Încheierea civilă nr. 15/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL DOSAR NR. (...)
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 15/2011
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. C.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC V. SA în contradictoriu cu pârâta GARDA FINANCIARĂ - C. G., având ca obiect anulare proces verbal seria CG nr. 2308/(...).
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic B. A. pentru pârâta GARDA FINANCIARĂ - C. G., lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată nu este legal timbrată lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 14 lei și timbru judiciar in valoare de 0,6 lei .
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de 14 ianuarie
2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, întâmpinare din partea pârâtei GARDA FINANCIARĂ - C. G.
În data de 17 ianuarie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, o cerere de amânare din partea reclamantei în vederea angajării unui apărător.
În data de 17 ianuarie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, o cerere de amânare a cauzei din partea reprezentantului ales al reclamantei.
Reprezentanta pârâtei invocă excepție nelegalei timbrări a acțiunii promovate, față de lipsa dovezilor ce atestă achitarea taxelor judiciare de timbru pentru acțiune promovată, reclamanta fiind citată cu mențiunea timbrării acțiunii promovate, cu suma de 14 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,6 lei, fila 46 din dosar, și solicită admiterea acesteia.
Curte, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC V. SA în contradictoriu cu pârâta GARDA FINANCIARĂ - C. G. se solicită admiterea contestației și anularea procesului verbal seria CG nr.2308/(...) ca netemeinic și nelegal și exonerarea reclamantei de plata accizei stabilite.
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că reclamantei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997.
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art 1 din L. nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioara.
Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr.
146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).
Constatând că reclamanta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plata pana la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anularii acțiunii în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE A nulează ca netimbrată cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC V. SA cu sediul ales în B. B-dul Ferdinand nr.116 sector 2, în contradictoriu cu pârâta GARDA FINANCIARĂ - C. G., cu sediul în B. P. A. I. nr.6, bl.I5, sector 3, având ca obiect anulare proces verbal seria CG nr. 2308/(...).
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER A. C. L. F.
Red.A.C./S.M.D./4 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 1149/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2555/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|