Decizia civilă nr. 2701/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 2701/2011
Ședința publică de la 17 I. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR M.-I. I. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 7. pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimații S. G., A. F. PENTRU M.-M. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 752 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S. G., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. Z. și, în consecință, s-a dispus anularea deciziei de restituire nr. 43868/(...) pârâtele fiind obligate să-i restituie reclamantei suma de 11.199 lei, achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală calculată de la data de plății și până la data restituirii efective a acesteia. În final, s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta a achitat la T. Z. suma de 11.199 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța seria TS3A, nr. 9521460/(...) (fila 8 dosar fond). Potrivit art. 2141 - 2143 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din N. Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța de fond a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al U. E.. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., G. și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare. 2. Jurisprudența C. de Justiție E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr. 3. privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile C. nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile C. susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața C. E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică sedezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. Î.ucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă a fost apreciat de tribunal ca fiind irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, D. emițând o decizie în acest sens, tribunalul a dispus anularea acesteia. Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâtele au fost obligate să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin 3 din O.G. nr. 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective. Cererea de chemare în garanție a fost respinsă, deoarece între pârâte și chemata în garanție nu există niciun raport juridic în temeiul căruia aceasta din urmă să administreze taxe de primă înmatriculare, astfel că nici nu poate fi obligată la restituirea ei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. înnume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., solicitând admiterea acestuia și modificarea în parte a hotărârii instanței de fond și, rejudecând cauza, menținerea ca legal și temeinic a actului administrativ reprezentând decizia de calcul a taxei emisă de A. Z. pentru suma de 11.199 lei. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că taxa specială pentru autoturisme a cărei restituire se solicită de către reclamantă a fost introdusă prin L. nr. 3. cu modif.și completări aduse de L. nr. 5. privind Codul fiscal, însă dispozițiile art. 2141-3 din L. nr. 5., au fost abrogate prin O. nr. 5., care a dispus restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme instituită de L. nr. 3. și s-a introdus o nouă taxă, denumită taxa pe poluare constituind venit la bugetul F. pentru mediu. Totodată pentru stingerea obligațiilor ce reveneau organului fiscal născute din faptul încasării taxei speciale, găsită incompatibilă cu prev. T. C.E. și a obligației de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, datorată contribuabilului cu ocazia primei înmatriculări în România, legiuitorul a dispus prin art. 11 din O. nr. 5. ca taxa încasată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor ordonanței să se restituie pe baza procedurii stabilite prin N. metodologice aprobate prin H. nr. 6.. Pârâta a învederat că problema juridică care a apărut cu ocazia aplicării noului act normativ a fost reglementarea situației anterioare datei de 1 iulie 2008 și deci, în ce măsură efectul retroactiv al noului act normativ încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii. Sub acest aspect, prin decizia nr. 499/(...), Curtea Constituțională a statuat că redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel ințial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Pe de altă parte, pârâta a susținut că natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă de poluare - ceea ce s-a modificat fiind doar modalitatea de calcul a acesteia și anume cuantumul ei, iar aplicarea art. 11 din O. nr. 5. dă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare, în raport cu cea datorată, să-și recupereze suma plătită în plus, normă care, de altfel, îi este și favorabilă. Din această perspectivă, pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O. nr. 5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond. A arătat pârâta că potrivit reglementarilor mai sus menționate taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate. L. nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa specială fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România. În sprijinul poziției sale, pârâta a făcut trimitere la dispoziții constituționale și la jurisprudența C. C., concluzionând că soluția instanței de fond trebuia pronunțată în raport de noile prevederi ale O. nr. 5.. Pe de altă parte s-a precizat și faptul că redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită restituirea sumei actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății până la data restituirii efective, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile C. de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. În final, pârâtă a precizat că a respectat dispozițiile legale privind taxa specială de primă înmatriculare și dispozițiile O. nr. 5., în privința refuzului restituirii sumei achitată de reclamantă cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, astfel că nu poate fi reținută culpa procesuală a D. S. - A. Z. pentru a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea le-aapreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând, în principal, normele de drept intern aplicabile speței. În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (în continuare, T.), versiunea consolidată în urma T. de la L. din anul 2007 (ex-art. 90 din T.ul de instituire a C. E.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoascăparticularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în România, indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T. și a înceta procedura de constatare a încălcării T. demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată ca diferență întresuma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamanta intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Ca atare, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabildupă această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T. nu are nicio influență asupra dreptului reclamantaui de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantaui și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor C.pr.fisc. precum și a procedurii de restituire prevăzute de acest act normativ, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentelor, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentelor, s-ar eluda însuși principiile statornicite în practica C. de Justiție care au fost mai sus redate, respectivobligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Așa fiind, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., cu referire la art. 20 din L. nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. împotriva sentinței civile nr. 752 din 04 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2011. { F. | Președinte, G.-A. N. Judecător, S. Al H. Judecător, M.-I. I. Grefier, A. B. } Dact.M.I.I./(...) Dact.H.C./2 ex./ Jud.fond: I. D.D.;
| ← Decizia civilă nr. 4551/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4834/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
