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria TS3A nr. 3002041 din (...) (f. 11 dos. fond). Cuantumul și obligația plății acestei taxe au fost stabilite prin decizia nr. 26944 din 10 iunie 2009 (f. 8 dos. fond). Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzut expres că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală. Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a mărginit să declanșeze o altă procedură administrativă de contestare a legalității taxei demarată sub forma unei cereri de restituire a taxei de poluare înregistrată la autoritatea fiscală pârâtă la data de 22 martie 2010 sub nr. 16.669, demers prin care se contestă practic baza legală și factuală a stabilirii și perceperii taxei de poluare. La această cerere, autoritatea fiscală, prin actul nr. 17382 din 24 martie 2010 (f. 13 dos.fond) răspunde că nu se poate da curs cererii de restituire pe considerentul că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor, potrivit art. 8 și 10 din O. nr. 5., art. 7 și 8 din Anexa la H. nr. 6., ale Cap. 3 și 5 din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 986/2008, precum și ale art. 117 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată. Punându-se în discuție în etapa judiciară excepția de inadmisibilitate, neantamată de autoritatea fiscală în etapa administrativ prealabilă, reclamanta își legitimează demersul său prin aceea că legea națională nu oferă un cadru normativ special de restituire și de antamare a incompatibilității normelor interne cu cele comunitare decât calea contenciosului general. Aceasta pare să fie și teza instanței de fond care argumentează plecând de la scopul acțiunii intentate de reclamantă acela de a obține restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, că în măsuraîn care s-a constat că taxa de poluare contravine dreptului Uniunii sub aspectul cererii de restituire nu are relevanță că decizia de calcul s-a emis la cererea reclamantei sau nu, că judecătorul național este îndreptățit să verifice conformitatea legislației interne cu legislația europeană și să înlăture de la aplicare legislația națională dacă o încalcă pe cea europeană. Curtea observă că la cererea de restituire înregistrată de reclamantă în faza administrativă practic autoritatea fiscală era pusă în situația de a analiza legalitatea și temeinicia deciziei de stabilire a taxei de poluare, altfel spus aceasta ar fi fost în situația de a încălca dispozițiile art. 207 și urm. din Codul de procedură fiscală care conferă autoritatea de a statua asupra contestației în materie administrativă organului de soluționare prevăzut anume de lege. Prin urmare, autoritatea fiscală pârâtă nici măcar nu avea competența de a statua efectiv dacă și în ce măsură actul administrativ fiscal odată emis și comunicat este legal încheiat darămite să fie adusă în discuție tardivitatea contestației raportat la termenul imperativ de 30 de zile prevăzut sub sancțiunea decăderii de legea procesual fiscală. În fapt, Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza R. împotriva României). Nu este fondată astfel teza de la care pleacă reclamantul și pe care o împărtășește și instanța de fond, respectiv aceea conform căreia contenciosul general este singura procedură prevăzută de lege prin care se poate aduce în discuție refuzul nejustificat de restituire a taxei și că doar acest cadru oferă posibilitatea antamării compatibilității normei pertinente interne cu cea comunitară europeană incidentă în această materie. Dimpotrivă, Curtea observă că reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestei taxe și maniera în care a fost stabilită nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxa și implicit de a se solicita verificarea în substanță a legalității impunerii. În această ambianță factuală și procesuală, atât în faza administrativă de soluționare cât și ulterior în faza de control judecătoresc și ulterior judiciar se poate pune în discuție nu numai modalitatea factuală și legală de stabilire a taxei ci și compatibilitatea normei interne reținute de organul fiscal cu norma comunitară europeană pertinentă. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar, însemna ca în speță, validând demersul reclamantului, să îl repunem pe acesta în termenul procedural de 30 de zile prevăzut la art. 207 C., ceea ce evident iarăși nu poate fi admis. Alegația conform căreia decizia de calcul a taxei de poluare nu ar întruni exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală este neîntemeiată. Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitorul delegat în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infrigement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. Având în vedere că acest motiv este decisiv în economia rezolvării recursului pârâtelor, Curtea este dispensată să mai cerceteze și celelalte motive invocate pe calea recursului, analiza acestora fiind inutilă. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. și pârâta A. F. P. A M. T. și va fi modificată în întregime sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de A. F. PENTRU M. și A. F. P. A M. T., împotriva sentinței civile nr. 2.766 din 20 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă și respinge cererea de chemare în garanție a A. F. PENTRU M.. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 03 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, ANA-M. T. R.-R. D. L. U. M. T. Red.A.M.T. Dact.H.C./2 ex./(...) Jud.fond:G.G..
| ← Decizia civilă nr. 4834/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2865/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
