Decizia civilă nr. 5901/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. C. Nr. 5901/2011
Ședința publică de la 15 D. 2011
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC T. S., împotriva sentinței civile nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr.
(...), în contradictoriu cu pârâții D. J. P. A. SI O. V. C. și D. G. A F. P. A JUD.C.
- S. DE S. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, avocat D. E., cu delegație la dosar.
P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare. Curtea procedează la comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare, care este cusută în dublu exemplar la dosar, urmând a se renumerota filele. Reprezentanta recurentei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat. Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului, învederându-i reprezentantei recurentei să precizeze dacă accesoriile, în ipoteza controlului vamal ulterior dau naștere unei noi datorii vamale, sau este vorba de aceeași vamală, precum și modalitatea de operare, în cazul unei datorii în minus. Reprezentanta recurentei susține recursul așa cum este formulat și motivat, fără cheltuieli de judecată. Cu privire la aspectul pus în discuție, arată că societatea recurentă a achitat obligațiile principale în termenul stipulat, prevalându-se de prevederile OG 3.. De asemenea, în această ambianță, societatea a contestat decizia de regularizare care cuprindea penalitățile, pentru motivul că societatea nu avea nici o culpă cu privire la curgerea acestora, ca efect al aprecierii autorității vamale. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 2336 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC T. S. C.-N. în contradictoriu cu pârâtele D. J. P. A. SI O. V. C. și D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect contencios administrativ-fiscal. P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin D. nr.235/(...) (f.40-45) s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de SC T. S. împotriva Deciziei pentru regularizarea situației nr.49/(...) pentru suma de 73636 lei, reprezentând: 61192 lei majorări deîntârziere taxe vamale, 687 lei penalități de întârziere taxe vamale, 11626 lei majorări de întârziere TVA și 131 lei penalități de întârziere T. P. emiterea acestei decizii s-a reținut faptul că pentru diferențele de taxe vamale și TVA petenta datorează obligații fiscale accesorii, care au fost legal calculate de la data depunerii declarației vamale de import și până la data încheierii controlului - (...), în cazul majorărilor de întârziere, respectiv până la data de (...), în cazul penalităților de întârziere. Pe de altă parte, s-a reținut și faptul că petenta a recunoscut că datorează diferențele de obligații principale, iar in conformitate cu principiul accesorium sequitur principalem, aceasta datorează și accesoriile aferente. Așa cum rezultă din cererea introductivă, reclamanta a reiterat apărarea formulată în cadrul soluționării contestației împotriva Deciziei pentru regularizarea situației nr.49/(...) privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal și a procesului verbal de control nr.57/(...). Având în vedere obiectul juridic dedus judecății, problema care se pune în prezenta speță este de a stabili dacă obligațiile fiscale accesorii în sumă de 73636 lei stabilite la controlul ulterior se datorează de la data depunerii declarațiilor vamale de import sau pot fi calculate numai după expirarea termenului de 7 zile, de la data comunicării actelor administrative prin care au fost stabilite diferențe de drepturi vamale. La controlul efectuat anterior la (...)-(...), organele vamale au stabilit in sarcina petentei diferențe de taxe vamale și TVA în cuantum de 42337 lei, iar aferent acestora au fost stabilite și obligații fiscale accesorii în sumă de 73636 lei. Potrivit prevederilor art.141 al.1 și 2 din Legea nr. 141/1997 C. V. al României „în cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, precum și in cazul plasării mărfurilor pentru regim de admitere temporară, cu exonerarea parțială de drepturi de import, datoria vamală ia naștere in momentul înregistrării declarației vamale; debitorul datoriei vamale este considerat titularul declarației vamale acceptate și înregistrate";. Având în vedere prevederile legale menționate, instanța a apreciat că in mod corect în cadrul procedurii de soluționare a contestației organul abilitat a reținut că în cele 3 declarații vamale de import, respectiv nr. I 66485/(...), I 66486/(...) și I 84624/(...), datoria vamală s-a născut la data la care au fost depuse declarațiile care constituie și scadența de plată a diferențelor de taxe vamale și TVA, respectiv (...) și (...). Ca o consecință, reclamanta datorează obligații fiscale accesorii care au fost legal calculate de la data depunerii declarației vamale de import și până la data încheierii controlului - (...)., în cazul majorărilor de întârziere și respectiv până la data de (...) în cazul penalităților de întârziere. Apărarea formulată de reclamantă, în sensul invocării prevederilor art.61 al.3 din Legea nr. 141/1997 este neîntemeiată, deoarece acest text de lege a fost abrogat prin art.1 pct.144 din Legea nr. 174/2004 pentru aprobarea OG nr.92/2003, deci la datele declarațiilor vamale aceste prevederi legale erau abrogate. De asemenea, apărarea formulată de reclamantă cu privire la penalitățile de întârziere nu este întemeiată, deoarece la datele importurilor art.120 din OG 92/2003 privind Codul proc.fiscală era în vigoare, prevederi care au fost ulterior abrogate prin art.4 din Legea nr. 210/2005 la data de (...), dată de la care nu au fost stabilite aceste obligații accesorii. În ceea ce privește petitul având ca obiect anularea parțială a Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.49/(...) urmează a fi respins, deoarece această decizie a fost emisă de A. N. de A. F., iar reclamanta chemând in judecată pârâta de rd.1,instanța apreciază lipsa unei identități între cel chemat in judecată in calitate de pârât și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății. Având în vedere că reclamanta nu a contestat obligațiile fiscale principale, iar apărările formulate în susținerea netemeiniciei obligațiilor accesorii nu au suport faptic și juridic, reținând implicit principiul de drept accesorium sequitur principalem, instanța a dispus respingerea acțiunii ca nefondată, cu consecința menținerii obligațiilor fiscale contestate ca legale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC T. S. C.-N., solicitând a admiterea prezentului recurs pentru motivele arătate de art. 304 pct 9, c.pr.civ și în consecință să se dispună modificarea în tot a sentinței recurate, să dispună anularea deciziei nr. 235/(...) a Direcției Generale a F. P. a J. C. - S. S. C. emisă în soluționarea contestației formulate de către subscrisa; - anularea parțială Deciziei P. Regularizarea Situației Privind Obligațiile Suplimentare Stabilite de C. V. nr. 49 din data de (...), precum și a Procesului- verbal de C. nr. 57 din (...), cu privire la următoarele sume: - majorări aferente obligațiilor fiscale principale privind taxa vamală în cuantum de 61.192 lei; - penalități aferente obligațiilor de pata taxei vamale în cuantum de 687 lei; - majorări aferente obligațiilor de plată a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 11.627 lei; - penalități aferente obligațiilor de plată TV A în cuantum de 131 lei. 2. În caz de opunere să obligați pârâtele la cheltuieli de judecată. În motivarea recursului reclamanta a arătat că prin S. C. nr. 2. pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul (...) în ședința publică din (...) instanța de fond a dispus respingerea acțiunii formulate de către subscrisa. P. a decide astfel instanța de fond a reținut că aceasta nu a contestat obligațiile fiscale principale iar apărările în susținerea netemeiniciei obligațiilor accesorii sunt fără suport legal. Tot astfel instanța de fond a respins capătul nostru de cerere privind anularea parțială a Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. (...)10, motivând că această decizie a fost emisă de A. N. de A. F., persoană fără calitate procesuală pasivă în acest dosar. Contestă temeinica soluției T.ui C. Astfel în cauza de dusă judecății nu este aplicabil principiul reținut de instanța de fond în sensul că penalitățile și majorările de întârziere contestate sunt accesorii obligației principale de plată astfel încât în conformitate cu principiul accesorium sequitur principal, implicit a acceptat și temeinicia acestei obligații impuse în sarcina acesteia. Într-adevăr nu a contestat temeinicia și legalitatea obligației principale impuse în sarcina subscrisei prin decizia de control, iar în termenul legal a și achitat suma stabilită cu titlu de taxă vamală și TVA aferent perioadei (...)-(...). Suma achitată de noi a fost în cuantum de 35.578 lei aferent taxei vamale stabilite și 6759 aferent taxei pe valoarea adăugată. Prin decizia de control contestată pârâta D. J. pentru A. și O. V. C. a stabilit obligații de plată suplimentare privind: - majorări aferente obligației de plată a taxei vamale în cuantum de 61.192 lei; - penalități aferente de 687 lei; - majorări aferente obligației de plată TV A în cuantum de 11.626 lei; - penalități aferente obligației de plată TV A în cuantum de 131 lei. Recurenta a contestat această decizie exclusiv cu privire la aceste sume suplimentare. Solicită să se observe faptul că D. pentru Regularizarea Situației nr. 49 din (...) contestat de noi - atât pe cale administrativă cât și în fața instanței de contencios administrativa fost emisă de D. J. pentru A. și O. V., C.-N., str. T. V., nr. 157. Toate aceste date de identificare fiind menționate în antetul și în subsolul decizie nr. 49/2010. Este de natura evidenței că instanța de fond în mod eronat a reținut faptul că această decizie a fost emisă de A. N. de A. F., persoană juridică fără calitate procesuală pasivă în acest dosar, dat fiind că subscrisa nu am chemat în judecată această instituție. Este adevărat faptul că D. J. P. A. și operațiuni V. C. funcționează în subordinea ANAF, alături de alte direcții finanțe publice, dar calitate procesuală pasivă are organizația emitentă a deciziei contestată, în cazul acesteia D. J. P. A. ȘI O. V. C.. Orice altă concluzie este o adăugare nejustificată la lege. P. art. 1 coroborat cu art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ stabilesc clar noțiunea de act administrativ, actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Tot astfel potrivit art. 1 din legea contenciosul administrativ doar actele administrative pot fi supuse controlului exercitat de instanțele de contencios administrativ. Or, D. J. P. A. și operațiuni V. C. este o autoritate publică, iar actul administrativ-fiscal contestat de noi este exact decizia nr. 4912010, emis de autoritatea chemată în judecată. În opinia recurentei greșeala instanței de fond este evidentă, motiv pentru care solicită admiterea prezentului recurs. În ceea ce privește legalitate și temeinicia deciziei de control raportat la majorările și penalitățile de întârziere suntem de părere că și aici concluziile instanței de fond sunt eronate. Fapta imputată în sarcina recurentei rezultă din procesul-verbal de control anexat de aceasta la cererea de chemare în judecată. Potrivit concluzii lor procesului-verbal de control comisionarul vamal, împuternicit de către recurentă - în opinia organului de control vamal - a făcut o clasificare greșită a produselor importate; această clasificare, de altfel, fiind acceptată și de biroul vamal, fapt confirmat prin parafarea declarației vamale care pe lângă clasificare purta mențiunea produselor importate - respectiv roabe. Or, prin exercitarea atribuțiunilor de serviciu agenții biroului vamal aveau obligația, conform HG nr. 1114/2001 privind Regulamentul de aplicare a C. V. în vigoare la data efectuării operațiunii comerciale în discuție, de a verifica corectitudinea completării declarației vamale în detaliu. Susținerea DGFP prin D. nr. 2351(...) în sensul că "pe baza bunei reputații a contestatoarei la acel moment bunurile vămuite au primit liber de vamă fără a se efectua nici un fel de verificări" nu poate fi primită, potrivit textului de lege mai sus citat agentul biroului vamal a avut obligația de a efectua verificarea datelor din declarațiile vamale și a codurilor de clasificare. A. faptul că nu marfa importată a fost corect identificată în aceste declarații doar codul a fost greșit, iar agentul de la biroul vamal avea obligația de a verifica corecta încadrare în clasificare. Obligația fiscală principală privind plata taxei vamale și a taxei pe valoarea adăugată a fost prima dată impusă prin decizia contestată datând din (...). Această decizie împreună cu procesul-verbal de control ne-au fost comunicate în data de (...). De aici rezultă că obligația principală a devenit exigibilă prin această decizie, ea constituind potrivit art. 86 din Codul de P. F. și înștiințare de plată. În același sens s-a pronunțat și D. G. de A. a V. P. și a M. din Cadrul M.ui F. P., statuând că "potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul V. al României, în cazul constatării prin control vamal a încălcării reglementărilor vamale aplicate, prin date eronate cuprinsă în declarația vamală, dacă titularul operațiunii comerciale achită diferența datorată în termen de 7 zile de la comunicarea sumei de plată, acesta nu datorează majorări de întârziere aferente diferențelor de taxe vamale în minus constatate". În privința stabilirii legii aplicabile situației de fapt prezentate Ordinul ANAF nr. 1754/2008 pentru aprobarea Deciziei Comisiei de proceduri fiscale nr. 2/2008, la punctul 7 a statuat că "în aplicarea art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare: P. operațiunile vamale înscrise în declarațiile vamale înregistrate la autoritatea vamala pana la data de 31 decembrie 2006, majorările de întârziere aferente diferențelor de taxe vamale stabilite la controlul vamal ulterior se calculează potrivit reglementarilor vamale în vigoare la momentul înregistrării acestora". Din interpretarea teleologică a textului de lege mai sus invocat rezultă că termenul de 7 zile are un caracter absolut și imperativ, care obligă deopotrivă titularul operațiunii comerciale, dar și organul de control. În opinia recurentei textul de lege permite stabilirea și perceperea majorărilor de întârziere și a penalităților numai după expirarea termenului de 7 zile de la data comunicării actului administrativ-fiscal prin care obligația fiscală principală a fost stabilită. Având în vedere că subscrisa am achitat debitul cu titlu de taxă vamală și taxa pe valoarea adăugată în termenul de 7 zile de la comunicarea înștiințării de plată, apreciază că nu mai poate fi obligată și la plata majorărilor de întârziere. Tot astfel din interpretarea coroborată al art. 61 Cod V. cu alin. (1) al art. 120 Cod de procedură fiscală rezultă, fără putință de tăgadă, că organul fiscal are dreptul de a percepe majorări de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate. Or, data scadenței obligației fiscale este cea stabilită În conformitate cu prevederile art. 61 prin D. contestată. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 septembrie 2011 pârâta D. G.a F. P. C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărâriiatacate. În motivare pârâta a arătat că motivele invocate de recurenta nu vizeaza nelegalitatea hotararii prin prisma motivelor de recurs prevazute de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. Referitor la aspectele de fapt ale spetei arată ca reclamanta in mod nelegal apreciază ca nu datorează majorări de întârziere desi raportul juridic s- a nascut la data la care aceasta, pe proprie raspundere a depus declaratiile vamale nr. I 66485/(...), I 66486/(...) si I 84624/(...), declaratii care la controlul ulterior s-a dovedit ca au cuprins incadari tarifare eronate si au generat obligatii fiscale. Aceasta stare de fapt privind incalcarea obligatiilor nu a fost contestata motiv pentru care debitoarea a si achitat obligatiile fiscale. Deoarece obligatiile genereaza accesorii reclamatia sa este nejustificata avand in vedere dispozitiile legale exprese referitoare la scadenta obligatiilor. Astfel potrivit art. 141 din Legea nr. 141/1997 din Codul V.. (1) În carul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, precum și în cazul plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerarea parțială de drepturi de import, datoria vamală ia naștere în momentul înregistrării declarației vamale. (2) Debitorul datoriei vamale este considerat titularul declarației vamale acceptat» și înregistrare. (3) Poate fi debitor vamal, solidar cu titularul declarației vamale acceptare și înregistrate și persoana care, din culpă, a furnizat date nereale, înscrise în acea declarație, ce au determinat stabilirea incorectă a datoriei vamale. Prin S. C. nr. 2. Tribunalul Cluj a clarificat aspectele de fapt și de drept a acțiunii si a respins acțiunea ca neîntemeiata, constatând ca reclamanta nu a contestat obligațiile fiscale principale iar apărările formulate in susținerea netemeiniciei obligațiilor accesorii nu au suport faptic si juridic, reținând implicit principiul" accesorium sequitor principale". P. aceste motive de fapt si de drept solicită respingerea recursul ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 2. pronunțata de Tribunalul Cluj ca legala si temeinica. Analizând recursul declarat în cauză, Curtea reține următoarele: 1. Cu referire la prima critică privind soluționarea greșită a deciziei de regularizare fără a fi citată în cauză ANAF deși această chestiune formal este imputabilă în primul rând instanței de fond care într-o astfel de situație trebuie să uzeze de dispozițiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 Curtea reține că drepturile pe plan procesual ale recurentei nu sunt afectate de vreme ce analiza legalității actului de soluționare a contestației administrative implică în mod examinarea în substanță a legalității actului fiscal-vamal și implicit că această analiză a fost efectuată în contradictoriu cu emitentul actului D. Regională de A. și O. V. C., care pentru a sta în judecată în procesul de contencios administrativ nu este neapărat necesar să aibă personalitate juridica. Din această perspectivă motivul de recurs nu este fondat. 2. Cu referire la celelalte motive de fond ale recursului, Curtea reține că recursul este fondat motiv pentru care în temeiul art. 20 alin. 3 cu aplic. art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 218 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 312 C.pr.civ. va admite recursul declarat de reclamanta SC T. S. împotriva sentinței civile nr. 2336/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică, în sensul că se va admite cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele D. J. P. A. și O. V. C. și D. G. a F. P. C., și ca urmare se va anula decizia nr. 235/(...) emisă de D. G. a F. P. C. Ca o consecință, se va dispune anularea parțială a Deciziei pentru Regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 49/(...) și a procesului-verbal de control nr. 57/(...) cu privire la următoarele sume: - 61.192 lei, reprezentând majorări aferente obligațiilor fiscale principale, privind taxa vamală - 687 lei, reprezentând penalități aferente obligațiilor fiscale principale privind taxa vamală - 11.627 lei, reprezentând majorări aferente TVA - 131 lei, reprezentând penalități aferente T. P. a statua astfel Curtea are în vedere că greșeala privind completarea declarației vamale de import nu se datorează reclamantei așa cum pare a sugera organul vamal.Și este așa deoarece, acesta a înregistrat și impus declarația vamală cu mențiunea codului de tarif vamal indicat de reclamantă. Din această perspectivă a luat naștere datoria vamală la epoca facerii declarației vamale pentru codul tarifar acceptat și înregistrat ca atare de organul vamal. Că acesta a acceptat și nu a verificat în substanță declarația, în absența unei rele credințe afirmate și dovedite a declaratului, nu conduce la concluzia că la controlul vamal ulterior se naște aceeași datorie vamală rectificativă. Altfel spus, la controlul vamal ulterior conform art. 158 din Legea nr. 141/1997 ia naștere o nouă datorie vamală iar actul de impunere este de fapt constatarea făcută de organul vamal cu referire la rezultatul acestui control or, exigibilitatea datoriei nu poate fi stabilită la data exigibilității datoriei vamale ce a rezultat din înregistrarea declarației vamale de import deoarece nu acesta este actul de creanță, ci actul de creanță al noii datorii este reprezentat de actul de constatare a noii creanțe datorate, stabilite ca urmare a controlului vamal ulterior. Din această perspectivă, dacă prin ipoteză contribuabilul plătește datoria vamală stabilită prin actul de constatare în termenul legal, acesta nu mai generează accesorii deoarece exigibilitatea acestuia nu poate fi stabilită cu caracter retroactiv mai ales că în cauză nu s-a dovedit reaua credință a contribuabilului. Organul vamal nu-și poate transfera propria culpă generată de absența verificării și impunerii corespunzătoare a taxelor vamale cu prilejul înregistrării declarației vamale către contribuabil care astfel ar fi ținut oricând în termenul de prescripție și pentru orice motive să plătească sume cu titlu de diferențe de taxe și la care se adaugă astfel accesorii calculate de la o scadență arbitrar stabilită de organul de control. Întreaga jurisprudență a Curții de Justiție a U. E. a decis la nivel de principiu că deși declarația vamală este de fapt o declarație pe proprie răspundere, încheiată pe riscul unic al importatorului și fără nicio responsabilitate din partea autorității vamale, a decis contrariul în cazurile în care s-a dovedit că importatorii au acționat de bună credință. Și este așa, deoarece s-a plecat de la rațiunea de a fi a declarației vamale. Astfel, s-a arătat că înainte ca declarația vamală să fie acceptată, în majoritatea cazurilor, autoritățile vamale verifică datele înscrise în acestea, respectiv sunt verificate informațiile pe baza cărora a fost determinată valoarea în vamă și implicit clasificarea tarifară prin compararea descrierii mărfurilor ce urmează a fi importate cu rezultatele inspecției fizice. Din această perspectivă, drepturile ulterioare stabilite ca urmare a unei erori de încadrare tarifară nu se impun întotdeauna în sarcina importatorului mai ales atunci când eroarea aparține autorității vamale. Curtea de Justiție arată explicit că sunt astfel de erori imputabile autorităților vamale conform art. 220 alin. 2 lit. d) din Codul V. Comunitar, cunoscute și drept comportament pasiv, între altele, cazurile în care autoritățile vamale nu au ridicat nicio obiecție cu privire la clasificarea tarifară a mărfurilor cu atât mai mult cu cât eroarea însăși reprezintă o chestiune de interpretare (cauza Mecanarte nr. 348/1989). Curtea observă că tocmai acest aspect a fost relevat de reclamantă, mai precis buna sa credință, care este trasă și din comportamentul acesteia după controlul vamal, respectiv prin plata voluntară a diferenței de tarif vamal stabilit prin actul de constatare. În altă ordine de idei, cu referire la exigibilitatea datoriei vamale și la momentul de la care se datorează accesorii, Curtea face trimitere la dispozițiile art. 158 alin. 1 din Legea nr. 141/1997 aplicabilă în speță care instituie regula conform căreia debitorul datoriei vamale ia cunostinta despre cuantumul acestei datorii prin declaratia vamala acceptata si inregistrata de autoritatea vamala. De la această regulă, legea ainstituie o excepție prevăzută la alineatul al doilea al aceluiași text legal, conform căruia în cazul unor diferente ulterioare sau in situatia incheierii din oficiu, fara declaratie vamala, a unui regim vamal suspensiv, debitorul vamal ia cunostinta despre acea noua datorie pe baza actului constatator intocmit de autoritatea vamala. Altfel spus, în această ultimă ipoteză de excepție datoria vamală stabilită ca și creanță fiscală prin actul de constatare încheiat urmare controlului ulterior este exigibilă la data luării la cunoștință de actul de stabilire a creanței de către debitor. De altfel, alineatul al treilea arată explicit că titlu executoriu pentru plata datoriei vamale este declarația vamală pentru datoria stabilită pe baza acesteia și actul constatator pentru diferența în minus de încasat. Or, este imposibil de stabilit ca datoria stabilită la controlul ulteriro ca diferență în minus de încasat să-i fie stabilită exigibilitatea la o dată anterioară titlului de creanță prin care aceasta se stabilește efectiv. A admite în sens contrar ar însemna ca diferența în minus de încasat să fie stabilită ipotetic și teoretic la data importului când se înregistrează declarația vamală și să fie certă doar dacă este stabilită pe baza unui control ulterior. Or, o atare interpretare de la care pleacă și intimata pare absurdă și imposibil de calificat juridic. Dispozițiile art. 141 alin. 1 din Legea nr. 141/1997 cu referire la momentul nașterii datoriei vamale trebuie interpretate în sensul că datoria vamală se naște în momentul înregistrării declarației vamale dar se stabilește potrivit cu mențiunile acesteia care trebuie verificate și certificate de organul vamal. Este inacceptabil să statuăm că datoria vamală este aceeași și se naște la aceeași dată dacă la controlul ulterior se descoperă, spre exemplu ca în speță, că s-a trecut eronat un cod tarifar diferit care nu a fost verificat suficient de organul vamal cu prilejul înregistrării declarației vamale și deci că titlu de creanță a diferenței de creanță este tot această declarație și nu actul constatator. De aceea, accesorii pentru diferența de încasat stabilită prin actul de constatare încheiat cu prilejul controlului ulterior nu pot fi calculate pentru trecut și deci retroactiv de vreme ce nu s-a demonstrat fără echivoc reaua credință, respectiv manoperele dolosive de inducere în eroare a organului vamal privind clasificația tarifară care nu puteau fi observate la data înregistrării creanței fiscale. Trimiterea pe care o face intimata la dispozițiile art. 120 din Codul de procedură fiscală ca urmare a abrogării art. 61 alin. 3 din Legea nr. 141/1997 este corectă dar nu schimbă cu nimic filosofia stabilirii penalităților și majorărilor de întârziere. Și este așa, deoarece principiul stabilirii de la exigibilitatea creanței rămâne corect statuat și în speță, respectiv acela că diferența de încasat nu are scadența la data înregistrării declarației vamale de import căci nu acesta este titlu de creanță ci la data adoptării actului constatator acesta fiind și titlul de creanță înregistrat de organul vamal în evidențele sale ca temei pentru încasare creanței. Față de cele ce precedă, Curtea a decis admiterea recursului cu consecința modificării sentinței în sensul arătat în precedent și care se regăsește și în dispozitivul prezentei decizii. P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Cu opinie majoritară admite recursul declarat de reclamanta SC T. S. împotriva sentinței civile nr. 2336/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C.,pe care o modifică, în sensul că admite cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele D. J. P. A. și O. V. C. și D. G. a F. P. C. Anulează decizia nr. 235/(...) emisă de D. G. a F. P. C. Dispune anularea parțială a Deciziei pentru Regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 49/(...) și a procesului-verbal de control nr. 57/(...) cu privire la următoarele sume: - 61.192 lei, reprezentând majorări aferente obligațiilor fiscale principale, privind taxa vamală - 687 lei, reprezentând penalități aferente obligațiilor fiscale principale privind taxa vamală - 11.627 lei, reprezentând majorări aferente TVA - 131 lei, reprezentând penalități aferente T. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER L. U. M. D. R.-R. D. M. T.cu opinia separată R ed.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond.G. G. Motivarea opiniei separate a judecătorului R.-R. D., în sensul respingerii recursului și menținerii sentinței civile nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj. Din punctul meu de vedere decizia pentru regularizarea situației nr. 49/(...), precum și decizia nr. 235/(...) respectă prevederile C. V. în vigoare la acea dată precum și prevederile C. de procedură F., astfel că soluția poronunțată la fond, de respingere a acțiunii este întemeiată și prin urmare, recursul este nefondat. Aceasta deoarece,prevederile art. 141 Cod V. arată că în cazul în care mărfurile importate pentru care legea prevede drepturi de import precum și în cazul plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerare parțială de drepturi de import, datoria vamală ia naștere în momentul înregistrării declarației vamale, iar debitorul datoriei vamale este considerat titularul declarației vamale acceptată și înregistrată. Acest articol se află în CAP IX, Secțiunea 1, privind formarea datoriei vamale, în timp ce art. 158 se află în Secțiunea a 3-a a aceluiași capitol, cu titlul Evidența și plata datoriei vamale. Prin urmare, de la momentul înregistrării declarației vamale ia naștere datoria vamală pentru mărfurile importate iar în cazul în care se constată ulterior diferențe vamale, acestea se stabilesc de la data înregistrării declarației vamale, moment de la care curg și majorări și penalități, însă printr-un nou act, așa cum se specifică în art. 158 alin. 2 Cod V.. Din moment ce la data la care a fost efectuat importul prevederile art. 61 alin. 3 din legea nr. 141/1997 erau abrogate prin art. 1, pct. 144 din Legea nr. 174/2004, pentru aprobarea OG nr. 92/2003, reclamantei în mod corect i s-au stabilit majorări și penalități de întârziere conform art. 117 C. pr. F., actualmente 120 C. pr. F.. Deși inițial textul art. 117 Cod procedură F. nu era explicit, totuși el stabilea faptul că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență, până la data stingerii datoriei vamale. Acest termen de scadență este cel care decurge din declarația vamală de import înregistrată la organul vamal. Prin urmare și în acel moment se putea determina faptul că datoria vamală neachitată la scadență dă naștere la majorări de întârziere, fapt care a fost ulterior explicitat conform art. 120 Cod procedură F.. În ceea ce privește aplicarea prevederilor comunitare, acestea sunt excluse de plano, potrivit principiului neretroactivității legii civile întrucât, la data importului, dată de referință și pentru legislația incidentă, România nu semnase Tratatul de aderare la U. E.. Toate aceste aspecte, precum și criticile recurentei, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. pr. Civ. duc la concluzia respingerii recursului ca nefondat. JUDECĂTOR R.-R. D.
| ← Decizia civilă nr. 4771/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2222/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
