Decizia civilă nr. 586/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 586/2011
Ședința publică de la 10 F. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător Ana M. T.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J.
M. PRIN A. F. P. A M. B. M., împotriva sentinței civile nr. 2677/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamanta S. S. M. și pârâta A. F. P. A M. B. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 2677 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. S. M. împotriva pârâtelor D. G. a F. P. M. și A. F. P. a M. B. M. și, în consecință: S-a constatat încasarea de către pârâta A. F. P. a M. B. M. a sumei de 6.287 lei, achitată cu chitanța nr. TS3B nr. 2156177 din (...) cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autovehicule, ca fiind nelegală. A fost obligată pârâta A. F. P. B. M. la restituirea sumei de 6.287 lei cu dobânda legală începând cu (...) până la restituirea efectivă a sumei. A fost respins petitul vizând dobânda de 0,1% pe zi de întârziere. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului 671,30 lei cheltuieli parțiale de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei municipiului B. M. suma totală de 6287 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria TS3B nr. 2156177/(...). Prin cererea înregistrată la AFP B. M., sub nr. 8834/(...) reclamanta a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iarpârâta a comunicat că nu poate beneficia decât restituirea diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și taxa pe poluare pe baza unei cereri și a unei documentații. Potrivit dispozițiilor art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal și pct.311 - 312 din N. Metodologice de aplicare a C. fiscal, text de lege în vigoare la data plății, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări in R., de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform prevederilor art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al U. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Instanța a constatat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, R. este stat membru al U. E., iar potrivit art. 148 din Constituția R., ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, P., P. R., G. și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat. De asemenea, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale C., dinainte de aderare. Deoarece în R., stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R. după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone. Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R. are un temei legal de reținere a taxei de poluare percepută în baza O. nr. 5., act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Constatând că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantei a fost înmatriculat pentru prima dată la (...) în Germania, stat membru U.E., tribunalul a considerat că taxa trebuie restituită în întregime, situație în care adresa nr. 8834/(...) prin care s-a comunicat reclamantei că nu poate beneficiadecât de restituirea parțială a taxei plătite nedatorat, a fost nelegală și a fost anulată. Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantei, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 9/2000 începând cu data la care a cerut restituirea sumei și până la restituirea efectivă a acesteia. Cât privește petitul vizând dobânda de 0,1% pe zi de întârziere, acesta a fost respins motivat de împrejurarea că reclamanta nu se poate prevala de dispozițiile art. 124 al. 1 Cod pr. civilă care nu sunt aplicabile în speță. Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte în temeiul prevederilor art. 18 din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform dispozitivului. Văzând și normele cuprinse în art. 274 al. 3 Cod pr. civilă, conform cărora judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, raportat la valoarea pricinii și munca prestată de avocat, pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor parțiale de judecată în cuantum de 671,30 lei reprezentând onorar parțial pentru avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. prin A. F. P. B. M. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei E., G. a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei speciale de înmatriculare redefinind-oi ca o taxă pe poluare prin O. nr.50/(...) pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare, la data judecării cauzei de către instanța de fond nu mai erau în vigoare dispozițiile art.2141-2143 din L. nr.571/2003 privind Codul fiscal referitoare la taxa specială de înmatriculare. La data soluționării cauzei sunt în vigoare prevederile O. nr.5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, iar reclamantul are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare și taxa de poluare, acest drept putând să și-l exercite printr-oi procedură necontencioasă prevăzute de N. metodologice emise în aplicarea O. nr.5.. Problema juridică care a apărut cu ocazia aplicării noului act normativ a fost reglementarea situației anterioare datei de 1 iulie 2008 și deci în ce măsură efectul retroactiv al noului act normativ încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii. Cu privire la efectul retroactiv al O. nr.5., Curtea Constituțională prin decizia nr.499/(...) publicată în Monitorul Oficial nr.341/(...) și nr.802 din 19 mai 2009 publicată în Monitorul Oficial nr.428 din 23 iunie 2009 reține că „redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme respectiva taxă formase deja obiectul unor acte administrativ-fiscale, care, la momentul contestării lor, fuseseră aduse la îndeplinire prin plata voluntară, iar art.11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus de contribuabil față de cuantumul datorat nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art. 3 din O.G. nr. 9/2000 deși reclamanta asolicitat dobânda legală prevăzută de C., având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății, motiv pentru care sentința este nelegală. Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâta solicită instanței respingerea cererii reclamantei, întrucât nu se poate reține vreo culpă procesuală din partea organului fiscal care nu a făcut decât să aplice dispozițiile legale în vigoare. Intimata S. S.A M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. (f. 7-9). Examinând recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041 C.proc.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente: 1. Cât privește cererea de anulare a dresei nr. 8834/(...) emisă de AFP B. M. Curtea reține că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile legale. Astfel această adresă nu constituie prin sine însăși un act administrativ în sensul definiției date de L. contenciosului administrativ nr. 554/2004 la art. 1 alin. 1 lit. c) ci reprezintă un punct de vedere un răspuns materializat într-un refuz de a soluționa favorabil cererea de restituire parțială a unei sume de bani plătiră inițial de reclamantă cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare. Astfel fiind, raportat la dispozițiile art. 2 alin. 2 corelat cu art. 8 alin. 1 din L. nr. 554/2004, actul emis de pârâtă apare mai degrabă ca un act administrativ atipic, or cenzura acestuia poartă nu asupra valabilității ori legalității sale ci asupra justificării temeiului de fapt și de drept. Mai precis într-o astfel de ipoteză jurisdicția de contencios administrativ este chemată să analizeze dacă refuzul de soluționare a unei cereri prin care se reclamă recunoașterea unui drept sau interes legitim este temeinic și legal justificat ori este dat cu exces de putere. Din această perspectivă și cu această motivare și în aceste limite, Curtea reține că anularea unui astfel de act este cât se poate de greșită și ca atare în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este fondat motiv pentru care va fi admis cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii cerereii de anulare a adresei nr. 8834/(...) emisă de AFP B. M. 2. Cât privește fondul cauzei și celelalte motive de recurs, Curtea constată că în cauza de față tribunalul a aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (în continuare, T.), versiunea consolidată în urma T. de la L. din anul 2007 (ex-art. 90 din T.ul de instituire a C. E.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 110 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 110 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second- hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă depreciereaautoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. E. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și G.ui însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de T. cât și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica sa judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția R. unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din R. ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale". Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa. Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune. De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 paragraf 1 din T. și o normă internă de drept (infraconstituțională) înseamnă a ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de L. fundamentală cât și de L. nr. 4.. Astfel, Curtea Constituțională nu poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. D. art. 148 din Constituție (și nu art. 145 cum indică greșit recurenta), nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între T. și norma internă de drept. T. remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu T. ci a neconformității legii infraconstituționale cu T.ul. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din L. fundamentală în Decizia nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele T., iar în cauză s-a tranșat un conflict între T. și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus. De altfel, recurenta nici nu a invocat, în calitate de parte în proces, neconstituționalitatea dispozițiilor din L. material fiscală cu vreo prevedere din Constituție pentru a se declanșa mecanismul prevăzut la art. 29 din L. nr. 4.. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare. 3. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5., Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 110 parag. 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fiplătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 5. nu este contrară T. nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. 4. Având în vedere motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C.pr.civ., Curtea reține următoarele: Instanța de fond a dispus restituirea sumei de 6.287 lei, cu dobânda legală de la data achitării acestei sume și până la restituirea efectivă. Astfel, conform chitanței nr. 2156117 din data de (...), reclamanta a achitat suma de 6.287 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare. Referitor la obligația de plată a dobânzii,Curtea constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d), ale art. 124 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală. Instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii legale, justificată în baza art. 3 din OG nr. 9/2000, acordând astfel ceea ce nu s-a cerut. În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamantă, astfel încât, din această perspectivă, hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată în considerarea disp. art. 304 pct. 6 C.pr.civ, în sensul admiterii recursului și înlăturării dispoziției de obligare a A. F. P. B. M. la plata dobânzii legale aferente sumei de 6287 lei. 5. Cât privește soluționarea cererii de cheltuieli de judecată, Curtea reține următoarele: Este real că reclamanta a fost nevoită să plătească voluntar taxa specială de primă înmatriculare aceasta fiind o condiție imperios necesară pentru a pune în circulație autovehiculul achiziționat și a-l utiliza ca proprietar conform destinației sale obișnuite. Aceasta nu înseamnă că reclamantei i se poate nega dreptul de a cere și obține restituirea taxei dacă încasarea acesteia s-a făcut fără bază legală. Prin maniera în care a acționat, reclamanta a avertizat-o pe pârâta recurentă că refuzul de a i se restitui pe cale administrativă suma achitată va face obiectul unui litigiu unde firesc poate angaja cheltuieli de judecată. Recurenta putea și trebuia să evite demararea acestui litigiu și deci elimina situația în care reclamanta să angajeze cheltuieli de judecată dacă se supunea practicii judiciare constante a instanțelor judecătorești în această materie. Această practică judiciară poate fi catalogată drept lege dacă ea acoperă deficiențe ori lacune ale legii după cum a interpretat în mod evolutiv Curtea E. a Drepturilor Omului (cauza Sunday Times contra Regatului Unit din 1979). Așa fiind, se poate reține cu temei că în cauză în fața pârâtei i se poate reține o culpă procesuală, dat fiind că a căzut în pretenții. Cu alte cuvinte, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel ce a câștigat procesul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat, fapta ilicită fiind săvârșită de cel care a pierdut procesul, în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc procesul respectiv. Față de toate cele ce precedă, cum celelate motive de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică sub aspectele analizate în precedent, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., cu referire și la art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004, prezentul recurs nu poate fi admis ca fondat în totalitate, astfel că în aceste limite se va menține sentința atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 2677 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea de anulare a adresei nr. 8834/(...) a A. F. P. B. M. și înlătură dispoziția de obligare a A. F. P. B. M. la plata dobânzii legale aferente sumei de 6287 lei. Menține celelalte dispoziții. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 10 februarie 2011 { F. | PREȘEDINTE, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. JUDECĂTOR, ANA M. T. G., M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...). Jud.fond.V. I.
| ← Decizia civilă nr. 5545/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3485/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
