Decizia civilă nr. 5541/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.
D. CIVILĂ Nr. 5541/2011
Ședința publică de la 08 D. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul R. V., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr.
(...), în contradictoriu cu pârâtul P. MUN.C. N., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999) anulare dispoziție de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 3037 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Dispoziția nr.1859/30 martie 2010 i s-a aplicat reclamantului sancțiunea disciplinară „diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni";, acesta având calitatea de funcționar public de conducere - director - D. impozite și taxe locale, prevăzută la art. 77 al.3 lit. „b"; din L. 188/1999. Cu privire la această decizie reclamantul a formulat plângere prealabilă în temeiul art. 7 din L. nr.554/2004 în termenul legal, ulterior acțiunea fiind introdusă în termenul prevăzut de art. 11 din L. 554/2004. (f.22-27). La dosarul cauzei au fost atașate documentele care au stat la baza emiterii dispoziției contestate, respectiv referatul nr. 63231/102/(...) și copie raport comisie - disciplină nr. 192/cd/(...). Din aceste acte rezultă faptul că sancțiunea disciplinară a fost aplicată ca urmare a nestabilirii, neînregistrării și neîncasării la bugetul local a unor venituri din taxe pe teren pe parcursul anilor 2005-2009, faptă care a generat promovarea proiectului de hotărâre privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere pentru perioada (...) - (...) a titularilor contractelor de închiriere a terenurilor aferente apartamentelor vândute/închiriate persoanelor fizice, pentru care aceștia sunt obligați la plata impozitului/taxei la bugetul local. În drept, fapta săvârșită de către reclamant s-a stabilit că este abatere disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 77 alin.1 și alin.2 lit.b din L. 188/1999. In privința excepției prescripției răspunderii disciplinare invocată de către reclamant în raport de prevederile art. 77 alin.5 din L. 188/1999 tribunalul urmează să rețină că Comisia de disciplină a fost sesizată cu privire la săvârșirea faptei de către reclamant prin actele înregistrate sub nr. 168/cd/(...) si nr. 20563/(...), iar fapta imputată reclamantului si care constituie abatere disciplinară a fost săvârsită în formă continuă, data epuizării sale fiind în cursul anului 2009 când reclamantul a demarat proceduri scrise în vederea impunerii din oficiu a taxei pe teren. In raport de acest argument, excepția sus invocată este nefondată, sancțiunea fiind aplicată înăuntrul termenului de 2 ani stabilit prin art. 77 alin.5 din L. nr. 188/1999. In ceea ce privește argumentele invocate de către reclamant în susținerea netemeiniciei dispoziției atacate apreciem că sunt nefondate și nu pot fi reținute de către instanță. A., este real că stabilirea obligațiilor fiscale se face în baza declarației fiscale, care este în sarcina contribuabilului potrivit dispozițiilor art. 81 Cod fiscal și că stabilirea din oficiu a impozitelor și taxelor nu se poate face mai înainte de expirarea termenului de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale, însă în momentul în care contribuabilul depășește termenul de depunere al declarației intervine obligativitatea impunerii din oficiu de către direcția coordonată de către reclamant a impozitelor datorate către bugetul local. A. obligație rezultă în raport de prevederile art. 295/1 Cod fiscal și art. 256 alin.3 Cod fiscal, referitoare la taxa pe teren, reclamantul trebuind să solicite S. administrare locuințe documente cu relevanță fiscală pentru identificarea contribuabililor în vederea impozitării acestora . Este real că și S. A. L. îi revenea corelativ obligația de a se conforma solicitărilor primite de la direcția coordonată de către reclamant și de a transmite în timp util informațiile solicitate, însă acest aspect, constatat de altfel și de către pârâtă, nu îl disculpă pe reclamant, de altfel, o sancțiune disciplinară fiind stabilită și în persoana d-lui Chirilean G. - sef S. A. L.. În concret, din referatul întocmit cu ocazia cercetării disciplinare a reclamantului a rezultat faptul că deși modificările la C. fiscal în ceea ce privește impozitul - taxa pe teren au devenit operante începând cu data de (...), reclamantul, în calitatea sa de director, a transmis doar verbal direcțiilor implicate în administrarea imobilelor terenuri necesitatea de a transmite date suficiente, pe baza cărora D. de T. și I. să aducă la cunoștința contribuabililor că au obligația de a achita impozitul pe teren. Ulterior, datorită comunicării defectuoase între serviciile implicate în colectarea acestei taxe, urmare a controalelor de audit intern și ale Curții de C. s-a constatat neîncasarea acestor taxe la bugetul local. Situația de mai sus a durat pe parcursul anilor 2008-2010, fără ca starea de fapt să se schimbe, generând proiectul de hotărâre de consiliu local privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere pentru perioada (...) - (...) a titularilor contractelor de închiriere a terenurilor menționate mai sus . Nu este întemeiată nici apărarea conform căreia controalele Curții de C. și ale S. A. nu au evidențiat o culpă a vreunei persoane cu privire la neimpozitarea terenurilor curte, deoarece atribuția acestor organe de control a fost de a stabili dacă există neregularități cu privire la taxele care trebuiau impuse de către municipalitate, neavând nici o atribuție în a stabili vinovăția vreunui angajat al pârâtei. A. atribuție revine comisiei de disciplină constituităla nivelul instituției, cum de altfel s-a și întâmplat, care trebuia și a și efectuat cercetări administrative prealabile cu privire la fapta sesizată . Conform fișei postului, (f.64) principala atribuție a reclamantului este de a coordona activitatea de stabilire, constatare, control, urmărire si încasare a impozitelor si taxelor locale administrate de direcție, și, prin urmare, apreciem că îndeplinirea sarcinilor de serviciu sub aspectul aplicării legislației fiscale se realizează inclusiv prin comunicarea modificărilor legislative intervenite la nivel fiscal către departamentele implicate în colectarea de taxe pentru bugetul local. Apreciază faptul că în mod corect organele de control au concluzionat că starea de pasivitate atât a reclamantului cât și a celorlalte persoane cărora li s- au aplicat sancțiuni disciplinare pentru aceeași faptă, a condus la nedeclararea și stabilirea cu mare întârziere a veniturilor la bugetul local, riscul reținut de organele de control fiind faptul că urma să se împlinească termenul de prescripție al dreptului de a stabili obligații fiscale. Așa fiind, în mod corect s-a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea abaterii disciplinare prev. de art. 77 alin.2 lit.b din L. 188/1999, respectiv neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor și încălcarea prevederilor legale privitoare la îndatoriri. Prin urmare, în temeiul art. 80 din L. 188/1999, instanța a respins acțiunea reclamantului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. V. solicitând instanței să dispună modificarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamantului, în sensul constatării nulității absolute sau anulării Dispoziției nr.1859/(...) a P.ui municipiului C.-N., prin care s-a dispus împotriva reclamantului aplicarea sancțiunii disciplinare "diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni"; în subsidiar, aplicarea sancțiunii mustrării, conform art. 77 alin. 3 lit. a din L. nr. 188/1999; obligării pârâtului la plata în favoarea reclamantului a tuturor drepturilor salariale restante de care a fost privat ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare arătate mai sus; radierii sanctiunii disciplinare aplicate conform Dispoziției nr.1859/(...) a P.ui municipiului C.-N., prin care s-a dispus împotriva reclamantului aplicarea sancțiunii disciplinare "diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni" și obligării pârâtului la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În motivare reclamantul a arătat că sunt aplicabile disp. art. 304""1/art. 312 alin 2, 3 și 5 C.proc.civ. Pe cale de excepție, în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției răspunderii disciplinare, cel puțin pentru faptele săvârșite pentru anii bugetari 2005-2007 raportat la art. 268 alin. 1 C. munciilart.77 alin. 5 din L. nr. 188/1999, art. 19 din L. nr. 82/1991, având în vedere că decizia de sancționare a fost emisă în formă scrisă după împlinirea termenului de 2 ani de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, prevăzut de art.77 alin. 5 din L. nr. 188/1999 (C. muncii comentat și adnotat cu legislație, doctrină și jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2008, voI. II, pg. 473). Sesizările au fost Înregistrate sub nr. 168/cd/(...) și 20563/(...) și privesc fapte în cea mai mare parte prescrise, care ar fi fost săvârșite în perioada (...)- (...). Solicită constatarea prescripției răspunderii disciplinare pentru faptele săvârșite pentru anii bugetari 2005-2007 în temeiul art. 19 din L. contabilitatii nr. 82/1991, republicată, care prevede că, în contabilitate, profitul sau pierderea se stabilește cumulat de la începutul exercitiului financiar. Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli se efectuează, de regulă, lasfârsitul exercitiului financiar, exercițiul financiar pe anii 2005-2007 fiind executat raportat la D. nr. 15/(...) a Camerei de C. a R., C. de C. a J. C., prin care, la data de (...), s-a stabilit că singurul exercițiu financiar neexecutat la acea dată este pe anul 2008. Pe fondul cauzei, contrar celor reținute de instanța de fond, la p.2 alin. 1 al dispoziției atacate se recunoaște faptul că reclamantul a adus la cunoștință pârâtului încă din cursul anului 2005 faptul că titularii contractelor de închiriere a terenurilor aferente apartamentelor vândute/închiriate persoanelor fizice sunt obligați la plata impozitului/taxei la bugetul local. Prin urmare, raportat la cele reținute la p.2 alin. 1 al dispoziției atacate, reclamantului nu i se poate imputa nestabilirea, neînregistrerea și neîncasarea la bugetul local a unor venituri din taxe pe teren, pe parcursul anilor 2005- 2009, fapt care a generat promovarea proiectului de hotărâre privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere pentru perioada (...)-(...) a titularilor contractelor de închiriere a terenurilor aferente apartamentelor vândute/închiriate persoanelor fizice, pentru care aceștia sunt obligați la plata impozitului/taxei la bugetul local", întrucât pârâtul avea cunoștință încă din anul 2005 că avea obligația impunerii titulari lor contractelor de închiriere a terenurilor aferente apartamentelor vândute/închiriate persoanelor fizice. Raportat la faptul că pârâtul recunoaște faptul că reclamantul a adus la cunoștință pârâtului încă din cursul anului 2005 faptul că titularii contractelor de închiriere a terenurilor aferente apartamentelor vândute/închiriate persoanelor fizice sunt obligați la plata impozitului/taxei la bugetul local, se pune problema prescripției răspunderii disciplinare. Față de cele reținute la p.2 alin. 1 al dispoziției atacate, este evidentă încălcarea de către pârât a art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 care prevede: "Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat cu cel puțin 5 zile înainte (zile lucrătoare). Convocarea va indica cel puțin motivul, data, locul și ora întrevederii". Cu această ocazie trebuie să i se dea posibilitatea reală și concretă de a se apăra, utilizând de toate mijloacele legale de care dispune. (C. muncii comentat și adnotat cu legislație, doctrină și jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2008, voI. II, pg. 450 și 454).- Tribunalul București, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sentința nr. 1439/2007. Din citație și sesizările anexate nu rezultă obiectul cercetării disciplinare, sub aspectul existenței unei fapte cu caracter disciplinar care să-i fie imputată reclamantului ci doar "soluționarea sesizări lor cu nr. 168/cd/(...) și 20563/(...), formulate de către numiții C. J. S. și S., respectiv de către C. Local al mun. C.-N.-S. Relații cu C., prin Șef S. dr.D. B.". Neconvocarea legală în vederea cercetării prealabile, condiție ce garantează respectarea dreptului la apărare a salariatului, reprezintă încălcarea unei cerințe legale imperative, care se sancționează cu anularea deciziei de sancționare disciplinară.(C. muncii comentat și adnotat cu legislație, doctrină și jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2008, voI. II, pg. 451). -Curtea de A. C., Secția civilă, minori și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 187/CM/2007. În cazul, în comunicarea convocării scrise nr. 178/cd/(...) au fost încălcate dispozițiile art. 267 alin. 2 din C. muncii, potrivit cărora punctul de pornire în efectuarea cercetării îl constituie convocarea în scris a salariatului, cu arătarea obiectului real, datei, orei și locului întrevederii, pentru ca în cursul cercetării reclamantul să aibă cunoștință urmare a comunicării convocării despre faptele care i se impută și să-i poată face apărările în mod corespunzător. Obiectul declarat al cercetării disciplinare fiind "S. sesizărilor cu nr. 168/cd/(...) și 20563/(...), formulate de către numiții C. J. S. și S., respectiv de către C. Local al mun. C.-N.-S. Relații cu C., prin Șef S. dr. D. B." este evident că o convocare legală trebuie să respecte dispozițiile art. 267 alin. 2 din C. muncii și să aibă ca obiect obligația impunerii titulari lor contractelor de închiriere a terenurilor aferente apartamentelor vândute/închiriate persoanelor fizice. Fapta calificată ca abatere disciplinară nu a fost săvârșită cu vinovăție, raportat la faptul că la p.2 alin. 1 al dispoziției atacate se recunoaște faptul că reclamantul a adus la cunoștință pârâtului încă din cursul anului 2005 faptul că titularii contractelor de închiriere a terenurilor aferente apartamentelor vândute/închiriate persoanelor fizice sunt obligați la plata impozitului/taxei la bugetul local, iar prin sancționarea reclamantului au fost încălcate dispozițiile art.263, C.mun., conform căruia fapta trebuie săvărșită cu vinovăție. Chiar prin prisma celor arătate în Raportul nr. 192/(...), în Memoriul cu privire la raportul C. de disciplină nr. 1., vinovăția reclamantului este Înlăturată în cauza de față. Reclamantul nu a urmărit producerea rezultatului imputat, nici nu l-a acceptat și nici nu a sperat în mod ușuratic că rezultatul nu se va produce, astfel încât nu se poate reține săvârșirea faptei cu intenție - directă sau indirectă, nici din culpă cu prevedere. Apărările formulate de reclamant exclud chiar și culpa fără prevedere, pentru că reclamantul nu putea și nici nu trebuia să prevadă că o eventuală necomunicare de către el a unor date care nu se aflau în posesia sa, ci a S. A. L. putea aduce prejudicii angajatorului. A reține altfel ar însemna să acceptăm că dispozițiile legale din C. Muncii și atribuțiile din fișa postului reclamantului rămân lipsite de conținut atâta vreme cât, acesta are obligația de coordonare și îndrumare a acțiunilor de stabilire, constatare, control, urmărire și Încasarea impozitelor și taxelor. A. atribuții cu referire la fapta care se impută reclamantului au fost îndeplinite de către acesta încă din cursul anului 2005, fapt recunoscut de către pârât în p.2 alin. 1 al dispoziției atacate "dl. R. V. a adus la cunoștință direcțiilor implicate în administrarea acestor imobilelor-terenuri, doar verbal, necesitatea de a transmite date suficiente, pe baza cărora D. de I. și taxe locale să aducă la cunoștința contribuabililor că au obligația de a achita impozitul/taxa pe teren, dar solicitările au rămas fără efect." A., se recunoaște de către însuși pârâtul că reclamantul a respectat întrutotul atribuțiile consemnate în fișa postului de coordonare și îndrumare a acțiunilor de stabilire, constatare, control, urmărire și Încasarea impozitelor și taxelor în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. 2 și 3 din L. nr. 188/1999. Potrivit acestui text de lege, funcționarul are obligația să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici și are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală. Deci, legiuitorul statuează, cu titlu de regulă, obligația funcționarului public de a se conforma dispoziției verbale a superiorului ierarhic, care este regula în cazul funcționarilor publici, formularea dispoziției scrise fiind excepția, în cazul în care funcționarul public refuză, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Mai mult, la data de (...), D. T. și I., S. C., impunere și control Persoane Juridice a Întocmit referatul privind taxa pe clădiri, ce reprezintă sarcina fiscală a concesionari lor, locatari lor, titulari lor dreptului de administrare sau de folosință prin care s-au făcut propuneri concrete cu privire la inserării în contractele de concesiune, închiriere, dare în administrare sau în folosință a clădirii agenților economici persoane juridice, a valorii de inventar a cădirii, înregistrată în contabilitatea M. C.-N., tocmai în scopul aplicării art. 249 alin. 3 din L. nr. 5. privind C. fiscal, coroborat cu pct. 16 partea 249:1 din Normele metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal, În plus, prin notele interne nr. 156134/492/(...), adresată D. E. și nr. 156141/492/(...), adresată D. P. M. și E. P., D. T. și I., S. C., impunere și control Persoane Juridice a comunicat acestor direcții de specialitate referatul privind taxa pe clădiri, ce reprezintă sarcina fiscală a concesionari lor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință. Prin nota internă" nr. 37904/493/(...), D. T. și I. a solicitat D. P. M. și E. P. comunicarea contractelor de închiriere pentru spațiile cu altă destinație menționate în anexa la HCL nr. 7., iar prin nota internă nr. 134834/491/(...) D. T. și I. a solicitat D. P. M. și E. P., S. A. L. transmiterea în vederea impunerii corecte a titularilor contractelor de închiriere, a datelor privind numerele valabile ale contractelor, suprafețelor totale, suprafețelor ocupate de construcții, a datelor de identificare a contribuabililor (nume, adrese exacte, stradă, număr, apartament, CNP-uri). Dar, mai ales, prin comunicatul din (...), la pct.4, s-a pus în vedere persoanelor fizice care au concesionat sau Închiriat terenuri să se prezinte în vederea declarării în scopul calculării taxei asupra terenurilor. Rezultatul faptei reclamantului a fost înlăturat de către angajator, neputând fi reținute producerea de prejudicii intereselor legale ale angajatorului. Prin H.C.L. nr. 23/(...) privind impunerea din oficiu și scutirea de la plata majorărilor de întârziere pentru perioada (...)-(...) a titularilor contractelor de închiriere a terenurilor aferente apartamentelor vândute/închiriate persoanelor fizice, pentru care aceștia sunt obligați la plata impozitului/taxei la bugetul local angajatorul a înlăturat rezultatul faptei săvârșite de reclamant, anterior emiterii dispoziției atacate, astfel încât în sarcina acestuia nu mai poate fi reținută producerea de prejudicii care constă în .nestabilirea, neînregistrerea și neîncasarea la bugetul local a unor venituri din taxe pe teren, pe parcursul anilor 2005-2009, fapt care a generat promovarea proiectului de hotărâre privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere pentru perioada (...)-(...) a titularilor contractelor de închiriere a terenurilor aferente apartamentelor vândute/închiriate persoanelor fizice, pentru care aceștia sunt obligați la plata impozitului/taxei la bugetul local". Potrivit dispozițiilor art. 256 alin. 3 Cod F. "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionari lor, locatarilor, titulari lor dreptului de sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren", iar conform pct. 73 (2"3) din Normele metodologice de aplicare a C. F. " în cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință persoanelor fizice sau persoanelor juridice, se stabilește taxa pe teren în sarcina concesionari lor, locatarilor ori titulari lor dreptului de administrare sau de folosință, după caz. (3) Contribuabilii prevăzuți la alin. (2) vor anexa la declarația fiscală, în fotocopie semnată pentru conformitate cu originalul, actulprivind concesionarea, închirierea, darea în administrare sau în folosință a clădirii respective. în situația în care în act nu sunt înscrise suprafața terenului, categoria de folosință și suprafața construită la sol a clădirilor, acolo unde sunt amplasate clădiri, la act se anexează .în mod obligatoriu, un certificat emis de către persoana juridică care a transmis aceste date, prin care se confirmă realitatea mențiunilor respective". Prevederile imperative ale art. 83 alin. 4 din OG. nr. 92/2003 privind C. de procedură fiscală subliniază faptul că .nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face Înainte de Î. unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale". Stabilirea obligațiilor fiscale, respectiv ale taxei pe teren, se face în baza declarației fiscale, care este în sarcina contribuabilului și care trebuie depusă în termen de 30 de zile de la data Î. contractului de închiriere. Prin urmare, în sarcina oricărui contribuabil aflat în una din situațiile mai sus enunțate există obligația legală de a declara în termen existența contractului de închiriere, privind terenul având destinația de curte sau grădină. Din analiza conținutului contractelor de închiriere, rezultă în mod indubitabil faptul că orice locatar este titularul unui drept de folosință, sintagmă prevăzută în mod expres de L. nr. 5., privind C. F., în art. 256 alin.3, drept care generează obligația corelativă de a achita taxa pe teren în baza contractului de închiriere încheiat de aceasta cu C. Local al municipiului C.-N. În plus, conform dispozițiilor C. de procedură fiscală, declararea contractelor de închiriere cu privire la terenuri, este în sarcina contribuabililor, neexistând nici o sancțiune legală cu privire la neexercitarea rolului activ al organului fiscal. Conform prevederilor art. 91 alin. 1 din OG. nr. 92/2003 privind C. de procedură fiscală, "Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel." Articolul 13 din OG nr. 92/2003 privind C. de procedură fiscală prevede faptul că "Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege". A., impunerea, inclusiv cea din oficiu, se poate face înăuntrul termenului de prescripție al creanțelor fiscale, astfel încât prejudiciul poate fi constatat doar după împlinirea termenului de prescripție a creanțelor fiscale. Termenul general de prescripție este de 3 ani, însă în materie fiscală acest termen de prescripție este de 5 ani, cu excepția cazurilor de infracțiuni fiscale, de exemplu evaziunea fiscală, când termenul este de 10 ani. Însă termenul de prescripție începe să curgă în momente diferite, de la caz la caz. Reglementările referitoare la prescripția fiscală sunt prevăzute în C. de P. F. (art.91). Acest act normativ reglementează două capitole distincte, respectiv prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale și prescripția dreptului de a cere executarea silită și a dreptului de a cere compensarea sau restituirea. Momentul în care Începe să curgă termenul de prescripție diferă în funcție de mai mulți factori. Mai întâi, autoritatea fiscală trebuie să stabileascăla modul concret obligațiile fiscale ale contribuabililor, respectiv cuantumul taxelor și impozitelor de plătit. Apoi, dacă este cazul, trebuie să ceară executarea silită a obligațiilor fiscale. Prin urmare, prescripția poate interveni ori asupra dreptului organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale, ori asupra dreptului aceluiași organ de a cere executarea silită a acestora. Termenul de prescripție începe să curgă în mod diferențiat, în functie de dreptul afectat de prescripție. A., în cazul dreptului de a stabili obligații fiscale, termenul de prescripție de 5 ani începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală (când s-a format baza de impunere care o generează). Deci, dacă organul fiscal nu a stabilit obligațiile fiscale ale contribuabilului în acest interval de timp, prin emiterea unei decizii de impunere, nu va mai putea acționa în continuare pentru recuperarea datoriei. Prin D. nr. 15/(...) a Camerei de C. a R., C. de C. a J. C. pe care o consideră o cercetare obiectivă a stării de fapt (p.13 alin.3) s-a solicitat d-nei Dacia C., director al D. P. M. și E. P. să furnizeze D. T. și I. toate datele referitoare la terenurile din evidențele D.. Așadar, în cazul contractelor de concesionare și închiriere expirate, inexistența datelor de identificare a persoanelor, a suprafețelor totale, ocupate cu construcții, identificarea corectă a acestora în vederea impunerii intră în atribuțiile D. P. M. și E. P.. Se reține în D. nr. 15/(...) a Camerei de C. a R., C. de C. a J. C. (p.7 alin. ultim). Neasigurarea unui circuit fluent al informațiilor între compartimentele care gestionează date și informații cu privire la masa impozabilă, precum și faptul că imobilele proprietate privată a unității administrativ teritoriale sunt cuprinse în evidenta contabilă la o valoare de înregistrare globală, nedefalcată pe spațiile cu apartamente componente, creează dificultăți în determinarea valorii spatiilor care fac obiectul închirierilor (asocierilor) și implicit determinarea impozitului datorat." Totodată, se arată în D. nr. 15/(...) a Camerei de C. a R., C. de C. a J. C. (p.11) cauzele deficiențelor constatate mai sus, între care enumeră: insuficienta colaborare dintre compartimentele de specialitate din cadrul instituției în vederea identificării de noi contribuabili; lipsa de cunoaștere a prevederilor legale de către compartimentele care au încheiat contractele; necuprinderea în fișa postului salariaților a atribuțiilor privind colaborarea/solicitarea/punerea la dispoziție de informații în vederea identificării de noi contribuabili; insuficiența personalului de execuție; neexercitarea atribuțiilor de control a conducătorilor de compartimente care au încheiat contracte pe seama bunurilor aparținând domeniului public sau privat al statului." Este evident că cel puțin două dintre cauzele deficiențelor constatate țin în exclusivitate de "compartimentele care au încheiat contractele pe seama bunurilor aparținând domeniului public sau privat al statului", iar celelalte privesc lipsa de cooperare dintre compartimente, insuficiența personalului de execuție și necuprinderea în fișa postului salariaților a atribuțiilor privind colaborarea/solicitarea/punerea la dispoziție de informatii în vederea identificării de noi contribuabili. În sensul celor arătate mai sus, nu pot fi reținute prevederile art. 77 alin. 1 și art. 77 alin. 2 din L. nr. 188/1999, respectiv "neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor", și "starea de pasivitate" raportat la faptul că reclamantul a luat legătura Încă din cursul anului 2005, după modificarea C. F., cu compartimentele de specialitate, mai mult, "a adus la cunoștință direcțiilor implicate în administrarea imobilelor terenuri, doar verbal, necesitatea de atrasmite date suficiente", fapt care poate fi dovedit prin declarația dată de către d-na M. T. șef serviciu, S. T., I., Chirii, Prețuri "având cunoștință de perevederile C. F., conform cărora, începând din anul 2005 se datorează impozitul/taxa pe teren de către titularii contractelor de închiriere, a atașat facturilor emise începând cu anul 2005 pentru persoane juridice, o notă prin care se încunoștința persoanele juridice despre această obligație. Nu s-a procedat la fel în cazul persoanelor fizice, întrucât, pentru acestea, nu se emit facturi." Nota la care face referire d-na M. T. șef serviciu, S. T., I., Chirii, Prețuri, a fost emisă la propunerea reclamantului, făcută în luna ianuarie 2005 (Raportul C. de disciplină nr. 192!cd/(...), p.5, pct.e). În măsura în care fapta reclamantului este calificată ca abatere disciplinară, apreciem că pârâtul nu a dat eficiență disp. art. 264, C. mun., sub aspectul faptului că nu s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 266 C. mun., în stabilirea sancțiunii disciplinare săvârșite de salariat: a) Împrejurările în care fapta a fost săvârșită: b) Gradul de vinovăție al salariatului; c) Consecințele abaterii disciplinare; d) Comportarea generală în serviciu a salariatului; e) Eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de acesta. Cu privire la împrejurările în care fapta a fost săvârșită, trebuie avut în vedere că fapta a fost săvârșită în condițiile „insuficientei colaborări între direcțiile de specialitate implicate, în vederea identificării contribuabililor, necunoașterii prevederilor legale în vigoare, inexistenței unei baze de date complete în ceea ce privește evidența terenurilor - curte aflate în gestiunea S. A. L., neexercitării atribuțiilor de control a conducătorilor de compartimente." (Raportul C. de disciplină nr. 192/cd/(...), p.8, alin.2), ceea ce presupune un cumul de factori care exclude responsabilitatea exclusivă a unei singure persoane, cum sunt nedeclararea de către contribuabili în termen a existenței contractelor de Î., privind terenurile având destinația de curte sau grădină, necunoașterea prevederilor legale de către funcționarii publici implicați și inexistența unei baze de date în evidența S. A. L., lipsa prejudiciului, etc. A. aspecte trebuiau avute în vedere la determinarea caracterului de abatere disciplinară a faptei, precum și la individualizarea sancțiunii disciplinare. În aprecierea noastră nu există proporționalitate între fapta comisă și sancțiunea aplicată raportat împrejurarea că gravitatea abaterii trebuie apreciată în urma analizării detaliate a tuturor elementelor sale, a împrejurărilor de fapt în care a fost comisă, a consecințelor precum și a circumstanțelor personale ale autorului ei (gradul de vinovăție, comportarea generală la serviciu, eventualele sancțiuni suferite anterior. (Tribunalul București, S. a IV-a civ., dec. nr. 724/1995, în Culegere ... 1997, p.241-242, în Dreptul muncii/A. Țiclea, A. P.escu, Constantin Tufan ... -București, Ed. Rosetti, 2004, p.490). Nu s-a ținut cont nici de comportarea generală în serviciu a salariatului și de eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de acesta, reclamantul nemaisuferind sancțiuni disciplinare anterior faptei care a stat la baza emiterii dispoziției atacate, fapt recunoscut de intimat în răspunsul la întrebarea nr. 6 la interogatoriu. Mai mult, pârâtul nu a dovedit în vreun fel faptul că reclamantul ar fi avut o comportare generală necorespunzătoare. Așadar, în măsura în care fapta reclamantului va fi calificată ca abatere disciplinară, apreciază că, raportat la criteriile prevăzute de art. 266 C. mun., în stabilirea sancțiunii disciplinare săvârșite de salariat, se impune aplicarea sancțiunii mustrării, conform art. 77 alin. 3 lit. a din L. nr. 188/1999. În drept, art. 299 C.proc.civ., 30411/art. 312 alin 2, 3 și 5 C.proc.civ., art. 1437 și urm. C.civ., art. 19 C.Pen., art. 263, 264, 266, 267 și art. 268 alin. 2 C. muncii; art. 75 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, art. 19 din L. nr. 82/1991, art. 45 alin. 2 și 3, art. 77 alin. 3 lit. a din L. nr. 188/1999, art.77 alin. 5 din L. nr. 188/1999, art. 131 alin. 1, 256 alin. 3 Cod F., pct. 73 (2"3) din Normele metodologice de aplicare a C. F., art. 13, 83 alin. 4, 91 alin. 1 din OG. nr. 92/2003 privind C. de procedură fiscală. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 decembrie 2011 pârâtul P. mun. C.-N., prin care, in baza prev. arte 312 alin. (1) C.pr.civ., solicită instanței respingerea recursului declarat de reclamant ca fiind nefondat si pe cale de consecinta mentinerea Sentintei civile nr. 3. pronuntata de Tribunalul Cluj in dosarul nr. (...), ca fiind temeinica si legala. În motivare pârâtul a arătat că prin sentinta civila nr. 3., Tribunalul Cluj a respins actiunea in contencios administrativ formulata de reclamant, apreciind ca in mod corect s-a retinut in sarcina reclamantului savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 77 alin. 2 lit. b din L. nr. 188/1999, respectiv neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor si incalcarea prevederilor legale privitoare la indatoriri, raportat la imprejurarea ca in mod corect organele de control au concluzionat ca starea de pasivitate atat a reclamantului cat si a celorlalte persoane carora li s-au aplicat sanctiuni disciplinare pentru aceeasi fapta a condus la nedeclararea si stabilirea cu mare intarziere a veniturilor la bugetul local. Prin recursul declarat, reclamantul invoca in sustinerea nelegalitatii sentintei pronuntate de instanta de fond urmatoarele: - in mod gresit a fost respinsa exceptia prescriptiei raspunderii disciplinare, cel putin pentru faptele savarsite pentru anii bugetari 2005-2007, avand in vedere ca decizia de sanctionare a fost emisa in forma scrisa dupa implinirea termenului de 2 ani de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare; - incalcarea prevederilor art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010 cu privire la convocarea la cercetarea prealabila, raportat la neprecizarea obiectului cercetarii; - fapta calificata ca abatere disciplinara nu a fost savarsita cu vinovatie si in subsidiar, sanctiunea nu a fost corect individualizata, prin raportare la prevederile art. 269 C.muncii, apreciind ca se impunea aplicarea sanctiunii mustrarii, conform art. 77 alin. 3 lit. a din L. nr. 188/1999. Consideră ca aceste critici de nelegalitate sunt nefondate si in cele ce urmeaza, ne vom referi punctual la acestea: 1. In ce priveste exceptia prescriptiei raspunderii disciplinare, considera ca aceasta in mod corect a fost respinsa de instanta de fond. Comisia de disciplina a fost sesizata cu privire la savarsirea faptei de catre reclamant prin actele inregistrate sub nr. 168/cd/(...) si nr. 20563/(...). Asa cum a aratat si in fata instantei de fond, modificarea C. fiscal in ceea ce priveste taxa pe teren a avut aplicabilitate incepand cu data de (...) - data de la care contribuabilii aveau obligatia de a achita taxa reglementata prin art. 256 alin. 3 din L. nr. 57112003 (C. fiscal), astfel cum a fost modificat prin pct. 230 al art. I din L. nr. 343/(...), iar serviciul de specialitate din cadrul primariei avea obligatia sa procedeze la stabilirea taxei pe teren in conditiile prevazute de codul fiscal. Potrivit textului de lege invocat, "Pentru terenurile proprietatea publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, se stabileste taxa pe teren, care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilordreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe teren ". Art. 295 din C. fiscal prevede ca "In vederea clarificarii si stabilirii reale a situatiei fiscale a contribuabililor, compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale au competenta de a solicita informatii si documente cu relevanta fiscala sau pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile ... " Reclamantul, in calitate de conducator al directiei care gestioneaza activitatea de stabilire si colectare a taxelor si impozitelor locale, avea obligatia punerii in aplicare a prevederilor C. fiscal. Fapta imputata reclamantului si care constituie abatere disciplinara a fost savarsita in forma continua (fiind o fapta omisiva si con stand in neindeplinirea unei obligatii de a face), momentul epuizarii sale fiind in cursul anului 2009, cand reclamantul a demarat proceduri scrise in vederea impunerii din oficiu a taxei pe teren (acest aspect reiese chiar din sustinerile reclamantului, de subliniat fiind faptul ca notele interne intocmite in cursul anului 2008 si invocate de reclamant in apararea sa vizau taxa pe cladiri si nu taxa pe teren). Reclamantul, in mod eronat sustine ca decizia de sanctionare a fost emisa dupa implinirea termenului de 2 ani de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare. Termenul de 2 ani prevazut de textul de lege se calculeaza de la momentul savarsirii faptei care constituie abatere disciplinara, in conditiile aratate mai sus. Avand in vedere aceste mentiuni, consideram ca in mod corect a fost respinsa exceptia prescriptiei raspunderii disciplinare invocate de reclamant, sanctiunea fiind aplicata inauntrul termenului de 2 ani stabilit prin art. 77 alin. 5 din L. nr. 188/1999. 2. In ce priveste critica referitoare la incalcarea prevederilor arte 75 alin. 3 din Contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010, acest text de lege nu este aplicabil situatiei reclamantului avand in vedere calitatea de functionar public a acestuia. Totusi, referindu-ne la procedura cercetarii disciplinare prealabile, aceasta a fost efectuata in conformitate cu prevederile legale si cu respectarea dreptului la aparare al reclamantului. A., in convocarea comunicata reclamantului au fost precizate elementele prevazute de lege, respectiv obiectul, data, ora si locul intrevederii, aspect confirmat prin prezenta reclamantului la audierile repetate care au avut loc in data de (...), (...), (...), (...), acesta avand posibilitatea efectiva de a-si exprima punctul de vedere si de a formula aparari. In acest context, nu se poate retine in sarcina paratului nici o incalcare a prevederilor legale legat de dreptul rec1amantului la aparare, criticile de nelegalitate invocate prin cererea de chemare in judecata neavand niciun suport real. 2. Cu referire la critica privind lipsa de vinovatie a reclamantului in savarsirea faptei care constituie sanctiune disciplinara, arată urmatoarele: Asa cum corect s-a retinut si in considerentele sentintei atacate, potrivit prevederilor art. 81 Cod fiscal, stabilirea obligatiilor fiscale se face in baza declaratiei fiscale, care constituie sarcina contribuabilului iar stabilirea din oficiu a impozitelor si taxelor nu se poate face mai inainte de expirarea termenului de 15 zile de la instiintarea contribuabilului privind depasirea termenului de depunere a declaratiei fiscale. Insa, potrivit art. 2951 si art. 256 alin. (3) Cod fiscal, in momentul in care contribuabilul depaseste termenul de depunere a declaratiei fiscale intervine obligativitatea impunerii din oficiu a taxelor datorate catre bugetul local, de catre compartimentul de specialitate din cadrul Primariei, respectiv D. I. si taxelocale. Pentru aceasta, directia condusa de reclamant avea obligatia de a solicita S. A. locuinte documente cu relevanta fiscala pentru identificarea contribuabililor in vederea impozitarii acestora. Este real ca si S. A. locuinte ii revenea obligatia de a transmite in timp util informatiile si documentele cu relevanta fiscala pentru identificarea contribuabililor, insa acest aspect nu il disculpa pe reclamant. Menționează ca o sanctiune disciplinara a fost stabilita si in sarcina dlui Chirilean G. in calitate de sef S. A. L. Din referatul intocmit cu ocazia cercetarii disciplinare si care a stat la baza emiterii dispozitiei de aplicare a sanctiunii, rezulta faptul ca desi modificarile C. fiscal in ce priveste taxa pe teren au devenit operante incepand cu data de (...), reclamantul, in calitate de director, a transmis doar verbal serviciilor cu atributii in administrarea imobilelor din patrimoniul municipiului solicitarea de a transmite date suficiente, pe baza carora D. I. si taxe locale sa instiinteze contribuabilii cu privire la obligatia de a achita taxa pe teren. Urmare a controalelor de audit si ale Curtii de C. s-a constatat neincasarea taxei pe teren la bugetul local. Conform fisei postului, reclamantul avea obligatia de a depune diligente in scopul punerii in aplicare a prevederilor C. fiscal si prin urmare, apreciază ca indeplinirea sarcinilor de serviciu sub acest aspect se realizeaza inclusiv prin comunicarea modificarilor legislative in materie fiscala catre serviciile implicate in colectarea de taxe la bugetul local. Doar in cursul anului 2008, dupa efectuarea controalelor de catre Curtea de C. C. si ulterior raportului intocmit in urma misiunii de audit intern de catre S. A. public intern, s-au efectuat de catre directia condusa de reclamant demersuri in scris, respectiv note interne prin care se solicita S. A. locuinte evidenta terenurilor detinute in baza unor contracte de inchiriere de catre persoanele fizice, in vederea impunerii din oficiu. Corespondenta scrisa cu privire la acest aspect a continuat intre D. T. si impozite locale si S. A. locuinte si pe parcursul anilor 2009-2010 dar fara ca directia condusa de reclamant sa fie in masura sa procedeze la impunrea din oficiu si, pe cale de consecinta, la colectarea impozitului/taxei pe teren. A., aceasta situatie a durat si pe parcursul anilor 2008-2010, fara ca starea de fapt sa se modifice, nefiind luate masuri de catre serviciile de specialitate pentru reglementarea situatiei, determinand necesitatea adoptarii unei hotarari de catre C. Local privind scutirea de la plata majorarilor de intarziere pentru perioada (...)-(...) a titularilor contractelor de inchiriere a terenurilor pentru care se datora taxa reglementata de art. 256 alin. 3 Cod fiscal. Implicarea insuficienta si neluarea la timp de catre D. I. si taxe locale a masurilor care se impuneau a determinat nedeclararea in termenul prevazut de lege si astfel stabilirea cu intarziere a veniturilor la bugetul local, existand la momentul respectiv, implicit riscul implinirii termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiilor fiscale. A., s-a apreciat de catre comisia de disciplina ca starea de pasivitate si indeplinirea defectuoasa a sarcinilor de serviciu, atat de catre reclamant cat si de catre celelalte persoane carora li s-au aplicat sanctiuni disciplinare pentru aceeasi fapta, au condus la nedeclararea si stabilirea cu mare intarziere a veniturilor la bugetul local. Prin urmare, administratia publica locala a fost lipsita de incasarea la bugetul local in perioada 2005-2010 a veniturilor ce urmau a fi colectate cu titlu de taxa pe teren iar plata retroactiva a taxei pe teren a insemnat pentru contribuabili un efort financiar destul de mare, existand riscul ca aceste sume sa fie chiar imposibil de recuperat de catre autoritatea publica, in unele cazuri. Reclamantul sustine prin recursul declarat faptul ca a respectat intrutotul atributiile consemnate in fisa postului prin aducerea la cunostinta conducerii in cursul anului 2005 (doar verbal) ca titularii contractelor de inchiriere a terenurilor aferente apartamentelor vandute/inchiriate persoanelor fizice sunt obligati la plata taxei la bugetul local. Consideră ca acest argument este irelevant in dovedirea lipsei vinovatiei deoarece informarea verbala din partea reclamantului, in calitate de conducator al D. taxe si impozite locale, a serviciilor care gestioneza datele in legatura cu terenurile concesionate sau inchiriate, in cursul anului 2005 nu este de natura a inlatura culpa acestuia in neindeplinirea sarcinilor de serviciu. In respectarea reglementarilor fiscale si in indeplinirea atributiilor de serviciu, se impunea din partea reclamantului luarea de masuri in vederea obtinerii datelor cu relevanta fiscala de la serviciile responsabile cu administrarea terenurilor aflate in proprietatea astfel incat sa procedeze la impunerea din oficiu a taxei pe teren. A. masuri se impunea a fi concretizate in anumite operatiuni administrative (astfel cum sunt definite in doctrina dreptului administrativ ca fiind operatiuni material-tehnice, activitati ale administratiei publice care nu produc efecte juridice prin ele insele, precum: note interne, referate, comunicari, etc.) mai ales ca dreptul administrativ si implicit activitatea administratiei publice sunt guvernate de principiul formalismului. Pe dealata parte, raportat la prevederile art. 2951 si art. 256 alin. (3) Cod fiscal coroborate cu atributiile cuprinse in fisa postului, directia condusa de reclamant avea obligatia impunerii din oficiu a taxei pe teren datorata la bugetul local, aceasta fiind o obligatie de rezultat, in opinia noastra. Asadar, avand in vedere toate aceste mentiuni, apreciază ca instanta de fond a retinut in mod corect starea de fapt si a facut aplicarea judicioasa a prevederilor legale incidente la aceasta, cu consecinta respingerii actiunii reclamantului. Fata de cele aratate, consideră ca recursul declarat este nefondat si pe cale de consecinta, solicită respingerea acestuia ca atare. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele: 1. Cu referire la critica privind greșita soluționare a excepției prescripției răspunderii disciplinare, Curtea reține că soluția instanței de fond este corectă și legală. A., potrivit dispozițiilor art. 77 alin. 5 din L. nr.188/1999 sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare. Reclamantul nu neagă faptul că, Comisia de disciplina a fost sesizata cu privire la savarsirea de catre reclamant a faptei ce i s-a reținut în sarcină, prin actele inregistrate sub nr. 168/cd/(...) si nr. 20563/(...). Contrar celor susținute de recurent, fapta ce constituie abatere disciplinară a fost săvârșită de către acesta în formă continuă, data epuizării fiind, așa cum corect a statuat instanța de fond în anul 2009 când reclamantul a părăsit starea de pasivitate și a acționat în modul prevăzut de lege, respectiv a respectat atribuțiile specifice funcției sale, demarând proceduri scrise în vederea impunerii din oficiu a taxei pe teren. Și este așa, deoarece abaterea disciplinară conturată în speță presupune o lipsă de acțiune din partea reclamantului, încălcarea obligației legale privind stabilirea, înregistrarea și încasarea la bugetul local a veniturilor din taxe pe teren a durat în timp pe parcursul anilor 2005-2009. Împrejurarea că în această perioadă s-au scurs mai mulți ani fiscali nu atrage după sine reținerea efectului întreruptiv al faptei ilicite. Trebuie notat că legea fiscală impunea cu necesitate din partea reclamantului o conduită activă, îndeplinirea unei obligații de a face, iar atitudinea acestuia a fost a abținerii de la respectarea legii, atitudine care a durat în timp, așa cum s-a arătat mai sus și cum corect a reținut instanța de fond, până la modificarea voluntară a atitudinii reclamantului. A. fiind, împrejurarea că reclamantul nu a luat măsuri distincte pentru fiecare an fiscal nu conduce la concluzia că ar exista abateri disciplinare multiple, separate pentru fiecare an fiscal și deci cu termene de prescripție diferită din punct de vedere a stabilirii răspunderii disciplinare și nici că pornind de la premisa că este o singură abatere tradusă într-o faptă continuă aceasta ar fi fost întreruptă la sfârșitul fiecărui an fiscal după care să fie reluată la începutul celuilalt an, degajând și aici termene de prescripție diferite. Curtea notează că fapta, așa cum a fost săvârșită de reclamantul recurent, are caracterul unei fapte continui și care a durat în timp până la momentul epuizării adică al întreruperii voluntare a activității ilicite de către subiectul de drept implicat. Din această perspectivă, Curtea notează că termenul de prescripție prevăzut de lege a răspunderii disciplinare nu este dat în cauză dispozițiile legale în materie fiind întrutotul respectate de către organul disciplinar iar sentința care confirmă o atare conduită este legală și temeinică. 2. Împrejurarea sub aspectul unor circumstanțe de natură personală și reale conform căreia reclamantul a informat verbal și a adus la cunoștință verbal despre necesitatea impunerii veniturilor obținute de titularii contractelor de închiriere a terenurilor aferente apartamentelor vândute sau închiriate persoanelor pentru care aceștia sunt obligați la plata impozitului /taxei la bugetul local nu prezintă relevanță câtă vreme sistemul administrativ este unul formalist, iar exercitarea atribuțiilor funcționarilor publici se consemnează în acte scrise care probează nu numai îndeplinirea acestora dar și maniera în care a fost aplicată legea. Nu trebuie omis din analiză că recurentul deținea funcție de conducere în cadrul unui serviciu public administrativ și că exercitarea atribuțiilor specifice ce intrau în sfera acestei funcții sunt necesar fi exercitate prin acte scrise, opozabile fie personalului din subordine (manageriale), fie de natură a pune în executare dispozițiile legale, acte opozabile autorității și particularilor. Or, un astfel de act scris implica și exercitarea atribuțiilor prevăzute de C. fiscal reținute în sarcina sa și implicit a atribuției principale din fișa postului reținută și analizată corect de instanța de fond. Împrejurarea că reclamantul în calitate de funcționar public a solicitat sau informat verbal despre necesitatea impunerii contractelor nu are relevanță din punct de vedere juridic, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit ulterior că această atitudine nu a produs nicio consecință licită, dimpotrivă autoritatea publică a fost nevoită să demareze procedura de promovare a unui proiect de hotărâre ce urma să fie supus dezbaterii și adoptării de către consiliul local privind scutirea de la plată a titularilor contractelor de închirierea terenurilor aferente apartamentelor vândute/închiriate persoanelor fizice, pentru care aceștia sunt obligați la plata impozitului / taxei la bugetul local. Din această perspectivă, motivul de recurs privind înlăturarea de plano a răspunderii disciplinare nu subzistă. 3. Cât privește pretinsa neobservare a dispozițiilor art. 75 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. la nivel național pe anii 2007-2010, Curtea reține căaceastă reglementare nu este opozabilă reclamantului având în vedere calitatea acestuia de funcționar public. Dincolo de această statuare, cu referire la substanța cercetării disciplinare și a procedurii urmate de organul de cercetare disciplinară, Curtea nu a întrevăzut în ce manieră a fost nesocotit dreptul la apărare al celui cercetat disciplinar. În speță, se reține că în convocarea comunicată reclamantului au fost precizate elementele prevăzute de lege, respectiv obiectul, data, ora și locul întrevederii, aspect confirmat prin prezenta reclamantului la audierile repetate care au avut loc la data de (...), (...), (...), respectiv (...), acesta având posibilitatea efectivă de a-și exprima punctul de vedere și de a formula apărări. În acest context, nu se poate reține în sarcina pârâtului vreo încalcare a prevederilor legale referitoare la dreptul rec1amantului la apărare, astfel că motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, reluate și în memoriul de recurs, nu au suport real. 4. Sub aspectul criticii privind lipsa de vinovăție a recurentului pe teren disciplinar, deși nu a fost susținută efectiv ca o critică la adresa sentinței atacate, ci practic fiind o reluare a apărărilor susținute în fața instanței de fond, Curtea reține că analiza și concluziile instanței de fond cu referire la raportul juridic născut ca urmare a reținerii abaterii disciplinare este corectă și legală. Așa cum s-a arătat anterior reclamantul avea obligația ca la punerea în executare a legii să ia toate măsurile necesare astfel încât dacă în anul fiscal 2005 și următorii nu s-au depus declarații fiscale de către contribuabili conform art. 81 C.fisc, să dispună conform art. 2951 și art. 256 alin. 3 din aceeași lege fiscală, impunerea din oficiu. Este real că pentru o astfel de operațiune era necesară conlucrarea cu S. de A. L., dar lipsa de reacție a conducătorului acestui serviciu, sancționat disciplinar la rândul său,nu-l disculpă pe recurent așa cum corect a stabilit instanța de fond și organul disciplinar. Și este așa, deoarece potrivit atribuțiilor de serviciu evidențiate în fișa postului reclamantul recurent avea obligația să depună diligențe în vederea organizării și punerii în aplicare a C. fiscal de așa manieră încât să nu existe sincope în această activitate și să nu se creeze prejudicii nici pentru buget și nici sa fie favorizați nejustificat contribuabilii care aveau obligația să fie impuși în mod legal. Or, toate aceste deficiențe rezultă nu numai din cercetarea disciplinară dar și din controalele de audit și cele ale Curții de C. Față de criticile reclamantului, analiza efectuată de instanța de fond sub aspectul existenței vinovăției pentru săvârșirea faptei calificată ca abatere disciplinară este pertinentă, sens în care și acest motiv de recurs va fi reținut ca nefiind fondat. 5. Sub aspectul criticii privind încălcarea principiului proporționalității sancțiunii, mai precis a disproporției vădite dintre fapta comisă și sancțiune, Curtea rezultă că sancțiunea disciplinară aplicată recurentului „diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de trei luni"; este justificată. Deși recurentul a indicat formal anumite criterii recunoscute de legislația de drept comun în materia muncii, nu a evidențiat clar și concret unde se localizează eroarea de apreciere a indicatorilor menționați. Curtea are în vedere, că sancțiunea disciplinară aplicată recurentului este a doua în scara sancțiunilor sub aspectul criteriului gravității din cele cinci reglementate de dispozițiile art. 77 alin.3 din L. nr. 188/1999. Pe de o parte, sub aspectul alegerii în concret a sancțiunii, raportat la toate elementele ce conturează abaterea disciplinară organul de cercetare și aplicare a sancțiunii a stabilit corect sancțiunea, nefiind date temeiuri de fapt sau de drept pentru alegerea sancțiunii celei mai blânde referitoare la mustrarea scrisă. Împrejurarea că în contextul reținerii stării de fapt ilicite sub aspect disciplinar au concurat și alte persoane vinovate nu exclude și nici nu diminuează răspunderea, deoarece răspunderea disciplinară este personală. Pe de altă parte, marja de apreciere a organului de aplicare a sancțiunii privind aplicarea în concret a sancțiunii alese, respectiv aceea de stabilire a unui procent de 10% din marja de 5-20% privind diminuarea drepturilor salariale și stabilirea duratei maxime de diminuare la 3 luni nu vădește o încălcare vădită a acestor dispoziții legale, marja situându-se în limite rezonabile, raportate din nou la aceleași elemente avute în vedere de organul disciplinar. A. fiind, Curtea nu a reținut încălcarea principiului proporționalității aplicării sancțiunii. Față de cele ce precedă, Curtea reține că motivele de recurs evidențiate de recurentul reclamant nu sunt fondate, sens în care în temeiul art. 109 din L. nr. 188/1999, cu trimitere la art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 și art. 313 C.pr.civ. se va respinge recursul declarat de reclamantul R. V., împotriva sentinței civile nr. 3037 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), pe care o va menține în întregime. Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată. PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge recursul declarat de reclamantul R. V., împotriva sentinței civile nr. 3037 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 08 decembrie 2011. { F. | PREȘEDINTE, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. JUDECĂTOR, M. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. A.M.B.
| ← Decizia civilă nr. 2278/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5483/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
