Sentința civilă nr. 337/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR.337/2011
Ședința 3 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
GREFIER A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul P. C. C.- M. I. M. împotriva pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 20 mai
2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru data de 27 mai 2011 și, ulterior, pentru termenul de azi.
C.
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de (...) reclamantul P. C. C., în contradictoriu cu pârâtul Curtea de Conturi a României, a solicitat:l. Anularea Încheierii nr. VI/363/(...) a C.i de C. a R. - D. de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale prin care a fost respinsă Contestația P.ui C. C. nr. 2981/(...) împotriva măsurilor dispuse la punctul 7 din D. nr. 29/(...);
2. Anularea în parte a D. C.i de C. a R., C. de C. a județului
C. nr. 29/(...), respectiv punctul 7 al acesteia;
Totodată, în temeiul prevederilor articolului 15 coroborate cu ale articolului 14 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, s-a solicitat:
1. Suspendarea parțială a executării D. C.i de C. a R., C. de C. a județului C. nr. 29/(...), respectiva punctual al acesteia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei;
În motivare s-a arătat că:
Prin D. C.i de C. a R., C. de C. a județului C. nr. 29/(...), decizie emisă ca urmare a examinării "abaterilor de la legalitate și regularitate" consemnate în Procesul verbal de constatare nr. 2779/(...), încheiat în urma acțiunii de audit financiar al contului anual de execuție bugetară pe anul
2009 la P. C. C. s-a constatat "Plata nelegală a sumei brute totale de
241.967 lei, reprezentând sporuri, prime și alte drepturi salariale, acordate contrar prevederilor legale personalului propriu in baza
Contractului/Acordului colectiv de muncă nr. 188.(...) respectiv 204/(...) inregistrat la D. M. și P. S. C. sub nr. 38/(...) respectiv 25/(...) considerandu- se încălcate urmatoarele acte normative:
L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările ȘI completările ulterioare, art. 14(2) și (3), (4) art. 22, art. 23, art. 54 (5) și (6),
OG nr. 6 din 24 ianuarie 2007, art. 41; OG nr. 10/2008, art. 17
L. nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, art. 8 (1), art. 12 (1) și art. 24 (1);
Contractul Colectiv de M. U. nr. 2.895 din 29 decembrie 2006, la nivel național pe anii 2007 - 2010, art. 3 (2);
H. G. nr. 833/2007 privind normele de organizare ȘI funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, art. 25.
În baza acestor constatări, la punctul 7 al D. contestate s-a stabilit "Conducerea Primăriei comunei C. va stabili in temeiul art.33 alin.3 din L. nr.94 /1992 privind organizarea si functionarea C.i de C. a R. - intinderea prejudiciului urmare plății unor indemnizații, sporuri și alte drepturi in bani care exced cadrul legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia. În condițiile legii ".
P. C. C. a contestat măsurile dispuse la punctul 7 din D. nr. 29/(...), Însă prin Î. nr. VII363/(...) a C.i de C. a R. - D. de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale aceasta a fost respinsă.
Consideră nelegale măsurile întreprinse de C. de C., deoarece:
Drepturile salariale considerate ca fiind nelegal acordate au fost stabilite în baza Contractului/Acordului colectiv de muncă nr. 188/(...), respectiv nr.204/(...), înregistrat la D. M. și P. S. C. sub nr. 38/(...),respectiv
25/(...) in vigoare in anul 2009, precum și prin H. C. Local al C. C. nr. 8..
Considerăm că atat executarea acordului, cat si a contractului colectiv sunt obligatorii potrivit dispozitiilor articolului 41, alineatul 5 din C. R., care stabilește fără echivoc că "Dreptul la negocieri colective În materie de muncă și caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate" .
Astfel, conform articolului 236 al Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca. La negocierea clauzelor si la incheierea contractelor colective de munca partile sunt egale si libere. Contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor.
Acordul și Contractul colectiv de muncă liber negociat devine obligatoriu și își răsfrânge efectele asupra tuturor subiecților de drept, fiind opozabil și față de autoritățile publice, actele de negociere colectivă constituind legea părților, fapt prevăzut și de către articolului 7 din L. nr.
130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, iar articolul 24, alineatul 2, prevede expres că
"Nulitatea clauzelor contractuale se constată (n.n. doar) de către instanta judecătorească competentă, la cererea părții interesate. "
În aceste condiții, după data intrării în vigoare a contractului și a acordului, instanțele de judecată sunt singurele abilitate să se pronunțe asupra legalității acestuia, nicidecum Curtea de Conturi a României.
Întrucât, contractul/acordul colectiv de muncă nu a fost declarat nelegal prin hotărâre a instantei de judecată, el trebuie respectat întocmai, având putere de lege între părțile contractante, respectarea prevederilor sale fiind garantată de C. R.
Precizează faptul că și pentru funcționarii publici, legiuitorul a prevăzut la articolul 72 din L. nr. 188/1999 posibilitatea negocierii prin acorduri, încheiate între autoritatea sau instituția publică și sindicatele funcționarilor publici, a unor măsuri pentru menținerea sănătății și securității muncii, prevăzând la articolul 31, alineatul 2 din același act normativ faptul că funcționarii publici, pe lângă salariu, beneficiază de prime și alte drepturi salariale în conditiile legii.
Mai mult, potrivit articolului 243 din L. nr. 53/2003 - Codul M., articolului 30, alineatul 1 din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă și C. O. I. a M. nr. 1., obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu pot fi încălcate, întrucât acesta a devenit opozabil și în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, orice încălcare a acestei obligații atrăgând răspunderea părtilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.
Articolul 12, alineatul 1 din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă permite în mod expres posibilitatea încheierii unor acorduri colective la nivel de instituții bugetare, cu o singura limitare: să nu se negocieze clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
P. a se ajunge la încalcarea acestei prevederi ar fi trebuit să existe un text de lege care să instituie, ca natură și cuantum, un spor care să se regăsească, modificat prin negociere, în contractul sau acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul instituției.
Or, nici unul dintre drepturile bănești din contractul sau acordul colectiv încheiat nu se regăsesc în legislația salarizării personalului din administratia publică locală și deci nu se suprapune cu vreun drept bănesc instituit prin lege.
Într-adevăr drepturile de care beneficiază funcționarii publici sunt prevăzute expres în legile aplicabile acestora și aceste drepturi prevăzute expres nu pot forma obiectul unor negocieri, însă, în situația în care prin alte legi legiuitorul a conferit posibilitatea funcționarilor publici de a beneficia și de alte drepturi ce nu sunt în mod expres reglementate, nu se poate susține că acordarea lor în urma negocierilor și plata acestora este nelegală, atât timp cât însuși legiuitorul a acordat posibilitatea de a negocia prin contracte sau acorduri încheiate la nivelul instituțiilor bugetare a unor drepturi nereglementate sub aspectul acordării sau cuantumului în mod expres de vreo altă prevedere legală aplicabilă.
În condițiile în care și articolul 11, alineat 1, litera d) din L. nr.
130/1996 prevede: "Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează: d) pentru toți salariații încadrati în toate unitățile din țară, in cazul contractelor colective de muncă la nivel național.", fără îndoială Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 -
2010, înregistrat la M. M., S. S. și F. sub nr. 2.895 din 29 decembrie 2006 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 5 din 29 ianuarie 2007, se aplică și personalului din aparatul de specialitate al C. local C. acesta continand prevederi care permit negocierea unor drepturi.
Astfel, negocierea indemnizatiei de hrană este permisă de către articolul 33, alineatul 4, prevăzut în Capitolul 3 - Sănătatea și securitatea în muncă al Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007
- 2010, respectiv:
"Alte drepturi specifice sau alte cuantumuri ale drepturilor reglementate de legislația muncii pot fi stabilite prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri. "
Această prevedere permite negocierea unei sume de bani lunare, necesară asigurării unei alimentatii de protectie în vederea menținerii și protejării stării de sănătate a angajaților, pentru întărirea rezistenței organismului la factorii zilnici de stres, precum și pentru asigurarea unui randament cât mai ridicat la locul de muncă, precum și asigurarea unei tinute decente salariaților institutiei publice, având în vedere specificul activității.
Acordarea drepturilor salariale sus-menționate este justificată și de către articolul 37, alineatul 2, litera b) care prevede:
"În scopul prevenirii și diminuării nivelului stresului la locul de muncă, angajatorul împreună cu semnatarii contractului colectiv de muncă vor depune eforturile necesare în vederea transpunerii la nivelul unității a standardelor de management pentru gestionarea stresului la locul de muncă, astfel: b) împreună cu sindicatele sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, angajatorul va stabili un sistem de stimulente pentru ca salariații să fie motivati în îndeplinirea cât mai bună a sarcinilor de serviciu".
De asemenea, articolul 41, alineatul 5 care prevede că "Prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, grupuri de unități și unități pot fi negociate și alte categorii de sporuri" justifică negocierea celorlalte drepturi de natură salarială.
Precizează faptul că articolul 100, alineatul 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 prevede că "Drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime, de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri, cu excepția celor care sunt stabilite în cuantum fix sau maxim ".
În condițiile în care și articolul 17 din Ordonanța G. nr. 10/2007 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "Personalul contractual beneficiază și de celelalte drepturi de natură salarială care se acordă potrivit dispozițiilor legale în vigoare. ", considerăm legală negocierea și acordarea unor drepturi.
Mai mult, articolul 4, alineatul 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 1. privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "S.ul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi. "
În susținerea argumentelor de mai sus, invocă și motivele cuprinse în instrumentul de motivare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1., la S. 2 - M. emiterii actului normativ, punctul 2 - Schimbări preconizate -, unde se precizează că
,,Prin prezentul proiect s-a reglementat expres obligativitatea mentinerii contractelor colective de muncă până la data expirării lor, s-a stabilit concret modul de încadrare și salarizare a personalului din cadrul sectorului bugetar și alte aspecte generate de aplicarea legii unitare de salarizare. A. reglementări vizează următoarele aspecte: recunoașterea caracterului obligatoriu al contractelor colective de muncă legal încheiate; salarizarea, pentru viitor, după împlinirea termenelor contractelor și acordurilor colective de muncă ale personalului încadrat și salarizat în prezent în temeiul acestora; modul de realizare a reîncadrării întregului personal din sectorul bugetar potrivit prevederilor art. 30 din lege... ".
Precizăm de asemenea faptul că prin L. nr. 1. a fost ratificată de către
R., C. O. I. a M. nr. 1. privind promovarea negocierii colective.
Astfel, nu trebuie omise dispozițiile articolului 5 al C. care impune ca
"negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție, iar negocierea să se poate purta asupra fixării condițiilor de muncă și angajări și/sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor. " Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor acesteia.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să îngrădească acest drept fundamental, dreptul la negocierea colectivă, ar fi făcut-o în mod expres și justificat. În măsura în care drepturile suplimentare sunt expres reglementate, nimic nu împiedică negocierea și prevederea lor în acordurile sau contractele colective.
Susținerea conform căreia nu există temei legal pentru acordarea unor drepturi suplimentare personalului din instituțiile bugetare, nu poate fi primită, temeiul legal al conferirii acestor drepturi fiind însuși acordul/contractul negociat, legal încheiat, ca lege a părților, cât și actele normative avute în vedere la încheierea acestuia, cu atât mai mult cu cât fondurile necesare acoperirii acestor drepturi au fost prevăzute și aprobate în bugetul C. C. pentru întreaga perioadă pentru care s-au acordat aceste sume.
Interpretând dispozițiile legale menționate și având în vedere prezumția de libertate în cazul restricției, "Orice ce nu este interzis printr-o normă juridică este permis", considerăm că drepturile la care facem referire pot fi negociate prin A. colectiv de muncă.
Avand in vedere prevederile imperative ale Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este obligatorie pentru primar executarea hotărâri lor consiliului local, fapt atestat și prin D. I. C. de C. și Justiție - Secția civilă nr. 3..
Precizăm că D. Î. C. de C. și Justiție nr. 3. privind recursul în interesul legii, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, de care se prevalează C. de C. a fost pronunțată în data de (...) și publicată în Monitorul Oficial al R. nr. 217 din (...), iar obligativitatea executării sale nu poate retroactiva și în anul 2009, an care a făcut obiectul controlului.
De asemenea, principiul statuat la articolul 3, litera c) din L. nr.
330/2009, prevede expres că "S.ul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: c)luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizatiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalităti, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare";
A susține că la nivelul instituțiilor bugetare nu pot fi negociate anumite drepturi în condițiile în care legislația în vigoare o prevede expres, înseamnă a crea premizele discriminării conform prevederilor O. G. nr.
137/2000. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilitate și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (articolul 154 din Codul M.) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Având în vedere cele de mai sus, solicită admiterea prezentei contestații așa cum a fost formulată și motivată și pe cale de consecință să se dispună anularea Încheierii nr. VI/363/(...) a C.i de C. a R.,D. de coordonare a verificarii bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale si anularea in parte a D. C.i de C. a R.,C. de C. a judetului C. nr.29/(...)
,respectiv punctul 7 al acesteia.
ÎN DREPT,
- articolele 106 - 108 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C.i de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin H. plenului C.i de C. nr. 1.
- L. contenciosului administrativ nr. 554/2004;
- articolul 41, alineatul 5 din C. R.;
- C. O. I. a M. nr. 1., ratificată prin D. nr. 8., publicată în M.O. 86/(...);
- C. O. I. a M. nr. 1. privind promovarea negocierii colective, ratificată de către R. prin L. nr. 1.
- L. nr. 53/2003 - Codul M.;
- L. nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ȘI completările ulterioare;
- L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările ȘI completările ulterioare;
- articolul 4, alineatul 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 1. privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare;
- Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 -
2010, înregistrat la M. M., S. S. și F. sub nr. 2.895 din 29 decembrie 2006 și publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 5 din 29 ianuarie 2007;
- art. 28 alin. (1) din H. G. nr. 833/2007 privind normele de organizare
și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, cu modificările și completările ulterioare; În probațiune s-au anexat:
Î. nr. VI/363/(...) a C.i de C. a R.-D. de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale prin care a fost respinsă Contestația P.ui C. C. nr.2981/(...) impotriva masurilor la punctul 7 din D. nr.29/(...).
D. C.i de C. a R., C. de C. a județului C. 29/(...)
Contestația formulată împotriva D. C.i de C. a R., C. de C. a județului
C. nr. 29/(...)
Contractul/Acordul colectiv de muncă nr.188/(...) respectiv. 204/(...)
,inregistrat la D. M. si P. S. C. sub nr.38/(...) ,respectiv 25/(...) in vigoare in anul 2009; ."
H. C. Local al C. C. nr.8/(...)
Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, în nume propriu și pentru
C. de C. a J. C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată ce constituie obiectul dosarului nr. (...), aflat pe rolul S. mixte de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a T.ui C. În motivare s-a arătat că:
În fapt, o echipă de auditori publici externi ai Camerei de C. a J. C., a efectua, în perioada (...) - (...), auditul financiar al contului de execuție pe anul 2009, la P. C. C., în urma căruia au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate, ce au fost consemnate detaliat În procesul-verbal de constatare, Î. sub nr. 2779 din (...), la entitatea verificată.
Astfel, echipa de auditori publici externi au constatat disfuncționalități
și abateri de la legalitate și regularitate, care au afectat acuratețea și credibilitatea situațiilor financiare ale primăriei comunei C., precum și producerea de prejudicii.
P. înlăturarea consecințelor abaterilor de la legalitate și regularitate constatate, directorul Camerei de C. C. a emis decizia nr. 29/(...).
Reclamantul a formulat contestație împotriva acestei decizii, solicitând revocarea măsurii stabilite la punctului 7 al actului în discuție care a fost respinsă de C. de soluționare a contestațiilor din cadrul C.i de C. a R.
Ulterior, entitatea verificată a formulat actiune introductivă la instanta de contencios administrativ, împotriva deciziei nr. 29/(...) a Camerei de C. a
J. C. și împotriva Încheierii nr. VI/363/14.l2. 2010 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul C.i de C. a R., prin care a solicitat atât anularea în parte a deciziei anterior indicate cât și a încheierii VI/363/(...), cât și suspendarea executării actelor administrative atacate, acțiune introductivă ce formează obiectul prezentului dosar de instanță.
Reclamantul contestă punctul 7 al deciziei directorului Camerei de C. C., prin care au fost instituite în sarcina conducerii acesteia măsuri legale pentru recuperarea prejudiciului produs patrimoniului primăriei C. C. prin plata nelegală a sumei brute totale de 241.967 lei, reprezentând sporuri, prime și alte drepturi salariale, acordate personalului acesteia și cheltuielile aferente acestora privind contribuțiile angajatorului la bugetul general consolidat. Cererea de chemare în judecată formulată este neîntemeiată și urmează a fi respinsă pentru argumentele expuse în cele ce urmează:
1. În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrative atacate, înțelege să combată punctul de vedere al reclamantului, cu următoarele sustineri:
1). Reclamantul pretinde că, în prezenta speță, ar fi incidente dispozițiile art, 15 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 14 din aceeași lege.
2). Apreciază că petitul, prin care se solicită suspendarea executării actelor administrative atacate, decizia nr. 29/(...) a Camerei de C. a J. C. și împotriva Încheierii nr. VI/3631(...) a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul C.i de C. a R., este formulat în afara cadrului legal.
3). O primă precizare care se impune a fi făcută este aceea că L. nr.
262/2007 pentru modificarea si completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 a indicat în mod expres că suspendarea executării unui act administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, în condițiile art. 15 alin. 1 din L. contenciosului administrativ, pentru motivele prevăzute la art. 14 din acest act normativ. În acest caz sunt incidente toate consideratiile teoretice referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă.
4). P. a se asigura unitatea regimului juridic al suspendării executării actelor administrative unilaterale, art. 15 alin. 2 din L. 554/2004, face trimitere la dispozițiile art. 14 alin. de la 2 la 7, care se aplică în mod corespunzător.
5). Astfel, art. 14 din L. Contenciosului Administrativ 554/2004, cu modificările și completări le ulterioare, în ceea ce privește, suspendarea executării unui act administrativ, prevede la alin. (l) că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
În doctrină se apreciază că instanța care este chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există argument juridic aparent valabil referitor la pretinsa nelegalitate a actului administrativ.
6). Cât privește noțiune a de ". iminentă", se reține că în art. 2 alin. 1 lit. ș din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere nu numai sensul clasic de prejudiciu efectiv, ci și sensul de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, după caz a unui serviciu public.
Se înțelege că, într-o acțiune care are ca temei încălcarea unui drept subiectiv, reclamantul poate invoca ideea de perturbare doar dacă se află într-o legătură cauzală cu paguba.
Or, în speță nu putem vorbi de o pagubă, și cu atât mai puțin iminentă, care ar putea să afecteze reclamanta, întrucât, D. nr. 29/(...) a
Camerei de C. C. se referă la recuperarea unor sume de bani Î. ilegal. Deci, nu recuperarea prejudiciului înregistrat prin plata, respectiv încasarea în mod ilegal a unor așa zise drepturi bănești poate fi considerată o pagubă pentru reclamanți, ci chiar nerecuperarea acestui prejudiciu, fapt ce ar priva bugetul local de sumele respective, sume care ar putea să aibă o destinație legală.
7). Textul de lege le cere reclamanților ca pe lângă "iminența pagubei" să înfățișeze instanței și alte Împrejurări legate de starea de fapt și ~e drept care sunt de natură să creeze o Îndoială serioasă În privința legalității actului administrativ, împrejurări care să fie de natură a argumenta faptul că este vorba de "un caz bine justificat".
L. prevede că suspendarea se poate cere "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente".
A.a sunt așa cum s-a conturat în doctrină, dar și în practică, două condiții care trebuie Îndeplinite În mod cumulativ. Așadar, sunt aspecte care scot în evidență caracterul ilegal al actului și abuzul autorității: modul în care s-a făcut adunarea organului colegial, modul în care s-a votat, etc.
8). Actul administrativ, după cum se cunoaște, se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se spune că emană ) și pe prezumția de veridicitate ( actul exprimă ceea ce în mod real a decis organul emitent). De aici, rezultă principiul executării din oficiu (executio ex officio) , întrucât actul administrativ unilateral este el Însusi executoriu. Cu alte cuvinte a nu executa actele administrative, care sunt emise În baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Tocmai de aceea, suspendarea actelor administrative este considerată ca o situație de excepție. În doctrină se vorbește despre principiul revocabilității actului administrativ, dar nu și despre principiul suspendării, suspendarea fiind o excepție de la regula executării din oficiu.
9). Cele mai multe Instanțe judecătorești au conturat deja o practică prin care resping acțiunile formulate de entitățile care solicită suspendarea unor acte administrative. Exemplifică susținerile de mai sus cu soluții pronunțate numai de Tribunalul Satu Mare, C. de A. O., Tribunalul Sălaj pe care le depunem în copie.
II. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea punctului 7 ale deciziei nr. 29/(...) și a încheierii nr. VI/3631(...), înțelege să combată punctul de vedere al reclamantului, cu următoarele susțineri:
1). Principala problemă juridică pusă în speța de față este aceea a acordării de drepturi salariale de către o autoritate publică în afara cadrului legal. De esența regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar este faptul că ele se stabilesc exclusiv prin lege. E. atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale, partea fixă și partea variabilă a salariului, cât și cuantumul acestuia. Așa se explică faptul că toate reglementările care vizează statutul funcționarului public sau al personalului contractual (L. nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, L. 53/2004, Codul M., cu modificările și completările ulterioare, L. nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de M., republicată, cu modificările și completările ulterioare), prevăd pe de o parte natura legală a drepturilor salariale iar pe de altă parte interdicția ca prin contracte/acorduri colective de muncă să se stabilească drepturi de natură salarială care sunt atributul legiuitorului. Așa se și face că Guvernul a luat în discuție necesitatea adoptării unei legi privind sistemul unitar de salarizare pentru salariații din instituțiile bugetare, lege asupra căreia și-a asumat răspunderea și care se află în prezent în procedura premergătoare promulgării. De altfel aceste lucruri au fost tranșate și de Curtea Constituțională în mai multe rânduri ( Deciziile nr. 818, 819, 820 din 2008 și D. nr. 838 din 2009), în ceea ce privește atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor salariale.
2). În cele ce urmează vom dezvolta prin raportare la prevederile legale
și la situația de fapt și de drept concretă, aceste aspecte.
A. În ceea ce privește contractul/acordul colectiv de muncă a). La nivelul Primăriei C. C. s-a Încheiat A. de muncă între primarul
C. Căpușu-M. și salariații cu contract de muncă/funcționarii publici.
Acordul și Contractul colectiv de muncă au fost aprobate prin H. a C.
Local și cuprind prevederi care Încalcă actele normative În vigoare privind drepturile salariale de care pot beneficia funcționarii publici și personalul contractual din instituțiile bugetare; b). P. C. C. funcționează în temeiul Legii administrației publice nr.
215/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar personalul se compune din funcționari publici și personal contractual, cărora li se aplică reglementările prevăzute în Statutul funcționarilor publici și respectiv, reglementările din legislația muncii; c). este adevărat că potrivit art. 12 alin (1) din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "contractele colective de muncă se pot Încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare" dar, "prin aceste contracte nu se pot negocia, clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale"; d). în același sens sunt și prevederile art. 3 alin 2 din Contractul colectiv de muncă unic nr.2895/2006 încheiat la nivel național pe anii 2007
- 2010, în care se menționează: "contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice", dar "prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale"; e). prevederi similare cuprinde și art. 72 alin. (1) din L. nr. 188/1999. Conform acestuia autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau reprezentanții funcționarilor publici dar acestea pot să cuprindă numai măsuri referitoare la( .... ) Așa cum rezultă din text, acest articol se referă la măsuri și nicidecum la drepturi bănești; f). de altfel și în doctrină, s-au identificat anumite particularități privind contractual/acordul colectiv de muncă, în cazul personalului bugetar, dintre care subliniem sfera limitată a problemelor care pot face obiectul negocierii, care include aspecte mai mult de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării profesionale. Nu se regăsește, printre acestea, posibilitatea negocierii salariilor. De altfel salariile sunt calificate în doctrină ca fiind nodul gordian al contractelor colective de muncă, dat fiind faptul că în cazul personalului bugetar, salariile sunt stabilite de legiuitor și nu sunt negociate.
La salariații bugetari nu se pot negocia drepturi atunci când sunt stabilite prin lege; g). în concluzie, L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește personalul bugetar se referă la negocierea de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, pentru perfecționarea profesională, etc. și nu negocierea acordării de drepturi bănești; h). de altfel art. 1 alin. (1) din L. nr. 13012006 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, definește contractul colectiv de muncă astfel" convenția Încheiată Între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă" iar alin. (2) definește termenul de patron în sensul că acesta este" persoana fizică și persoana juridică care angajează salariați prin încheierea contractelor individuale de muncă"; i). din text rezultă că legea se referă la relațiile dintre patroni/patronate și salariații angajați de aceștia și bine înțeles plătiți de aceștia, în calitate de persoană fizică sau în calitate de persoană juridică, din bani care aparțin angajatorului; j). abia în art. 12 alin. (1) din lege, așa cum am arătat anterior, se fac referiri la contractele colective de muncă pe care le pot încheia salariații instituțiilor bugetare, cităm " Contractele colective de muncă se pot Încheia
și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale"; k). coroborând prevederile art. 1 alin. (1) și alin. (2) cu prevederile art. 12 alin. (1), rezultă că la nivelul instituțiilor bugetare contractul se încheie între reprezentanții salariaților și conducătorul entității respective, în cazul nostru primarul comunei H. l). între patron/patronat și primar există asemănări cum ar fi faptul că sunt conducători ai societății comerciale/primăriei, angajează personalul, etc., deosebirea care ne interesează în speța de față este aceea că patronul/patronatul plătește salariații din bani proprii, deci poate negocia salariul, sporurile salariale, în timp ce primarul, conform art. 23 alin. (1) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, În calitate de ordonator de credite are "obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai În limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozitiilor legale", deci practic, primarii pot să plătească salariații din fonduri publice și numai în conformitate cu prevederile legale în concluzie nu poate dispune după bunul plac, ci numai conform prevederilor legale aplicabile; m). revenind la L. nr. 1., aceasta în ceea ce privește personalul bugetar, se referă la negocierea de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, pentru perfecționarea profesională, etc. și nu negocierea acordării de drepturi bănești; n). față de cele de mai sus, considerăm ilegale prevederile contractului/acordului colectiv de muncă referitoare la acordarea diferitelor categorii de drepturi bănești.
B). Prevederile ilegale cuprinse în Contractul! Acordul colectiv de muncă au determinat acordarea unor așa zise "drepturi bănești" care au prejudiciat bugetul Primăriei C. C., fapt constatat și consemnat de echipa de audit. a). Au fost efectuate plăți nelegale în sumă brută totală de 241.967 lei, reprezentând sporuri, prime și alte drepturi salariale, acordate contrar prevederilor legale personalului propriu al entității auditate. b). În temeiul art. 33, alin.3. din L. nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea C.i de C. a R., republicată, s-a dispus în sarcina conducerii
Primăriei C. C. obligațiiile de:
• a stabili Întinderea prejudiciului urmare plății unor indemnizații, sporuri și alte drepturi în bani care exced cadrul legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile buget are și
• a dispune măsurile pentru recuperarea acestuia, în condițiile legii
• a calcula, înregistra în evidența contabilă și regulariza cu bugetele publice contribuțiile aferente drepturilor acordate necuvenit, având ca termen de realizare: (...). c). În procesul verbal de constatare s-a consemnat că în anul 2009, entitatea a acordat personalului propriu (funcționari publici și personal contractual), in baza Contractului! Acordului colectiv de muncă nr.188/(...), respectiv 204/(...), înregistrat la D. M. și P. S. C. sub nr.25/(...), următoarele așa zise drepturi salariale:
-spor de calculator, în sumă brută de 4.089 lei;
-indemnizatia de dispozitiv, in sumă brută de 26.636 lei;
-indemnizație pentru refacerea capacității de muncă, pentru personal contractual, in suma brută de 12.494 lei;
-indemnizație de hrană, în sumă brută de 53.150 lei;
-indemnizație ținută, în sumă brută de 96.501 lei;
-primă de C., în sumă brută de 25.395 lei;
-primă de P., în sumă brută de 23.702 lei.
C). Vom analiza În cele ce urmează fiecare drept acordat
1 ).Referitor la sporul de calculator H G nr. 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare, cu modificările și completările ulterioare, referitor la acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, "locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății si de M. M., S. S. și F., la propunerea ministerelor, celorlalte instituții": centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor" ,
Regulamentul comun al M. M. și P. S. s. M. S. nr. (...), de acordare a sporurilor la salariile de bază in conformitate cu prevederile art.8 lit. a) din HG nr.281/1993, nominalizează expres locurile de munca si categoriile de personal care beneficiază de sporuri pentru conditii vătămatoare și periculoase.
Astfel, în ceea ce privește acordarea sporului de calculator, arată că potrivit art. 14 din Ordonanța G. nr. 10/2008, precum și potrivit dispozițiilor art. 16 din Ordonanța G. nr. 6., sporul de condiții vătămătoare de până la
10% din salariul de bază se acordă personalului contractual, respectiv funcționarilor publici, care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice, în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițătorii pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj. P. acordarea acestuia era necesară însă stabilirea locurilor de muncă pentru care se acordă acest spor pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate in acest sens.
Totodată, potrivit prevederilor art.7 din Regulamentul de acordarea sporuri lor la salariile de bază in conformitate cu prevederile art.8 lit. a) din H. nr. 281/1993 sunt stabilite în mod explicit procedurile și modalitățile de acordare a sporurilor pentru condiții vătămătoare și ariile de competență a instituțiilor abilitate cu avizarea si monitorizarea locurilor de muncă și anume "S. pentru condiții vătămătoare de muncă se acordă în baza determinărilor făcute de organele M. S. sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților, din care să rezulte că noxele depăsesc atmosfera zonei de muncă, concentrația maximă admisă ... ", cele în discuție neregăsindu-se în această situație.
Având în vedere aspectele menționate anterior, consideră că acordarea sporului de calculator s-a făcut în afara cadrului legal.
2). Referitor la indemnizația de dispozitiv a). este adevărat că, în virtutea principiului autonomiei locale, consiliile locale, în calitate de autorități ale administrației publice locale au capacitatea de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivități lor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii (art. 3 alin. 1 din L. administrației publice locale nr. 215 din 23 aprilie
2001 republicată), dar nu și când este vorba de stabilirea unor drepturi bănești care sunt supuse altor acte normative. L. administrației publice nr.
215/2001 la art.36 alin (1) prevede următoarele: "C. local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale. " b). conform art. 1 din L. nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul M. Apărării Nationale, M. de I., S. Român de I., S. de I. E., S. de P. și P., S. de T. S. și M. J. F. o lege specială este indubitabil că prevederile acesteia se referă numai la categoriile de personal expres prevăzute în textul legii la art. 13, și anume la cadrele militare În activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili care beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda și gradații, respectiv din salariul de baza, și nu pot fi aplicate altor categorii de personal. c). având în vedere că legislația care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici și personalului contractual din administrație publică locală pe anul 2008, nu cuprinde dispoziții legale care să reglementeze acordarea indemnizației lunare de dispozitiv acestor categorii de personal, plata acestor drepturi angajaților Primăriei comunei H. este nelegală deoarece consiliile locale nu au primit în competență aprobarea unei astfel de indemnizații, iar în acordurile/contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia alte drepturi bănești decât cele "stabilite prin dispoziții legale ". d). în consecință, indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază nu poate fi acordată Întregului personal din administrația publică, ci numai personalului prevăzut la art.13 din L. nr. 138/ 1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. e). prevederile art. 13(1) din OUG nr.30/(...) menționează instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale care sunt în subordine a M. Administrației și I.lor și care pot ti organizate la nivel teritorial, primăriile neregăsindu-se printre acestea; f). totodată, menționăm că, prin D. nr.3., I. Curte de C. și Justiție-S.
U.-, a admis recursul în interesul legii, declarat de P. general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de C. și Justiție, cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 13 raportat Ia art.47 din L. nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, în sensul" că indemnizația de dispozitiv lunară in cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea in cadrul M. Administrației si I.lor si in instituțiile" publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I. g). față de cele evidențiate anterior considerăm că indemnizația de dispozitiv a fost acordată ilegal.
3). Referitor la indemnizația de hrană P otrivit prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, republicată, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate conform destinațiilor stabilite de lege.
4). Referitor la indemnizația pentru ținută a). acoperirea unei părți din cheltuielile cu îmbrăcămintea nu are temei legal, întrucât potrivit Legii 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici, la art.31 prevede: "Funcționarii publici care, potrivit legii, sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit", și, în consecință, personalul din P. comunei H. nu se încadrează în această categorie; b). este cunoscut faptul că anumite categorii de personal bugetar sunt obligate să poarte uniformă în timpul serviciului. A.i obligații îi corespunde dreptul respectivei categorii de a primi gratuit de la instituția în care își desfășoară activitatea uniforma respectivă. Astfel, art. 1 alin (1) din L. nr.
36012002 privind statutul polițistului prevede că ,,polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege,ca instituție specializată a statului".
Rezultă că o categorie de salariați bugetari cu statut special și anume polițiștii, este definită prin raportare la anumite elemente specifice ale statutului lor, printre care se regăsește faptul că ei poartă, de regulă, uniformă; c). o altă categorie a bugetarilor care este obligată să poarte uniformă în timpul serviciului o constituie personalul Poliției Comunitare așa cum este reglementat de L. nr.371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare care precizează la art. 9 alin (2): "Funcționarilor publici din Politia Comunitara li se aplica reglementările prevăzute in Statutul funcționarilor publici, iar personalului contractual, reglementările din legislația muncii. "Art. 10 din legea sus menționată subliniază că: "În timpul serviciului funcționarii publici din Poliția Comunitară poartă obligatoriu uniformă și exercită atribuțiile stabilite prin prezenta lege"; d). de asemenea, H. nr. 2. pentru aprobarea R.-cadru de organizare și funcționare a Poliției Comunitare, publicată în M.O. nr. 3 din 3 ianuarie
2005 precizează la art. 1 alin. (2) "Funcționarul public din Poliția Comunitară este înarmat, poartă uniformă in timpul serviciului și exercită atribuțiile specifice stabilite prin lege", iar art. 26 alin. (1) vine să precizeze faptul că: "Funcționarii publici din Poliția Comunitară au dreptul la uniformă de serviciu și echipament de protecție specific locului și condițiilor de desfășurare a serviciului, care se acordă gratuit din fondurile primăriei; " e). rezultă din exemplele de mai sus că obligația anumitor categorii de salariați bugetari, de a purta uniformă, și respectiv obligația instituțiilor, în cadrul cărora aceștia desfășoară activitate, de a pune la dispoziție aceste uniforme, sunt expres prevăzute în actele normative speciale care reglementează statutul acestor categorii; f). pe cale de consecință, acestora nu li se puteau acorda uniforme și, cu atât mai puțin, sume de bani pentru ținuta vestimentară, sumele respective fiind achitate ilegal. Prin acordarea sumelor pentru "ținuta obligatorie de tip business" s-a produs o pagubă în bugetul local, denaturarea cheltuielilor și, implicit, a rezultatului financiar al exercițiului precum și a situațiilor financiare.
5). Referitor la indemnizația pentru refacerea capacității de muncă Î n cuprinsul Cap. 3 privind "Sănătatea și securitatea în muncă", din
Contractul Colectiv de M. U. nr.2895/2006 încheiat la nivel national pe anii
2007-2010 nu se precizează acordarea unor sume de bani de către instituțiile publice, ca drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii; potrivit prevederilor Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care reglementează dreptul la asistență medicală, proteze și medicamente la capitolul referitor la asigurările sociale de sănătate, acestea având ca obiectiv asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu din Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate; art.41 (2) din C. R. din 21 noiembrie 1991, republicată, precizează:
"Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. A.a privesc securitatea și sănătatea salariatilor, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămănal, concediul de odihna plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege "; art.7 (1) lit. a) și d) din L. nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă, prevede obligația angajatorului de a lua măsurile necesare pentru "asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor, asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în muncă", dispozițiile legale menționate vizând măsurii de asigurare a sănătății și securității în muncă și nu acordarea unor sume de bani salariaților; concediul de odihnă și repausul săptămânal sunt principalele modalități care asigură săptămânal și respectiv anual refacerea capacității de muncă.
Având în vedere aspectele menționate, considerăm că indemnizația pentru refacerea capacității de muncă, a fost acordată fâră temei legal.
6). Referitor la prima de P. și prima de C.
Din examinarea dispozițiilor legale aplicabile în această materie, rezultă că premiile care pot fi acordate funcționarilor publici și personalului contractual din institutiile publice sunt reglementate prin art. 19 din O. nr.
6., cu modificările și completările ulterioare respectiv art. 11 din O.G nr.
10/2007, cu modificările și completările ulterioare și în consecință primele de P. și de C. acordate personalului Primăriei C. C., în măsura în care sumele aferente nu se încadrează în fondurile ce puteau fi constituite în condițiile dispozițiilor legale menționate nu au temei legal.
Concluzionând, solicită a se constata că nu sunt Întrunite condițiile cerute de L. contenciosului administrativ pentru anularea celor două acte atacate, așa după cum solicită reclamantul.
F. de cele ce preced, solicită să se respingă În tot ca neîntemeiată actiunea introductivă formulată de recIamantul primarul comunei B. din
Județul C. și să se mențină ca fiind temeinice și legale actele administrative contestate.
În drept, ne întemeiem întâmpinarea pe dispozițiile art. 115 din Codul de procedură civilă, pe dispozițiile art. 140 din C. R. revizuită în anul 2003, pe art. 1,8 10, 11, 12,14,15,17, și 18 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe art. 1,2,3,21,22,23,24, de la art. 26 la art. 45, de la 62 la 65 din L. nr. 94/1992, republicată cu modificările și completări le ulterioare, privind organizarea și funcționarea C.i de C., pe prevederile R. privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C.i de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin H. a nr. 1. februarie 2009 a Plenului C.i de C. a R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea 1, nr. 78/ 10 februarie
2009, precum și pe celelalte norme juridice la care am făcut referire anterior.
Raportat la probatoriul administrat C. retine urmatoarele
Separat curtea a solutionat cererea de suspendare, prin incheierea din (...).
In ce priveste cererea de anulare a actelor administrative curtea retine urmatoarele:
Reclamantul P. C. C. a înțeles să împrocesueze Curtea de Conturi a
României și nu C. de C. a J. C. F. de această împrejurare și raportat la primul capăt de cerere (anularea unei încheieri emise de Curtea de Conturi a României) curtea apreciază că este competentă material în ce privește soluționarea prezentului litigiu.
C. reține că se impune a se analiza dacă acordarea drepturilor salariale de către autoritatea publică, bazându-se exclusiv pe existența acestor drepturi salariale ale personalului bugetar care au fost înscrise în Contractul colectiv de muncă nr.2895/2006 este legală sau dimpotrivă nelegală. Cu alte cuvinte problema juridică ce urmează a fi analizată în cauză este aceea a posibilității acordării drepturilor salariale de către autoritatea publică în afara cadrului legal atâta timp cât drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc exclusiv prin lege fiind atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale, partea fixă și partea variabilă a salariului, cât și cuantumul acesteia.
În acest sens toate reglementările care vizează statutul funcționarului public sau ale personalului contractual (L. nr. 188/1999, L. nr. 53/2004, Codul muncii, L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă) prevăd pe de o parte natura legală a drepturilor salariale iar pe de altă parte interdicția ca prin contracte și acorduri colective de muncă să se stabilească drepturi de natură salarială care sunt atributul legiuitorului. Cu alte cuvinte chiar dacă în contractul colectiv de muncă și acordul colectiv încheiat de către funcționarii din cadrul C. C., au fost negociate și înserate clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, acestea nu pot fi luate în considerare atâta timp cât așa cum s-a arătat mai sus ele nu izvorăsc din lege și nu sunt stabilite exclusiv de legiuitor.
În prezenta speță sunt incidente dispozițiile art. 157 alin. 2 din L. nr.
53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau În majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește numai prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative. Contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă încheiate pentru angajații instituțiilor bugetare nu pot conține clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, aspect ce rezultă din prevederile art. 12 din L. nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, cu modificările și completărle ulterioare.
La momentul în care angajații reclamantului au beneficiat de sporurile salariale acordate fără bază legală, drepturile salariale și alte drepturi ale personalului contractual erau reglementate în dispozițiile O. nr. 10/2008, iar salarizarea funcționarilor publici era reglementată de dispozițiile O. nr.
6.. O alta problema care se pune în prezentul litigiu este definirea sintagmei
"măsuri referitoare la sănătate și securitate în muncă", pentru a se putea stabili obiectul de negociere pe care pot să îl aibă acordurile de muncă și contractele colective de muncă.
Prin sintagma "securitate și sănătate în muncă" se înțelege ansamblul de activități instituționalizate, având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și altor persoane ce participă la procesul de muncă, conform prevederilor art. 5 lit. n) din L. nr. 319/2006 a securității și securității în muncă. De altfel, din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 319/2006 se desprinde concluzia că dreptul la sănătate și securitate în muncă nu constă în acordarea efectivă a unor sume de bani angajaților, ci constă într-o serie de activități care au ca scop asigurarea sănătății și securității în muncă.
În acest sens sunt și dispozițiile Titlului V din Codul muncii, care prevăd expres obligațiile angajatorului în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă și care se referă la instruirea angajaților și organizarea locurilor de muncă astfel încât să fie garantată securitatea și sănătatea angajaților. De altfel, nici în Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/2006, aplicabil în perioada anilor 2007 - 2010, nu se prevede acordarea unor sume de bani de către instituțiile publice ca drepturi speciale pentru menținerea sănătătii si securitătii în muncă.
Ca atare, indiferent că sunt În vigoare contractul/acordul colectiv de muncă și hotărârea emisă de C. Local C. pentru acordarea sporurilor salariale nelegale, actele administrative contestate (decizia de măsuri și încheierea prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei de măsuri), au fost emise legal de C. de C., în virtutea atribuțiilor acesteia, așa cum acestea sunt prevăzute atât în dispozițiile Legii nr.
94/1992 privind organizarea și funcționarea C.i de C., cu modificările și completările ulterioare.
Situația este identică si in ce priveste indemnizatia de dispozitivsau sporul pentru tinuta. Conform art. 1 din L. nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul M. Apărării Nationale, M. de I., S. Român de I., S. de I. E., S. de P. și P., S. de T. S. și M. J. F. o lege specială este indubitabil că prevederile acesteia se referă numai la categoriile de personal expres prevăzute în textul legii la art. 13, și anume la cadrele militare În activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili care beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de
25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda și gradații, respectiv din salariul de baza, și nu pot fi aplicate altor categorii de personal.
Indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază nu poate fi acordată Întregului personal din administrația publică, ci numai personalului prevăzut la art.13 din L. nr. 138/ 1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin D. nr.3., I. Curte de C. și Justiție-S. U.-, a admis recursul în interesul legii, declarat de P. general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de C. și Justiție, cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 13 raportat Ia art.47 din L. nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, în sensul" că indemnizația de dispozitiv lunară in cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea in cadrul M. Administrației si I.lor si in instituțiile" publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I.
Referitor la indemnizația de hrană sunt incidente prevederile Legii nr.
142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, republicată, salariații din sectorul bugetar putand primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate conform destinațiilor stabilite de lege.
F. de cele ce preced, curte apreciind că sporurile si indemnizatiile acordate exced cadrul legal va respinge ca neîntemeiată actiunea introductivă formulată și va menține actele administrative contestate.
P. A. MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII R espinge acțiunea formulată de către reclamantul P. comunei C. în contradictoriu cu pârâta C. de conturi a R.
Cu drept de recurs în temen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
A.B. 06 Iunie 2011
Red, dact GAN/(...)
| ← Decizia civilă nr. 3397/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5367/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
