Decizia civilă nr. 757/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 757/2011
Ședința din 22 februarie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. P. A M. T., împotriva sentinței civile nr. 2871 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe intimatul B. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauă nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 3 din C.pr.civ. În baza actelor și a probelor de la dosar instanța apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 2871 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj a fost admisă actiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul B. I. in contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. T., și în consecință: A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1413 lei cu titlu de taxa de prima inmatriculare nedatorata cu dobanda legala in materie civila calculata de la data de (...) si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate. A fost obligată parata sa plateasca reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca BMW autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al U. E. din anul 2004. In vederea înmatriculării în R. a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 5426 lei cu titlu de taxă de prima inmatriculare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a mun. Dej.In temeiul OUG 5. i s-a restitui suma de 3859 lei. Considerând nelegală perceperea acestei taxe in intregime , s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită si diferenta la data de (...) parata comunicându-i refuzul sau expres de restituire. T. de prima inmatriculare a fost perceputa in baza prevederilor art. 241 ind.1 si urm C.fiscal. Ca atare tribunalul a analizat compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar. Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității E.(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produseloraltor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul Comunității E.. Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a mun.Campia Turzii de a dispune restituirea acesteia. In ce priveste retinerea acestei taxe cu titlu de taxa de poluare o asemenea retinere este ilegala. Astfel la data inmatricularii autoturismului erau in vigoare dispozitiile mai sus mentionate din Codul fiscal ce reglementau taxa de prima inmatriculare. Asadar taxa din speta a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite Ca atare nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Instanta a reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Totodata restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicăriinoului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii fiscale. Tribunalul a apreciat ca in speta se poate acorda doar dobinda legala intrucât perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adica de la data incasarii sumei din speta. Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale .Si in aceste conditii tribunalul nu a dat altceva si a inteles sa repare acelasi prejudiciu respectiv lipsa folosintei banilor dar in alt cuantum decit cel pretins de reclamant . Având in vedere considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 554/2004, tribunalul a admis cererea reclamantului fata de AFP T. si a obligat aceasta pârâta la plata sumelor sus indicate. Împotriva sentinței a formulat recurs A. F. P. T., solicitând admiterea recursului asa cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate in sensul respingerii acțiunii reclamantului. În motivarea recursului, recurenta arată că, actiunea reclamantului este inadmisibilă. Începând cu data de 1 iulie 2008 a intrat in vigoare OUG nr.5O/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule , care, la art. 11 menționează: " ART. 11 T. rezultata ca diferenta între suma achitata de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta." . de restituire este prevazuta in capitolul VI din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 5., aprobate prin H. nr.6., fiind o procedura administrativa necontencioasa. Conform punctului 6 lit.A alin 2 , pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent in administrarea acestuia. Urmare cererii formulate de către reclamant, A. F. P. a municipiului T. a procedat la restituirea sumei de 2.428 lei reprezentând diferența intre taxa specială pentru autovehicule si autoturisme si taxa de poluare, fiind astfel respectată procedura de restituire conform OUG nr.5.. Desi reclamantul a achitat pentru înmatricularea autoturismului Renault Laguna suma de 3859 lei, urmare intrării in vigoare a O. nr.5. A. F. P. a mun. T. si urmare cererii formulate de către reclamant, organul fiscal a procedat la restituirea diferenței, conform normelor legale anterior menționate, respectiv a sumei de 2.428 lei, conform Deciziei de restituire nr.21290/(...), decizie necontestata de către reclamant. La solutionarea cauzei solicită să se aibă în vedere Decizia Curtii Constitutionale nr.499/2009, prin care a fost respinsa ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a art.11 din O. nr.5. cu motivarea ca "textul contestat reprezinta o norma de procedura care da posibilitatea contribuabilului ce a achitat o suma mai mare in raport cu cea datorata sa isi recupereze suma platita in plus, norma care, de altfel, îi este favorabila" si ca, "critica potrivit careia dispozitiile art.11 din Ordonanta de urgenta nr.5. ar retroactiva nu poate fi retinuta". In al treilea rând, arată că potrivit dispozițiilor art.8 si art.10 din O. nr.5., a art.7 si art.8 din Anexa la H. nr.6., ale cap.3 si cap.5 din Ordinul presedintelui ANAF nr.986/2008, precum si ale art.117 alin.1 din O.G. nr.92/2003, rep., cu modificarile si completarile ulterioare, la cererea contribuabilului, se restituie numai: sumelereprezentand valoarea reziduala a taxei pe poluare; sumele reprezentand diferente de taxa pe poluare rezultate in urma contestarii taxei pe poluare; sumele pentru care se face dovada ca nu sunt datorate, conform legislatiei in vigoare. In lipsa unei armonizari la nivelul U. E. in domeniul impozitarii autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabileasca nivelurile acestora. Este binecunoscut faptul ca art.90 din T.ul C.E., reprezinta unul din temeiurile de baza ale consacrării liberei circulații a bunurilor si serviciilor in cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula in conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie sa se abtina a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice masura de natura administrativa, fiscala sau vamala, care ar fi de natura a afecta libera circulatie a bunurilor, marfurilor si serviciilor in cadrul U. E.. Insa, asa cum rezulta in mod textual si expres din chiar continutul art.90 alin.1 din T.ul C.E., "niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite si taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor nationale similare". Norma indicata se refera la interzicerea masurilor protectioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse nationale, prin care s-ar putea crea o situatie de discriminare negativa sau un statut de vadit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. În speță, taxa pe poluare nu se aplica exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U.E., ci ea se aplica tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima data in R., indiferent de provenienta lor geografica sau nationala, respectiv se aplica si autoturismelor noi provenite din alte state membre ale U.E., autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale U.E. (Asia, America, etc), precum si, cel mai important, autoturismelor noi din productia nationala a Romaniei. În drept, și-a întemeiat sustinerile pe prevederile art. 304 pct.6, 7, 9 si art.3041 Cod procedura civila, precum si pe cele ale actelor normative la care a facut referire in text. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente: 1. În ceea ce privește critica privind greșita soluționare a excepției de tardivitate, Curtea observă că instanța de fond a justificat pertinent de ce a optat pentru această soluție. Astfel, în considerentele sentinței recurate s-a reținut, în esență, că momentul de la care curge termenul de decădere de 1 an prevăzut la art. 11 alin. 2 din L. contenciosului administrativ este data la care pârâta recurentă a comunicat refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantei, recte data de 4 noiembrie 2008. Curtea are în vedere că termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. 2 din L. nr. 554/2004 este de fapt un termen compus din termenul general de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. 1 din L. contenciosului administrativ și o parte variabilă până la împlinirea unui an. Dintr-un alt unghi de vedere, termenul de decădere de un an se calculează conform art. 11 alin. 2 din L. nr. 554/2004 de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz. În speță, recurentul afirmă fără just temei că momentul de la care curge termenul pentru a se cere în justiție restituirea sumei plătită de contribuabil cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare curge de la data încasării acestei taxe. Această teză nu poate fi admisă deoarece în speță, reclamanta a înțeles să se supună legislației interne active la momentul la care s-a consumat raportul juridic de drept material fiscal generat de plata taxei speciale de primă înmatriculare, condiție indeniabilă pentru a se pune în circulație un autovehicul achiziționat de pe piața intracomunitară a U. Dar, tot atât de adevărat este că ulterior în R., în lipsa reacției ferme a autorității legislative la presiunea exercitată de executivul U. și în pofida demarării procedurii de infrigement, la nivelul instanțelor judecătorești s-a conturat o practică unitară și ulterior previzibilă și predictibilă în materie în sensul stabilirii că dispozițiile legale interne de drept fiscal încalcă dispozițiile art. 90 parag. 1 din T.ul instituind Comunitatea E. (astăzi art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E.). Î.-o astfel de ipostază și ținând seama de caracterul lacunar și deficitar al normelor procesual fiscale în temeiul cărora a fost percepută această taxă fiscală (fără să fie reglementată expres încasarea acesteia pe baza unui act de impunere, fără să fie reglementată expres sau măcar printr-o normă de trimitere, o procedură fiscală de contestarea pe cale administrativă și/sau judiciară a unei astfel de taxe) împrejurarea că reclamanta sa adresat pe calea dreptului comun în materia contenciosului administrativ printr-o cerere de restituire și apoi instanțelor judecătorești urmând aceleași dispoziții avute la îndemână nu poate fi opusă cu succes pentru ai paraliza acesteia accesul la judecător. Așa cum rezultă dintr-o jurisprudență clară, consacrată și o interpretare evolutivă a textului art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea trebuie să fie accesibilă și previzibilă iar cerințele de ultimă oră în materie impun ca ea să fie și predictibilă, adică stabilă (pe larg, CEDO, cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit din 1979 și R. împotriva României din 2000). O lege este accesibilă atunci când este redactată în termeni clari și conciși astfel încât cel care intră în contact cu normele ei să fie capabil să-și regleze conduita, chiar apelând la profesioniștii dreptului, de așa manieră încât să înțeleagă conținutul dispozițiilor sale și să prevadă efectele care le generează încălcarea acesteia. În cauza de față normele Codului fiscal privind încasarea taxei speciale de primă înmatriculare în lipsa unor norme de procedură fiscală adecvate au fost insuficiente, incerte și neclare pentru ca orice contribuabil să înțeleagă mecanismul de percepere a unei astfel de taxe și să fie astfel capabil să utilizeze anumite mecanisme procesuale pentru contestarea legalității taxei. De altfel, această carență a legislației fiscale în materie a fost subliniată cu pregnanță și de C. E. în prima procedură de infrigement declanșată împotriva României în această materie. Față de cele ce preced, Curtea constată că reclamanta a procedat legal și corect atunci când a sesizat pe cale administrativă organul fiscal pentru a cerere restituirea taxei pretins încasată nelegal și mai apoi față de refuzul negativ primit de la acesta a sesizat legal și în termenul defipt de normele legale instanța competentă. Din această perspectivă și cu această motivare care se adaugă considerentelor primei instanțe, Curtea constată că reclamantei nu i se poate opune cu succes excepția tardivității introducerii acțiunii termenul de decădere de un prevăzut de art. 11 alin. 2 și 5 din L. nr. 554/2004 nefiind împlinit la data sesizării instanței de fond. 2. Cât privește soluționarea excepției de inadmisibilitate invocată de recurenta pârâtă în procedura de fond, Curtea reține următoarele: Așa cum se va arăta și mai jos, reclamantei i se impută faptul că nu a urmat o procedură administrativă prealabilă pentru a cerere și obține taxa specială de primă înmatriculare și mai apoi să purceadă la facerea unui demers pe calea acțiunii judiciare. Astfel, referitor la eventuala incidență a disp. O. nr. 5., Curtea constată următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe bazaprocedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T.ului (procedura de infrigement) nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.ului. Or, aceste considerații vin să confirme teza conform căreia calea prevăzută la art. 11 din OUG nr. 5. este anevoioasă pentru reclamantă și plină de riscuri, aceastăprocedură nefiind astfel compatibilă cu exigențele impuse de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care cer ca o cale de atac la o instanță sau alt organ al statului care este îndrituit să protejeze drepturile apărate și garantate de C. să fie efectivă, accesibilă și concretă. Din această perspectivă împrejurarea că reclamanta a ales să ocolească procedura prevăzută la art. 11 din OUG nr. 5. nu poate fi opusă pentru a-i paraliza acesteia dreptul de acces la instanță și de a dobândi în integralitate dreptul solicitat așa cum rezultă din considerentele de mai sus. Invocarea jurisprudenței Curții Constituționale pentru a justifica obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile este fără relevanță în speță. Atributul Curții Constituționale este de a verifica conformitatea legilor infraconstituționale cu L. fundamentală. Interpretarea conținutului legii și aplicarea acesteia în cazurile concrete deduse judecății aparține exclusiv jurisdicțiilor judiciare, singurele de altfel care sunt chemate în ultimă instanță să protejeze și să garanteze drepturile și libertățile ocrotite de C. conform principiului subsidiarității specific materiei drepturilor omului. 3. Pe fond, Curtea reține că în cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul privind instituirea Comunității E.. Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar (astăzi dreptul U. E.) nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-unalt stat membru al U. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Teza recurentului conform căreia în cauză nu s-a demonstrat că autovehiculul nu era supus taxării este eronată din două motive. Întâi că însăși recurenta în calitate de organ fiscal avea obligația să verifice la momentul plății taxei speciale de primă înmatriculare dacă autovehicul impus are regimul prevăzut de legea fiscală română. Dintr-o altă perspectivă la dosarul instanței de fond s-a depus factura de achiziție a autovehiculului din litigiu nr. 12/07 din (...) din care rezultă că autovehiculul marca Ford Focus 1,6 TDCI cu seria șasiu XGCDW6T27821 a fost prima dată înmatriculat în mai 2006 fiind achiziționat la data de (...) de către reclamantă. Așa fiind, în cauza de față este pe deplin aplicabil art. 90 parag. 1 din T.ul CE actual art. 110 din TFUE. 4. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor C.pr.fisc. precum și a procedurii de restituire prevăzute de acest act normativ, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s- ar eluda însăși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Cu privire la critica conform căreia reclamanta nu ar fi solicitat dobânda legală, se poate constata la simpla lectură a capătului principal al cererii introductive că oastfel de solicitare s-a făcut, afirmația din recurs pe aceasta chestiune fiind astfel fără suport probator și argumentativ. Față de toate cele ce precedă, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., cu referire și la art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E : Respinge recursul declarat de A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr. 2871 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. A. I. A. C. I. V. D. Red. A.A.I. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: A.M.B.
| ← Sentința civilă nr. 366/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5767/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
