Decizia civilă nr. 694/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 694/2011
Ședința publică de la 17 F. 2011
PREȘEDINTE L. U.
Judecător Ana M. T.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta A. F. P. C. N. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr.
2897/(...), pronunțată în dosarul nr. (...)0 al Tribunalului C., în contradictoriu cu SC G. T. & L. S. și cu pârâta D. G. A F. P. C., recurent, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. (...) din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., s-a admis excepția invocată de pârâta D. C. Prin aceeași sentință s-a respins acțiunea reclamantei SC G. T. & L. S., C.-N. împotriva pârâtei D. G. A F. P. C., pe excepția lipsei calității procesuale pasive. S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta A. F. P. A M. C.-N. și chemata în garanție, a lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă. S-a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei A. F. P. C. N. și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 7.750 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule cu dobânda legală aferentă începând cu data de (...) până la data restituirii integrale. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție A. F. PENTRU M., să restituie pârâtei suma de 7.750 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule cu dobânda legală aferentă începând cu data de (...) până la data restituirii integrale în contul "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule" deschis pe numele acesteia. În final, au fost obligate pârâta să plătească reclamantei suma de 839, 30 lei cheltuieli de judecată. Prealabil analizei fondului pricinii, tribunalul a analizat excepțiile invocate de pârâte și chemata în garanție, reținând următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. a jud. C. a fost admisă ca întemeiată, deoarece suma a cărei restituire se solicită a fost achitată în contul pârâtei de A. C.-N. care este si organul emitent a chitanței ce atestă plata. Pe de altă parte, obiectul juridic dedus judecății nu îl constituie anularea unui act administrativ fiscal care să atragă statuarea unui raport juridic intre reclamantă și pârâta de D. C., iar în speță nu există nici un refuz care să poată fi asimilat refuzului nejustificat în înțelesul Legii nr. 5., respectiv art. 2 alin. l lit.i. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă A. C.-N. prin întâmpinare a fost respinsă, deoarece suma a cărei restituire se solicită a fost virată în contul acesteia, conform chitanței de la fila 10- dosar fond, fiind organul emitent al înscrisului care atestă plata, iar cererile de restituire formulate de reclamantă i-au fost adresate. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta A. C.-N. și chemata în garanție prin întâmpinare, a fost, de asemenea, respinsă, deoarece obiectul juridic dedus judecății îl constituie restituirea sumei de 7.750 lei apreciată ca fiind nerestituită urmare a refuzului nejustificat de restituire, așa încât tribunalul a apreciat că se circumscrie competentei speciale statuate de L. 5.. Pe de altă parte, întrucât obiectul juridic dedus judecății nu-l constituie anularea unui act administrativ fiscal, în speță nu sunt incidente prev.art. 205,207 alin. l 218 alin. 2 din O. 9.. Analizând pe fond acțiunea reclamantei prin prisma motivelor învederate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamanta la data de (...) s-a adresat pârâtei A. C.-N. prin înscrisul înregistrat sub nr. 4573 solicitând restituirea sumei de 7650 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule achitată cu chitanta TS3A nr. 3059858/(...) conform înscrisurilor anexate. Taxa pe poluare a fost stabilită si percepută de pârâta A. C.-N. în vederea primei înmatriculări în R. a autovehiculului marca Volvo nr. de identificare Y., în temeiul prevederilor O. 5.. Ulterior, această pârâtă i-a comunicat reclamantei că nu se poate dispune restituirea sumei solicitate, deoarece nu are temei legal circumstanță în care a apreciat acest refuz ca nejustificat si a promovat prezenta acțiune în temeiul prevederilor Legii nr. 5. dar anterior a contestat-o la pârâta D. C. prin cererea înregistrată sub nr. 8594/(...). Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a învederat că există un raport de concurență intre produsele importate și produsele naționale astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumita categorie de produse fie înspre cele deja înmatriculate în R. fie înspre cele produse în R.. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de ". de către C. E. la data de (...) în temeiul art.226 din Tratatul CE. Prin declanșarea acestei proceduri, C. consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi. C. a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei pe poluare, în ultima formă a acesteia motivând, declanșarea procedurii pe argumentele: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă amașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, pe de altă parte în urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară circulă fără a fi supuse acestei taxe iar mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurentă directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. În condițiile în care R. a semnat Tratatul de aderare la U. E. are obligația să respecte dreptul comunitar și să-și alinieze legislația la reglementările europene. Conform art.11 alin.1 și 2 din Constituția României "Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte iar tratatele ratificate de P., potrivit legii, fac parte din dreptul intern";. Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Normele dreptului comunitar, cele cuprinse in tratatele la care R. a aderat prevalează față de dreptul intern motiv pentru care și în ipoteza în care există o lege internă care contravine normelor cuprinse în tratatele la care R. este parte are prioritate norma legală prevăzută în tratat. A mai precizat tribunalul că în condițiile în care există contradicție intre prevederile codului fiscal astfel cum acesta a fost modificat prin OUG nr. 5. și prevederile Tratatului Constitutiv al Comunității Europene, trebuie să se acorde prioritate normelor cuprinse în Tratat. Prin acordare priorității normelor cuprinse la art. 90(1) din Tratatul menționat în raport cu prevederile Codului Fiscal și ale OUG nr.5., tribunalul a concluzionat că aceste norme rămân fără aplicabilitate prevalând disp.art.90 din Tratat. Față de cele expuse instanța de fond a apreciat că decizia de calcul a taxei pe poluare este nelegală deoarece contravine prev.art.90(1) din Tratat, chiar dacă este emisă in baza OUG nr. 5. și a Codului Fiscal modificat prin această ordonanță de urgență. Din considerentele menționate mai sus, instanța în baza art. 1,8 și 18 din L. nr. 5. a dispus obligarea pârâtei A. C.-N. să restituie reclamantei suma de 7.750 lei taxă pe poluare pentru autovehicule cu dobânda legală prevăzută de OG nr. 9. calculată de la data achitării (...) până la data restituirii integrale. Acțiunea reclamantei fiind admisă, apreciind că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.60-61 Cod pr.civ., tribunalul a dispus admiterea cererii de chemare în garanție în sensul obligării chematei în garanție - A. F. pentru M. să restituie pârâtei A. F. P. a M. C.-N. în contul "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule"; deschis pe numele acestuia suma de 7.750 lei cu dobânda legală prevăzută de OG nr. 9. calculată de la data achitării - (...) până la data restituirii integrale. Potrivit prev. art. 274 C.pr.civ., pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 839,30 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (f.15, 45 dosar fond). Împotriva acestei hotărâri chemata în garanție A. F. PENTRU M. și pârâta A. F. P. A M. C.-N. au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, apreciind hotărârea recurată ca nelegală și netemeinică. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. se solicităsuspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de Justiție a U. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar, înregistrată la C. ca urmare a demersului Tribunalului Sibiu. O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca inadmisibilă motivat de faptul că acesta ar fi trebuit sa atace un act administrativ si să îndeplinească procedura prealabila a recursului gratios, conform dispozitiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente dispozitiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 5. privind contenciosul administrativ. Mai mult, pârâta a apreciat solutia instantei ca fiind nefondată, raportat la prevederile O. nr. 9. pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care are în anexa nr. 3 formularul de D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule prevede fără echivoc: "Prezenta decizie reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 alin. (1) din același act normativ. Prin urmare, Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule este titlu de creanță si totodată este act administrativ fiscal, exact ca și decizia de impunere fiscală. De asemenea, în anexa nr. 1 la ordin este detaliată procedura emiterii D.i de calcul (pct. 2.7 -2.12). De asemenea, cum Decizia de calcul a taxei pe poluare reprezinta un act administrativ fiscal, constatarea acesteia se face in limita termenelor si a procedurii speciale prev. de O. nr. 9. privind Codul de pr. fiscală, iar art. 206, 207, 209 din Codul de P. F. arată în mod expres forma si continutul contestatiei, termenul de depunere a acestuia si organul competent de a solutiona. O altă critică formulată de pârâtă se referă la aspectul determinării corecte a disp. Trattului C.E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prev. O. nr. 5.. În acest context, se susține că instanța de fond nu s-a referit la practica C. relevantă cu privire la înțelegerea întinderii art. 90 din Tratatul C.E. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română ci la cea comunitară. Pe de altă parte s-a învederat și faptul că în art. 1 din O. nr. 5. sunt stabilite coordonate pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către A. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. De asemenea, taxa de poluare instituită de O. nr. 5., printr-o jurisprudență constantă, Curtea E. de Justiție a considerat că prevederile art. 90 alin. 1 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import. Prin urmare, pârâta consideră că atâta timp cât taxa pe poluare percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului este egală cuvaloarea reziduală a taxei pentru un autoturism identic cu cel cumpărat de reclamant, scos din parcul auto național în aceeași zi cu cea în care s-a solicitat înmatriculare a primului, exigențele stipulate de C. cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi și C-333/2005 Nemeth sunt respectate. Cu privire la art. 90 din Tratat, pârâta a arătat că opinia majoritara si practica judiciara a statuat că acesta trebuie interpretat ca interzicând o taxa de poluare perceputa cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei determinate exclusive prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrica) si clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de asemenea maniera încât, atunci când se aplica autoturismelor second-hand importate în statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse in valoarea reziduala a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate in statul membru in care sunt importate. Cât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, pârâta consideră soluția instantei de fond ca fiind nelegală, având în vedere faptul că prevederile Codului civil nu sunt incidente în cauză, deoarece suntem în materia dreptului fiscal și astfel având aplicabilitate prevederile O. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, pârâta a apreciat că nu se cuvine plata daunelor începând cu data plății, așa cum a hotărât instanța fondului. În recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. , întemeiat pedispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesual pasive, a tardivității plângerii prealabile, a prescripției dreptului la acțiune și a inadmisibilității acțiunii cu consecința respingerii acțiunii reclamantului. O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond în mod nelegal a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, încălcând astfel dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 5 din O. nr. 5.. Pe de altă parte, pârâta a apreciat că atâta timp cât reclamantul nu a înțeles să atace modul de calcul efectuat de autoritatea fiscală, în speță de A. C.-N. ci s-a referit la probleme de nelegalitate a actului normativ precum și că acesta ar genera discriminare între cumpărătorii de autovehicule, aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta a arătat că instanța de fond a omis să analizeze motivele pe care le-a invocat în susținerea acestei excepții, motiv pentru care apreciază ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. Astfel, decizia de calcul a taxei de poluare nr. 585585/(...) emisă de A. C.-N. trebuia respinsă ca inadmisibilă de către prima instanță, deoarece aceasta nu a fost atacată în procedura reglementată de O. nr. 9., sau a art. 7 din L. nr. 5.. Atâta timp cât aceasta nu a fost desființată prin exercitarea căii speciale de atac a contestației administrative prev. de art. 205 și urm. din O. nr. 9., reclamanta nu se putea adresa instanței cu o cerere de restituire a taxei pe poluare nici nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat al instituției pârâte de restituire a taxei pe poluare, acțiunea reclamantului fiind inadmisibilă. De asemenea, pârâta a apreciat că acțiunea reclamantei trebuia respinsă ca inadmisibilă și datorită faptului că decizia de calcul a taxei pepoluare a fost emisă de către organul fiscal ca urmare a cererii depuse de către reclamant la instituția pârâtă prin care acesta i-a solicitat să procedeze la „. taxei pe poluare conform O. nr. 5.";. Întrucât prima instanță a încălcat prevederile art. 205 și art. 218 C.proc. fiscală este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. Referitor la faptului că instanța de fond ar fi trebuit să respingă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, pârâta a învederat că taxa de poluare a fost stabilită de către organul fiscal la cererea reclamantei, în conformitate cu O. nr. 5., cererea acesteia a fost soluționată favorabil prin decizia de calcul a taxei pe poluare și prin urmare, nu poate fi vorba despre vătămarea vreunui drept al reclamantului sau despre refuzul nejustificat al instituției pârâte de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. În acest context, se relevă că OUG nr. 5. nu este contrară normelor comunitare, deoarece din modul în care este reglementată taxa pe poluare, cuantumul acesteia este direct proporțional cu gradul de poluare a mediului. Astfel, din art. 6 lit. a și b din O. nr. 5. rezultă că nivelul taxei este influențat direct de: norma de poluare, emisiile de CO2 și capacitatea cilindrică a autovehiculului. Deci, cu cât poluare adusă mediului de fiecare dintre autovehicule este mai mare, cu atât și taxa pe poluare este mai mare. Pe de altă parte, pârâta a apreciat că susținerea reclamantei că ar fi discriminată și că s-ar afla într-un dezavantaj față de cumpărătorii de autovehicule rulate cumpărate din R. nu sunt reale. Astfel, nu s-a demonstrat că este vorba despre aplicarea unor condiții diferite în tranzacții echivalente cu alte părți, prin urmare nu se poate discuta despre faptul că reclamanta s-ar afla într-un dezavantaj concurențial. De asemenea, pârâta a învederat că dispozițiile tratatelor privind U. nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor. În argumentare, pârâta a menționat că prin decizia nr. 802/(...), Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a disp. O. nr., 5., reținând faptul că această ordonanță a fost adoptată pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitară în situația în care era iminentă declanșarea procedurii de „. în fața C. de Justiție și că taxa pe poluare este plătită de către „. fiind stabilită „în funcție de gradul prestabilit de poluare al vehiculului";. În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a organului fiscal la plata dobânzii legale, pârâta a arătat că instanța de fond trebuie să respingă ca inadmisibilă această solicitare, deoarece reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă prev. de art. 7 din L. nr. 5., pentru acest petit, prin cererea de restituire înregistrată la organul fiscal reclamantul nu a solicitat dobânzi. În acest context, pârâta susține că nu a săvârșit nici o faptă ilicită, plata taxei speciale a fost efectuată voluntar de către reclamant, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Pe de altă parte, pârâta a susținut că în privința datei de la care ar putea fi, eventual, obligată la plata dobânzilor decât de la data la introducerii cererii de chemare în judecată. În final, pârâta a susținut că în ceea ce privește obligarea sa plata cheltuielilor de judecată, aceasta este lipsită de temei legal, deoarece nu s-aaflat în culpă procesuală, plata s-a făcut voluntar în temeiul prevederilor legale în vigoare, iar pe de altă parte, instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civ. și să reducă onorariul avocațial ținând cont de valoarea obiectului litigiului și de munca efectiv prestată de către avocat. În plus, consideră că trebuia să fie obligată la plata acestor cheltuieli chemata în garanție deoarece prima instanță a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a actelor atașatela dosar, Curtea de apel constată că sunt fondate pentru următoareleconsiderente: Curtea reține că obiectul acțiunii este incompatibil cu procedura contenciosului administrativ fiscal guvernată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 5. cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile OUG nr. 9. privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare. Astfel, cererea de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal trebuie mai întâi precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere în baza căruia a fost stabilită și încasată respectiva taxă. Din această perspectivă, Curtea reține că instanța de fond în mod greșit nu a reținut fondată excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă și chemata în garanție prin întâmpinările depuse la dosar, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Astfel, s-a învederat că reclamantul nu a înțeles să exercite calea procedurală prevăzută de legea procesual fiscală pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat. Altfel spus, acesta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C. Confuzia instanței de fond în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 205 alin. 1 C. este evidentă. Astfel, dreptul persoanei de a se adresa instanței de contencios administrativ în cazul în care este vătămată printr-un act administrativ fiscal ori prin inexistența acestuia este recunoscut la nivel de principiu de dispozițiile art. 1 alin. 1 din L. nr. 5. și are aplicabilitate concretă în cadrul acestui tip de raport în aplicarea normelor Codului de procedură fiscală. Însă, într-o astfel de situație, pentru a se adresa cu o cerere de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal este necesar ca în prealabil să fie examinată legalitatea actului administrativ de impunere a acelei taxe numai așa putându-se statua dacă suma plătită a fost în debit sau în caz contrar sa fie supusă restituirii conform principiului de drept consacrat de art. 1092 Cod civil. Este real că, potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 C. contestația împotriva actului administrativ fiscal ori împotriva inexistenței acestuia este o cale administrativă de atac dar tot de adevărat este că această cale este obligatorie de urmat așa cum s-a statuat în practica judiciară constantă a Î. și a C. Constituționale (decizia nr. 409/2004). Împrejurarea că textul legal evidențiază că această cale administrativă de atac nu înlătură dreptul la acțiune a celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia nu înseamnă că legiuitorul a vrut să imprime caracter facultativ contestației ci tocmai să întărească caracterul obligatoriu al acesteia și că exercițiul obligatoriu al acesteia nu limitează dreptul de a accede la justiție, dar căaccederea la justiție este condiționată de exercitarea căii administrative de atac. De altfel, din economia dispozițiilor art. 218 alin. 2 C. reiese că obiectul contenciosului administrativ fiscal nu poate fi altul decât contestarea deciziei de soluționare a contestației administrative. Asimilarea procedurii contestației administrative cu procedura prealabilă prevăzută la art. 7 alin. 1 din L. nr. 5. își are rațiunea însă numai la nivel de principiu, căci în concret în materia contenciosului fiscal procedura prealabilă nu se mai supune direct normelor legii cadru a contenciosului administrativ ci normelor speciale procedurale fiscale consacrate de art. 205 și urm. acestea fiind norme speciale derogatorii de la norma generală. Așa fiind, împrejurarea că reclamanta s-a adresat unității fiscale pârâte cu o cerere de restituire și a obținut de la aceasta un refuz de soluționare nu satisface pe deplin exigențele în materia sesizării instanței de contencios fiscal cu un litigiu ce are ca obiect direct restituirea taxei fiscale. Pe de altă parte, Curtea mai reține că instanța de fond face confuzii în ceea ce privește natura actelor juridice. Astfel, Curtea remarcă faptul că actul ori adresa de răspuns emisă de pârâtă nu satisface exigențele în materie pentru a fi calificat ca act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din L. nr. 5. și cu atât mai puțin ca act administrativ fiscal în sensul art. 41 C. așa cum se va arăta pe larg și în cele ce urmează. În altă ordine de idei, Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu aceea sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune intertemporală de legi materiale și procesuale. Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal. Din această perspectivă, Curtea reține că autovehicul din litigiu a fost achiziționat de către reclamantă în cursul anului 2009. Operațiunile de înmatriculare au fost efectuate sub imperiul OUG nr. 5., mai precis prin plata sumei totale de 7.750 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria TS3A nr. 3059858/(...) (f. 10 dos. fond). Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel fiind, decizia de calcul a taxei de poluare întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală. Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxelor de poluare, ci a formulat cererea înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 4.573/(...) (f. 7 dos. fond) prin care a solicitat restituirea taxeiachitate, ulterior prin răspunsul cu nr. 4.573/(...) pârâta i-a refuzat restituirea taxelor motivat de faptul că taxa a fost stabilită în baza O. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare, iar suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din O. nr. 9. privind C.pr.fiscală, republicată. Împotriva adresei nr. 4.573/(...) (f. 8 dos. fond), reclamanta a formulat contestație înregistrată la A. C.-N. la data de (...) sub nr. 8594 (f. 4 dos. fond), dar prin adresa nr. 8891/8549/(...) (f. 5 dos. fond), pârâta comunică reclamantei că aceasta a fost clasată în conformitate cu art. 10 alin. 2 din O. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, deoarece are același conținut cu cererea nr. 4573/(...), pentru care i s-a comunicat răspunsul din data de (...). Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxelor de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza R. împotriva României). Și este așa, deoarece între procedura prealabilă prevăzută la art. 7 din L. de drept comun a contenciosului administrativ și calea contestației prev. de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. sunt importante deosebiri. P. prealabilă consacrată de art. 7 din L. nr. 5. declanșează un control administrativ al actului administrativ contestat de către emitentul actului sau organul ierarhic superior și are ca obiect în general orice tip de act administrativ tipic pe când procedura prevăzută de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. presupune declanșarea unui control administrativ pe calea contestației administrative ce are ca obiect un act administrativ fiscal în sensul dat de art. 41 C. control care este realizat de către organul de soluționare a contestațiilor în materie fiscale după distincțiile prevăzute la art. 209 C. Curtea observă că reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziilor administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestor taxe și maniera în care au fost stabilite nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxele și implicit de a se solicita verificarea în substanță a legalității impunerii. În această ambianță factuală și procesuală, atât în faza administrativă de soluționare, cât și ulterior în faza de control judecătoresc, și apoi judiciar, se poate pune în discuție nu numai modalitatea factuală și legală de stabilire a taxei ci și compatibilitatea normei interne reținute de organul fiscal cu norma comunitară europeană pertinentă. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală, a deciziei de calcul a taxei de poluare este surprinsă de însuși legiuitorul delegat (Guvernul) în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativde impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. În fine, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205- 218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din L. nr. 5.. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și Decizia nr. 409/2004 a C. Constituționale). Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr. 9., republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007). Având în vedere că acest motiv de recurs este decisiv în economia rezolvării recursului promovat, Curtea este dispensată să mai cerceteze și celelalte motive invocate în cuprinsul cererii de recurs, analiza acestora devenind inutilă. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. și pârâta A. F. P. C.-N. și va fi modificată sentința atacată, în sensul că va fi respinsă acțiunea ca inadmisibilă. Având în vedere soluția dată în recurs, se va respinge și cererea de chemare în garanție. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. și pârâta A. F. P. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 2.897 din 17 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...)0 al Tribunalului C., pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge ca inadmisibilă acțiunea, respinge cererea de chemare în garanție. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011. { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, ANA M. T. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U. Dact.S.M./2 ex./(...). Jud.fond.G.G..
| ← Decizia civilă nr. 5510/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1860/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
