Decizia civilă nr. 8/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA 8/2011
Ședința 14 O. 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SA C.-N. în contradictoriu cu pârâții D. G. A F. P. A J. C., pârât M. F., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
INSTANȚA
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 3 august 2011 sub nr.de mai sus, reclamanta SC A. SA C.-N. a chemat în judecată pe pârâții D. G. A F. P. A J. C., pârât M. F. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 511.568,17 lei reprezentând plata nedatorată achitată în baza D. de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr.574/BCF/(...) anulată pe cale judiciară, suma actualizată cu rata indicelui de inflație și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că în urma unui control fiscal efectuat încursul anului 2005, a fost emis raportul de inspecție fiscală din (...) înregistrat la D. G. a F. P. C. sub nr.29610 din (...) și comunicat reclamantei la aceeași dată.
Controlul a vizat: perioada (...) - (...) pentru vărsămintele de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neincadrate și perioada (...) - (...) pentru sursa de venituri realizate in baza contractelor de concesiune.
Cu privire la cele două categorii de creanțe bugetare, în raport se concluzionează în sensul stabilirii în sarcina reclamantei a unor debite suplimentare, respectiv:
- s-a calculat un Fond special pentru handicapați 1, stabilindu-se suplimentar: debit în sumă de 113.447.600 lei, dobânzi în sumă de
45.780.228 lei penalități de întârziere în sumă de 12.367.467 lei
- s-a stabilit un impozit suplimentar/ datorat bugetului de stat aferent unor venituri din închirieri obținute de societate în perioada ianuarie 2000 - (...) în condițiile art.38 alin (5) din Legea 133/1999 privind stimularea intreprinrătoriior privați ... în cuantum de: debit în sumă de l.364.763.654 lei dobânzi in sumă de l.773.440.278 lei penalități de intârziere in sumă de
276.877.585 lei
Pentru sumele stabilite suplimentar în Raportul de inspecție fiscală a fost emisă D. de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 574IBCF/(...) comunicată reclamantei concomitent cu raportul.
Prin Ordinele de plata nr. 136, 137 si 138 din (...) au fost achitate sumele aferente impozitului pentru fondul special handicapati.
R. arată că prin ordinele de plata nr. 140/(...), 139/(...) SI 141/(...) au fost achitate sumele aferente impozitului pentru venituri din inchirieri. La data de 04.lO.2005 reclamanta a inregistrat actiunea in contencios administrativ impotriva D. C., obiect al dosarului nr.7283/2005 al Tribunalului C.. Litigiul a fost solutionat definitiv si irevocabil la data de (...) prin D. civila nr.11845/2005 de catre Curtea de A. C. sens in care s-a dispus si anularea parțială a D. de impunere fiscală nr. 574IBCF/02 iunie
2005 emisă de pârâta D. C. în sensul excluderii obligațiilor bugetare fondul special pentru handicapați stabilit suplimentar precum și impozitul suplimentar datorat bugetului de stat aferent unor venituri din închirieri obținute de societate în perioada ianuarie 2000 - (...) din închirieri în condițiile art.38 alin (5) din Legea 133 / 1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați ... , cu accesoriile aferente.
De asemenea, arată că la data de (...) a fost formulata de D. C. o cerere de lamurire a dispozitivului D. civile nr.11845/2005 prin care a solicitat ca instanta sa se pronunte daca dispozitivul se referea sa nu si la modificarea O. comun nr. lO6/18.lO.2005 si 93/(...) al M.A.P.D.R. si M.F.P.
Prin D. civila nr. 1787 din (...) a C. de A. C.-N. a fost respinsa ca inadmisibila cererea de lamurire a intinderii si aplicarii dispozitivului D. civile nr. 11845/(...) formulata de D. C. retinandu-se în cadrul considerentelor ca: în speta se poate constata ca ipoteza normei legale amintite mai sus nu este indeplinita intrucat dupa cum rezulta din cuprinsul cererii formulate de catre intimata s-a solicitat ca prin intermediul acestei proceduri speciale instanta sa se pronunte asupra unor inscrisuri - respectiv O. comun nr.106/(...) si nr.(...) al MAPDR si MFP - care nu au constituit obiect al analizei instantei de recurs, intrucat dupa cum recunoaste intimata acest inscris nu exista la acea data.
Se poate conchide, asadar, ca dispozitivul D. nr.11845/2005 a
C. de A. C., nu comporta lamuriri cu privire la intelesul, intinderea dispozitivului hotararii si nu cuprinde dispozitii potrivnice iar solicitarea formulata de catre intimata la completarea hotararii judecatoresti prin includerea referirilor la O. comun nr.106/(...) Si nr. (...) al MAPDR si MFP, inexistent la epoca solutionarii cauzei ca inadmisibila."
Cu privire la fundamentarea cererii de restituire reclamanta a relevaturmătoarele :
Avand în vedere ca prin D. civila nr.11845/2005 a C. de A. C. s-a dispus anularea parțială a D. de impunere fiscală nr. 5. iunie 2005 emisă de pârâta D. C. în sensul excluderii obligațiilor bugetare Fondul special pentru handicapați stabilit suplimentar precum și impozitul suplimentar datorat bugetului de stat aferent unor venituri din închirieri este evident ca platile efectuate în acest sens nu mai au un suport legal, ceea ce inseamna că s-a efectuat o plată nedatorata3 care trebuie restituita conform principiului consacrat de prevederile art. 992 si 1092 C. civ.
Potrivit doctrinei plata nedatorata este un fapt juridic licit care consta în executarea de catre o persoana din eroare a unei prestatii la care nu era obligata si fara intentia de a plati pentru altul. Pentru nasterea obligatiei de restituire plata nedatorata trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
Plata trebuie sa constea în remiterea unei sume de bani, a unui bun individual ori determinat prin caractere generice. Este necesar ca solvens sa faca plata cu vointa ferma de a stinge o datorie.
Precizează că a efectuat o asemenea plata (prin Ordinele de plata nr.
136, 137 si 138 din (...) au fost achitate sumele aferente impozitului pentru fondul special handicapati iar prin 3 I., Secția de contencios administrativ, decizia nL7245 din 28 septembrie 2004 Ordinele de plata nr. 140/(...),
139/(...) si 141/(...) au fost achitate sumele aferente impozitului pentru venituri din inchirieri) în cuantum total de 358.668 lei.
În speta, plata a fost efectuata în baza D. de impunere nr. 5. iunie
2005, act adminstrativ fiscal care a fost anulat în baza unei hotarari judecatoresti (D. civila nr.l1845/2005 a C. de A. C.). Avand în vedere ca nulitatea are efect retroactiv, obligatia de plata apare ca si cand nu a existat niciodata, impunandu-se ca partile sa fie repuse în situatia anterioara.
Conditia erorii solvensului nu se impune în cazul în care restituirea platii efectuate are la baza o obligatie lovita de nulitate absoluta, în acest sens pronuntandu-se atat doctrina cât si jurisprudenta în materie". Astfel chiar daca debitorul a platit stiind ca obligatia asumata este nula, el are dreptul sa pretinda restituirea în baza principiului restitutio in integrum. A vand în vedere cele ilustrate se poate observa ca aceasta conditie nu necesita a fi analizata, nefiind incidenta în speta.
Intrucat toate conditiile impuse de lege sunt indeplinite în speta considera ca subscrisa este indreptatita la plata sumei de 358.668 lei reprezentand plata nedatorata ca urmare a anularii D. de impunere în baza careia au fost prelevate, constand în impozit suplimentar datorat bugetului de stat aferent unor venituri din închirieri precum si a unei plati efectuate pentru fondul special pentru handicapați.
În ceea ce privește procedura prealabilă reclamanta a relevat:
Dreptul la restituirea sumelor de la buget se naste o data cu formularea cererii de restituire, potrivit prevederilor art. 117 Cod procedura fiscala), si parcurgerea procedurii prevazute în O. 189912004.
R. arată că la data de (...) a formulat cererea de restituire (inregistrata la D. C. sub nr.8948/2006) prin care a solicitat sa se dispuna restituirea sumelor excluse din D. fiscala nr.574/BCF/(...) ca urmare a anularii prin D. civila nr.1184512005.
La aceeasi data, (...) a formulat o cerere (nr. intern 153/1 (...)) adresata D. G. de R. a C. C. B. B. din cadrul A.N.A.F. prin care a solicitat de asemenea sa se dispuna si restituirea sumelor excluse din D. fiscala nr.574/BCF/(...).
Precizează că organele fiscale au refuzat in mod tacit restituirea acestor sume, arată că nici până în prezent nu a primit din partea acestor autoritati niciun raspuns cu privire la aceasta solicitare.
Cu privire la actualizarea sumei cu rata indicelui de inflatie, arata ca solicitarea este admisibila, chiar daca în speta debitul este de natura fiscala, în acest sens pronuntandu-se si Î.C.C.J:
"Cât privește întinderea obligației de restituire, având în vedere necesitatea repunerii solventului în situația anterioară efectuării plății, aceasta trebuie să cuprindă valoarea actualizată cu indicele de inflație.
Acordarea indicelui de inflație nu reprezintă altceva decât aplicarea principiului echității care impune plasarea solventului (cel care a făcut plata nedatorată) în situația de a beneficia de sumă ca și cum ar fi folosit-o el însuși dacă n-ar fi fost reținută fără temei legal, știut fiind că plata făcută în astfel de condiții nu reprezintă altceva decât o îmbogățire fără justă cauză.
De altfel, în același sens, în asemenea situații este și jurisprudența C.
Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea dispozițiilor art.l din
Protocolul nr.l care protejează dreptul de proprietate.
R. precizează că suma a carei restituire o solicită, actualizata cu rata indicelui de inflatie, se ridica la valoarea de 511.568,17 lei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 29 septembrie 2011 SCpârâtele Ministerul Finanțelor Publice și D. C. s-au opus admiterii acțiuniiinvocând mai multe excepții de ordine publică.
Ministerul Finanțelor Publice s-a prevalat de 1)lipsa calității saleprocesuale pasive deoarece nu are competente în ceea ce privește restituire de impozite și taxe socotind de asemenea că 2) acțiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu M. finanțelor P. este inadmisibilă întrucât nu a fost parcursă procedura prealabilă prev.de art.7 din Legea 554/2004 .
Pârâtele au invocat 3) excepția prescripției dreptului la acțiune și
4) tardivitatea introducerii acțiunii.
În susținerea acestor excepții, s-a relevat că acțiunea în contencios administrativ privind obligarea organului fiscal la restituirea sumei de
511.568,17 lei trebuia introdusă de către reclamantă în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art.11 alin.1 din Legea 554/2004 dar nu mai târziu de termenul de 1 an reglementat de art.11 alin.2 din Legea
554/2004. S-a relevat că raportat la data efectuării plății, termenele de depunere a acțiunii în contencios administrativ au fost depășite cu peste 5 ani de zile. S-a susținut că în speță s-a depășit și termenul reglementat de art.19 alin.1 din Legea 554/2004 precum și termenul de prescripție reglementat de art.135 din OG 92/2003.
Pârâtele au mai susținut că 6) acțiunea este inadmisibilă întrucât nu afost parcursă procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea 554/2004 art. 205 și urm. din OG 92/2003.
Totodată, s-a invocat și 7)tardivitatea plângerii prealabile întrucât aceasta a fost introdusă la D. la data de (...) cu depășirea evidentă a termenului de 30 de zile prevăzut de art.7 din Legea 554/2004.
Pârâtele au invocat 8)inadmisibilitatea acțiunii din perspectiva încălcării prevederilor art.7 din O. M.A.D.P.R. și M.F.P.nr.1068/(...).
În subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii introductive, canefondată.
Del iber ând Cur te a re ț ine ur măto arele:
A. Cu titlu preliminar Î n prezenta pricină s-au invocat : I)excepții procesuale privitoare la părțile din proces, II)excepții procesuale privind actele și termenele procedurale, III)excepții procesuale privind judecata, art.137 alin.1 din
C.proc.civ.
Fără să definească excepțiile procesuale codul de procedură civilă realizează o summa divisio a acestora, grupându-le în excepții de procedură ( cele cu privire la condițiile formale ale judecății) și excepții de fond (cele cu privire la condițiile de exercitare a dreptului la acțiune).
Confruntată cu necesitatea de a stabili o ordine de soluționare a lor,instanța a apreciat că se impune să trateze cu prioritate excepț ia de f ond a
prescr ipț ie i ex tinc tiv e cu priv ire l a exerc itare a drep tulu i l a acț iune . S. că s-a invocat și decăderea reclamantei din dreptul de a formula acțiune în contencios administrativ, ca excepție procedurală, excepție care, intrând în categoria celor procedurale, ar fi trebuit analizată înaintea excepțieiprescripției ca și excepție de fond. Dar, din analiza considerentelor de drept pe care reclamanta și-a întemeiat excepția prescripției și cea a tardivității, era extrem de greu de stabilit o graniță între cele două excepții procesuale. De aceea, Curtea a ales să trateze cu prioritate excepția de fond care decurgea din condițiile exprese și imperative ale legii cu privire la exercitarea dreptului la acțiune.
Altfel spus, pornind de la temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății, instanța a dorit să stabilească dacă sunt întrunite condițiile pentru exercitarea acțiunii instituite pentru protecția dreptului subiectiv pe care reclamantul îl invocă. Dacă acțiunea civilă ,ca instrument practic și eficient de sancționare a dreptului, mai poate sau nu să fie exercitată.
R. a solicitat realizarea dreptului său subiectiv la restituirea unei creanțe fiscale cu titlu de plată nedatorată în temeiul prevederilor art.135 din OG 92/2003.
Pârâtele au susținut că dreptul la acțiune s-a prescris atât din perspectiva prevederilor art.11 cât și din perspectiva dispoz.art.19 din legea contenciosului administrativ și art.135 din OG 92/2003.
Pârâtele au mai susținut că fiind împlinit termenul de decădere reglementat de art.11 alin.2 din Legea 554/2004, reclamanta este decăzută din dreptul de a formula acțiune în contencios administrativ pentru restituirea sumelor pretinse și sancționarea refuzului autorității de a rambursa această creanță, acțiunea fiind socotită ca tardivă.
Apărările evocate de pârâte nu sunt în totalitate corecte. Acțiunea civilă este o virtualitate legală de sesizare și totodată, de obligare a unui organ jurisdicțional să statueze asupra unei situații juridice determinate, deduse judecății. Fără să se identifice cu însuși dreptul subiectiv, ca sancțiune, sau mijloc de protejare a acestuia, acțiunea este imanentă dreptului subiectiv. Acțiunea este o cale de drept, iar cererea de chemare în judecată este actul procesual prin care o persoană deschide această cale, sesizând instanța și obligând-o astfel să statueze. Dar, instanța trebuie și poate să statueze, în limitele a ceea ce s-a cerut prin raportare la pretenția concretă a reclamantului. R. a arătat motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază cererea, indicând că împrejurările de ordin substanțial din care derivă pretenția sa, sunt cele evocate de art.135 din OG 92/2003.
Prin urmare, Curtea trebuie să stabilească dacă dreptul la acțiunea reclamantului este sau nu prescris, prin raportare la aceste dispoziții legale și nu la prevederile art.11, 19 din legea contenciosului administrativ, care nu își pot găsi aplicare din perspectiva principiului că normele speciale sunt de strictă interpretare și aplicare. Art.135 din OG 92/2003 reprezintă norma specială în materie de restituire a creanțelor fiscale achitate cu titlu nedatorat, iar această normă specială derogă de la norma generală în materie de prescripție și decădere prevăzută de art.11, 19 din legea contenciosului administrativ. Lăsând la o parte faptul că reclamanta invocă un refuz nejustificat, sancțiunea decăderii nu putea de principiu opera în cauză și numai din simplul motiv că art. 11 din legea contenciosului nu era aplicabil în speță.
Pentru clarificarea aspectului legat de prescripție , Curtea trebuia să lămurească care este dreptul a cărui protecție și realizare se solicită prin prezenta procedură și dacă dreptul la acțiune ca drept subiectiv material, mai poate sau nu să fie exercitat.
Chiar dacă excepția lipsei calității procesuale pasive este la rândul său o excepție de fond, instanța a socotit că întâietate în soluționare o au aceleexcepții care vizează condițiile exprese și imperative ale legii cu privire la exercitarea dreptului la acțiune.
În logica stabilirii acestei ordini, Curtea a avut în vedere și a dorit să selămurească dacă acțiunea, ca virtualitate legală de sesizare, ca sancțiune și mijloc de protecție a dreptului subiectiv invocat de reclamantă, se mai poate realiza și obiectiva de principiu în procesul de contencios, altfel spus, dacă dreptul la acțiune ,ca drept subiectiv material, mai este în ființă sau nu .Numai dacă s-ar ajunge la concluzia că sunt întrunite condițiile pentru exercitarea acestui drept, ar mai fi util și necesar să se dezlege și excepția ca decurge din condițiile exprese ale legii cu privire la realizarea procedurii prealabile pentru exercitarea dreptului la acțiunea în contencios administrativ precum, excepția inadmisibilității derivând din neurmarea procedurii reglementate de ar. 205 și urm din OG 92/2003 și excepția de fond privitoare la lipsa calității procesuale.
Pornind de la ideea că cererea de chemare în judecată este elementul prin care acțiunea ca prerogativă legală este transformată în actul procesual concret, și reținând că inadmisibilitatea derivând din neîndeplinirea procedurii prealabile, reprezintă un fine de neprimire, instanța a socotit totuși că este mai util să se pronunțe asupra chestiunii referitoare la existența dreptului la acțiune în plenitudinea sa. De altfel, cererea nu poate exista decât în cadrul acțiunii și reprezintă un element al acesteia, existența acțiunii nefiind condiționată de formularea cererii de chemare în judecată. De aceea, prioritar a fost să se stabilească dacă dreptul la acțiune formulat de reclamant, există în plenitudinea lui.
Chiar dacă ordinea în care Curtea a înțeles să dezlege excepțiileprocesuale, poate genera discuții, rațiunea pentru care instanța a înțeles să stabilească această ordine, a fost aceea că dreptul subiectiv și acțiunea există mai înainte de cererea de chemare în judecată, iar cererea de chemare în judecată poate fi făcută și atunci când nu mai există dreptul la acțiune în plenitudinea lui.
Instanța a apreciat că este mai important să stabilească dacă mai există sau nu dreptul la acțiune în plenitudinea lui, decât să analizeze dacă cererea de chemare în judecată ca și simplu act de investire a instanței este sau nu admisibilă din perspectiva art.7 al legii contenciosului administrativ.
Dacă s-ar stabili că dreptul la acțiune nu mai există în plenitudinea lui, orice discuție cu privire la modul în care acesta s-a obiectivat, din perspectiva exigențelor formale ale investirii instanței, ar deveni de prisos.
Prin efectul său dirimant, excepția prescripției ar împiedica și ar face inutilă valorizarea oricăror alte mijloace de apărare ale pârâților.
B. Curtea consideră că dreptul reclamantei la acțiunea în restituireasumei pretinse cu titlu de plată nedatorată, ca drept la acțiune în sensmaterial, este prescris.
Creanța fiscală despre care reclamanta pretinde că nu are caracter datorat a fost achitată în baza unei decizii de impunere-decizia nr.574/PCF/(...), titlu de creanță ce a fost anulat prin decizia civilă nr.11845/2005 pronunțată de Curtea de A. C. la (...).
Potrivit art.135 din C.proc.fiscală, dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Prin urmare, legea leagă momentul începutului curgerii termenului deprescripție de cel în care a luat efectiv naștere dreptul subiectiv la compensaresau restituire.
Dreptul subiectiv material este acea prerogativă juridică în virtutea căreia titularul său poate în limitele legii și moralei să aibă un anumit avantaj sau folos, material ori moral, după caz, cu sau fără concursul altuia.
Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Dreptul material la acțiune este garanția realizării dreptului subiectiv substanțial. Prin urmare, dreptul de a pretinde restituirea se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Dreptul la compensare sau restituire, ca drept subiectiv substanțial a luat naștere la data la care decizia de impunere fiscală în baza căreia reclamantul a făcut plata, a fost anulată prin decizia civilă nr.11845/2005, pronunțată la (...).
Ca atare, termenul de 5 ani în care reclamanta putea pretinde restituirea, a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2006, acesta fiind anul următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Pornind de la ideea că dreptul material la acțiune sancționează orice încălcare adusă dreptului subiectiv, reclamantul a încercat să acrediteze ideea că termenul de 5 ani pentru formularea acțiunii curge de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a soluționat sau trebuia să se soluționeze cererea de restituire.
R. a arătat că a formulat cerere de restituire la data de (...), cerere care trebuia soluționată în termen de 45 de zile. R. consideră că termenul de prescripție a dreptului de a cere pe cale judiciară restituirea sumei actualizată cu rata inflației, este de 5 ani și curge de la 1 ianuarie 2007.
În esență, susține că doar la momentul în care a luat cunoștință de faptul că dreptul său la restituirea creanței fiscale nedatorate este contestat putea face apel la forța coercitivă a statului pentru a obține prin constrângere restabilirea dreptului încălcat.
Teza, aparent seducătoare, nu poate fi primită. Art.135 din
C.proc.fiscală, stipulează că titularul dreptului la restituire poate obține recunoașterea și ocrotirea lui în condițiile legii, el beneficiind la un drept la acțiune în sens material, care se calculează începând cu 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut efectiv dreptul subiectiv la restituire, neavând relevanță momentul în care titularul a luat cunoștință de faptul că acesta este contestat.
Termenul de 5 ani socotit cu începere de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul subiectiv la restituire, funcționează și ca un termen de decădere. În acest interval de 5 ani, socotit din anul următor celui în care dreptul subiectiv la restituire s-a născut, titularul trebuie să iasă din pasivitate și să acționeze pentru realizarea prerogativelor juridice ale acestui drept.
Prin urmare, chiar dacă teoretic titularul dreptului la restituire are interes să facă apel la forța coercitivă a statului pentru a obține recunoașterea dreptului său numai în cazul în care organul fiscal îl împiedică să-l realizeze, valorificarea dreptului la acțiune trebuie să se manifeste în plan procesual mai înainte de împlinirea termenului de 5 ani calculat de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul subiectiv la restituire.
Protecția judiciară a dreptului substanțial la restituire reglementat de art.135 din C.proc.fiscală nu poate fi obținută decât dacă dreptul la acțiune a fost exercitat în acest interval, indiferent de momentul la care titularul a luat cunoștință de faptul că dreptul subiectiv i-a fost încălcat.
Faptul că legiuitorul s-a raportat pentru a determina începutul curgerii prescripției la data nașterii dreptului la restituire și nu la data când acesta se poate socoti că a fost încălcat nu reprezintă altceva decât o încercare legitimă de a asigura securitatea și stabilitatea raporturilor juridice de drept fiscal .
A admite contrariul ar însemna că un contribuabil poate rămâne în pasivitate până în apropierea împlinirii termenului de 5 ani pentru formularea cererii de resetituire pe calea administrativă, urmând ca termenul de prescripție al dreptului de acțiune să se socotească începând cu anul următor celui în care s-a constatat refuzul la restituire, ajungându-se în final ca dreptul la restituire să poată fi valorificat într-un termen de 10 ani socotit de la data nașterii dreptului subiectiv la restituire.
O atare interpretare nu este în concordanță cu finalitatea urmărită de legiuitor la adaptarea acestei norme și nu ține cont de legăturile sale cu restul normelor juridice care reglementează prescripția răspunderii în materie de drept fiscal.
Singura interpretare logică a sensului normei juridice cuprinse în art.135 din C.proc.fiscală este aceea că termenul de 5 ani pentru formularea acțiunii curge de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul la restituire și nu celui în care s-a soluționat sau trebuia să se soluționeze cererea de restituire formulată pe cale administrativă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge excepția decăderii.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA cu sediul în C.-
N., B-dul M. nr.47 în contradictoriu cu pârâții D. G. A F. P. A J. C. cu sediul în C.-N., Pța A.I. nr.19 și pârâtul M. F. cu sediul în B., str.A., nr.17, CA URMARE A ADMITERII EXCEPȚIEI PRESCRIPȚIEI.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2011.
PREȘEDINTE GREFIER
S. AL H. A. B. red.S.Al H/A.C.
5 ex. - (...)
| ← Decizia civilă nr. 85/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1089/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
