Decizia civilă nr. 5888/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 5888/2011

Ședința din data de 14 D. 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. G. D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de către C. L. S. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. împotriva sentinței civile nr. 462 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu petenta P. G. C. S. și intimații C. J. M. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. și C. LOCAL AL C. S., având ca obiect - excepție nelegalitate act adminsitrativ.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07 decembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.462 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al

T.ui M. a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de petenta P. C. S. în contradictoriu cu C. Local S., C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., C. locală Strântura și în consecință s-a constata nelegalitatae hotărârilor 18/(...), nr.1/(...) ale C.ui Local S. cu privire la terenul situat în locul Podu S..

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada că la data emiterii celor două hotărâri ale consiliului local cu privire la terenul situat în locul numit P. S. pe raza comunei S. în suprafață de 90 mp respectiv suprafața rectificată de 9.863 mp există cerere de retrocedare în baza L. nr.247/2005. In aceste condiții hotărârile consiliului intră în contradicție cu prevederile art.111 alin.1 indice 1 din Legea nr.169/1997 și prin urmare sunt nelegale.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs C. L. S. susținând că hotărârea este nelegală deoarece potrivit art.3 alin.1 ind.1, din Legea nr.247/2005 care modifică Legea nr.169/1997 nu este aplicabil în speță întrucât se referă la suspendarea actelor administrative și a efectelor acestora până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar. Atât comisia locală cât și cea județeană au soluționat cererea petentei așa încât obiectul excepției de nelegalitate a celor două acte administrative nu mai există cu alte cuvinte cererea petentei a rămas fără obiect . Pe de altă parte arată recurenta soluționarea cererii se face pe cale dreptului comun, petenta nu are calitate procesuală pasivă iar cele două hotărâri au fost validate prin hotărâre de G.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a susținut că recursul este tardiv iar hotărârile consiliului sunt nelegale întrucât potrivit L. nr.18/1991 actele administrative prin care au fost trecute în domeniu public sau privat al statului sau localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până al soluționarea cererii iar în situația în care imobilul retrocedat prin decizia C. speciale de retrocedare se află în domeniu public al statului sau al unității administrativ teritoriale acesta urmează a fi scos din domeniu public potrivit dispozițiilor L. nr.213/1998. Terenul în litigiu a fost solicitat de parohie în conformitate cu Legea nr.169/1997 și Legea nr.1/2000 făcând obiectul legii fondului funciar iar potrivit normelor evocate trecerea în domeniu public este nelegală.

Deși pe parcursul demersului a fost pusă în discuție admisibilității excepției de nelegalitate în contextul în care se invocă un act administrativ anterior intrării în vigoare a L. nr.554/2004 cât și din perspectiva că hotărârile deliberativului local sunt premergătoare hotărârilor de guvern recurenta a arătat prin note că prin hotărârile obiect al excepției nu era justificat un drept subiectiv și nici patrimonial al intimatei, ca obiect al judecății pe fond este definit iar instanța nu avea competența soluționării excepției.

Intimata a arătat că justifică un interes în evocarea excepției dat fiind că a formulat cerere de retrocedare a imobilului ce a constituit decizia consiliului și chiar dacă s-ar aprecia că hotărârea din 2001 este nelegală (nu a fost atacată în condițiile contenciosului din 2001) cu privire la cea de-a doua hotărâre este supusă regimului juridic al L. nr.554/2004 excepția în atare situație este admisibilă.

Examinând excepțiile invocate Curtea reține următoarele:

Prin demersul inițiat intimata a evocat excepția de nelegalitate a unor hotărâri ale consiliului local. Fiind vorba de acte ale autorităților locale și nu centrale competența în raport de art.4, art.10 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art. 2 C.pr.civ. revine T.ui și nu C.. Așadar raportat la dispozițiile legii contenciosului și la actul vizat de excepția de nelegalitate excepția necompetenței tribunalului se vădește nefondată și va fi respinsă.

Respinsă urmează a fi și excepția tardivității. Astfel potrivit dovezilor de comunicare de la filele 58-59 dosar fond hotărârea a fot comunicată la (...). Conform datei poștei consemnate pe plicul corespondența recursul a fost înaintat la (...). Se poate așadar observa că recursul a fost declarat în termenul instituit de art.4 din Legea nr.554/2004 și prin urmare excepția se vădește neîntemeiată.

Nici excepția lipsei calității procesuale active nu poate fi primită deoarece justificarea unei asemenea calități în promovarea excepției de nelegalitate ca mijloc de apărare în procesul civil în care au calitatea de reclamanți se face în raport de dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004 care asigură părții interesate dreptul de a solicitat cercetarea legalității unui act administrativ unilateral de instanța de contencios.

Cât privește excepția inadmisibilității invocată Curtea reține următoarele:

Art.4 din Legea nr.554/2004 face posibila cenzurarea unui act administrativ pe cale de excepție ca mijloc de apărare ipoteză care presupune repunerea în discuție a legalității actului. O atare ipoteză de repunere în discuție fără limitare in timp a legalitatii actului administrativ individual in practica constantă a Înaltei Curți de C. și Justiție a fost înlăturată în considerarea că judecătorul național în calitate de prim judecător estecompetent să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar îndepărtând sau interpretând în măsura necesară un act normativ național care i s-ar opune, iar dispozițiile care permit cenzurarea fără limitare în timp pe cale incidentală a excepției de nelegalitate a actelor emise anterior intrării în vigoare a L. nr.554/2004 contravin principiilor convenționale care asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale întrucât încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenție șa practica C. precum și art.47 din carta drepturilor fundamentale a uniunii prin prisma atingerii aduse principiului securității și dreptului la justiție garantată de art.6 din convenție. Astfel se reține că sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic C. a reținut că posibilitatea de a anual fără limită de timp o hotărâre reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C. hot. din (...)) .

De asemenea se reține că în jurisprudența constantă și unitară a C. de la L. în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare s-a apreciat că atunci când parte îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea unei acțiuni trebuie să se accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din (...) Wilja c-

178/1995, hotărârea din 15 februarie 2011 Nechi Europe C 329/1999, hotărârea din 23 februarie 2006 Aztezi și alții C 346/03 și C 529/2003 și um).

Astfel concluzionând asupra acestui aspect se reține că dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004 ce permit repunerea în discuție, repetat și fără limitare în timp a legalității unor acte administrative individuale încalcă principiile fundamentale arătate practica instanței de la S. și pe cea a C. de Justiție de la

L. și situații similare și se înlătură. Se poate așadar reține raportat la constatările de mai sus ca fiind vorba de acte administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a L. nr.554/2004 excepția de nelegalitate nu poate fi analizată respectiv excepția inadmisibilității este întemeiată.

În cauză intimata a invocat excepția de nelegalitate a unei hotărâri a consiliului local nr.18 din 2001, anterior emisă intrării în vigoare a L. nr.54/2004 context în care excepția inadmisibilității în raport cu practica constantă și soluțiile de principiu ale Înaltei Curți de C. și Justiție se vădește întemeiată și urmează a fi admisă cu consecința corespunzătoare a respingerii ca inadmisibile a excepției de nelegalitate în privința actului menționat.

Cât privește excepția de nelegalitate a hotărârii din 2010 soluția primei instanțe este corectă. Fac parte din domeniu public imobile care au intrat în proprietatea statului cu titlu valabil dacă dobândirea s-a realizat în modurile prevăzute de lege, nu fac obiectul unei legi speciale ,respectiv inventarul bunurilor a fost însușit prin hotărâre de G. În cauză imobilul ce face obiectul hotărârii locale nu a fost însușit/validat potrivit procedurii prevăzute prin lege prin hotărâre de G.

Prin urmare nefiind finalizată procedura nu se poate vorbi de o modalitate prevăzută de lege context în care corect s-a reținut că excepția de nelegalitate este întemeiată.

Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica hotărârea conform dispozitivului.

Totodată în temeiul art.274 C.pr.civ. și raportat la admisibilitatea în parte a demersului Curtea va obliga recurenta să achite intimatei cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 250 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta C. L. S. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. împotriva sentinței civile nr. 462 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o modifică în sensul că admite excepția de nelegalitate și constată nelegalitatea Hotărârii C.ui Local S. nr. 1/(...). Respinge, ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la HCL S. nr. 18/(...).

Obligă recurenta să plătească intimatei P. G. C. S. cheltuieli parțiale de judecată în recurs de 250 lei.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. B. F. T. M. H.

G. D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond. E. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5888/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal