Decizia civilă nr. 5005/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5005/2011
Ședința publică de la 24 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul C. LOCAL B., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul P. J. B.-N. și pe recurent, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale L. nr.340/2004.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 3. din (...), pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. J. B.-N. în contradictoriu cu pârâtul C. local B., și în consecință s-a anulat prevederile art.42 alin.2 lit.h și art.54 alin.3 din Anexa la H. nr.60/22.04.20l0 emisă de C. local B.. A fost respinsă cererea de anulare a prevederilor art.2 din anexa la aceeași hotărâre, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin hotărârea nr.60/22 aprilie 2010 a C. local al municipiului B. s-a aprobat acordul colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici din aparatul de specialitate al primarului municipiului B. și din serviciile publice de interes local, conform anexei, care face parte integrantă din hotărâre. Potrivit art.42 alin.2 lit.h cap.VI din acordul colectiv, anexă la hotărârea atacată, pentru protecția și securitatea salariaților în procesul muncii, conducerea instituției are obligația de a asigura suma netă compensatorie de 400 lei/persoană/lună pentru asigurarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, altele decât cele prevăzute în acte normative specifice, suma reprezentând o compensație pentru serviciile medicale pentru care este prevăzută obligativitatea plății acestora, pentruachiziționarea de medicamente și suplimente nutritive în vederea prestării unui serviciu public de calitate. Conform art.25 din HG nr. 8. privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, clauzele acordurilor colective nu pot exceda drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau nu pot stabili drepturi și obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu. Prin OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, s-a prevăzut ca în conformitate cu prev.art.30 din L.-cadru nr.3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 să nu fie luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii și care excedează prevederilor Legii-cadru nr.30/2009. Chiar dacă este discutabilă natura de drept salarial a sumei nete compensatorii de 400 lei lunar ce reprezintă compensație pentru serviciile medicale și pentru achiziționarea de medicamente și suplimente nutritive în vederea prestării unui serviciu public de calitate, având în vedere că această sumă a fost inclusă la capitalul securitatea și sănătatea în muncă pentru asigurarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, tribunalul reține că obligațiile angajatorilor în vederea asigurării condițiilor de sănătate și securitate în muncă sunt prevăzute expres în cuprinsul Legii nr.3. și se referă, printre altele, la asigurarea echipamentelor de muncă, a echipamentelor individuale de protecție, a alimentației de protecție și a materialelor igienico-sanitare. Și în situația în care am reține că această sumă nu are natura unui drept salarial, aceasta nu putea fi acordată salariaților instituțiilor bugetare din perspectiva prevederilor existente în art.25 din HG nr. 833/2009. In același acord colectiv, anexă la hotărârea atacată de reclamant, s-a prevăzut la art. 54 alin. 3, capitolul VI.5, că salariații vor beneficia lunar de o sumă compensatorie la nivelul cuantumului sporului de fidelitate aferent lunii decembrie 2009, pentru asigurarea stabilității salariaților în cadrul instituției. Nici acordarea acestei sume nu este legală, sporul de fidelitate nefiind prevăzut în L. nr. 3., astfel că nu se poate acorda. În ceea ce privește conținutul art.2 din acordul colectiv, anexă la hotărârea contestată, care se referă la perioada pentru care se încheie acest acord, respectiv de 2 ani de la data de 1 mai 2010, tribunalul reține că potrivit art.26 din HG nr. 833/2009 acordurile colective se încheie după aprobarea bugetului autorității sau instituției publice, pe o perioadă determinată, de regulă corespunzătoare exercițiului bugetar. Cu titlu de excepție, acorduri colective se pot încheia și pe perioade determinate mai mari de un an, sub rezerva justificării necesității și oportunității depășirii perioadei aferente exercițiului bugetar respectiv. A. legislația permite si încheierea acordurilor pe o perioadă mai mare de un an de zile. In speță, motivația perioadei de 2 ani de zile este pertinenta si legala. Astfel, se face mențiune expresa ca necesitatea și oportunitatea încheierii acordului colectiv pentru o perioadă de doi ani rezulta din imperativul asigurării unor drepturi colective în scopul atragerii de specialiști și menținerii unui corp de funcționari profesioniști, a formării șiperfecționării continue a acestora în baza planului anual aprobat de A. N. a F. P. precum și a programelor cu module bianuale. - art. 2 alin.2 din acord. Raportat la considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, tribunalul a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de P. județului B.-N. și în consecință a anulat prevederile art. 42 alin.2 lit.h și art.54 alin.3 din Anexa la H. nr.60/22.04.20l0 emisă de C. local B. și a respins cererea de anulare a prevederilor art.2 din aceeași anexă, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. LOCAL B. solicitând admiterea recursului, modificarea in parte sentinței atacată, iar pefond respingerea in întregime acțiunea principală. În motivarea recursului pârâtul consideră că sentința atacată este in parte nelegală și netemeinică în speță fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304" Cod proc. civ .. Prin acțiunea introductiva se solicita anularea anexei la H. C. local al municipiului B. nr. 6. privind aprobarea acordului colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici din aparatul de specialitate al P. municipiului B. și din serviciile publice de interes local, respectiv art. 2 art. 42 alin.2 lit. h, art. 54 alin. 3. In primul rând apreciază ca motivarea sentinței este contradictorie si fara nici un suport probatoriu. Asa cum a aratat si prin intampinarea depusa toata argumentatia referitoare la art. 36 alin 2 lit. h este gresita, pornind de la o premisa eronata. Astfel in continutul acordului colectiv se face mentiune expresa ca: "Pentru activitatea desfășurată, salariații au dreptul la un salariu, în conformitate cu legislația în vigoare" ( capitolul III, salarizare, art.20). A. prin acordul colectiv nu s-a negociat si nu s-a prevazut nici un drept salarial de natura a excede prevederilor Legii nr. 3.. Ceea ce s-au negociat si s-au prevazut sunt aspecte legate de protectia sanatatii si asigurarea securitatii in munca, fiind mentionate ca atare la cap. VI. 2 S. SI S. IN M. si, repetam nu la cap. III salarizare. In concret s-a negociat si prevazut ca pentru protecția și securitatea salariaților în procesul muncii, conducerea instituției are obligația de a asigura suma neta compensatorie de 400 lei/persoana/luna pentru asigurarea masurilor de sanatate si securitate in munca, altele decat cele prevazute in acte normative specifice. Suma reprezinta o compensatie pentru serviciile medicale pentru care este prevazuta obligativitatea platii acestora, pentru achizitionarea de medicamente si suplimente nutritive in vedere prestarii unui servciu public de calitate. Se observa clar ca nu este o suma de natura unui drept salarial, are o destinatie precisa, nu are caracterul unui spor aplicat procentual la salariu nu se inscrie in cartea de munca si nici nu este luata in considerare pentru calculul pensiei astfel incat sa se poata afirma ca ar constitui un drept salarial. Acest lucru mai rezida si din faptul ca este in cuantum egal pentru toti salariatii si nu difera in functie de cunatumul salariului, vechimea in munca etc. Pe de alta parte sumele mentionate nici nu sunt cuprinse in bugetul de venituri si cheltuieli al municipiului B. pe anul 2010 la capitolul de cheltuieli cu salariile fiind cuprinse la capitolul bunuri si servicii. Instanta retine ca obligatiile anagajatorilor pe parte de sanatate si secutitate in munca sunt prevazute expres in L. nr. 319/1006 ceea ce este corect. Insa ceea ce s-a prevazut in contractul colectiv de munca este o suma compensatorie pentru neindeplinirea de catre angajator a acestorobligatii or nu s-a adus nicio proba in dosar ca obligatiile prevazute de L. nr. 3. si actele normative in aplicarea acesteia ar fi indeplinite in mod integral la niveluluI P. municipiului B. D. prin aprobarea si semnarea contractului colectiv de munca se recunoaste acest aspect. Pe de alta parte nu se poate retine ca acesta suma ar constitui o clauza referitoare la drepturi al caror cuantum este stabilit prin lege intrucat nu exista nicio prevedere legala inidicata de catre instanta si reclamant care sa fi reglementat situatia astfel incat prin contractul colectiv sa in discutie sa o fi incalcat. In ceea ce priveste cadrul legal aplicabil aratam ca acesta este constituit si de L. nr. 1. si de catre H. nr. 8.. Astfel potrivit art. 72 din L. nr. 1. (1) Autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la: a) constituirea și folosirea fondurilor destinate Îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; b) sănătatea și securitatea în muncă; c) programul zilnic de lucru; d) perfecționarea profesională; e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale. De asemenea potrivit prevederilor art. 22 din H. nr. 8. : (1) Acordul colectiv este convenția încheiată în formă scrisă între autoritatea sau instituția publică, reprezentată prin conducătorul acesteia, și funcționarii publici din cadrul autorității sau instituției publice respective, prin sindicatele reprezentative ale acestora ori prin reprezentanții aleși, în care sunt stabilite anual măsuri referitoare la: a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; c) sănătatea și securitatea în muncă; d) programul zilnic de lucru; e) perfecționarea profesională; f) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau desemnați ca reprezentanți ai funcționarilor publici. In concluzie negocierea si incheierea acordurilor colective de munca privind stabilirea masurilor de santate si securitate in munca este permisa de catre legislatia in vigoare. In privinta incidentei Ordinului nr. (...) remarcam doua aspecte. In primul rand acesta interdictia priveste in mod expres acordarea drepturilor de natura salariala, or cum am aratat suma in discutie nu reprezinta un drept salarial. In al doilea rand ordinul in discutie a fost anulat prin S. civila nr. 2. a C. de A. C. A. fiind anulat, ordinul nu si-a produs efectele. In consecinta toata argumentatia din actiunea introductiva legata de aplicabilitatea ordinului este fara obiect. In privinta sumei compensatorie de stabilitate la nivelul sporului de fidelitate acordat in decembrie 2009 aratam urmatoarele: Prin sentinta civila nr. S. civilă nr.35/CAl2006 a T. B.-N., si S. civilă nr.1002/CAl2008 a T. B. -N. s-a statuat in mod irevocabillegalitata sporului de fidelitate. Potrivit prevederilor art. 3 din L. nr. 3. S.ul de salarizare reglementat prin lege are la bază principiul luarii în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare. Totodata, in Preambulul O.U.G. nr. 1/2010 se prevede ca: "constatând că în absența unei intervenții legislative extraordinare și de urgență care să precizeze mentinerea nivelului actual al pensiilor la fel cum este mentinut si nivelul de salarizare s-ar putea crea situații discriminatorii între persoanele care ar beneficia de o pensie stabilită de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 3., prin interpretarea defectuoasă a actualelor dispoziții în materie, și persoanele care ar beneficia de o pensie rezultată dintr-un act de clarificare a mecanismului de calcul, adoptat ulterior în procedură parlamentară ... ". In conformitate cu prevederile art. 30 alin. 5 din L. nr. 3. in anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. In anexa nr. III 2 la L. nr. 3. este prevazut in nota la pct. 1 : 1. În coeficientul prevăzut În coloana "Bază" sunt cuprinse salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul de dispozitiv, iar în coeficientul prevăzut pentru gradul 1, respectiv treapta de salarizare a funcțiilor de conducere este cuprins și sporul de vechime în muncă. A. vorbim despre o clauza interpretativa inserata in acordul colectiv in deplina concordanta cu prevederile legale mai sus mentionate. In ceea ce priveste respingerea capatului de cerere privind durata acordului apreciem ca in mod corect a procedat instanta de fond prin respigerea acestuia. In concluzie solicită instanței de recurs să se admită recursul să se modifice in parte sentința atacată, iar pe fond să se respingă in intregime acțiunea principală In drept invocă si prevederile art. 304 pc. 9 si art. 3041 Cod procedura civila. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 7 noiembrie 2011 (f. 10-13) reclamantul P. J. B.-N. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea, ca temeinică și legală a sentinței recurate prin care s-a dispus anularea prevederilor art.42 alin.2 lit.h și art.54 alin.3 din Anexa la H. nr.60/(...) privind aprobarea Acordului colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici din aparatul de specialitate al P. municipiului B. și din serviciile publice de interes local. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Critica privind motivarea sentinței atacate ca fiind contradictorie și fără suport probator este neîntemeiată. Cercetând conținutul sentinței, Curtea constată că instanța de fond a respectat cerințele impuse de dispozițiile art. 261 C.pr.civ. cu referire la exigențele procedurale ale motivării hotărârilor judecătorești. De altfel, recurentul nu arată în concret sub ace anume elemente s-ar plasa încălcarea de către instanța de fond a acestor rigori procedurale, nu explică cu trimitere exactă la pasaje ori considerente concrete care ar fioriginea confuziei în care s-a aflat, prin premisă, instanța de fond ori care anume probe administrate de părți cu relevanță pe terenul litigiului nu au fost valorificate. Dispozițiile art. 304 C.pr.civ. recunosc părților nemulțumite de o hotărâre judecătorească susceptibilă de a fi atacată cu recurs dreptul de a o critica și implicit de a deduce judecății aceste critici pe calea recursului dar nu trebuie omisă natura de cale extraordinară de atac a acestui mijloc procesual, care implică nu numai o indicare concretă a motivului în drept dar și o dezvoltare în fapt a acestor critici. Curtea observă că reclamantul s-a limitat să invoce formal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. pr.civ. fără însă să arate explicit, așa cum s-a relevat în precedent, dacă această critică intră în câmpul de analiză a art. 304 pct. 9 C.pr.civ. sau critica este susținută pe terenul art. 3041 C.pr.civ. și evident să arate în concret care sunt elementele de fapt care-i susțin poziția. Față de cele ce precedă, Curtea constată că această critică este neîntemeiată. 2. Sub aspectul necesității cercetării în fond a cauzei și cu luarea în considerare a dispozițiilor legale invocate de recurent, circumscrise art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. pr.civ., Curtea reține că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dreptul material incident în speță și de asemenea a făcut o cercetare judecătorească corectă și completă a cauzei. Astfel, cât privește interpretarea dispozițiilor art. 42 alin. 2 lit. h) din Acordul Colectiv privind raporturile de serviciu aprobat prin HCL B. nr. 6. instanța de fond a statuat că dreptul stipulat referitor la suma compensatorie de 400 lei / persoană/ lună nu poate fi recunoscut din punct de vedere legal independent de calificarea acestuia. Pentru a statua astfel instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 25 din HG nr. 8. privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, conform cărora: Acordurile colective nu pot conține prevederi contrare, drepturi și obligații sub nivelul minim stabilit prin acte normative. Clauzele acordurilor colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu. De asemenea, si pe această linie de gândire se plasează și dispozițiile art. 30 din L. cadru în materia salarizării nr. 3. așa cum s-a stabilit aplicarea și interpretarea acestora de către art. 10 din OUG nr. 1/2010 conform cărora la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 3.. Mai mult decât atât, este de subliniat că pentru conturarea naturii juridice a sumei compensatorii de 400 lei stabilită prin acord și ținând seama de justificările și scopul pentru care acest drept a fost recunoscut, instanța de fond a făcut o analiză a dispozițiilor Legii sănătății și securității în muncă nr. 319/2009. Așa cum rezultă din chiar primul text al acestei legi aceasta are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătățirii securității și sănătății în munca a lucrătorilor, stabilind în acest sens principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legii, instruirealucrătorilor și a reprezentanților lor, precum și direcțiile generale pentru implementarea acestor principii. Or, pentru atingerea scopurilor prevăzute de lege, s-a stipulat în sarcina angajatorilor importante atribuții pe terenul ocrotirii sănătății și securității în muncă, iar nerespectarea și neîndeplinirea de către angajator a obligațiilor instituite de această lege atrage după caz răspunderea penală, contravențională conform art. 37 și urm. din lege, iar dacă s-a cauzat și prejudicii acționează și principiile răspunderii civile. Eventuala plată compensatorie pentru neîndeplinirea unor astfel de obligații nu poate fi acceptată având o vădită cauză ilicită și prin urmare nu pot fi validate din punct de vedere juridic. Din această perspectivă, soluția instanței este corectă și legală, motivele de recurs nefiind apte să ducă la o altă soluție. În altă ordine de idei, dacă s-ar accepta că suma de 400 de lei ar fi de natură salarială cum pare că reține intimatul reclamant, din capul locului o atare dispoziție din acord nu poate fi validată deoarece este acordată peste limitele legale și fără o bază legală, aspect care contravine ordinii de drept stabilite de lege în materia salarizării personalului bugetar și a funcționarilor publici în special. Și din această perspectivă, recursul este neîntemeiat. În ceea ce privește prevederile art.54 alin. 3 din Acordul Colectiv privind raporturile de serviciu aprobat prin HCL B. nr. 6. instanța de fond a statuat că nici acordarea sumei compensatorii la nivelul cuantumului sporului de fidelitate aferent lunii decembrie 2009, pentru asigurarea stabilității salariaților în cadrul instituției nu este legală. Și este așa, deoarece sporul de fidelitate nu este prevăzut și reglementat de L. nr. 3. și prin urmare nefiind stabilit de lege, nu se poate acorda. Împrejurarea că anterior acest drept de natură salarială a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești aceasta nu înseamnă că se oferă o vocație sau un drept și pentru viitor, dacă cadrul legislativ actual nu mai concordă cu mediul normativ avut în vedere de instanța de judecată cu prilejul soluționării cauzei respective. Curtea mai reține în context că deși aceste drepturi au născut o speranță legitimă titularilor, această speranță nu se poate fundamenta decât pe o bază juridică temeinică în dreptul intern în acord cu întreaga ordine de drept. Practica judiciară a C. E. a D. O. validează doar acele drepturi patrimoniale care au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept, or așa cum s-a precizat anterior L. nr. 329/2009 și OUG nr. 1/2010 sunt acte normative accesibile, previzibile și predictibile și ca atare îndeplinesc exigențele de calitate a legii în materie așa cum a fost interpretată în sens autonom această sintagmă de C. (a se vedea în special, cauza Sunday Times contra Regatului Unit, cauza Aurel Rotaru împotriva României). Pe cale de consecință, Curtea reține că recursul pârâtului nu este fondat, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 se va respinge ca nefondat. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâtul C. LOCAL B., împotriva sentinței civile nr. 3. din (...), pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 24 noiembrie 2011. { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, M. D. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. B. L. T.
| ← Decizia civilă nr. 1573/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 32/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
