Sentința civilă nr. 291/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA C. NR. 291/2011
Ședința publică din data de 18 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. GREFIER: D. C.
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. M., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1. - anularea Hotărârii nr. 830 din (...), emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Părțile au fost citate în vederea discutării perimării prezentei acțiuni.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiile art. 248 al. 1 C., invocă excepția perimării prezentei acțiuni și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
C U R T E A:
Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de (...), formulată de către reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. M., s-a solicitat anularea hotărârii nr.
830/(...) emisă de pârâtă prin care s-a respins cererea acesteia de stabilire a calității de beneficiar a L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că părinții săi s-au refugiat în
Broși, cu sora și fratele său, iar reclamanta a fost dusă la C. unde a lucrat în perioada 1940-1945.
Prin încheierea din 24 februarie 2010, Curtea a dispus în temeiul art. 129 alin. 5 C. efectuarea unei adrese la S. de S. C. din cadrul Consiliului Local al mun. B.-M. pentru a se comunica instanței dacă a fost înregistrat în cursul anului 2009 sau 2010 decesul reclamantei.
Având în vedere răspunsul primit, conform căruia decesul a survenit la data de (...) (f. 41), prin încheierea din data de 10 martie 2010, Curtea de A. C. reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 243 alin. 1 pct. 1 C., respectiv necesitatea introducerii în cauză a moștenitorilor defunctei reclamante, s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la acel moment.
Potrivit art. 243, alin. 1 pct. 1 C. raportat la art. 248 C., judecarea pricinii se suspendă de drept prin moartea uneia dintre părți afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moștenitorilor. De la acea dată moștenitorii reclamantei aveau la dispoziție un termen de un an pentru a solicita repunerea pe rol a prezentei cauze, neîndeplinirea nici unui act de procedură în termenul stabilit urmând a atrage sancțiunea perimării.
Repunerea pe rol a cauzei s-a realizat din oficiu de către instanță, după expirarea acestui termen, astfel că în temeiul textelor legale menționate anterior curtea va admite excepția perimării si va constata perimată acțiunea formulată de către reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite excepția perimării.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta C. M. cu domiciliul în B.-M., A. R. nr. 2 ap. 42, jud. M., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. M., cu sediul în B.-M., str. H. nr. 1A, jud. M..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. B. D. C.
Red.M.B./dact.L.C.C:
2 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 3784/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 597/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|