Decizia civilă nr. 4989/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 2149.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4989/2011
Ședința data de 23 N. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta S. I. SA și A. N. DE A. F., împotriva sentinței civile nr. 8. din data de (...), pronunțată de T. B.- N., în dosarul nr. 2149.(...), în contradictoriu cu reclamanta V. C., având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) recurenta S. I. SA a depus la dosarul cauzei note de ședință, în trei exemplare, precum și întâmpinare la recursul declarat de A., în trei exemplare, însoțite de înscrisuri iar la data de (...) a depus o cerere de lăsare a cazei la a doua strigare.
Se constată că recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C., raportat la art.21 din Constituție, art. 20 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.8./2011 pronunțată la data de (...) în dosar nr. (...) al T.ui B.-N. a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta S. I. S.A B., respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție. Totodată a fost admisă acțiunea reclamantului V. C. împotriva pârâtei S. I. S.A și în consecință s-a constatat că pârâta în mod nelegal a reținut șivirat impozitul pe venit, contribuția individuală de asigurări sociale și contribuția constată că pârâta în mod nelegal a reținut și virat impozitul pe venit, contribuția individuală de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate calculate asupra sumei de 5630 lei cuvenită reclamantei cu titlu de plăți compensatorii; obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1658 lei reprezentând impozit pe venit, contribuție individuală de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate, nedatorate. Prin aceeași sentință a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție a AGENȚIEI NAȚIONALE DE A. F.; obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1658 lei reprezentând obligațiile fiscale nedatorate menționate ; respins capătul de cerere privind obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă a sumei de 1528 lei; Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepțiile invocate sunt neîntemeiate. Astfel potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, or, în speță, acțiunea reclamantei nu are ca obiect anularea unui act administrativ unilateral, astfel cum este definit la art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004 (ci vizează restituirea unor sume de bani, care i-au fost reținute de pârâtă, în calitate de angajator, cu ocazia acordării unor plăți compensatorii cuvenite reclamantei, în calitate de salariat, în cadrul raporturilor juridice de muncă încheiate între părți), iar pârâta nu este o autoritate publică, în sensul disp.art.2 alin.1 lit.b din aceeași lege. Așa fiind, parcurgerea procedurii prealabile instituită de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu este necesar a fi realizată în privința acțiunii reclamantei, și astfel excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru neparcurgerea procedurii prealabile, invocată de pârâta SC I. SA, în temeiul art.109 alin.2 Cod procedură civilă și art.6 alin.2, raportat la art.7 alin.1 și alin.2 din Legea nr.554/2004 este neîntemeiată. Așa cum s-a mai arătat, acțiunea reclamantei are ca obiect restituirea unor sume de bani, despre care afirmă că i-au fost reținute în mod nelegal și virate la bugetul de stat de către pârâtă, cu titlu impozit pe venit și contribuții sociale, cu ocazia concedierii reclamantei, prin procedura concedierii colective (deci, în cadrul raporturilor juridice de muncă), or, în raport de această împrejurare, este firesc și legal ca acțiunea reclamantei să se îndrepte împotriva angajatorului, respectiv pârâtei, care a făcut reținerile bănești și în consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicată de pârâtă, este neîntemeiată. Este în afara oricărui dubiu, nefiind contestat de către părți, că sumele pretinse de reclamantă a fost reținute de pârâtă și virate la bugetul de stat, în conturile administrate de A. N. de A. F., așa cum rezultă și din dispozițiile art.114 alin.2 indice 1 din OG nr.93/2003 și în condițiile în care pârâta ar fi obligată la restituirea sumelor reținute către reclamantă, este justificată o cerere a pârâtei, formulată prin cererea de chemare în garanție, de a fi obligată chemata în garanție A. de a-i plăti sumele cuvenite reclamantei, acesta în considerarea disp.art.60-63 Cod procedură civilă. În această privință mai trebuie menționat că la judecarea cererii de chemare în garanție formulată decătre pârâtă, trebuie să se stabilească care sunt raporturile juridice dintre cel care chemă în garanție și chematul în garanție, drepturile și obligațiile acestora, iar în cauză, chiar și chemata în garanție, prin întâmpinare susține că restituirea sumelor solicitată de către reclamantă și invocată de către pârâtă, nu poate fi încadrată în nici una din situațiile prev.de artr.117 lit.a-h din OG nr.92/2003, cărora le-ar fi aplicabilă procedura specială de restituire prevăzută de art.33 din Ordonanță și pct.2 din Anexa 1 la O. nr. 1. 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget. Prin urmare, nu se poate pune problema ca reclamantul, în privința acțiunii principale, precum și pârâta, în privința cererii de chemare în garanție, să fi fost obligate să parcurgă procedura specială fiscală, mai sus menționată, mai înainte de introducerea acțiunii, și în consecință excepția inadmisibilității acțiuni reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii administrativ jurisdicționale, în considerarea disp.art.117 Cod procedură fiscală, ridicată de către pârâta SC I. SA, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea aceleiași proceduri administrativ jurisdicționale, ridicată de chemata în garanție A. sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare. În ce privește fondul acțiunii reclamantului și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: Prin Programul de concediere colectivă nr.l57l/23.l0.2009, adoptat de SC I. SA, având în vedere Hotărârea Consiliului de A. nr.06/ (...), pct.15, precum și Decizia Directorului General nr.97/(...), a fost aprobat programul de aplicare a măsurilor de concediere colectivă, după care, în baza acestui program,în temeiul art.65(1) și art.66 din Codul muncii, a fost emisă Decizia de concediere individuală nr.278/23.l0.2009 a SC I. SA (f.l6), prin care s-a dispus concedierea salariatei V. C., cu acordarea drepturilor prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, în vigoare la data concedierii (art.103, pct.5), inclusiv a plăților compensatorii acordate de angajator în sumă totală de 5.650 lei (potrivit adeverinței f.20), din care s-a reținut și virat la bugetul consolidat al statului suma de 1.658 lei, reprezentând impozit 16% = 757 lei, contribuție asigurări sociale 10,5 % = 591 lei și contribuții asigurări sociale de sănătate 5,5% = 310 lei, așa cum reiese din adeverința nr.47 din l2.0l.20l0 eliberată de către pârâtă (f.20). Potrivit art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală și efectuării plăților compensatorii către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Este adevărat, cum se susține prin întâmpinările formulate de către pârâta SC I. SA și chemata în garanție A. că, potrivit pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul demuncă, însă, instanța constată că prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de G., în executarea unei legi (Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal), act normativ cu forță juridică superioară, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative data în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor G.ului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.571/2003 aprobate prin HG nr.44/2004, nu se poate contraveni prevederilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plăți compensatorii,calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul că plățile compensatorii acordate reclamantului, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile compensatorii au fost supuse impozitului de 16%, calculat, reținut și virat de pârâtă bugetului de stat. Din suma acordată reclamantului cu titlu plăți compensatorii, i s-a reținut și suma de 591 lei, cu titlu contribuție asigurări sociale, ce a fost virată la bugetul de stat de către pârâtă, însă, instanța constată că potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul contribuției de asigurări sociale. Prin urmare, în cazul de față, când s-au acordat reclamantului plăți compensatorii, contribuția de asigurări sociale de 10,5% se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj de către angajator și nu din veniturile cuvenite reclamantei cu titlu plăți compensatorii. Așadar, în mod nelegal i s-a reținut reclamantului contribuția de asigurări sociale de 10,5%, perspectiv suma de 591 lei, și dacă această contribuție nu a fost percepută, așa cum se impunea angajatorului, respectiv pârâtei, această împrejurare nu poate fi rezolvată în litigiul de față, deoarece instanța nu a fost investită în acest sens, iar potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Potrivit art.257 alin.6 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra îndemnizațiilor reglementate de OUG nr.158/2005, și cum, în speță, este vorba de acordarea unor plăți compensatorii, acordate reclamantului cu ocazia disponibilizării și aplicării unui program de concediere colectivă, reclamantul nu datora contribuția de asigurări de sănătate de 5,5%, calculată asupra sumei ce reprezintă cuantumul total al plăților compensatorii, respectiv suma de 310 lei, ce i s-a reținut în mod nelegal de pârâtă, fiind virată la bugetul de stat, și astfel este justificată cererea reclamantului, aceea de restituire a sumei în discuție. În condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iaraceste operațiuni au fost efectuate de către pârâtă, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea reclamantului în sensul obligării pârâtei la restituirea impozitului și contribuțiilor ce i s-au calculat și reținut în mod nelegal, și cum sumele reținute reclamantului au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. N. de A. F., este întemeiată și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A., în privința sumelor ce vor fi restituite reclamantului, aceasta în temeiul art.60-63 Cod procedură civilă. Se mai reține că prin cererea de chemare în garanție, în principal - pârâta a solicitat obligarea A. la plata sumei de 3.186 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat,în valoare de 1.658 lei, plătite și virate prin O. și nr.272l/25.ll.2009 + contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului în sumă de 1528 lei (reprezentând contribuție la pensie = 1171 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție accidente de muncă = 16 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție la sănătate = 293 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, și; contribuție concedii îndemnizații = 48 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, plata realizându-se cu OP nr.272l/25.ll.2009). Chemata în garanție nu a contestat virarea și respectiv încasarea acestor sume. Însă referitor la solicitările pârâtei formulate prin cererea de chemare în garanție, instanța constată că în cauză cadrul procesual a fost stabilit prin pretențiile formulate de reclamant prin acțiunea introductivă pentru suma de 1658 de lei. În consecință tribunalul apreciază că pretențiile proprii ale pârâtei față de chemata în garanție pentru suma de 1528 de lei exced prezentului dosar, acestea putând fi eventual solicitate de pârâtă printr-o acțiune separată în care SC I. SA să aibă calitate de reclamantă, în consecință acest petit din cererea de chemare în garanție urmează să fie respins ca inadmisibil în prezenta cauză. Împotriva soluției menționate a declarat recurs S. I. S.A solicitând în principal modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare înjudecată iar în subsidiar modificarea în parte în sensul obligării chematului în garanție la despăgubirea suplimentară a societății cu valoarea de 1528 lei. În susținerea celor solicitate se arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii. Astfel se arată că a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca prematura/inadmisibilă întrucât acesta nu a înțeles să utilizeze procedurile prealabile declanșării unei acțiuni în contencios instituite de normele procedurale fiscale. În acest sens se putea utiliza procedura specială instituită prin ordinul nr.1894/2004 act normativ emis în baza despăgubirilor art.117 C.pr.fiscală, fie procedura prealabilă din contencios. Ori reclamantul nu a utilizat niciuna din aceste proceduri imperative. Pe de lată parte se arată că a invocat lipsa calității procesuale pasive a angajatorului în cauza de față precizând că angajatorul are calitatea doar de mandatar bugetar al instituțiilor financiare în baza dispozițiilor art.40 alin.2 din Codul muncii fiind obligată să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii plata fiind realizată prin stopaj la sursa. Mai mult a menționat ca părți în cauză ar trebui să fie reclamantul în calitate de contribuabil A. în calitate de beneficiar în contextul în care autoritatea a confirmat aceasta. Actele de impunere realizate prin stopaj lasursa de către I. - contestate de salariat/ratificate de A. - sunt în realitate actele mandatarului însă acestea fiind ținut să răspundă în mod direct față de contribuabil pentru aceste acte. Urmare a acestor efecte, între reclamanți și I. nu există nici un raport juridic direct (art.1545 C.civ.). Tot astfel arată recurenta că instanța de fond în mod greșit a considerat compensatiile acordate în contextul tratamentului legal de neimpozitare, și face confuzie atunci cât apreciază că sumele acordate reclamantului reprezintă în terminologia legală plăți compensatorii. U. în domeniu muncii în privința sumelor acordate persoanelor care urmează a fi concediate prin concedieri colective nu deosebesc între noțiunea de compensație bănească/plată compensatorie. Totodată arată recurenta că în mod eronat se reține de instanță că sumele acordate nu trebuiau supuse obligației legale de impozitare câtă vreme dispozițiile fiscale clarifică această problemă iar practica instanțelor este în sensul impozitării. Astfel izvorul juridic cu privire la tratamentul fiscal aplicabil este următorul: pentru plățile compensatorii art.55 alin.4 lit.j din C.fiscal și legile speciale. Este de menționat că în baza art.601 din OUG nr.98/1999 începând cu data de 22 iunie 2000, beneficiază de plăți compensatorii acordate din bugetul fondului pentru plata ajutorului de somaj numai unitățile cuprinse în programul de restructurare R. Deci începând cu 22 iunie 2000 firmele particulare nu mai beneficiază de plăți compensatorii pentru compensațiile bănești: pct.68 lit.l din normele metodologice de aplicare. În concluzie instanța a admis cererea reclamantului pe baza unui text de lege care nu are incidența legală pentru soluționarea în fond a pricinii de față. Pe de altă parte arată recurenta argumentația instanței în privința cererii de chemare în garanție este una greșită care nu reține că operațiunea de impozitare atât pentru salariat cât și pentru angajator reprezintă un act juridic unic ale cărei efecte juridice nu pot fi soluționate diferit. Prin recursul declarat A. N. de A. F. a susținut în esență că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel arată că prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile susținând că cererea de restituire trebuia făcută cu respectarea prevederilor legale speciale având situațiile stabilite de art.117 lit.a-b din OG nr.92/2003 raportat la obiectul restituirii. Aceste aspecte nu au fost avute în vedere de instanța de fond deși o dovadă în sensul normelor arătate nu a fost făcută. Pe de altă parte susținerea referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor în privința cererii de chemare în garanție este greșită deoarece normele nu sunt aplicabile prin programul de concediere colectivă s-a stabilit că indemnizațiile acordate cu titlu de plăți compensatorii se vor calcula raportându-se la salariul tarifar și nu la salariul mediu net pe unitate așa cum este prevăzut de art.55 alin.4 din Legea nr.571/2003. Totodată arată recurenta considerentele sentinței sunt greșite dacă se are în vedere că: plățile compensatorii sunt diferite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind „. neimpozabile al cărui cuantum lunar este regal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizării";. Compensațiile bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale lor aplicându-se prevederile de impunere fiscală, prevăzute de art.55 alin.2 lit.k din C.fiscal aprobate prin HG nr.44/2004 conform căruia „ compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concediericolective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, reprezintă venituri asimilate salariaților";. Programul de concediere colectivă stabilește la pct.7 „ M. pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale. Tot astfel se arată potrivit dispozițiilor art.42 din OUG nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective"; societățile comerciale, societățile și companiile naționale, precum și regiile autonome sau alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensații bănești individuale în condițiile și cuantumurile prevăzute în contractele colective de muncă. Prin urmare prevederea legală menționată stabilește caracterul neimpozabil al plăților compensatorii doar dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget. Per a contario, în speța de față, este vorba de compensații bănești care au fost plătite către reclamanta de către pârâta S. I. S.A ele fiind considerate venituri asimilate salariilor și ca atare fiind impozitate. Compensațiile fiind tratate din punct de vedere fiscal drept venituri salariale apare în condițiile L. nr.95/2006 și obligativitatea calculării contribuției la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume. În condițiile dispozițiilor legale I. a procedat corespunzător la reținerea și virarea impozitului și a contribuției. Analizând recursurile formulate Curtea reține următoarele: În baza programului de concediere colectivă 1571/(...) a fost emis preavizul 877/(...) și ulterior decizia nr.nr.199/(...) prin care s-a dispus concedierea reclamantei V. C. începând cu (...). Ulterior față de cele dispuse și în temeiul contractului colectiv de muncă reclamanta a beneficiat de plăți compensatorii în sumă de 5680 lei din care angajatorul I. a reținut prin stopaj la sursa suma de 1658 lei cu titlu de impozit pe salariu și contribuție la asigurările sociale. În considerarea reținerii gresite intrucat platile compensatorii nu sunt asimilate veniturilor salariale si prin urmare nu sunt impozabile si nu opereaza retinere CAS si CASS reclamanții se adresează instanței solicitând obligarea la restituirea sumei de 1658 lei. Față de cele evocate prin întâmpinare s-a invocat excepția inadmisibilității iar soluționarea acesteia se susține în recurs că este greșită. Susținerea nu poate fi primită întrucât reclamanta nu a optat pentru nici una din cele două proceduri instituite de normele fiscale deoarece nu a chemat în judecată autoritățile fiscale. Ori câtă vreme nu a înțeles să formuleze pretenții împotriva vreunei autorități fiscale nu era obligată să parcurgă procedura reglementată de normele de procedură fiscală și nici plângerea prealabilă instituită de legea contenciosului. Cât timp reclamanta pretinde că obligația de restituire a sumei de 1658 lei revine fostului angajator iar principiul disponibilității în proces în stabilirea cadrului procedural de către reclamanta se impune a fi respectat se poate constatat că excepția inadmisibilității /prematurității din perspectiva celor reținute de recurente nu poate fi primită. Cât privește însă susținerile conform cărora I. nu ar avea calitatea procesuală pasivă în litigiu dedus judecății Curtea reține că sunt fondate. Sub acest aspect se are în vedere natura sumelor reținute de angajator șibeneficiarul fiinal al acestor sume. Astfel se reține că suma de 1658 lei a fost reținută de angajator cu titlu de asigurări sociale de sănătate aferentă plății compensatorii de care a beneficiat reclamanta în urma concedierii. Recurenta I. S.A a calculat și reținut prin stopaj la sursă contribuțiile bugetare pe care în opinia sa intimata reclamantă le datora la bugetul consolidat la statului. O atare încasare a impozitelor și a contribuțiilor prin stopaj la sursă constă în calcularea reținere și virarea la bugetul public în nume contribuabililor de către agenții economici sau instituții a unei diversități de impozite, contribuții, taxe. Stopajul la sursă este utilizat și în cazul impozitelor pe veniturile salariale, a contribuției individuale de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele angajate cu contract individual de muncă. În raportul juridic creat intimata reclamantă are calitatea de contribuabil a impozitului pe venituri de natură salarială (c.fiscal art.39-41) și a contribuțiilor CAS și CASS, iar A. este creditorul fiind al acestor contribuții bugetare ca și componente ale bugetului consolidat iar recurenta pârâtă I. S.A are doar calitatea de plătitor respectiv mandatar legal al autorităților fiscale care efectuează operațiunile de calcul , reținere virare la bugetul statului a sumelor pretinse de intimata reclamantă. O astfel de obligație a angajatorului de reținere /. contribuții/impozite datorate de salariați este stabilită în condițiile art.40 alin.2 lit.f C.muncii de la data producerii evenimentului. Ca atare de vreme ce sumele reținute prin modalitatea menționată stopaj la sursă din valoarea sumelor compensatorii cuvenite intimatei nu a condus la majorarea patrimoniului intimatei S. I. S.A iar aceasta la rândul său a virat suma la bugetul de stat nu se poate reține legitimitatea procesuală pasivă a acesteia în lipsa unei identități între pârâta și beneficiarul final al sumelor reținute de la intimata reclamantă. Totodată nu trebuie trecut neobservat că în materie de mandat, efectele juridice ale actelor încheiate de mandatar în limita puterilor conferite se răsfrâng asupra mandantului care este ținut întocmai de toate obligațiile contractelor de mandatar. Ca atare în acord cu prevederile art.1546 C.civ., pretinsul drept de creanță asupra sumei de 1568 lei invocat de intimata reclamantă se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la intimata reclamantă . Prin urmare Curtea reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente I. este întemeiată. Așadar întrucât excepția este întemeiată, analiza celorlalte motive de recurs devine de prisos. Totodată dat fiind admiterea excepției nu se găsește a fi incidente nici situația instituită de art.60 C. privind admiterea cererii de chemare în garanție motiv pentru care se impune reformarea hotărârii instanței de fond în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de chemare în garanție. Prin urmare față de cele arătate în baza art.312 C. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea va admite recursurile și va modifica hotărârea conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE: Admite recursul declarat de S. I. SA, A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 87 din (...), pronunțată în dosarul nr. 2149.(...) al T.ui B. N. pe care o modifică în totalitate în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta V. C. ca urmare a admiteri excepției lipsei calității procesuale pasive a SC I. SA B.. Respinge cererea de chemare în garanție a A. N. DE A. F.. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI F. T. M. H. M. B. GREFIER D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.V. C:
| ← Decizia civilă nr. 6016/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 449/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
