Sentința civilă nr. 474/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 474/2011
Ședința publică din (...) Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. P.
GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții S. P.,C. D.-V.,N. N.-R.,I. I. și S. C., în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D., având ca obiect obligația de a face - numire expert evaluator.
În data de (...), s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea reclamanților.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, reclamanții S. P., C. D.-V., N. N.-R., IV A. I. si S. C., au chemat în judecată pârâta C. C. PENTRU S. D., din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, solicitând obligarea paratei ca in termen de 30 de zile de la ramanerea irevocabila a sentintei sa efectueze evaluarea imobilului, respectiv sa numeasca expertul evaluator care sa efectueze evaluarea si sa le comunice evaluarea imobilului care face obiectul Dispozitiei P. M. T. din data de (...), in conformitate cu dispozitiile art.16 din T. VII din L. 2. avand ca obiect acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, imobil care a fost situat in T., C. V.iei, cu cheltuieli de judecata.
În motivare se arată că, prin D. P. M. T. din data de (...), s-a propus acordarea de masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul constructie, situat in T., C. V.iei, nr.45, judetul C., identificat in C.F.nr.493 Oprisani, cu nr.top.39, 40/1, in favoarea lui S. P. si a defunctei sale sotii S. SUSANA - in prezent decedata.
Prin D. P. M. T. s-a propus acordarea de masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul susmentionat, despagubiri reprezentand diferenta dintre valoarea reala a constructiei si valoarea actualizata cu indicele de inflatie a despagubirilor primite.
Desi au trecut aproape 5 ani de a data emiterii Dispozitiei, parata nu a procedat la efectuarea evaluarii imobilului, asa cum avea obligatia stabilita prin art.16 din T. VII din L. 2. avand ca obiect acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor. Fata de aceasta nepasare a paratei, in data de (...), i-au solicitat sa efectueze evaluarea imobilului in termen de 30 zile de la primirea notificarii.
Prin adresa nr.22345/RG/4936/Lg 10/(...), parata i-a comunicat ca dosarul ce contine D. P. M. T. din data de (...) a fost inregistrat sub numarul
29.S68/CC, precizand in acelasi timp ca "dosarul inregistrat cu nr..29568/C va urma procedura prevazuta de T. VII din L. nr.2., potrivit ordinii mai sus mentionate ".
Faptul ca prin L. 2. legiuitorul nu a inteles sa stabileasca un anumit termen de solutionare a cererilor de retrocedare si de efectuare a raportului de evaluare nu poate fi o justificare pentru autoritatea publica pentru tergiversarea si pentru nesolutionarea intr-un termen rezonabil. Dreptul la solutionarea in termen rezonabil reprezinta o garantie pentru solutionarea echitabila atat in procedura prealabila cat si in contencios, fiind statuata ca atare de C. -art 6.
In considerarea art.6 din C., precum si a dispozitiilor art.l din
Protocolul nr.l, autoritatea administrativa abilitata sa statueze si sa concretizeze dreptul subiectiv dedus judecatii de reclamanti au obligatia legala de a gasi toate mijloacele necesare solutionarii cererilor si de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de solutionare a cererilor in cadrul legii, dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetatenilor.
Curtea Europeana a stabilit constant (cauza Ruxandra I. c. Romaniei - hotararea din (...), cauza Mitrache c. Romaniei - hotararea din (...), cauza Faimblat c. Romaniei - hotararea din (...)) ca desi L. 1. le ofera partilor interesate accesul la o procedura administrativa, acest acces ramane teoretic si iluzoriu, nefiind in prezent in masura sa conduca, intr-un termen rezonabil, la plata de despagubiri in favoarea persoanelor pentru care restituirea in natura nu este posibila.
C. aminteste in mod constant in jurisprudenta sa ca omisiunea autoritatilor de a se conforma intr-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o incalcare a art.6 alin. 1 din Conventie, mai ales cand obligatia de a executa decizia revine unei autoritati administrative.
Intentia legiuitorului a fost aceea de a asigura o despagubire justa si echitabila in raport cu practica jurisdictionala interna si internationala, iar o astfel de despagubire nu poate fi asigurata decat in conditile acordarii, intr- un termen rezonabil a despagubirilor la care sunt indreptatite partile.
Curtea de la S. aminteste in mod constant in jurisprudenta sa ca ea a considerat deja ca ornisiunea autoritatilor de a se conforma intr-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o incalcare a art.6 alin. 1 din Conventie, mai ales cand obligatia de a executa decizia revine unei autoritati administrative.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că, dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamanților face parte din categoria dosarelor transmise
Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.
81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate și a actelor dosarului C urtea reține următoarele:
În baza Legii nr.1. reclamanții au notificat autoritățile solicitând evaluarea imobilului pentru care s-a emis dispoziția P. municipiului T. din data de (...).
Prin dispoziția din (...) emisă de P. municipiului T. s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea numiților S. P.,C. D.-V.,N. N.-R.,I. I. și S. C. A. menționate și dosarul aferent au fost înaintate Comisiei Centrale fiind înregistrat sub nr.29568/CC.
Obiectul cererii constă în verificarea în temeiul legalității și temeiniciei, refuzul soluționării dosarului.
Actul normativ invocat prin dispozițiile sale reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv statuând între altele că legea se aplică și despăgubirilor propuse în decizie motivată.
Același act în cuprinsul său reglementează și procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzând și termen de predare a dosarelor de 60 de zile (art.16 din T. VII al Legii nr.2.).
Din actul normativ enunțat rezultă că în operațiunea de administrare, respectiv organizare, legiuitorul a stabilit anumite termene rezonabile. Ca urmare și în soluționarea cererii vizând analizarea situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în privința verificării legalității, transmiterea dosarului evaluatorului sau societății de evaluatori, implicit întocmirea raportului, se impune soluționarea într-un termen rezonabil. În speță însă se constată că de la data emiterii deciziei îndrituite au trecut aproape cinci ani și cererea nu a fost rezolvată urmare a modului defectuos, a justificărilor nerelevante fundamentate pe complexitate, număr mare de dosare. Ori, această modalitate defectuoasă de aplicare și rezolvare este mult peste termenul rezonabil, iar din această perspectivă refuzul nu poate să nu fie considerat nejustificat. A statua altfel și a admite teza indusă de pârâtă înseamnă a omite disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce statuează că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil al cauzei sale de către o instanță imparțială instituită de lege care va hotărî și asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil";. Autoritatea pârâtă nu doar în condițiile art. 6 din Convenție ci și în condițiile Legii nr. 2. are abilitatea să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv dedus analizării de către reclamantă dar și obligația legală de a găsi mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare în cadrul legii date de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Dreptul la soluționare în termen rezonabil, garanție a unui proces echitabil, trebuie să fie prezent nu doar în cazul procedurii de contencios ci și în procedura prealabilă întrucât durata procedurii trebuie să includă și întârzierile imputabile autorităților administrative când, fără intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului recunoscut de lege.
Reclamanții, utilizând posibilitățile oferite de normele interne, au întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului lor, însă acest drept real s-a transformat într-un drept iluzoriu, în condițiile în care demersul său nu poate fi realizat cu respectarea principiului celerității procedurii ca și garanție înscrisă în normele arătate. Această întârziere imputabilă autorității care se prevalează de lipsa unui termen, de numărul mare de dosare, fără a găsi în același timp mijloace necesare realizării cu celeritate a demersurilor inițiate, poate să conducă la depășirea termenului rezonabil, depășire contrară dispozițiilor Convenției și în cazul de față, când este vorba de durata unei proceduri administrative preliminare.
Prin urmare, plecând de la cele înscrise în convenție, susținerile reclamanților cu privire la nesoluționare în termen a cererii de numire a unui evaluator în vederea evaluării obiect al dispoziției P., sunt întemeiate și urmează a fi admise.
Așadar în baza art.18 din L. nr.554/2004, Curtea va admite acțiunea și va obliga pârâta ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să numească expert evaluator în vederea evaluării imobilului care face obiectul Dispoziției primarului M. T. din (...) și să achite reclamanților suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod proc.civ., pârâta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în sumă de
3000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții S. P., C. D.-V., N. N.-R., I. I. și S. C., toți cu domiciliul procesual în C.-N., str. C. nr. 4 apartamentul 65, în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D., cu sediul în B., str, C. F. nr.
202, sector 1, B. și în consecință:
- obligă pârâta ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să numească expert evaluator în vederea evaluării imobilului care face obiectul Dispoziției primarului M. T. din (...).
Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, (...).
PREȘEDINTE GREFIER D. P. V. D.
Red. D.P. dact. GC
5 ex/(...)
← Decizia civilă nr. 3120/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2429/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|