Decizia civilă nr. 725/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR 725/2011
Ședința ta de 21 februarie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. C. JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : M. I. I. GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul POP T. împotriva încheierii FN din 5 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. în contradictoriu cu intimatul P. M. C. N., având ca obiect recurs împotriva încheierii de respingere a suspendării.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea, din oficiu , verificând competența generală,materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art. 8, art.10 , art.14 și art. 15 din L. nr. 554/2004 și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Deliberând reține că, Prin încheierea civilă f.nr. din 5 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., s-a respins cererea de suspendare a executării dispoziției nr.2895/(...) emisă de către P. municipiului C.-N. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamantul POP T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C.-N., suspendarea executării D. nr.2895/(...), până la soluționarea irevocabilă a cauzei, prezentând pe larg argumentele pentru care consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 alin. 1 din L. nr.554/2004. Potrivit art.15 alin.1 din L. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată pentru motivele prevăzute la art.14 (în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul) și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului. În acest caz, suspendarea se poate dispune până la soluționarea irevocabilă a cauzei. A rezultat, așadar, că, pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), este necesar a fi întrunite, cumulativ, alte două condiții, verificându-se astfel numai aparența dreptului. Suspendarea este o măsură de excepție, și numai motive bine întemeiate referitoare la o îndoială puternică cu privire la legalitatea sa, precum și numai dacă ar conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat s-ar putea înlătura efectul său executoriu din oficiu prin dispunerea suspendării executării. În speță, reclamantul nu a adus elemente prin care să probeze una din condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ, respectiv paguba iminentă, care constă în pretinsul prejudiciu material care ar fi greu sau imposibil de înlăturat ulterior dacă s-ar dovedi că actul este nelegal sau în perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Susținerea reclamantului potrivit căreia prin lipsirea de salariu s-ar ajunge la producerea unui prejudiciu cert în patrimoniul său nu a fost suficientă pentru a demonstra existența celei de-a doua condiții, întrucât eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși executarea actului administrativ atacat. Cu alte cuvinte, paguba ar trebui să constea, în cazul de față, într-o împrejurare determinată de neplata salariului, iar nu în suma de bani ce constituie efectiv salariul. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative. Mai mult, fiind vorba de drepturi salariale, dacă s-ar constata ulterior că dispoziția primarului este nelegală, sumele de bani cu care i-au fost diminuate veniturile funcționarului public îi vor putea fi restituite. Dimpotrivă, dacă acțiunea sa ar fi respinsă pe fond, sumele de bani primite ca urmare a suspendării executării dispoziției ar trebui ulterior restituite, ceea ce ar duce la o reducere temporară și mai accentuată a veniturilor lunare. Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că cererea de suspendare a executării dispoziției este neîntemeiată, urmând a o respinge. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul Pop T. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării D. nr.2895 din (...). În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul arată că soluția instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ. Reclamantul învederează faptul că, prin emiterea D. nr.2895/2010 se procedează la o reîncadrare nelegală prin încălcarea drepturilor funcționarilor prevăzute de legislația muncii în vigoare și garantate de C. R. C. emiterii dispoziției este nerespectarea obligației angajatorului de a menține în anul 2010 veniturile salariale efective acordate la 31 decembrie 2009, aceasta pe de-o parte, iar pe de altă parte, neacordarea de eficiență juridică a caracterului obligatoriu al convențiilor colective în materie de muncă, legal încheiate și în vigoare. Arată că, actul administrativ emis de către pârât, încalcă dispoz.art.30 alin.5 din L. nr.330/2009 potrivit cărora: „în anul 2010, personalul aflat înfuncție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009";, precum și prevederile art.7 alin.(2) din L. nr.330/2009, potrivit cărora: „realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";. Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr.1415/2009 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publică, că, dispozițiile art.7 alin.1 din L. nr.330/2009, sunt constituționale numai în măsura în care este respectat scopul etapizării acordării drepturilor salariale prevăzut de acest text de lege și anume, „..ca în intervalul 2010-2015 nici un angajat să nu cunoască, prin trecerea la noul sistem de salarizare, vreo diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit reglementărilor în vigoare....."; Reclamantul-recurent arată că dispoziția P.ui municipiului C.-N. încalcă principiul caracterului obligatoriu al convențiilor colective în materie de muncă, legal încheiate și în vigoare, stabilit prin dispoz.art.41 alin.5 din C. R. Deși, sporul de dispozitiv și cel de stabilite au fost legal stabilite prin acordurile/contractele colective de muncă încheiate de-a lungul anilor între reclamant și pârât și înregistrate la C. paritară, respectiv A. J. de P. S., prin art.1 al dispoziției, acestea au fost eliminate. Recurentul arată că, eliminarea celor două sporuri contravine principiului stabilit la art.3 lit.c din L. nr.330/2009. Cu privire la cea de-a doua condiție prevăzută de textul legal, paguba iminentă, reclamantul arată că aceasta trebuie analizată în raport de definiția dată de art.2 alin.(1) lit.s) din L. nr.554/2004. Recurentul mai învederează faptul că, susținerea instanței de fond în sensul că vor putea fi restituite sumele de bani în cazul în care se va constata nelegalitatea dispoziției pârâtului este reală, însă, este de notorietate faptul că, oricând ar putea fi adoptate acte normative care să amâne executarea la plata a unor drepturi salariale care, în mod nelegal, nu au fost acordate. Analizând recursul declarat de către reclamantul POP T. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art.14 alin.1 din L. nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Prin urmare, suspendarea unui act administrativ individual presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.14 alin.1, întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. Din probele administrate în cauză, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a reținut că ipoteza normei legale instituite de legiuitor prin dispozițiile legale enunțate nu este întrunită. Astfel, reclamantul afirmă că, în ceea ce îl privește, cazul bine justificat este susținut de existența unor indicii temeinice de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare o solicită, întreaga construcție juridică pornind de la împrejurări legate de starea de fapt și de drept, carenu sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, etc. Reclamantul a arătat prin chiar conținutul acțiunii în contencios administrativ că prin emiterea dispoziției nr.2895/2010 se procedează la o reîncadrare nelegală prin încălcarea drepturilor funcționarilor prevăzute de legislația muncii în vigoare și garantate de C. R., iar consecința emiterii dispoziției este nerespectarea obligației angajatorului de a menține în anul 2010 veniturile salariale efective acordate la 31 decembrie 2009, aceasta pe de-o parte, iar pe de altă parte, neacordarea de eficiență juridică a caracterului obligatoriu al convențiilor colective în materie de muncă, legal încheiate și în vigoare. Cercetând aparența dreptului prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul nu a adus elemente prin care să probeze una din condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ, respectiv paguba iminentă, care constă în pretinsul prejudiciu material care ar fi greu sau imposibil de înlăturat ulterior dacă s- ar dovedi că actul este nelegal sau în perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Apoi, susținerea reclamantului potrivit căreia prin lipsirea de salariu s-ar ajunge la producerea unui prejudiciu cert în patrimoniul său nu a fost suficientă pentru a demonstra existența celei de-a doua condiții, întrucât eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși executarea actului administrativ atacat. De asemenea, susținerile reclamantului relativ la nesocotirea unor dispoziții legale incidente în materia contractului colectiv de muncă nu sunt în măsură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și care în opinia instanței sunt de natură a argumenta pe deplin cazul bine justificat. Prin urmare, pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia că toate aceste situații nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat, apreciat ca circumscris noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, noțiune consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a U. E. Așadar, Curtea va constata că, analizând sumar aparența dreptului, în conformitate cu prevederile art.14 și 15 din L. nr.554/2004, situațiile de fapt și de drept evidențiate nu sunt în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat în măsură să justifice adoptarea măsurii suspendării acestuia. Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată. Trebuie subliniat că adoptarea unei astfel de soluții este, de altfel, în concordanță și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoțesc aplicarea acestei soluții. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul POP T. împotriva încheierii civile f.nr.din 5 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, A. C. M. S. M.-I. I. L. F. Red.M.S./A.C. 2 ex.-(...) Jud.fond.P. C.
| ← Decizia civilă nr. 615/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2909/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
