Sentința civilă nr. 56/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 56/2011
Ședința 28 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Se constată că la data de 25 ianuarie 2011, s-au înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de reclamant.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 21 ianuarie
2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de (...) reclamantul C. V., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea efectelor HG 735/2010, în considerarea dispozițiilor art.14 din L. nr. 554/2004.
În motivarea cererii, reclamantul arată că prin D. nr. 1. din (...) i-a fost admisă cererea de pensionare întemeiată pe dispozițiile L. 1., beneficiind de pensie militară de stat.
Prin HG 735/2010 a fost obligată să reformuleze cererea de recalculare a pensiei deși nu dorește acest lucru, urmând ca pe viitor pensia militară să fie calculată pe bază de documente doveditoare ce vor fi depuse tot de către solicitant.
Arată reclamantul că nedepunerea acestora va determina diminuarea pensiei așa cum prevede art. 6 al. 4 din HG nr.735/2010.
Susține reclamantul că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din L. nr. 554/2004.
Pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată (f.19).
În cauză a formulat cerere de intervenție Ministerul Administrației și
Internelor (f.43) în interesul pârâtului, solicitând respingerea cererii de suspendare.
Prin concluziile scrise, (f.39), reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și respingerea cererii de intervenție.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamantul are calitatea de pensionar militar iar din cuprinsul dispozițiilor
HG 735/2010 rezultă că acest act normativ îi este aplicabil.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă, așa cu prevede art. 7 din L. nr.
554/2004 (f.5).
Reclamantul și-a întemeiat cererea de suspendare pe dispozițiile art.14 din L. nr.554/2004 unde la alin. 1 se prevăd următoarele: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispune suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul încare persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.";
Instanța a fost investită de către reclamant cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării prevederilor Hotărârii de G. nr. 7. iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Astfel, în cazul special al Hotărârilor G.ui este stabilit cu valoare de principiu că acestea sunt emise pentru organizarea executării legilor sau ordonanțelor, în virtutea dispozițiilor art. 108 alin. 2 din Constituția R., bucurându-se de prezumția de legalitate.
Prin L. contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art.7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (exemplu art. 123 alin.final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.
În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art.14 alin.1 din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004 în conformitate cu care „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond";.
Dat fiind faptul că cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul Ministerul Administrației și Internelor întrunește exigențele impuse de prevederile art.52 din C.proc.civ. aceasta a fost încuviințată în principiu potrivit încheierii ședinței publice din 21 sept.2010.
Deoarece s-a invocat ca și excepție de către intervenientul accesoriu
Miensterul A. și I. inadmisibilitatea acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, aceasta se impune a fi analizată cu precădere.
Autorul excepției susține că reclamanti nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile reglementate de disp. art.7 alin.1 din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, condiție necesară și obligatorie și în cazul cererii de suspendare a unui act administrativ.
Contrar celor susținute de intervenient instanța constată că reclamanti au depus în anexa cererii de chemare în judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 12 din L. contenciosului administrativ, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, adresându-se emitentului actului cu solicitarea de revocare a H. nr,. 735/2010, invocând un număr de șapte motive de nelegalitate a acesteia. Plângerea prealabilă a fost transmisă emitentului actului prin poștă la data de (...) fila 13.
Rațiunea legiferării obligativității formulării plângerii prealabile, anterior sesizării instanței rezidă din împrejurarea că, emitentul actului are posibilitatea revocării acestuia, situație în care o acțiune în justiție ar apărea ca lipsită deinteres. Î. emitentul actului nu a procedat la revocarea acestuia, reclamanti au uzat de dispozițiile legale ale art. 14 alin.1 din L. contenciosului administrativ solicitând astfel suspendarea executării actului administrativ.
Pentru aceste considerente instanța va respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii.
Odată soluționată excepția se impune ase face referiri la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a justifica admiterea unei cereri de suspendare.
Dispozițiile art. 14 alin.1 din L. nr. 554/2004 prevăd obligația îndeplinirii cumulative a două condiții: „. bine justificat"; și „prevenirea unei pagube iminente";, ce se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține faptul că reclamanti prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamant și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar instanța apreciază că toate aceste situații sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Din acest punct de vedere, dispoziția cuprinsă în actul normativ incident în cauză (art.14 alin.1 din L. nr.554/2004) răspunde recomandărilor Comitetului de M. din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. (aceasta este de altfel relevată în mod unitar de practica instanței supreme în pronunțarea deciziilor având ca obiect analiza cererilor de suspendare a actelor administrative în temeiul art. 14 alin.1 din L. nr. 554/2004, spre exemplificare D. nr.1445 din (...) a ICCJ).
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Ori, pornind de la rațiunile de ordin pur teoretic, la cazul concret dedus judecății instanța apreciază că reclamanti au făcut dovada existenței unui caz bine justificat.
În concret aceștia critică HG nr. 735/2010 arătând că actul administrativ cuprinde dispoziții care exced celor ale L. nr. 1., menționând în acest sens obligația depunerii cererilor de recalculare a pensiilor, precum și a documentelor doveditoare privind veniturile realizate (spre exemplificare prevederile art.10 alin.2, ale art. 2 alin.3 și 4 , art.6 alin.2 și respectiv art.6 alin.4 din HG nr. 735/2010).
Este mai presus de orice îndoială că întreaga procedură de stabilire , plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate se realizează în temeiul unei legi organice, act normativ cu forță juridică superioară a cărei executare o organizează - în speță L. nr. 1. (prevederile art.3 alin.1 și art.7 alin.1) care face trimitere la dispozițiile L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare întregul proces de recalculare a pensiilor este supus normelor cuprinse în cele două legi amintite așa încât este de menționat că inclusiv prevederile art. 161, art. 164 și art. 167 alin.2 ale L. nr.1. modificată se vor aplica tuturor beneficiarilor.
Potrivit acestor din urmă dispoziții legiuitorul a stabilit condițiile în care, pentru anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare și care nu suntînregistrate în carnetul de muncă ca drepturi salariale, asiguratul să poată prezenta acte doveditoare ale acestora, iar în caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual utilizându-se salariul minim pe țară. Iată deci că în ipoteza reglementată de legiuitor, beneficiarul poate prezenta acte doveditoare, ceea ce duce la concluzia unei obligații facultative stabilită în sarcina acestuia iar nu una imperativă.
Cu totul alta este situația reclamantului vizați în mod direct de prevederile art.10 alin.1, art. 2 alin.3 și 4 , art.6 alin.2 din HG nr. 735/2010. Potrivit dispozițiilor art. 10 alin.2 din actul normativ sus arătat sugerează obligativitatea depunerii de către beneficiari a cererilor de recalculare a pensiilor. Apoi dispozițiile art.2 alin.3 și 4 și respectiv art.6 alin.2 din HG 735/2010, obligă beneficiarii drepturilor la recalcularea pensiei (reclamanti) „să solicite"; și „să depună documente doveditoare"; privind veniturile pe care le-au realizat. Sancțiunea neîndeplinirii acestor „obligații"; constă în determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din respectivele perioade (art.6 alin.4 din HG nr.
735/2010).
Revenind la actul primar care reglementează stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor respectiv L. nr. 1., la o analiză în aparență a acesteia se observă că ea nu conține dispoziții care să oblige particularul să depună cerere de recalcularea pensiei, să solicite și să depună documente doveditoare privind veniturile realizate sau în baza căreia să fie obligați să suporte vreo consecință ca urmare a neefectuării de către aceștia a demersurilor prevăzute în actul normativ. La rândul său nici dispozițiile L. nr. 1. nu impun o asemenea obligativitate ci sugerează mai degrabă o facultate a beneficiarilor de a-și dovedi în situațiile acolo prezentate cu acte doveditoare stagiile de cotizare.
Iată doar câteva elemente care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și care în opinia instanței sunt de natură a argumenta pe deplin „. bine justificat";.
Cât privește cea de-a condiție ce trebuie dovedită - cu privire la necesitatea prevenirii unei pagube iminente, instanța apreciază că și aceasta este întrunită în cazul dedus judecății pentru următoarele argumente:
Pornind de la definiția dată „pagubei iminente"; de către art.2 lit.ș din L. nr.
554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța reține că necesitatea suspendării actului administrativ în litigiu se impune pentru evitarea acesteia.
După cum s-a arătat mai sus este de principiu faptul că recalcularea pensiilor stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, precum și determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, este prevăzută de legea organică - L. nr. 1..
Dispozițiile actului administrativ contestat fiind date în executarea acestei legi fac pentru prima dată referiri la situația în care beneficiarii acestora nu depun cereri de recalculare și documente doveditoare, caz în care se va proceda în mod discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele respective.
Starea de fapt prezentată este de natură a crea un dezechilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, care există ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.
De altfel, Curtea E. a D. O. a statuat în hotărârea BUCHEN contra Cehiei că noțiunea de „. ca obiect al dreptului de proprietate, consacrat și protejat de art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției, include orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate.
În consonanță cu aceste statuări s-a mai reținut că există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O., determinată de încălcarea caracterului rezonabil, previzibil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (a sevedea Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra
Poliniei, 2009).
Cât privește caracterul iminent al pagubei, acesta se desprinde din cuprinsul prevederilor art. 1 a HG nr. 735/2010, potrivit cărora „pensiile prevăzute la art.1 lit.a și b din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează conform algoritmului de calcul utilizat de L. nr.
1. privin d sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, într-o perioadă de 5 luni de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri";. Cum HG 735/2010 a intrat în vigoare la data de 29 iulie
2010, iar pensiile astfel recalculate în perioada mai sus menționată vor intra în plată începând cu luna ianuarie 2011, instanța apreciază că se justifică susținerea reclamantului privitoare la iminența pagubei ca prejudiciu viitor ce se va realiza în perioada de timp arătată.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept instanța reține pe de o parte că la nivel de aparență actul administrativ normativ supus suspendării nu îndeplinește condițiile de fond și formă ale actului ce se impunea a fi emis, iar iminența prejudiciului este previzibilă, așa încât sunt întrunite condițiile prev. de art. 14 alin.1 din L. nr. 554/2004 privind suspendarea actului, motiv pentru care acțiunea reclamantului urmează a fi admisă.
Dată fiind soluția pronunțată, cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâtului Guvernul României, va fi respinsă ca neîntemeiată, în considerarea acelorași dispozițiile legale amintite.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
Admite cererea reclamantului C. V. în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Respinge cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor.
Dispune suspendarea executării HG nr. 735 din 21 iulie 2010 privind sistemul administrației penitenciarelor, conform L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond.
Executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE GREFIER
D. M. A. B.
Red.DM Dact.D.C./4ex/(...)
| ← Decizia civilă nr. 297/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5474/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
