Sentința civilă nr. 115/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
A.IV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.115/2011
Ședința data de 21 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. I. I.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta F. D. DE I. BT C. reprezentat și administrat de BT A. M. SAI SA în contradictoriu cu pârâta C. N. A V. M., având ca obiect anulare act administrativ Ordonanța nr.355/(...) emisă de pârâta.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat I. V. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar in valoare de 0,5 lei .
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de 17 februarie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, întâmpinare din partea pârâtei.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar dovada ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar in valoare de 0,5 lei pentru acțiunea promovată (f.97).
Curtea pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a C. de A.
C. invocată de pârâta C. N. A V. M.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției, întrucât din interpretarea Legii nr. 297/2004 și a Legii nr.554/2001 reiese că reclamantul are posibilitatea să aleagă între instanța de la sediul reclamantului și cea de la sediul pârâtei, competența fiind una alternativă.
C U R T E A
Constată că prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr. (...) reclamantul F. D. DE I. BT C. reprezentat și administrat de BT A. M. SAI SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. N. A V. M. anularea ordonanței nr. 355/(...), a atestatului nr. 122/(...) și a deciziei nr. 1606/(...), emise de C.
În susținerea celor solicitate s-a arătat că la data de (...) C. a emis atestatul nr. 122 prin care a luat act că Grupul „ Banca Transilvania"; format din mai multe persoane menționate în mod explicit în cuprinsul actului contestat printre care se numără și reclamantul din prezenta cauză a depășit limita de deținere de 1% din capitalul social al SIF Banat C.a SA prevăzut de art. 2861 alin. 4 din L. nr. 297/2004. La aceeași dată a fost emisă ordonanța nr. 355 prin care reclamantul a fost obligat să se încadreze în prevederile art. 2861 din L. nr. 297/2004 în ce privește emitentul SIF Banat C.a. Apreciază că aceste acte sunt nelegale deoarece au la bază I. C. nr. 1. care este vădit nelegală, iar la emiterea acestora au stat concluziile analizei conducerii SIF Banat C.a, calculul limitei de deținere și deciziile de suspendare a dreptului de vot aparținând unor organe societarenecompetente. De asemenea se mai susține că ordonanța este și netemeinică, fiind rezultatul unei interpretări eronate a situației de fapt privitoare la pretinsa acționare concertată a reclamantului cu grupul „Banca Transilvania";. Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. N. A V. M. a invocat excepția de necompetență teritorială prevalându-se de dispozițiile art. 2 alin. 3 din L. nr. 297/2004 care în opinia sa instituie o competență teritorială exclusivă de judecare a cauzelor referitoare la legalitatea actelor administrative individuale ale C. în favoarea C. de A. B. De asemenea s-a mai invocat excepția de conexitate, învederându-se că pe rolul C. de apel C. au fost înregistrate mai multe dosare având ca obiect anularea ordonanței nr. 355/(...), a atestatului nr. 122/(...) și a deciziilor de respingere a plângerilor prealabile emise de C., după cum urmează: (...), (...), (...), 1(...), (...). Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Examinând excepția invocată în raport de dispozițiile art.137 C.pr.civ. coroborat cu art. 2 alin.3 din L. nr. 297/2004 Curtea reține că este întemeiată pentru următoarele argumente: Potrivit prevederilor art. 159 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Excepția necompetenței teritoriale exclusive, fiind de ordine publică, are caracter absolut și dirimant, motiv pentru care va fi analizată cu prioritate. Obiectul acțiunii formulate de reclamantul F. D. DE I. BT C. reprezentat și administrat de BT A. M. SAI SA îl constituie anularea unor acte administrative emise de pârâta C. N. A V. M., în exercitarea unor atribuții legale, respectiv ordonanța nr. 355/(...), atestatul nr. 122/(...) și decizia nr. 1606/(...). Potrivit articolului 2 alin. 3 din L. nr. 297/2004 privind piața de capital, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de A. B. Prin această normă de procedură imperativă, conținută într-o lege specială, derogatorie de la dreptul comun reprezentat de L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, s-a instituit o competență teritorială exclusivă în favoarea C. de A. B. pentru soluționarea oricăror litigii care pun în discuție legalitatea unor acte administrative emise de C. ori refuzul nejustificat al acestei autorități de a rezolva cererea reclamantului referitoare la un drept subiectiv legitim. Așadar, în materia litigiilor referitoare la actele administrative emise de C., nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. 3 din L. nr. 554/2004 nefiindu-i recunoscut reclamantului un drept de opțiune în a sesiza fie instanța de la sediul autorității emitente, fie instanța de la sediul reclamantului. Față de aceste considerente, Curtea va admite excepția necompetenței teritoriale a C. de A. C. și în temeiul art. 2 alin. 3 din L. nr. 297/2004 va declina competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul F. D. DE I. BT C. reprezentat și administrat de BT A. M. SAI SA în contradictoriu cu pârâta C. N. A V. M., în favoarea C. de A. B. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE: Admite excepția necompetenței teritoriale a C. de A. C. invocată de pârâta C. N. A V. M. Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul F. D. DE I. BT C. reprezentat și administrat de BT A. M. SAI SA, cu sediul procesual ales în B., B-dul Aviatorilor, nr. 43, sector 1, în contradictoriu cu pârâta C. N. A V. M., cu sediul în B., str. F., nr. 2, sector 3 în favoarea C. de A. B. Prezenta hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, GREFIER, M. I. I. L. F. Red.M.I.I./(...)
← Decizia civilă nr. 2067/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 199/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|