Decizia civilă nr. 5208/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. 5208/2011
Ședința de la 28 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A. M.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: C. P.
G.: C. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1326 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul A. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâta D. G. a F. P. M. și chemata în garanție A.
F. PENTRU M.-M. M.LUI sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 9 noiembrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantul A. A. (f.17).
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 1326 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost admisă în parte acțiunea promovată de reclamantul A. A. în contradictoriu cu pârâtele: D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M. și în consecință s-a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 28887/(...) emisă de A. F. P. B. M., precum și a deciziei nr.1506/(...) emisă de către D. G. a F. P. M.. Au fost obligate pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. să restituie reclamantului suma de 2969 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cu chitanța seria TS5 nr. 5453665 din (...) și dobândă legală începând cu 1 noiembrie 2010 și până la restituirea efectivă a sumei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului B. M. suma totală de 2969 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria TS5 nr. 5453665/(...). Prin contestația înregistrată sub nr. 24606/(...), reclamantul s-a adresat D. G. a F. P. M. pentru restituirea acestei sume, considerând-o nedatoratăraportat la art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a C. E., însă cererea i- a fost respinsă prin decizia nr. 1506 din (...) (fila 19). Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al U. E., în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al U. E., iar potrivit art. 148 din Constituția R., ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, P., P. R., G. și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat. De asemenea, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale C., dinainte de aderare. Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone. Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza O.U.G. nr. 5. modificată, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R. are un temei legal pentru stabilirea taxei de poluare. Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la (...) în Franța, stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime, prin urmare decizia de calcula taxei de poluarenr. 28887 din (...) și cea de soluționare a contestației formulate împotriva acesteia emisă de D. G. a F. P. M. sub nr. 1506 din (...) nu au fundament legal. Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 9/2000 începând cu data la care a solicitat restituirea sumei și până la restituirea efectivă a acesteia. Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului a fost întemeiată și a fost admisă în baza prevederilor art. 18al. 1 din L. nr. 5. privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J . M. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. B. M., prin care se solicităadmiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9012 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății. S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală. Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă. De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90120 paragraful 1 (art. 90120) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.. Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A . F. pentru M. solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei . 1.Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozitiilor din Tratatul C. E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare. In privinta analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE ,atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nus-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la întelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a auto vehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară. S. că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale. 2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată. Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă. În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ. În cauză a depus întâmpinare reclamantul A. A. prin care a solicitat respingerea recursului.(f.17.) Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele: Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG 93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 5. corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de catre I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/(...) . In ce priveste exceptia de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevazute de art. 7 din L. 554/204 invocata de chemata in garantie aceasta este neintemeiata in conditiile in care reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale . Conform cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare ,cerere ce cuprinde in mod implicit si cererea de recunoastere a dreptului de restituire vatamat prin incasarea acestei taxe conform art. 1 din L. 5. .Aceasta cerere a fost respinsa nejustificat (f.5,18-20 dosar fond )devenind incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob cu art. 2 alin 2 din L. 5. . In ce priveste motivul de recurs vizind exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de catre recurenta parata DGFP M. prin AFP B. M. acest motiv de recurs este nefondat.Astfel conform art. 7 din OUG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G.ui nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pornind de la acest text de lege este evident ca si in cererea de restituire a taxei de poluare calitatea procesual pasiva apartine autoritatii fiscale care a stabilit si colectat aceasta taxa . Referitor la fond: În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C- 402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa (...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj. Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E. Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc). Referitor la cererea de acordare a dobânzilor: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și datarestituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursurile declarate se vădesc a fi nefondate și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 5. urmează a fi respinse ca atare. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge recursurile declarate de către pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M. și de către pârâta A. F. pentru M. B. împotriva sentinței civile nr. 1326 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința de la 28 noiembrie 2011. Red.M.A./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. V. I.
← Decizia civilă nr. 5116/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4311/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|