Decizia civilă nr. 589/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 589/2011

Ședința publică de la 10 F. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător Ana M. T.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta V. D., împotriva sentinței civile nr. 2604/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. J. C., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta recurentă personal, asistată de avocat L. Ana, cu delegație la dosar și reprezentantul intimatului, consilier juridic O. lateș, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de (...), reclamanta recurentă a depus o serie de precizări olografe la dosar. La aceeași dată, pârâtul intimat a depus întâmpinare, care se comunică cu reprezentanta recurentei.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului modificarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial la fond și în recurs.

Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 604/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta V. D. în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. J. C.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de (...), reclamanta a solicitat, în temeiul art.128 din L. 1., menținerea sa ca titular în funcția didactică pe care o ocupă în prezent după vârsta standard de pensionare pe o perioadă de încă un an. C. a fost respinsă, motivat de faptul că s-a ținut seama de asigurarea numărului necesar de posturi didactice/catedre vacante corespunzătoare pentru soluționarea restrângerilor de activitate, de evoluția demografică, de planurile de școlarizare, dinamica resurselor umane, politicile de personal, precum și de evoluția planurilor deînvățământ. În concret, răspunsul pârâtului a fost preluat integral din dispozițiile art.10 alin.l din M. privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobată prin O. nr. 5885/(...). Contestația reclamantei a fost, de asemenea, respinsă la data de (...).

În primul rând, instanța a observat că reclamantei nu i-a fost contestată îndeplinirea condițiilor de competență profesională, cererea acesteia fiind respinsă pe considerente de oportunitate, respectiv prin raportare la situația de ansamblu a posturilor didactice și a planurilor de școlarizare, lucru permis de dispozițiile L. 1.. Modul de formulare a art.128 conferă, în aprecierea instanței, o posibilitate și nu o obligație în sarcina autorității publice, care se bucură de o largă marjă de apreciere, sub rezerva excesului de putere, și care poate hotărî în condiții nerestrictive asupra politicii de încadrare a personalului didactic. În înțelesul art.2 lit. n) din L. 554/2004, autoritatea exercită dreptul de apreciere cu exces de putere numai în situația în care încalcă limitele propriei competențe prevăzute de lege (nu s-a susținut acest aspect) sau când încalcă drepturile/libertățile cetățenilor (acest aspect face obiectul analizei de față).

În concret, reclamanta a susținut că prin respingerea cererii de menținere ca titular, deși îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, i s-a încălcat dreptul constituțional la muncă și situația sa specifică nu a fost analizată ca atare. I. apreciază însă că dreptul la muncă nu a fost încălcat prin refuzul pârâtului de a-i aproba cererea, refuz care, raportat la circumstanțele speței, nu apare ca fiind abuziv/emis cu exces de putere, ci în limitele conferite de art.128 din L. 1.. Este întemeiată susținerea reclamantei conform căreia forța juridică a ordinului ministrului prin care s-a aprobat metodologia privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar are rang inferior legii, însă, în concret, acesta nu a fost singurul motiv invocat pentru respingerea cererii reclamantei, ci un complex de împrejurări privind situația din învățământul preuniversitar românesc (amintit și de reprezentantul reclamantei în concluziile pe fondul cauzei, care a arătat că aceeași situație se întâlnește în cadrul mai multor inspectorate școlare din țară).

De altfel, toate celelalte 46 de cereri similare analizate în acea ședință au fost respinse pentru același motive, nefiind astfel de presupus că reclamantei i s-ar fi aplicat un tratament mai puțin favorabil sau că i s-ar fi încălcat vreun drept. Mai mult, pârâtul nu a făcut nicio referire în cuprinsul refuzului la neîndeplinirea criteriilor de competență, cererea fiind respinsă, astfel cum a reținut instanța în cele ce preced, pe considerente de oportunitate, în limitele conferite de lege.

Având în vedere considerentele expuse, instanța a constatat că cererea reclamantei a fost neîntemeiată, respingând-o și a lua act, totodată, că pârâtul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta V. D. solicitândmodificarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală și drept urmare, admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată, precizată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că prin sentința recurata instanța de fond a respins ca neinternată cererea formulata.

In considerentele sentinței instanta de fond retine și motivează, că cererea reclamantei recurente, prin care aceasta a solicitat in temeiul art. 128 din L. nr. 1., menținerea sa ca titular in functia didactica pe care o ocupa în prezent

- după vârsta standard de pensionare pe o perioada de 1 an a fost respinsă - în concret răspunsul pârâtului a fost preluat integral din disp. art.10 alin 1 din M. privind miscarea personalului didactic din învățământul preuniversitar,aprobata prin O. nr. 5885/(...), iar contestația reclamantei privind hotararea

C.ul de administrație a fost de asemenea respinsă.

Mai motivează instanța de fond, ca raportat la sustinerile reclamantei recurente si anume „ca i-a fost încălcat dreptul la munca, respectiv că situația sa NU A FOST ANALIZATA CA ATARE, instanța motivează că prin refuzul pârâtului de a-i aproba cererea de continuare a activitatii la catedră, acest refuz - nu apare ca fiind abuziv, ci in limitele conferite de art.128 din lege, iar pe de alta parte motiveaza instanta ca la baza respingerii cererii reclamantei recurente a stat „un complex de imprejurari privind situatia din învățământul romanesc preuniversitar (nu se știe in concret la ce se refera instanța atunci când face astfel de aprecieri), iar mai apoi motiveaza instanța, că la toate celelalte 46 de cereri ( nn inclusiv cererea reclamantei) au fost respinse pe aceleași motive pe considerente de oportunitate,in limitele conferhe de lege ".

Evident ca aceasta motivare este superficiala, iar textele de lege la care face trimitere instanta: art.128 si art.10 alin 1 din M. privind mișcarea personalului didactic din invatamantul preuniversitar aprobata prin O. nr.5885/(...), nu primesc nici o dezlegare coerenta in motivarea soluției instanței raportat la cazul subsemnatei, instanta facand aprecieri generale, motiv pentru care sentința pronunțata de instanța de fond este netemeitica și nelegală.

I. a motivat că „cererea recurentei a fost respinsă pe considerentele de oportunitate, prin raportare la situația de ansamblu a posturilor didactice si planurilor de școlarizare. De asemenea mai motivează instanța ca art.128 din L. 1. privind statutul personalului didactic, conferă autorității publice o posibilitate și nu o obligație care se bucura de o larga marja de apreciere, sub rezerva excesului de putere, și care poate hotărî asupra politicii de incadrare a personalului didactic.

Oportunitatea unei masuri, (in cazul in speta a respingerii cererii subsemnatei) presupune ca ea este luata adecvat situației și împrejurărilor de la acel moment.

Intrucat legiuitorul in textul art.128 din L. 1. nu a prevăzut care sunt criteriile de apreciere , și în mod implicit de oportunitate, care trebuiesc avute in vedere atunci cand se analizează aprobarea/respingerea, unei cereri prin care se solicita mentinerea în funcția didactică peste vârsta de pensionare, si pentru a evita excesul de putere al organului administrativ, in aprecierea oportunitatii unei astfeli de cereri, prin art.10 din M. privind mișcarea personalului didactic preuniversitar aprobată prin O. 5., și art.II lit d din C. mișcării personalului didactic din învațamantul preuniversitar, au fost instituite aceste criterii de apreciere care trebuie respectate de către ISJ, atunci când analizeaza, respectiv hotaraste in privinta aprobarii sau respingerii unei cereri prin care un cadru didactic solicita menținerea ca titular în funcția didactica peste varsta de pensionare.

I. În fata instanței de fond a arătat și susținut ca hotărârea consiliului de administrație este nelegală abuzivă, întrucât dreptul de apreciere, care se exercita in condițiile legii, in limitele si cu aplicarea legii, în cazul cererii reclamantei, aceasta apreciere nu a fost făcută în concret la situația cazului ei, prin raportare la acele criterii prevăzute de art.10 din M. privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, încâlcindu-i-se astfel dreptul la muncă .

În M. privind mișcarea personalului didactic preuniversitar aprobata prin

O. 5. (art.10) precum și în C. mișcării personalului didactic din invatamantul preuniversitar art. II lit.d - se prevede că pentru cadrele didactice care solicita continuarea activității în învățământ, acestea pot fi mentinute în anumitecondiții și anume: asigurarea numărului de posturi/catedre vacante corespunzătoare pentru soluționarea restrângerilor de activitate, de evoluția demografica, planurile de școlariza, dinamica resurselor umane, politicile de personal si evolutia posturilor din învățământ.

Prin urmare atunci cand C. de administrație discută și analizează o cerere de menținere în funcția didactica peste varsta standard de pensionare, aprecierea măsurii (oportunitatea ei), (de respingere sau de aprobare), se face

ținând cont de acele criterii, condiții prevăzute in M. mai sus amintită.

În cazul reclamantei (așa cum rezulta din procesul verbal al ședinței C. de A. a ISJ C. )cererea prin care solicită menținerea ca titular in functia didactica, la catedra de limba L. și româna din cadrul L.ui S. B., peste vârsta de pensionare, nu a fost discutată și nici analizată raportat la acele criterii prevăzute de art.10 din M. privind mișcarea personalului didactic preuniversitar, și nici la actele depuse in sustinerea acestei cereri: respectiv adresa emisa de L. S. B. care confirma ca in structura catedrei de limba latină și limba română există vacante un număr de 9 ore limba latină și 7 ore limba română în anul școlar 2010 -2011, precum si avizul profesoral al liceului B..

În procesul verbal pct.1. insp.gen A. Hodoroge și Ana O. „fac referire la temeiul legal pentru prelungirea activității la catedră"; se face trimitere la C. mișcării personalului didactic pentru anul școlar 2010-2011, la M. privind miscarea personalului, se mentioneaza ca au fost depuse un numar de 46 de cereri de continuare a activității, se consemnează ca " exista restrangeri nesolutionate din anii anteriori, la matematica fizica și limba romana, ca la nivelul judetului sau reorganizat unitățile cu personalitate juridica , iar mai apoi "se citează" prev.art 10 din M. privind miscarea personalului didactic preuniversitar "și acelas inspector general propune" pe baza celor consemnare neacordarea prelungirii pentru cei 46 de solicitanți".

II .IN CONCLUZIE:

1. Rezulta fără nici un dubiu din continutul procesului verbal al ședinței

C. de A. a ISJ, ca cererea reclamantei nu a făcut obiectul unei analize (numele acesteia și solicitarea făcuta prin cererea formulata, nici nu apare in acest proces verbal) situație in care in mod evident lipseste caracterul concret al analizei solicitării reclamantei, și a aprecierii măsurii dispuse de C. de A. raportat la prevederile art.10 din M. .

2. ISJ trebuia sa ia in discutie cererea sa o analizeze, și să aprecieze oportunitatea măsurii raportat la ceea ce prevede M. mai sus amintită, vis a vis de solicitarea celui în cauză. a. În ceea ce privește primul criteriu/condiție prevăzut de M. și anume: asigurarea numărului necesar de posturi/didactice corespunzătoare pentru soluționarea restrângerilor de activitate.

În aprecierea oportunității măsurii de aprobare sau respingere a solicitării reclamantei de a fi mentinuta ca titular în funcția didactica la catedra de L. L. si L. R., la L. S. B., C. de A. în conformitate cu M. mai sus amintită trebuia să analizeze situația posturilor/catedrelor de limba L. si limba romana care intra in restrangere de activitate.

Nu rezulta din acest proces verbal, ca sa făcut o analiza a situației catedrei de limba L. și limba R., la liceul B., pentru anul de învatamant 2010 -

2011, pentru care a solicitat menținerea activitate peste vârsta de pensionare, și pentru care conducerea L.ui B. a confirmat existenta unui numar de 9 ore vacante la limba L. si a unui numar de 7 ore in completare la limba romana pentru anul școlar 2010-2011 iar C. profesoral și-a dat avizul de continuare a activității.

Nu rezulta din acest proces verbal al sedintei C. de A., ca la data de (...) vis a vis de cererea reclamantei, și raportat la art. 10 din M., exista o restrangere a acestor ore la L. B. cu consecința restrângerii de activitate, care ar fi justificat măsura respingerii cererii. Dimpotrivă din adresa nr.2755/(...), privind lista posturilor didactice/catedrelor care intră în restrângerea de activitate începând cu (...) emisă de ISJ C. (deci ulterior ședinței de consiliu din data de 0(...)) rezultă că în cadrul L.ui B. nu au fost vizate posturi /catedre care să intre în restrângere de activitate, prin urmare catedra de limba latină și limba română unde era titular și unde a solicitat menținerea ei în activitate și peste vârsta de pensionare nu era vizată de aceasta restrângere de activitate.

Nu s-a facut referire, la planul de scolarizare pe anul 2010-2011 și în ce măsura acesta afectează situația cazului reclamantei. Ț. să menționeze că la momentul la care a avut loc sedinta consiliului de administrație, planul de școlarizare pe anul 2010-2011, înca nu era aprobat de M. E. C. T. și S.

În aceste condiții, consideră, că respingerea cererii, în bloc cu celelalte 45 de cereri s-a făcut cu nerespectarea legii, pentru motivele arătate, iar soluția instanței de fond este nelegala și netemeinica, pentru considerentele arătate, motiv pentru care solicită admiterea recursului.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 februarie 2011 I. Ș. J. C. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.

Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, aapărărilor formulate de intimat cât și a dispozițiilor legale pertinente incidente înmaterie, Curtea reține următoarele:

Principala critică dedusă pe calea recursului privește maniera de interpretare și aplicare la speță a dreptului pertinent în materia exercitării dreptului de apreciere al pârâtului intimat ISJ C. cu prilejul analizei și a soluționării cererii formulată de reclamanta recurentă privind menținerea ca titular în funcția didactică peste vârsta de pensionare în anul școlar

2010/2011.

Curtea are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 128 din L. nr. 1. privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care dovedește competență profesională deosebită, poate fi menținut ca titular în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unității de învățământ, exprimat în urma votului nominal deschis și cu aprobarea anuală a inspectoratului școlar.

Tot astfel, conform normelor de drept secundar emis de în aplicarea și executarea dispozițiilor legale precitate, recte conform dispozițiilor art. 10 din M. privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar aprobată prin O. nr. 5. emis de M. E., C. și I.

(1) Cadrele didactice titulare care solicită continuarea activității înînvățământ, conform art. 128 din L. nr. 1. privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, pot fi menținute ca titulare în funcția didactică peste vârsta standard de pensionare la 1 septembrie 2010, numai dacă a fost asigurat numărul necesar de posturi didactice/catedre vacante corespunzătoare pentru soluționarea restrângerilor de activitate. C. de administrație al inspectoratului școlar aprobă menținerea în activitate în funcție de: evoluția demografică, planurile de școlarizare, dinamica resurselor umane, politicile de personal și evoluția planurilor de învățământ.

(2) Cadrelor didactice titulare pentru care nu s-a aprobat menținerea în funcția didactică peste vârsta standard de pensionare la 1 septembrie 2010, conform art. 128 din L. nr. 1. privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și care nu solicită pensionarea în condițiile legii, li se aplică prevederile art. 58 și ale art. 61 din Codul Muncii aprobat prin L. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare.

Din cele ce precedă rezultă că autoritatea publică învestită de lege să aprecieze asupra oportunității menținerii în activitate a cadrelor didactice trebuie să analizeze efectiv cererea celor interesați, pe baza avizului consultativ anterior obținut de la consiliul profesoral al unității de învățământ și ținând seama de criteriile expres evidențiate în normele de drept secundar mai înainte precitate.

Or, în speță din conținutul adresei nr. 775 din 0(...) (f. 29 dos. fond) și al adresei de răspuns la contestația administrativă nr. 1412 din (...) emise de pârâtul intimat nu rezultă dacă această autoritate publică a analizat efectiv și concret cererea formulată de reclamantă rezumându-se să justifice măsura adoptată de respingere a cererii invocând aspecte de ordin general și abstract. În acest context, autoritatea publică evidențiază în actul administrativ de refuz al soluționării favorabile a cererii reclamantei: hotărârea a fost luată ținând seama de asigurarea numărului necesar de posturi didactice vacante corespunzătoare pentru soluționarea restrângerilor de activitate, de evoluția demografică, de planurile de școlarizare, dinamica resurselor umane, politicile de personal precum și de evoluția planurilor de învățământ.

Mai mult un alt motiv sumar invocat de pârâtă este acela că s-au respins toate cele 46 de cereri ceea ce însemnează că acestea s-au analizat global, fără să se evidențieze eventual care sunt criteriile obiective care sunt incidente pentru toate cei 46 de solicitanți și care anume criterii pot fi particularizate raportat la situația concretă a fiecăruia prin prisma celorlalte exigențe impuse de normele legale mai înainte evidențiate.

Din acest act nu se deduce dacă instituția publică care a examinat cererea reclamantei a ținut seama sau a înlăturat ca neoportun avizul consultativ dat de unitatea de învățământ, recte L. Teoretic B. S. din C.-N. prin adresa nr. 87 din (...) (f. 43 dos. fond).

De altfel, Curtea reține că la data la care s-a întrunit consiliul de administrație al ISJ C. pentru examinarea cererii formulată de reclamantă, 9 februarie 2010, avizul unității de învățământ nu a fost emis.

Or, din economia art. 128 din L. nr. 1. rezultă că soluționarea cererii de menținere a personalului didactic în funcția didactică până la vârsta de 3 ani peste vârsta de pensionare este condiționată de avizul consiliului profesoral al unității de învățământ.

Acest aviz deși nu are natura de aviz conform, obligatoriu pentru autoritatea publică, fiind de natura unui aviz consultativ, nu a fost solicitat și obținut înainte de a emite actul administrativ care să materializeze manifestarea de voință a administrației.

Cu alte cuvinte, deși avizul are natură consultativă, actul preparatoriu, pregătitor (operațiunea tehnico administrativă), trebuia solicitat și obținut înainte de a se emite actul administrativ.

Din această perspectivă, Curtea reține un prim motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat și care a materializat soluția dată cererii formulată de reclamantă.

Pe de altă parte , conform aceluiași text legal, consiliul de administrație al ISJ C. trebuia să hotărască asupra cererii reclamantei ținând seama și de aprobarea anuală a inspectoratului școlar asupra listei posturilordidactice/catedrelor care intră în restrângere de activitate începând cu data de

(...) aferentă deci anului școlar 2010/2011.

Or, o astfel de aprobare a fost dată de ISJ C. prin actul nr. 3313 abia la data de 7 aprilie 2010 (f. 128-137 dos. fond), ceea ce pune sub semnul întrebării, și din această perspectivă, modul concret de analizare și soluționare a cererii reclamantei.

Dintr-un alt unghi de vedere, din economia dispozițiile legale mai sus evocate rezultă că pârâtul nu are o marjă discreționară de apreciere cu privire la soluționarea cererii reclamantei ci este condiționată de analiza pertinentă a tuturor condițiilor și cerințelor prevăzute de normele legale aplicate în ansamblu, pentru a evita emiterea de acte administrative cu exces de putere.

Astfel, conform art. 2 alin. 1 lit. n) din L. contenciosului administrativ nr.

554/2004 cu modificările și completările ulterioare prin noțiunea de exces deputere se înțelege: exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor O r, evitarea încălcării acestui text de lege are loc printr-o motivare corespunzătoare a actului administrativ.

Așa cum s-a arătat în precedent, actul administrativ prin care s-a soluționat cererea formulată de reclamantă nu conține o motivare concretă, pertinentă și convingătoare pentru a exercita un control judecătoresc eficace.

În acest sens, Curtea face trimitere la exigențele impuse de legea internă și de acte internaționale cu valoare de soft-law, respectiv R. C. de M. al C. E. nr. (77)31 cu privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, în special la P. IV din Rezoluție care impune ca în situația când actul administrativ este de o așa natură încât afectează în mod negativ, drepturile, libertățile sau interesele, persoana vizată trebuie să fie informată cu privire la motivele care stau la baza actului.

În acest context, cetățeanului care se află permanent sau temporar sub jurisdicția statului precum și autorităților publice le sunt opozabile exigențele ce decurg din dreptul la o bună administrație consacrat de R. C. de M. al C. E.

REC(2007)7 privind buna administrație cât și de exigențele ce rezultă din art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale UE din 7 decembrie 2000 astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la S., și care conform art. 6 din T. privind UE, versiunea consolidată ca urmare a modificărilor survenite prin T. de la L., are aceeași valoare juridică cu tratatele Uniunii și drept urmare este perfect opozabilă în dreptul intern conform art. 148 din Constituția României.

Or, în cadrul principiilor ce guvernează buna administrație se regăsesc, între altele, pe lângă abilitarea legală a administrației publice și principii complementare care să asigure transparența gestiunii publice, participarea la luarea deciziilor într-un mod adecvat a persoanelor ale căror drepturi și interese sunt în joc, ascultarea persoanelor implicate, motivarea deciziilor, comunicarea criteriilor de apreciere și altele.

Așa fiind, și din această perspectivă actul emis de pârâtă se vădește a fi nelegal, suplinirea ulterioară a motivării, așa cum pare să acrediteze autoritatea publică și să accepte instanța de fond, nu asanează exigențele evocate mai sus.

Din această perspectivă, Curtea reține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit normele legale precitate, motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. sens în care în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelate cu art. 312 C.pr.civ. Curtea urmează a modifica sentința atacată și în rejudecarea cauzei pe fond în temeiul art. 18 alin. 1 din L. nr.

554/2004 se va admite acțiunea în contencios administrativ formulată dereclamantă în contra pârâtului ISJ C. și în acest sens se va anula parțial Hotărârea C. de A. a ISJ C. comunicată reclamantei prin adresa nr. 775/0(...) prin care a fost respinsă cererea acesteia de continuare a activității didactice ca titular peste vârsta de pensionare pentru anul școlar 2010/s2011.

Reținând cauzele și motivele de nelegalitate, dat fiind faptul că în prezent cauza de față se soluționează la mijlocul anului școlar dispunerea refacerii actului administrativ cu reținerea aspectelor de nelegalitate evidențiate mai sus nu este oportună.

De aceea, în temeiul art. 18 alin. 1 din L. nr. 554/2004 Curtea va obliga pe pârât să adopte o nouă hotărâre prin care să soluționeze favorabil cererea reclamantei, ținând seama că din probatoriul administrat în cauză, în special avizul consultativ al unității de învățământ, rezultă că acesteia i se poate recunoaște dreptul de a ocupa funcția didactică după vârsta standard de pensionare pentru o perioadă de un an, circumscrisă anului școlar 2010/2011.

Ținând seama că pârâtul a căzut în pretenții, fiind astfel găsit în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 274 C.pr.civ., va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 2514,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele cicluri procesuale, la instanța de fond și în recurs, cheltuieli reprezentând taxe judiciare de timbru (f. 10 dos. fond; f. 7 și 25 recurs)), timbru judiciar (f. 10 verso dos. fond; f. 6 și 24 recurs) și onorar avocațial (f. 74 dos. fond; f. 24 recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta V. D. împotriva sentinței civile nr. 2604/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că: admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. J. C. și în consecință:

Anulează în parte Hotărârea C. de A. al I. Ș. J. C. comunicată în adresa nr. 775/0(...), prin care a fost respinsă cererea reclamantei de continuare a activității didactice ca titular peste vârsta standard de pensionare pentru anul școlar 2010-2011; obligă pârâtul să emită o nouă hotărâre prin care să soluționeze cererea reclamantei, recunoscându-i acesteia dreptul de a ocupa funcția didactică după vârsta standard de pensionare pentru o perioadă de încă un an.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2514,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 februarie 2011

{ F. |

PREȘEDINTE,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

JUDECĂTOR,

ANA M. T.

GREFIER, M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...). Jud.fond. C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 589/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal