Decizia civilă nr. 2109/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.(...)

DECIZIA CIVILĂ NR.2109

Ședința publică din 17 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTORI :D. P. A. A. I.

GREFIER: M. ȚÂR

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. F. P. A M. T. împotriva Sentinței civilă nr.4097 pronunțată în data de (...) , în dosarul nr. (...) al T.ui Cluj în contradictoriu cu intimatul F. R. C. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante ee la dezbateri. P. de citare este legal îndeplinită. Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.3 pct.3 C.pr. civilă și art. 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată apreciază recursul ca fiind în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4097 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui Cluj, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. R. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. T. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4629 lei, reprezentând taxa de poluare precum și dobânda legală aferentă calculată de la data plății și până la restituirea integrală. S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Mazda, cu nr. de identificare J., categoria M1, cu norma de poluare E2, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in R. a achitat, în temeiul OUG 5., o taxă de poluare în cuantum de 4629 lei la AFP T., la data de (...). La data de (...), reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, motivat de faptul că se menține obligativitatea plății taxei de poluare pentru autovehicule, astfel taxa de poluare are temeiul legal și nu poate face obiectul unei restituiri.

Instanța de fond a constatat că, potrivit OUG 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin O. ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003 (art.3). Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1), iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in R. (art.4 lit.a), nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară.

Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, instanța de fond a apreciat că norma de drept intern nu este conformă cu art.90 din TCE, actual art.110 TFUE, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acesteia.

A., potrivit dispozițiilor OUG 5., cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în R. sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în R., dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în R..

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într- un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în R..

Ca urmare a adoptării OUG 2., intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă, aspect care reiese fie și numai din simpla lecturare a preambulului acestui act normativ, al cărui scop este protejarea locurilor de muncă în economia românească. Scopul general al art.90 TCE (art.110 TFUE) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării C., respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

A., în forma în vigoare la data depunerii documentelor prevăzute la art.5, OUG 5. este contrară art.90 din Tratatul de I. a C. E., întrucât este destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru UE, precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în R. și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în R.. Or, după aderarea R. la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJCE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co - Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato - în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în I.).

De altfel, la această concluzie a ajuns însăși Comisia E. în urma numeroaselor sesizări pe acest aspect, din a cărei propunere de clasare a plângerii nr.2009/2002 care se referă la taxa pe poluare din R. (propunere publicată în din 5 februarie 2010, clasarea referindu-se la forma actuală a OUG 5. și nu la cea aplicabilă în speță), instanța va cita în continuare aspectele relevante:

Mai întâi, trebuie reamintit că din păcate nu se poate vorbi despre o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE si, ca atare, nimic nu împiedica statele membre sa perceapă asemenea taxe, ele fiind libere sa decidă cuantumul si metodele de calcul. T., această libertate nu poate aduce atingere dispozițiilor Tratatului privind funcționarea U. E. (TFUE), în special articolului 110 (fostul articol 90 din TCE), care prevede un tratament fiscal echitabil al produselor autohtone și al celor care provin din alte state membre.

Departamentul responsabil al Comisiei, după analizarea OUG nr. 2., a conchis că aceasta nu respectă articolul 110 din TFUE, de vreme ce anumite mașini uzate par suprataxate în comparație cu autovehicule similare înmatriculate ca noi. S-a constatat că scutirea acordată în temeiul OUG nr. 2. nu pare să se bazeze pe criterii obiective, tinzând să favorizeze producătorii autohtoni de autovehicule. A. fapt a fost considerat incompatibil cu articolul 110 din TFUE și, prin urmare, la 26 iunie 2009, Comisia a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insistă ca R. să modifice aceste prevederi controversate (IP/09/1012).

Având în vedere considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.90 din TCE, motiv pentrucare va admite cererea reclamantului, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale. P. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu i se poate reține o culpă procesuală, chiar în condițiile admiterii cererii reclamantului. P. a făcut aplicarea în mod corect a textelor legale naționale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare pentru a acționa în consecință.

Împotriva acestei hotărâri au declarat pârâta A. F. P. T. solicitând admiterea acestui modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției de inadmisibilitate și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

6 și 9 și art. 3041 C.pr.civ.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta arată faptul că instanța de fond în mod nelegal a respins această excepție, deoarece nu se poate solicita restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare fără desființarea în prealabil a deciziei prin care este stabilită, având în vedere faptul că aceasta constituie titlu de creanță. A., decizia de calcul a taxei de poluare nr. 54040 din data de (...) emisă de A. T. trebuia atacată în procedura reglementată art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003, respectiv în termen de 30 de zile de la emiterea ei. A. timp cât aceasta nu a fost desființată prin exercitarea căii speciale de atac a contestației administrative prev. de art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003, reclamantul nu se putea adresa instanței cu o cerere de restituire a taxei pe poluare și nici nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat al instituției pârâte de restituire a taxei pe poluare, motiv pentru care acțiunea reclamantului este inadmisibilă.

Prin urmare, calea aleasa de reclamantul ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel, daca s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu este admisibil.

In ce privește fondul cererii reclamantului, pârâta consideră că nu este întemeiata solutia de admitere a acțiunii, neputându-se retine încălcarea normelor comunitare.

A., taxa pe poluare pentru autovehicule a fost instituita prin OUG 5., astfel, persoana fizica sau juridica ce face înmatricularea are obligația plății taxei cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R., făcând excepție doar autovehiculele menționate la art. 3 alin 2 si art. 9 alin. 1 din același act normativ. Mai mult, dispozitiile art.8 si art.10 din O. nr.5., a art.7 si art.8 din Anexa la H. nr.686/2008, ale cap.3 si cap.5 din O. presedintelui ANAF nr.986/2008, precum si ale art.117 alin.l din O.G. nr.92/2003, rep., cu modificările si completările ulterioare, precizează situațiile în care după efectuarea plătii taxei pe poluare, la cererea contribuabilului, aceasta se restituie.

P. apreciază că dispozițiile OUG 5. nu contravin prevederilor tratatelor europene, iar în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si să stabilească nivelurile acestora.

De asemenea, taxa pe poluare nu se aplica exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U.E. ci ea se aplica tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în R., indiferent de proveniența lor geografica sau nationala.

Apoi, pârâta a precizat că OUG 2., nu creează un regim distinct pentru autovehiculele aduse din celelalte state membre, referirea din cuprinsul ei făcându-se la înmatricularea pentru prima data in R. "sau în alte state membre ale U. E.", sau la înmatricularea in afara U. E.. Prin OUG 2. se realizează modificarea cuantumului taxei de poluare, rațiunea instituirii acesteia rămânând aceeasi.

In concluzie, prima instanță a reținut în mod greșit faptul ca OUG 5. ar fi contrara art. 90 din Tratatul de I. a C. E., fiind destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivată din neexercitarea de către reclamant a procedurii administrative prealabile reglementată de art. 205 și următoarele din O.G.

93/2003, Curtea reține următoarele:

În opinia redactorului acestei decizii, aspectul legat de obligativitatea procedurii prealabile în domeniul contenciosului fiscal trebuie analizată mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O. 5. are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.

În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantei iar actul administrativ fiscal anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.

Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea R. la U. E., taxa trebuie restituită de către S. Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de R. prin aderarea la acest spațiu.

În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva R., reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a U. E., judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. O. apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.

În acest context instanța apreciază că procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală își găsește rațiunea și justificarea în condițiile în care există o minimă îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal. În cazul concret analizat, subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R., actul administrativ fiscal în baza căruia taxa a fost percepută este lipsit de orice suport normativ prin efectul deciziei Curții de Justiție a U. E., așa încât nu există nici o îndoială cu privire la nelegalitatea acestuia, dispărând cu efect retroactiv temeiul legal în baza căruia actul administrativ a fost emis.

Prin maniera și contextul în care este invocată, procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură F. este pe deplin denaturată de la scopul său legal și firesc. A., a cea stă p ro ce du ra nu ma i e ste

p rivită d e că tre o rga nu l fisca l ca o mo d a lita te în sp rijin u l co ntrib u a b ilu lui p rin ca re se o fe ră șa n sa ad ministr a ție i să -și revo ce a ctu l a d ministrat iv fisca l neleg a l to ta l sa u p a rțial c i e ste invo ca tă ca o b a rie ră în ca lea restitu irii u n e i ta xe pe rcep u tă cu în că lcar ea d rep tu lu i co mu n ita r, ta xă ca re a r tre b u ie rest itu ită d in o ficiu d e că tre o rga nu l a d ministraț iei ca re a pe rcep u t -o subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R..

P. administrativă este justificată din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări.

În același timp, procedura prealabilă are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă.

Curtea admite că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărări întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, instanța apreciază că această apărare a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat, având ca unic efect blocarea posibilității contribuabilului de a-și recupera taxa percepută cu încălcarea dreptului comunitar.

Cu privire la fondul cererii deduse judecății, raportat la motivele de ansamblu evidențiate în cele două recursuri, Curtea reține că taxa internă de poluare a fost instituită prin O. 5. care a abrogat prevederile Codului fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări. Pentru prima oară a fost modificată prin O. 208 din 4 decembrie 2008, iar pentru a doua oară a fost modificată prin O. 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 2..

Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. me d iulu i p rin re a li za rea u n o r p rog rame și p roie cte p en tru

îmb u n ă tă țirea ca lității a e rulu i și p en tru înca d rarea în va lorile li mită p revă zu te de l eg isla ția co mu n ita ră în a ce st d o me n iu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Prin adoptare OUG 2. legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5.. În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a

cri ze i fin a n ciare și e co n o mice în lun a o ctomb rie , ca re rele vă o scă d e re imp o rta n tă a p ieț e lor a u to și a p rod u cție i ind u strie i fu rnizo a re, p recu m și mă su rile d e su sțin e re a s e cto rulu i de a u to mo b ile , a fe cta t d e cri za fi n a n ciară inte rnațio na lă ;faptul că Guvernul R omâniei se preocupă de luarea măsurilor care să asigure pă stra re a locu rilor d e mu n că

în e con o mia ro mâ n e ască , iar la u n loc de mu n că în ind u stria co n struc toare sunt 4 locuri d e mu n că în ind u stria fu rni zo a re ,, A., de la necesitatea susținerii unor programe deprotecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței, având în vedere faptul că taxa a fost achitată la data de (...), în baza deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule emisă la acceași dată.

Analiza trebuie efectuata in primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. A., în preambulului ordonanței de urgenta 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de ad ân cire a cri ze i fin a n ciare și

e co no mice în lun a o cto mb rie , ca re rele vă o scă d e re im p o rta n tă a p ieț e lor a u to și a p rod u cție i ind u strie i fu rni zo a re, p recu m și mă su rile d e su sțin ere a se cto ru lui de a u to mo b ile , a fe cta t d e cri za f ina n ciară in te rnațio n a lă ;

- faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure p ă stra rea locu rilor d e mu n că în e con o mia ro mâ n e a scă , iar la u n loc d e mu n că în i nd u stria co n stru cto a re su n t 4 lo cu ri d e mu n că î n in d u stria f u rni zo a re ,,

Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătura cu scopul declarat al adoptării O. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,, a sig u rarea p rote cție i me d iulu i p rin rea li za rea un o r p rog rame și

p roie cte p en tru îmb un ă tățirea ca lită ții a e rului și p e ntru în ca d rare a în va lorile limită p revă zu te d e leg isl a ția co mu n ita ră în a cest d o me n iu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.

Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O. 2.. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat.

Trebuie enunțat in acest context si faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările O. 5., o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,,. Într- un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în R., o nouadovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

A., in jurisprudența referitoare la art. 110 din Tratatul CE, (fostul art. 90) Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

In consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 (ulterior pronunțării prezentei decizii) de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Din paragraful 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a O. nr. 5., anterior modificărilor anterior enunțate.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, O. nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data nașterii raportului de drept fiscal în cazul concret analizat.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. A.e statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu câtreglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5..

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

A. fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de

Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin.

2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Pentru toate aceste considerente, întemeiat pe dispozițiile art.20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.proc.civ. Curtea va respinge recursul formulat de către pârâta A. F. P. T. și va menținând în întregime hotărârea atacată.

PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr.

4.097 din 26 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 mai 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C. I. D. P. A. A. I.

Red.A.A.I. Dact.H.C./2 ex./ Jud.fond:C.P.;

GREFIER,

M. ȚAR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2109/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal