Sentința civilă nr. 199/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 199/2011

Ședința publică de la 25 M. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M.

GREFIER A. B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanții V. I. I., S. G. I., B. T. G.-V., L. A. A., M. GH. I., I. D. T., I. V. G. C., intervenient în nume propriu M. D., intervenient în nume propriu H. A. V. P. în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, M. A. N. (C. S. DE P.), având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare H. nr. 7..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat

B. D. în reprezentarea intereselor reclamanților, avocat D. M. pentru intervenientul M. D., consilier juridic R. C. pentru pârâtul M. A. N., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de 22 martie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de pârâtul M. A. N.

Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentatele reclamanților și a intervenientului M., după care,

Reprezentanta intervenientului M. D. arată că renunță la întregirea de cerere formulată la termenul din (...), prin care cheamă în judecată și M.

A. N.

Reprezentantul M.ui A. N. solicită să se ia act de renunțarea la judecarea întregirii de cerere.

Reprezentanta reclamanților solicită instanței să se ia act că acțiunea formulată a rămas fără obiect, având în vedere că HG nr. 7. a fost abrogată prin OUG nr.1/2011. Solicită de asemenea obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanțelor justificative pe care le depune la dosar.

Reprezentanta intervenientului M. D. solicită de asemenea obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial conform chitanței depuse la dosar. I. în susținerea acestei solicitări decizia nr. 2271/2009 pronunțată de Î.C.C.J în dosarul nr. (...).

CURTEA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 16 decembrie 2010 reclamanții V. I. I., S. G. I., B. T. G.-V., L. A. A., M. GH. I., I. D. T., I. V. G. C. în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispunăanularea HG nr. 7. pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor, cu cheltuieli de judecată.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul M. D. solicitând, de asemenea, anularea actului administrativ menționat anterior, cu cheltuieli de judecată - fila 32.

S-a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului din partea intervenientului MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - fila 48 prin care s-a solicitat respingerea acțiunii introductive.

Intervenientul H. A. V. P. a formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând, de asemenea, anularea HG nr. 7. - fila 66.

Intervenientul M. D. și-a întregit cererea de chemare în judecată solicitând chemarea în judecată a pârâtului M. A. N. - S. de P. - C. S. de P. solicitând, în contradictoriu cu acest pârât obligarea acestuia de a respecta drepturile la pensie câștigate la data ieșirii la pensie anticipată conform Sentinței Civile nr. 7481/2010 a Tribunalului Municipiului B., sub sancțiunea amenzii prevăzute de L. nr. 5. - fila 110.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii introductive - fila 77.

Ulterior pârâtul a depus note scrise prin care a invocat excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată motivat de faptul abrogării HG nr.

7. - fila 105.

Pârâtul M. A. N. a formulat întâmpinare la extinderea cererii de intervenție formulată de către intervenientul M. D. solicitând respingerea fără obiect a cererii - fila 120.

Din actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Așa cum s-a arătat anterior reclamanții au solicitat anularea HG nr. 7. pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor.

La dosar s-au depus dovezi referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile atât de către reclamanți - fila 13, cât și de către cei 2 intervenienți în interes propriu fila 41 și fila 74.

Procedând la soluționarea acțiunii introductive, precum și a cererilor de intervenție principale din perspectiva excepției lipsei de obiect Curtea reține următoarele:

Actul administrativ atacat a fost abrogat expres de către art. 10 din

OUG nr. 1/2011 publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I-a, nr. 81 din

31 ianuarie 2011.

În această situație, constatând că actul administrativ atacat și-a încetat efectele, urmează a fi respinsă acțiunea introductivă, precum și cererile de intervenție principale.

Din același considerente va fi respinsă și cererea de intervenție accesorie.

O parte din reclamanți, cât și intervenientul M. D. au solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată.

În condițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ. Curtea apreciază că cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată sunt întemeiate indiferent desoluția dată în privința cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție principală formulată de intervenientul M. D. deoarece din chitanțele depuse la dosar rezultă că aceea cheltuială a fost efectuată de către părți înainte de data abrogării actului administrativ atacat.

Curtea reține și faptul că emitentul actului a procedat la încetarea de efecte juridice în privința actului atacat, în forma abrogării, ca o recunoaștere a pretențiilor reclamanților.

În temeiul art. 246 C.pr.civ. se va lua act de renunțarea la judecata cererii de întregire a cererii de intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

{ F. |HOTĂRĂȘTE}

Respinge acțiunea formulată de reclamanții V. I. I., domiciliat în C.-N., str. Tășnad, nr. 17, bl. P-6, sc. 1, ap. 11, jud. C., S. G. I., domiciliat în C.-N., str. Tășnad, nr. 17, bl. P-6, sc. 1, ap. 9, jud. C., B. T. G.-V., domiciliat în C.- N., str. Tășnad, nr. 17, bl. P-6, sc. 1, ap. 7, jud. C., L. A. A., domiciliat în C.- N., str. Tășnad, nr. 17, bl. P-6, sc. 1, ap. 14, jud. C., M. GH. I., domiciliat în C.-N., str. Tășnad, nr. 17, bl. P-6, sc. 1, ap. 5, jud. C., I. D. T., domiciliat în C.-N., str. Teleorman, nr. 55, bl. T-5, sc. 2, etaj 4, ap. 19, jud. C. și I. V. G. C., domiciliat în C.-N., str. J.J. Rousseau, nr. 5, ap. 7, jud. C., toți cu domiciliul procesual ales la sediul C. de avocat din C.-N., str. Iuliu M., nr.

40, ap. 7, jud. C., prin avocat B. D., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL

ROMÂNIEI, cu sediul în B., P. V., nr. 1, sector 1 și M. A. N. (C. S. DE P.) cu sediul în B., str. Izvor, nr. 3-5, sector 5.

Obligă pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI să achite reclamanților V. I., S.

I., M. I., I. T., I. G. C. câte 200 lei cheltuieli de judecată.

Respinge cererea de intervenție formulată de MINISTERUL

ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B., P. Revoluției, nr. 1A, sector 1.

Respinge cererea de intervenție principală formulată de intervenientul

H. A. V. P., cu domiciliul în Z., str. D., nr. 13, bl. T-1, ap. 15, jud. Sălaj.

Respinge cererea de intervenție formulată de M. D., cu domiciliul procesual ales la mandatar av. D. O. M., C.-N., C. D., nr. 14-16, sc. I, et. IV, ap. 7, C. C. C.

Obligă pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI să achite intervenientului M. D.

1300 lei cheltuieli de judecată.

Ia act de renunțarea la judecata cererii de întregire a cererii de intervenție.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Președinte, D. M.

Grefier, A. B.

}

Red.D.M./dact.L.C.C.

13 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 199/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal