Decizia civilă nr. 564/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 564/2011

Ședința din data de 09 F. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTOR: F. T. JUDECĂTOR: M. H. GREFIER: D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. J. P. R. DE B. M. împotriva Sentinței civile nr. 813 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui C. în contradictoriu cu intimații C. I. PRIN P., C. LOCAL AL C. I.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul prin avocat B. A., cu împuternicire avocațială nr. 187 din (...), aflată la dosarul cauzei, fila 5, lipsind intimatele-pârâte.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:

Cauza are ca obiect anulare act emis de autoritățile publice - HCL I. nr.1. și 2..

Cauza se află la doilea termen de judecată, recurs.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimata C. I. a depus la dosarul cauzei documentele solicitate de instanță la termenul anterior, iar la data de (...), recurentul a depus la dosar note de ședință, în trei exemplare.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită instanței admiterea recursului declarat, modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 8. pronunțată de Tribunalul Cluj, în sensul admiterii acțiunii introductive, cu consecința anulării în parte a hotărârilor C. Local al C. I. nr. 1 din (...) și nr.

26 din (...), arătând că în anul 2007, prin hotărârea nr. 1., imobilul a fost trecut din domeniul public în domeniul privat al comunei iar prin hotărârea nr. 2. doar o suprafață de aproximativ 1800 mp a fost trecută din nou în domeniul public al comunei. În anul 1998 a înregistrat la P. C. I. o cerere prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.

169/1997 asupra diferenței de 50 ha teren agricol și 1 ha curți, astfel încât după depunerea cererii de restituire a terenului nu se mai putea emite nici un act, potrivit prev. art. 21 al.5 din L. nr. 10/2001 care prevăd sancțiunea nulității absolute. Comisia Locală sau C. Local, arată reprezentantul recurentului-reclamant, a adoptat cele două hotărâri în scopul de a nu restitui în natură terenul a cărui restituire se solicită.

De asemenea, recurentul-reclamant, prin avocat, solicită și acordarea cheltuielilor de judecată în fond și în recurs, constând în taxe judiciare de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat, conform chitanței aflată la fila

46 din dosar.

D. deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A P rin Sentința civilă nr. 813 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins actiunea formulata de reclamantul F. J. P. prin reprezentant B. M. in contradictoriu cu paratii C. I. si C. LOCAL AL C. I.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele:

Prin HCL I. nr 1/(...) s-a decis insusirea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al comunei I., in temeiul art 8 alin 1 si 2 coroborat cu art 21 din L. nr 213/2008 (f.63)

Cu toate ca in cauza de fata se reclama vatamarea produsa de HCL I. nr 1. ca urmare a includerii, nelegale, in domeniul public al municipiului C.-

N., a imobilului teren in suprafata de 1837 mp, parte din imobilul inscris in CF nr 1231 I., nr cadastral 443, tribunalul a retinut ca, in realitate, actul vatamator poate fi, eventual, H. de G. nr 9. privind atestarea domeniului public al județului C.,precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C. cu exceptia municipiului C.-N., care include terenul mentionat in actiune in cadrul domeniului public al comunei I. (A. 44, pozitia 92) A.,H. de guvern este cea care produce efectele juridice reclamate ca fiind vatamatoare.(f.101-106).

Reluand, prin HCL nr 1. nu s-a dispus trecerea unor bunuri in domeniul public al comunei ci doar a fost insusit inventarul bunurilor apartinand domeniului public al comunei I., astfel cum acesta a fost stabilit prin HG nr 9..

Analizand HCL I. nr 1. sub aspect formal, instanta a retinut ca aceasta a fost emisa in temeiul art 8 alin 1 si 2 din L. nr 213/1998 , raportat la HG nr 9., A. nr 44.

Apoi, instanta a constatat ca hotararea C.ui Local mai sus mentionata a fost semnată de presedintele de sedinta si contrasemnata de secretarul comunei I.

A.,atat sub aspect formal cat si al conformitatii sale cu dispozitiile legale in vigoare la data emiterii sale HCL I. nr 1. intruneste elementele de legalitate prevazute de art 44-48 din L. nr 215/2001.

In privinta HCL nr 26/(...), tribunalul a retinut ca prin aceasta hotarare C. Local I. a dispus cu privire la inscrierea terenului in suprafata de 1837 mp, inscris on CF nr 1231 I. sub nr cadastral 443, proprietatea C. I., in administrarea C. Local,. In inventarul domeniului public al comunei cu valoarea de 200.000 lei , cu destinatia pentru constructie de „. administrativ";.

Analizand HCL I. nr 2. sub aspect formal, instanta a retinut ca aceasta hotarare a fost emisa urmare a luarii in dezbatere a proiectului de hotarare privind stabilirea regimului juridic al terenuli situat in localitaea I. nr 117, cu nr cadastral 443, in suprafata de 1837 mp, proprietatea comunei I., in administrarea C. Local, prin inscrierea acestuia in domeniul public al unitatii administrativ teritoriale (f.52),avand in vedere rapoartele de specialitate ale comisiei de specialitate a consiliului local , respectiv raportul compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului.Apoi, instanta a constatat ca hotararea C.ui Local mai sus mentionata a fost semnata de presedintele de sedinta si contrasemnata de secretarul C. I. .

A., sub aspect formal HCL I. nr 2. intruneste elementele de legalitate prevazute de art 44-48 din L. nr 215/2001.

Asupra conformitatii hotararii cu dispozitiile legale in vigoare la data emiterii lor instanta a retinut ca rationamentul care sta la baza actiunii deduse judecatii vizeaza incalcarea de catre C. Local I., a prevederilor legilor de restituire a proprietatilor, mai exact L. nr 169/1997, L. nr 10/2001.

Analizand HCL nr 2. sub aspectele reclamate prin actiunea introductiva rezulta ca reclamantul a fprmulat doua notificari in temeiul Legii nr 10/2001 , adresate P. C. I. (f.74-75) prin care solicita acordarea de masuri reparatorii pentru imobilele inscrise in CF nr 56 Gherla, cu nr top

102, nr top 103/2/1, nr top 46 ( inscrise sub A+53, 57).

La dosarul cauzei a fost depusa copia in extenso a cartii funciare nr 56

I. (f25-51 ).Analizand cuprinsul CF nr 56 I. tribunalul a constatat ca nr topografic 101 este inscris sub nr de ordine A+3 cu nota marginala de trimitere la B5 din foaia de proprietate.Analizand inscrierile de sub B5 din foaia de proprietate a imobilului cu nr top 101 s-a constatat ca asupra acestui imobil a fost intabulat, in anul 1900, dreptul de proprietate al numitului L. L. iar foaia de proprietate nu cuprinde note marginale la pozitia B5, care sa trimita spre alte pozitii din foaia de proprietate.Cu toate acestea, tribunalul a procedat la verificarea tuturor pozitiilor din foaia de proprietate in care se regaseste intabulat dreptul de proprietate al numitului L. L., identificand pozitiile B6-13, B15-24,B26, toate avand note marginale de trimitere catre B39.La pozitia B39 de regaseste dreptul de proprietate al numitei L. E. M. intabulat asupra imobilelor de sub A+1, 4, 7, 11-15, 17-18,

25-34,36-48, cu titlu de cumparare. A., niciuna dintre inscrierile din cartea funciara nu fac trimitere la nr top 101, inscris sub nr de ordine A+3.

Apoi, sub B28 se noteaza procedura de expropriere in baza art 66 al legii pentru reforma agrara.Regasim nr topografic 101 la B61 in care se consemneaza readnotaea sub A+49.La nr de ordine A+49 regasim nota care trimite la B65.La B65 se regasim inscrierea privind readnotarea imobilului cu nr topo 101 de sub A+49 si dezmembrarea acestuia cu inscrierea dreptului de proprietate astfel: asupra parcelei cu nr top nou 101/1 in suprafata de 300 mp casa si curte, care se transcrie in CF nr 799 in favoarea Bisericii Crestine Baptiste din I.Intrucat notarea nu face vorbire si despre 1. rezulta ca acest topografic nou format a ramas inscris in favoarea vechiului proprietar tabular.

Din cuprinsul cartii funciare nr 56 I. rezulta, asadar, ca imobilul de sub nr topografic 101 a fost expropriat de la proprietarul tabular L. L.De altfel, din cererile formulate de reclamant in vederea restituirii proprietatilor care au apartinut antecesorilor sai nu rezulta ca aceste topografic ar fi fost solicitat spre restituire in baza Legii nr 10/2001.

Mai mult, imobilul situat din punct de vedere administrativ in comuna

I., nr 117 a fost cuprins in inventarul bunurilor care apartin domeniului public al C. I. insusit de C. Local I. prin HCL nr 2., asadar, nu se poate vorbi despre introducerea acestui imobil in domeniul public prin HCL nr 2..

In ceea ce priveste problema schimbarii destinatiei cladirii in „ sediu administrativ"; aceasta nu este de natura a atrage neleglitatea actului administrativ in conditiile in care nu s-a probat incidenta in cauza a dispozitiilor art 21 alin 5 din L. nr 10/2001. De altfel, este discutabil insusi faptul schimbarii destinatiei, in conditiile in care , astfel cum s-a retinut mai sus, imobilul cu nr adminsitartiv 117 era cuprins in inventarul bunurilor apartinand domeniului public al comunei I. cu destinatia „caldire consiliu"; inca din anul 1999.

T. a retinut, apoi, ca in ceea ce priveste schimbarea destinatiei HCL nr

2. nu isi mai produce efectele dat fiind ca a fost modificata prin HCL I. nr 4. (f.65) prin care s-a aprobat schimbarea amplasamentului pentru obiectivul de investitii „. administrativ"; din I. nr 117 in I. , nr 440/A (pe terenul situat intre caminul cultural si scoala).

Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse tribunalul a respins actiunea apreciind deplin legale HCL I. nr 1/2001 si HCL I. nr 2..

T. a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. J. P., reprezentat prin B. L., solicitând admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentintei civile nr. 813/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), in sensul admiterii acțiunii formulate de reclamant.

Susține ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 din

Codul de procedura civila pentru admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantului, întrucât hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea și/sau greșita aplicare a dispozițiilor legale.

Arată că, prin hotararea atacata, instanta de fond a facut o gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr. 213/1998, sens in care relevă urmatoarele:

In mod gresit s-a retinut, in pagina 7 a hotararii atacate, ca " ... in realitate, actul vatamator poate fi, eventual, H. de G. nr. 9. privind atestarea domeniului public al judetului C., precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul C. ... , care include terenul mentionat in actiune in cadrul domeniului public al comunei I. (A. 44, pozitia 92). A., H. de guvern este cea care produce efectele juridice reclamate ca fiind vătămătoare.

Pentru a argumenta aceasta sustinere, instanta de fond a invocat prevederile art. 8 alin. 1 si 2 din L. nr. 213/1998, însă apreciază ca instanta a facut o gresita aplicarea a dispozitiilor legale sus-mentionate, deoarece: a) Trecerea unui bun din domeniul privat al comunei in domeniul public al acesteia se face prin hotarare a consiliului local, si nu prin hotarare a G. b) Prin H. de G. nr. 9. s-a atestat doar apartenta imobilului la domeniul public al comunei, aceasta hotarare fiind adoptata ca urmare a operatiunii de inventariere a bunurilor din domeniul public al unitatii administrativ-teritoriale (in speta comuna lclod), realizata de comisia special constituita, H.G. nr. 9. fiind ulterioara hotararii de insusire a inventarului, adoptata de consiliul local, in conformitate cu dispozitiile art. 21 din L. nr.

213/1998.

In acest context, apreciază ca sunt eronate sustinerile potrivit carora

„.. inventarul bunurilor apartinand domeniului public al comunei I., .. , a fost stabilit prin HG nr 9..

Daca trecerea imobilului in domeniul public era realizata in baza HG nr 9., cum a retinut instanta de fond, inseamna că hotararile nr. 1. si 2., adoptate de C. Local, sunt lovite de nulitate absoluta.

Intr-o astfel de situatie nu era justificare sa se includa in domeniul public un imobil despre care instanta retine ca era in domeniul public si nici nu se impunea aprobarea cuprinderii in inventarul bunurile apartinand domeniului public al acestui imobil

Realitatea este că imobilul a fost trecut din domeniul public in domeniul privat al comunei prin hotararea nr. 1. a C. local, asa cum rezulta din poziția adoptată la fond de către pârâți. Prin hotararea nr. 2. doar o suprafata de 1837 mp. a fost trecuta din nou in domeniul public, conform explicatiilor date in întâmpinare."

Avand in vedere dispozitiile art. 8 alin. 1 si 2 din L. nr. 213/1998, precum si ale art. 21 din aceeasi lege, sustine ca trebuie sa se faca distinctie intre hotararea consiliului local prin care s-a dispus trecerea bunului in domeniul public al comunei si hotararea consiliului local de insusire a inventarului bunurilor din domeniul public, pentru cea de-a doua fiind necesara atestarea prin hotarare de G.

Sustinerea instantei de fond, potrivit careia "H. de guvern este cea care produce efectele juridice reclamate ca fiind vatamatoare", ar genera urmatoarele concluzii, care, desigur, nu pot fi acceptate:

- In cazul trecerii unor bunuri din domeniul privat in domeniul public al unitatii administrativ - teritoriale, numai hotararea de G. produce efecte juridice, indiferent ca este vorba de bunuri aflate in domeniul public al statului sau al celorlalte unitati administrativ-teritoriale. Or, in acest caz, ar insemna sa ignoram dispozitiile exprese ale art. 8 alin. 1 din L. nr.

213/1998.

- Accepand ideea ca doar hotararea guvernului poate produce efecte juridice vatamatoare, ar echivala cu lipsirea de eficienta a dispozitiilor art. 8 alin. 2 din L. nr. 213/1998, care confera posibilitatea exercitarii actiunii in contencios impotriva oricarei hotarari prin care se dispune trecerea din domeniul privat in domeniul public, respectiv atat impotriva hotararii G.ului, cat si impotriva hotararii consiliului local sau a consiliului judetean.

In aceste conditii, apreciază ca se impunea intocmirea unui nou inventar al bunurilor din domeniul public al C. I., care sa fie insusit printr-o noua hotarare a consiliului local, iar, in final sa fie adoptata o alta hotarare de guvern de atestare a domeniului public.

Sunt neintemeiate si in contradictie cu inscrisurile existente la dosar sustinerile instantei de fond, potrivit carora: " ... nu se poate vorbi despre introducerea acestui imobil in domeniul public prin HCL nr. 2.". In conditiile in care, asa cum a relevat la pct. 2 din prezentul recurs, trecerea imobilului in domeniul public s-a decis prin HCL nr. 26/(...), iar prin HCL nr. 1/(...) a fost doar insusit inventarul bunurior apartinand domeniului public al C. I. (asa cum a retinut instanta in pag. 7 a hotararii atacate), este evident ca HCL nr. 1/(...) este nelegala. Are in vedere faptul ca, potrivit dispozitiilor Legii nr. 213/1998, hotararea consiliului local de insusire a inventarului bunurilor din domeniul public nu poate fi anterioara hotararii prin care s-a dispus trecerea bunului din domeniul privat in domeniul public al comunei.

Or, in cazul de fata, prin HCL nr. 1. a fost insusit inventarul unor bunuri care la data de (...) nu faceau inca parte din domeniul public.

Indiferent daca trecerea imobilului in domeniul public al C. I. s-a dispus prin H. nr.1/(...) a C. Local I. ori prin H. nr. 26/(...), sustin ca hotararea instantei de fond a fost pronuntata cu incalcarea sau gresita aplicare și a prev. art. III alin. 1 ind. 1 și 2 din L. nr. 168/1997 și art. 21 alin. 5 din L. nr. 10/2001.

Raportat la ultima dispozitie legala mentionata, sustine ca in mod gresit instanta de fond a retinut ca "problema schimbarii destinatiei cladirii in "sediu administrativ" aceasta nu este de natura a atrage nelegalitatea actului administrativ in conditiile in care nu s-a probat incidenta in cauza a dispozitiilor art. 21 alin. 5 din L. nr. 10/2001".

Or, asa cum a aratat si in fața instantei de fond, reclamantul a formulat notificare in baza Legii nr. 10/2001, care, nefiind solutionata favorabil, l-a determinat sa formuleze actiuni in justitie, procese care, la data adoptarii hotararilor de consiliu atacate, se aflau in curs de solutionare.

Astfel, in data de (...) a transmis notificarea nr. 53 prin intermediul executorului judecatoresc M. F., prin care a solicitat restituirea in natura, respectiv, acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele inscrise in C.F. nr.56 I. apartinand antecesorilor mei sub A+ 53-57.

Deoarece nu i s-a raspuns la solicitari a formulat actiunea din dosar nr. (...) a T.ui C., care prin sentinta nr. 1. pronuntata in (...) i-a admis actiunea si a obligat P. C. I. sa emita dispozitie motivata pe L. nr.10/2001 prin care sa solutioneze notificarea nr.53/(...) inaintata prin BEJ M. F.

In urma acestei hotarari P. C. I. a emis dispozitia nr. 1300/(...) prin care a respins solicitarile sale.

In aceasta situatie a formulat actiunea din dosar nr. (...) a T.ui C. pentru anularea dispozitiei nr.1300/(...) a P.ui C. I., cerere care in rejudecare a primit numarul (...).

In acest context, nu se poate sustine ca nu a probat incidenta in cauza a dispozitiilor art. 21 alin. 5 din L. nr. 10/2001.

Instanta de fond a nesocotit si dispozitiile art. 9 din L. nr.10/2001, potrivit carora: "imobilele preluate in mod abuziv, indiferent in posesia cui se afla in prezent, se restituie in natura, in starea in care se afla la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. "

De asemenea, nu este real că nr. topo. 101 nu s-a aflat in proprietatea antecesorilor săi, L. E. M. si F. J., intrucat in C.F. nr.56 I. sub A+49 este inscris imobilul cu nr. top.101 in favoarea proprietarilor de sub B-65, respectiv vechii proprietari de sub B-39, respectiv, B-59.

Aceste aspecte nu au fost sesizate de instanta de fond, in ultima pagina din hotarare retinandu-se că imobilul cu nr.topo. 101 nu ar fi apartinut antecesorilor reclamantului.

Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele:

Prin cererea formulată de reclamantul F. J. P. în contradictoriu cu pârâții C. I. și C. Local al comunei I., s-a solicitat anularea HCL I. nr. 1/(...), cu privire la însușirea inventarului bunurilor din domeniul public, cu referire la imobilul situat în comuna I., nr. 117, jud. C., înscris în CF nr. 56

I., serial 55, nr. top. 1./1/2, în suprafață de 1., imobil transcris CF nr. 1231

I., cu nr. cadastral 443 și anularea parțială a HCL I. nr. 26/(...), prin care s- a decis trecerea aceluiași imobil în domeniul public al comunei I., respectiv a art. 1 din această ultimă hotărâre.

În motivare s-a relevat că imobilul de mai sus a fost proprietatea antecesorilor reclamantului, acesta solicitând restituirea lui în natură, alături de alte nr. topografice înscrise în CF nr. 56 I., atât în baza Legii nr.

169/1997, cât și a Legii nr. 10/2001.

În privința primei solicitări, s-a pronunțat sentința civilă nr. 366 din (...), din dosar nr. (...) al Judecătoriei Gherla, fiind aprobată reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, în temeiul Legii nr.

193/2007 și a art. 3 alin. 21 din L. nr. 1/2000, pentru întreaga suprafață la care este îndreptățit, respectiv până la 100 ha. de proprietar deposedat, pentru terenurile care au fost înscrise în CF nr. 56 I. și în CF înființate prin înscrierea parcelelor care au provenit din CF nr. 56 I.

În ceea ce privește notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost emisă de către P. comunei I. dispoziția nr. 1300 din (...), de respingere a solicitării de restituire, aceasta fiind atacată în instanță, în dosar nr. (...) al T.ui C., nefiind încă pronunțată o hotărâre irevocabilă.

Având în vedere aceste litigii soluționate sau aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești, reclamantul a apreciat că hotărârile atacate, prin care s-a modificat regimul juridic al terenului înlitigiu, sunt nelegale, invocând în acest sens prevederile art. III alin. 1 ind. 1 din L. nr. 169/1997, art. 110 ind. 1 și art. 110 ind. 2 din L. nr. 18/1991 și art. 21 alin. 5 din L. nr. 10/2001.

Tribunalul Cluj a respins acțiunea, cu motivarea că reclamantul nu se poate considera vătămat prin adoptarea HCL I. nr. 1., în condițiile în care imobilul în litigiu a fost inclus în domeniul public al comunei prin HG nr. 9.. De asemenea, în privința ambelor hotărâri, s-a reținut că, din punct de vedere formal, nu sunt afectate de vicii de nelegalitate.

Totodată s-a relevat că imobilul cu nr. top 101, astfel cum a fost el dezmembrat ulterior, pe de o parte, nu a fost proprietatea antecesorilor reclamantului, iar pe de altă parte, nu a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001. Mai mult, este discutabilă schimbarea de destinație invocată de către reclamant, în condițiile în care s-a adoptat HCL I. nr. 4., prin care s-a aprobat modificarea amplasamentului pentru obiectivul de investiții „. administrativ"; din I. nr. 117, în I. nr. 440/A.

Prin recursul declarat, reclamantul critică reținerile primei instanțe, relevând că prin ambele hotărâri pârâții au realizat o schimbare de regim juridic în ceea ce privește imobilul în litigiu, în încercarea de a nu da curs cererii de restituire a lui în natură.

Curtea constată că susținerile referitoare la schimbarea regimului juridic al imobilului sunt reale, iar pentru a ajunge la această concluzie, a luat act de cele relevate prin notele depuse la dosarul cauzei de către pârâți și a urmărit modificările intervenite cu privire la imobilul cu nr. top 101 și la dezmembrămintele acestuia, înscrise în CF nr. 56 I.

Astfel, prin precizările depuse în recurs, ca urmare a solicitării instanței, pârâta C. I. relevă că în anexa la HG nr. 9., la poziția nr. 1 și 2, figurează clădirea consiliului local și biblioteca comunală, fostă proprietate a numiților F. J. și E.-M., antecesorii reclamantului, expropriată prin L. pentru înfăptuirea reformei agrare.

La poziția 92 din aceeași anexă figurează înscris „teren rezervă";, în suprafață de 40 ha., care provine parțial din fosta proprietate F.. Pârâta arată că proprietatea asupra acestor terenuri nu a fost reconstituită în baza legilor fondului funciar, iar la comisia locală nu figurează nici un dosar de fond funciar nesoluționat cu privire la acest imobil.

Prin HCL I. nr. 1., întreaga suprafață de la poziția 92 a fost trecută din domeniul public în domeniul privat al comunei, în baza prev. art. 10 alin. 2 din L. nr. 213/1998.

Ulterior, prin art. 1 a HCL nr. 26 din (...), o suprafață de 1.837 m.p. din cea de 40 ha. aflată în proprietatea privată a comunei I., a fost trecută în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale, în baza prev. art. 8 alin. 1 din L. nr. 213/1998. Conform mențiunilor din această hotărâre, terenul în litigiu a fost înscris în inventarul domeniului public cu destinația pentru construcție sediu administrativ.

La data de (...) a fost adoptată HCL I. nr. 1., prin care a fost însușit inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al comunei I., pârâtul susținând că prin acest act administrativ nu s-a produs nici o modificare cu privire la situația imobilului de 1.837 m.p., fiind însușit doar inventarul bunurilor din domeniul public, cu schimbările intervenite de la data adoptării HG nr. 9..

Din cuprinsul CF nr. 56 I., Curtea reține că imobilele cu nr. top 101,

102 și 103 au fost înscrise sub A+3, cel cu nr. top 101 fiind descris ca grădină aferentă casei și grădină cu șură în intravilan, în suprafață de 940 stj., sub B+5 fiind trecută mențiunea referitoare la transcrierea lui în CF nr.

226 I., în favoarea numitului L. L. Sub B+18 și 39 apare mențiunea referitoare la transcrierea imobilului din CF 226 și reînscrierea lui sub nr. de ordine A+28, în favoarea lui L. L. căsătorit cu Kover M..

Sub B+59 este menționată înscrierea dreptului de proprietate asupra

½ parte din imobilul de sub nr. de ordine A+25-30, în favoarea lui F. J., cu titlu de drept donație, cealaltă cotă de ½ parte fiind înscrisă în favoarea lui

L. E.-M., măritată F. E., sub B+39.

Apoi, sub B+65 este notată dezmembrarea imobilului cu nr. top 101, în parcelele cu nr. top 101/1, de 300 m.p., casă și curte, transcrisă în CF nou nr. 799 în favoarea Bisericii Creștine Baptiste din I., cea cu nr. top 1. grădină de 3.018 m.p. fiind reînscrisă sub A+53 în favoarea vechilor proprietari.

Alte dezmembrări sunt operate sub B+69, fiind formate parcele cu nr. top noi 1./1, grădină în suprafață de 2.622 m.p. și 1./2, teren de 459 m.p., acesta din urmă fiind transcris în CF nr. 811 în favoarea SC Agricola SA Gherla, iar prima fiind reînscrisă în favoarea vechilor proprietari.

Sub B+143-145 sunt înscrise mențiunile referitoare la dezmembrarea imobilului cu nr. top 1./1, reînscrisă sub A+55, în parcela cu nr. top 1./1/1, teren de 785 m.p., care se reînscris sub A+108 în favoarea vechilor proprietari și parcela cu nr. top 1./1/2 teren de 1.837 m.p., transcris în CF nou nr. 1231 I., cu nr. cadastral 443, în favoarea S.ui Român, în administrarea C. Local I.

Raportat la aceste înscrieri din CF, nu pot fi reținute apărările conform cărora, pe de o parte, imobilul cu nr. top 101 din CF nr. 56 I. nu ar fi aparținut antecesorilor reclamantului, iar pe de altă parte că reclamantul nu ar avea interes pentru a solicita anularea HCL nr. 1., din moment ce acest act administrativ a stat la baza mențiunilor de sub B+143-145, conform cărora topograficul nr. 1./1/2 a fost transcris într-un CF nou, în favoarea S.ui Român, fiind astfel inclus în domeniul public, cu efecte de opozabilitate față de terți.

De asemenea, Curtea achiesează poziției reclamantului conform căreia invocarea H.G. nr. 9. nu are relevanta in solutionarea prezentei cauze, in conditiile in care, ulterior adoptarii acestei hotarari, au survenit modificari in ceea ce priveste bunurile din domeniul public al C. I., imobilul care face obiectul prezentului litigiu fiind trecut in domeniul privat al comunei.

Drept urmare, aceasta este starea de fapt și de drept a terenului ce face obiectul cauzei, la data adoptării celor două hotărâri contestate, un alt argument în acest sens fiind cele relevate de către reclamant, cu referire la proiectul ordinii de zi a sedintei ordinare a C. Local I. din data de (...), in care, la pct. 4 s-a mentionat: "Proiect de hotarare privind stabilirea regimului juridic al terenului situat in loc. I., nr. 117, cu nr. ca da straI 443, in suprafata de 1837 mp, proprietatea comunei I. in administrarea consiliului local, prin inscrierea acestuia in domeniul public al unitatii administrativ teritoriale ... ";

Totodată, trebuie amintit și temeiul de drept mentionat in preambulul

Hotararii C. Local nr. 26/(...), respectiv dispozitiile art. 8 alin. 1 din L. nr.

213/1998, care se refera la dispoziția de trecere a unui bun in domeniul public.

În consecință, este logică susținerea din recurs conform căreia, în condițiile în care trecerea imobilului in domeniul public s-a decis prin HCL nr. 26/(...), iar prin HCL nr. 1/(...) a fost doar insusit inventarul bunurior apartinand domeniului public al C. I., este evident ca HCL nr. 1/(...) este nelegală.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea a făcut aplicarea prev. art. 8 alin. 1 și 2 și art. 21 din L. nr. 213/1998, potrivit cărora hotararea consiliului local de însușire a inventarului bunurilor din domeniul public nu poate fi anterioara hotărârii prin care s-a dispus trecerea bunului din domeniul privat în domeniul public al comunei.

Or, in cazul de fata, prin HCL nr. 1. a fost însușit inventarul unor bunuri care la data de (...) nu făceau încă parte din domeniul public.

În plus, în privința ambelor hotărâri contestate, Curtea constată că sunt întemeiate criticile conform cărora, prin trecerea bunului din domeniul privat în cel public al unității administrativ-teritoriale, s-a realizat o schimbare de destinație care este incompatibilă cu solicitările de restituire în natură formulate de către reclamant.

Astfel, acesta relevă că, la data de (...), a transmis notificarea nr. 53, prin intermediul executorului judecatoresc M. F., prin care a solicitat restituirea in natura, respectiv, acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele înscrise in C.F. nr.56 I. apartinând antecesorilor săi, de sub A+ 53-57.

De asemenea, prin cererea nr. 819/(...), formulata către Comisia

Locala pentru Stabilirea Dreptului de P. P. I., a solicitat sa i se restituie întreaga suprafață de teren (pasune si padure) asa cum rezulta din C.F. nr.56 I. Totodată, în subsolul cererii a menționat că solicită si suprafetele de teren rezultate din C. F. desprinse din C. F. nr. 56 I.

Or, în acest context, sunt invocate prev. art. III alin.1 indice 1 din L. nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, potrivit cărora: "Actele administrative prin care au fost trecute in domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privata își suspenda efectele cu privire la aceste terenuri pana la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepția terenurilor aflate deja in circuitul civil. D. validarea cererii de reconstituire, terenul trece in rezerva comisiei de fond funciar in vederea punerii in posesie";.

În același sens sunt și prev. art. 21 alin. 5 din L. nr.10/2001, care stipulează ca: "Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi. "

Curtea consideră că aceste texte sunt incidente în cauză, în condițiile în care procedurile administrative demarate de reclamant sunt încă în derulare, iar anterior emiterii celor două hotărâri, terenul se afla în domeniul privat al comunei.

Din această perspectivă, nu pot fi reținute susținerile pârâților și ale primei instanțe, în sensul în care, în situația în care prezenta cerere ar fi admisă, instanța s-ar pronunța cu privire la îndreptățirea reclamantului la restituirea în natură a terenului, întrucât o astfel de statuare nu intră în competența instanțelor de contencios administrativ, care a fost chemată doar să dea eficiență acestor dispoziții legale.

Astfel, în opinia Curții, trecerea bunului în domeniul public, chiar dacă ulterior s-a renunțat la intenția de a-l afecta construirii unui sediu administrativ, reprezintă o schimbare fundamentală de destinație, prohibită de textul legal mai sus arătat.

Ca atare, atâta timp cât această dispoziție nu face nici o distincție între regimul juridic al imobilului în discuție, respectiv dacă el aparține domeniului public sau privat, în funcție de conținutul cererii de acordare a măsurilor reparatorii sau prin prisma modului de preluare a acestuia de către S. Român, Curtea este dispensată de a se pronunța asupra acestor aspecte, cu atât mai mult cu cât o astfel de analiză depășește limitele în care se poate pronunța, conform prev. Legii nr. 554/2004, în condițiile în care regimul juridic al terenului va fi lămurit conform procedurii speciale reglementate de dispozițiile L. fondului funciar și de cele ale Legii nr.

10/2001, instanțele de judecată fiind deja sesizate în acest sens.

Cu alte cuvinte, instanța de contencios administrativ nu se poate substitui celor desemnate ca fiind competente în materia soluționării litigiilor generate de cererile de retrocedare formulate de către foștii proprietari sau de antecesorii acestora, pentru a aprecia dacă acest imobil a fost sau nu efectiv solicitat în vederea restituirii în natură sau dacă el intră sau nu sub incidența Legii nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, sau sub cea a Legii nr. 10/2001.

Esențial este doar că există în acest sens o aparență în favoarea reclamantului, suficientă pentru a duce la concluzia conform căreia trebuie să se dea prevalență intenției legiuitorului, de a conserva imobilele ce cad sub incidența acestor legi în starea în care se află la momentul solicitării de retrocedare, pentru a nu compromite șansele unei posibile restituiri în natură.

Pentru toate aceste considerente și văzând și prev. art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004, recursul declarat va fi admis, cu consecința modificării în tot a sentinței fondului, în sensul admiterii cererii și a anulării parțiale a HCL I. nr. 1/(...), cu privire la însușirea inventarului bunurilor din domeniul public, cu referire la imobilul situat în comuna I., nr. 117, jud. C., înscris în CF nr. 56 I., serial 55, nr. top. 1./1, în suprafață de 1., imobil transmis în CF nr. 1231 I., cu nr. cadastral 443 și a anulării parțiale a HCL I. nr. 26/(...), prin care s-a decis trecerea aceluiași imobil în domeniul public al comunei I., respectiv a art. 1 din această ultimă hotărâre.

În baza prev. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., vor fi obligate intimatele C. I. ȘI

C. LOCAL AL C. I. să plătească recurentului-reclamant suma de 3056,45 lei, cheltuieli de judecată la fond și recurs, constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul F. J. P. împotriva sentinței civile nr. 813 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o modifică în totalitate, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamant și în consecință dispune anularea parțială a HCL I. nr. 1/(...), cu privire la însușirea inventarului bunurilor din domeniul public, cu referire la imobilul situat în comuna I., nr. 117, jud. C., înscris în CF 56 I., serial 55, nr. top.

1./1, în suprafață de 1837 mp, imobil transmis în CF 1231 I., cu nr. cadastral 443 și anularea parțială a HCL I. nr. 26/(...), prin care s-a decis trecerea aceluiași imobil în domeniul public al comunei I., respectiv a art. 1 din această ultimă hotărâre.

Obligă intimatele C. I. ȘI C. LOCAL AL C. I. să plătească recurentului- reclamant suma de 3056,45 lei, cheltuieli de judecată la fond și recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.M.B./dact.L.C.C.

3 ex./(...) Jud.fond: M.-F. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 564/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal