Sentința civilă nr. 234/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 234/2011

Ședința Camerei de C. din data de 11 aprilie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. S. GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții M. I., B. S., T. M., L. A. L. și B. A. având ca obiect suspendarea ordinului nr. 1477/(...) emis de intimata A. N. PENTRU S. ȘI T.

Acțiunea promovată este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar in valoare de 0,3 lei .

Examinarea cererii s-a făcut în ședință camerei de consiliu, fără citarea părților.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la data de 8 aprilie

2011, reclamanții M. I., B. S., T. M., L. A. L. și B. A. au solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU S. ȘI T. să se dispună suspendarea O.ui nr.1477 din (...) emis de pârât până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosarul nr.(...) aflat pe rolul C. de A. C.

În motivarea cererii se arată că, în conformitate cu dispozițiile art.37 din HG nr.1447/2007 „personalul salariat al cluburilor sportive de drept public, care a contribuit la obținerea de către sportivii clubului a unor clasări pe locurile I-VI la jocurile olimpice, jocurile paralimpice, campionate mondiale și europene sau a unor medalii la celelalte competiții prevăzute de art.25 din HG nr.1447/2007 pot primi premii...";.

Reclamanții arată că aceste premii erau in valoare totala de 40% din suma valorilor unitare a premiilor acordate sportivilor clubului atunci cand aceste premii sunt acordate de catre A. N. pentru S., antecesoarea Autoritatii Nationale pentru S. si T., respectiv C. O. si S. Roman, asa cum se arata la lit a art. 37 din HG nr. 1447/2007, in timp ce pentru competitiile premiate de cluburile sportive, respectiv campionate nationale si Cupa Romaniei, valoarea totala a premiilor ce se poate acorda personalului salariat este de

40% din suma valorii unitare a premiilor platite efectiv sportivului de catre club, conform dispozitiilor art. 37 lit. b din acelasi act normativ.

Finantarea acestor premii se efectueaza din bugetul clubului in limita prevederilor bugetare.

Or, atat in anul 2010 cat si in anul 2011 in bugetul clubului au fost prevazute si mai apoi aprobate de catre pârâtă sumele necesare platii premilor ce urmau a revenii personalului salariat al Clubului S. Municipal C.-N., premii la care suntem indreptatiti in conformitate cu dispozitiile art. 37 din HG nr. 1447/2007.

Precizează că prin O. nr. 1477 din (...) intimata a dispus ca începând cu data de (...) personalul salariat al cluburilor sportive de drept public din subordinea sa, care a contribuit la obtinerea de catre sportivii clubului a unor performante sportive premiate conform dispozitiilor art. 25 din HG nr.

1447/2007, sa nu mai beneficieze de premii conform art. 37 din HG nr.

1447/2007.

Fata de atitudinea adoptata de intimata arată că sunt nevoiti sa atace in instanta ordinul care îi afecteaza, fiind inregistrat astfel, pe rolul C. de A. C. dosarul nr. (...). In aceste condiții apreciază că în speță sunt întrunite condițiile cerute de legiuitor pentru dispunerea suspendării ordinelor atacate așa cum sunt acestea prevăzute in articolele 14 si 15 din Legea nr.

554/2004, astfel:

- In conformitate cu dispozitiile art. 15 care face trimitere la arte 14 din Legea nr. 554/2004, instanta poate dispune suspendarea actului administrativ atacat in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente.

Reclamanții arată că cererea lor este bine justificata, existand o imprejurare de drept de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ atacat, imprejurare constand in incalcarea de catre intimata a dispozitiilor legale prevazute de art. 3 pct. 3 lit. s din HG nr.

141/2010.

In ceea ce priveste cererea de suspendare, considera ca in speta, sunt intrunite si celelalte conditii necesare pentru admisibilitatea ei, dupa cum urmeaza:

Reclamanții invederează faptul că sunt privati de un drept stabilit in favoarea acestora printr-o hotărâre de guvern, act normativ care nu poate fi modificat printr-un simplu act administrativ emis de catre o autoritate administrativa, alta decat guvernul.

Prin punerea in aplicare a O.ui nr. 1477/(...) li s-ar produce atat o paguba materiala, cat si un prejudiciu moral imposibil de reparat.

Arată că este indeplinita si conditia urgentei, conditie absolut necesara pentru admisibilitatea unei ordonante presedentiale, mai ales prin aceea ca prin emiterea ordinului atacat, precum si a O.ui nr. 1477/(...) incalca conceptul constitutional al ierarhizarii (clasificarii) actelor juridice conform caruia legile si actele normative subordonate acestora, printre care se gasesc si hotararile de guvern, au prioritate in fata actelor emise de catre institutiile centralizate.

Cu toate că prin art. 15 din Legea 554/2004 se prevede suspendarea automata a punerii in aplicare a dispozitiilor actelor administrative atacate odata cu inaintarea si inregistrarea plangerilor formulate impotriva acestora, arată că din experienta anterioara au constatat ca aceasta dispozitie legala nu este respectata de catre autoritatile centrale nici macar in urma pronuntarii unei ordonante presedintiale.

Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.581 C.pr.civ., instanța va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Conform art.14 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente sădispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Condițiile și cazurile în care poate fi suspendată executarea unui act administrativ sunt prevăzute expres în art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, ca lege specială, derogatorie de la dreptul comun, în materia contenciosului administrativ.

Reclamantul nu a solicitat luarea măsurii suspendării în baza dispozițiilor art. 14 sau art. 15 din Legea nr.554/2004 și nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute în această reglementare.

Potrivit art. 28 alin.1 din Legea nr. 554/2004 dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate din autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege.

Norma de trimitere enunțată anterior nu poate avea însă ca obiect decât acele dispoziții procedurale pentru care nu este prevăzută o reglementare specială în legea contenciosului administrativ.

Deci, măsura provizorie de suspendare a executării unui act administrativ nu poate fi soluționată într-o altă procedură judiciară decât prin cea reglementată în Legea nr. 554/2004, ca lege aplicabilă pentru fondul pricinii.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială astfel cum a fost formulată și justificată în raport de prevederile prevederilor art 581 C pr civ .

Nu se poate susține cu temei că prin această soluție Curtea înlătură liberul acces al reclamantului la justiție, făcând astfel imposibilă cenzurarea pe fond a unui act administrativ care pretinde că îi vatămă drepturile sau interesele legitime Curtea reține că dreptul consacrat de art.21 din

Constituția României și cel prevăzut de art.6 paragr.1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului nu este absolut însă trebuie să fie efectiv deoarece Convenția apără drepturi concrete și efective nu drepturi teoretice și iluzorii (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Cu toate acestea, jurisprudența constantă a CEDO recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin stabilirea unor termene de efectuare a diferitelor acte de procedură, termene de prescripție, de decădere, etc. (cauza Golder c. Marea Britanie, cauza Stubbings c. Marea Britanie). Între aceste restricții se regăsesc și dispozițiile art.9 din Legea nr.554/2004 referitoare la condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ care vizează drepturile vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe.

Trebuie reținut, de asemenea, că în jurisprudența sa constantă, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului amintește că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (Cauza Tejedor Garcia împotriva Spaniei, Hotărârea din 16 decembrie

1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (Cauza Stone Court

Shipping Company S.A. împotriva Spaniei, Cererea nr. (...), paragraful 34, 28 octombrie 2003).

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia acțiunea reclamanților ca fiind inadmisibilă iar în temeiul art.10 din Legea nr.554/2004 raportat la art.9 din același act normativ va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții M. I. domiciliat în C.-N., str.P. nr.8, ap.232; B. S. domiciliată în C.-N., C. T. nr.122, ap.37, jud.C.; T. M. domiciliată în C.-N., str.F. nr.63-65, ap.352, jud.C.; L. A. L. domiciliată în C.-N., str.B. nr.11, ap.36, jud.C. și B. A. domiciliat în C.-N., C. T. nr.122, ap.37 jud.C., în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU S. ȘI T. cu sediul în B., str.V. C. nr.16, sector 2.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2011.

PREȘEDINTE, GREFIER

M. S. L. F.

Red.M.S./A.C.

8 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 234/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal