Sentința civilă nr. 565/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 565/2011
Ședința ta de (...) Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de C. A. - A. în contradictoriu cu pârâta U. N. A B. DIN R. PRIN C. U. N. A B. DIN R., având ca obiect - anulare decizie U. N. a B. din R..
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 septembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de (...), ulterior la (...) și apoi la data de (...).
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de (...) sub nr. (...) reclamanta C. A. A. în contradictoriu cu U. N. a B. din R. prin C. U. N. a solicitat instanței anularea Hotărârii C.ui U. nr.911/(...) și a Hotărârii C.ui U. nr.912/(...), obligarea la daune materiale în cuantum de 25.877 lei reprezentând suma de bani la care ar fi fost îndreptățită să o primească de la barou pentru cei doi ani de creștere a copilului în lipsa celor două hotărâri, daune morale în valoare de 1000 lei justificate de socul pe care l-a suferit în momentul în care fiind deja în luna a
7-a de sarcină a fost anunțată că suma de 1813 lei ce i s-ar fi cuvenit lunar în baza cotizațiilor plătite a fost redusă la 600 lei, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea celor solicitate reclamanta arată că este avocat din data de
(...) și în perioada (...) - (...) s-a aflat în concediu de maternitate perioadă în care a beneficiat de la C. de asigurări a A. de indemnizația de maternitate cuvenită potrivit legii și statutului CAA.
Începând cu (...) a intrat în concediu de creștere a copilului ce va înceta la (...) având în vedere că nașterea a avut loc pe data de (...) și a opta pentru o perioadă de 2 ani. Prin cele două hotărâri atacate a fost suprimat dreptul său și al celorlalți beneficiari la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, drept cuvenit în considerarea calității de persoană asigurată în sistemul propriu de asigurare a avocaților și ca urmare a îndeplinirii obligației de plată a cotei de contribuție la sistemul autonom de asigurare. H. atacate nu sunt legale întrucât potrivit dispozițiilor exprese din L. nr.51/1995 C. U. nu are competența să modifice Statutul casei de A. a avocaților ,singurul să o facă fiind potrivit art.61 alin.1 lit.d din lege Congresul A.. Deși potrivit răspunsului formulat C. U. nu consideră că se află în ilegalitate deoarece Congresul anterior mandatează C. U. să ia măsuri dispozițiile art.61 și art.63 din L. nr.51/1995 republicată sunt cât sepoate de clare în ceea ce privește atribuțiile expres și limitativ prevăzute în sarcina Congresului și C.ui. Atâta timp cât legea stabilește expres atribuțiile fiecăruia dintre cele două organe ale profesiei și mai mult stabilește în mod expres faptul că C. nu poate decide (nici între sesiunile Congresului) cu privire la problemele date în competența exclusivă a Congresului (cum este și modificarea statutului) orice modificare ce ar fi hotărât cu privire la statutul CAA de către C. U. este nelegală și nu poate produce efecte juridice.
Nici ideea acreditată în preambulul hotărârilor atacate arată reclamanta aceea a mandatării nu poate fi primită atâta timp cât legea nu prevede o atare posibilitate (delegare a unei atribuții exclusive către alt organ) ci dimpotrivă instituie interdicția pentru C. de a decide exclusiv în competența Congresului.
Prin urmare ambele hotărâri atacate vizează modificări ale statutului modificări pe care consiliul nu are competența să le facă raportat la dispozițiile art.61 alin.1 lit.d din L. nr.51/1995 acestea sunt nelegale deoarece din punct de vedere al ierarhiei normelor juridice dispozițiile hotărârii congresului avocaților nr.8 adoptată la o dată necunoscută nu poate prevala față de testul de lege.
În al doilea rând arată reclamanta cele două hotărâri constituie o remediere deghizată a efectelor hotărârilor nr.845 și 845 bis adoptate anterior de consiliu. Prin hotărârile adoptate se aduc modificări statutului în privința dreptului la indemnizație care vor duce la o situație aberantă în care mamele avocat în ciuda faptului că nu au voie să realizeze venituri profesionale în perioada concediului de creștere a copilului, indemnizația pe care o primesc de la CAA este extrem de diminuată, dar vor fi și obligate să suporte lunar contribuția obligației de 302 lei Ceea ce înseamnă că de fapt suma pe care CAA o acordă ca ajutor pentru creșterea copilului este în realitate de aproximativ 300 lei lunar iar nu de 600 lei astfel cum se precizează în hotărârile atacate. Prin urmare diferența dintre hotărârile adoptate nr.(...) (care au fost suspendate de instanță și invocate ulterior de C.) și cele din (...) este doar una formală nu de esență.
În plus motivația consiliului cum că posibilitățile financiare ale sistemului de asigurare a avocaților sunt limitate și incerte ceea ce exclude ideea că prin contribuțiile avocaților pot fi acoperite toate nevoile reale ale asiguraților nu se justifică . Dacă astfel se pune problema atunci nu se înțelege de ce instituie obligația de a plăti lunar 10% din venituri în condițiile în care nu se asigură absolut nimic. Bugetul sistemului nu poate fi redresat prin încălcarea unor drepturi legale imperative respectiv prin privarea de drepturi, prin exonerarea sistemului de obligații ce revine în temeiul contributivității obligatorii. Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar și această indemnizație pentru creșterea copilului este supusă contribuției de 10% ceea ce fac ca acest drept al avocatului să genereze venituri către bugetul CAA.
De asemenea arată reclamanta este nelegală aplicarea modificărilor aduse statutului prin hotărârile U. femeilor care erau însărcinate la data adoptării hotărârilor având în vedere principiul neretroactivității legii și a dreptului câștigat. Dreptul la indemnizația de creștere a copilului constituie un drept patrimonial care deși este stabilit și recunoscut în temeiul dispozițiilor legale în vigoare la data formulării de către mama a cererii de valorificare a acestui drept se naște de fapt în momentul în care rămâne însărcinată întrucât acesta este momentul în care ea decide dacă în condițiile legislative existente dorește sau nu să aibă un copil. A. dreptul la indemnizație devine un drept câștigat în momentul în care acesta se naște (când femeia rămâne însărcinată) iar nu din momentul când se depune cererea de acordare a indemnizației acesta fiind doar momentul în care dreptul dobândește eficacitate. Ori un drept câștigat nu poate fi afectat/înlăturat printr-o reglementare ulterioară. Aceasta cu atât mai mult cu cât este bine cunoscut principiul general de drept conform căruia în ceea ceprivește drepturile copilului acestea sunt recunoscute de lege de la momentul concepției iar nu de la momentul nașterii. Așadar copilul trebuie să beneficieze de drepturile pe care legea i le conferă la momentul la care acesta a fost conceput și nu de la data la care se naște.
În situația de față se aduce atingere însăși dreptului la respectarea proprietății drept garantat de art.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției
Europene a Drepturilor Omului iar în sens convențional personal și copilul său nenăscut este deținător al unui bun respectiv de a incasa de la casa de asigurări a avocaților indemnizația pentru creșterea copilului.
În viziunea instanței de contencios european noțiunea de bun are un sens extrem de larg și incorporează orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică. De pildă în jurisprudența Curții - hotărârea din (...) Rafinăriile Stran și Stratis A. disc Grecia noțiunea de bun include și drepturile unei persoane asupra unei creanțe ceea ce este și cazul de față.
De altfel mai arată recurenta chiar L. nr.554/2004 prevede că un interes legitim privat se referă la posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil. La data la care au fost adoptate hotărârile atacate fiind însărcinată în luna a -7 -a era în măsură să apere un interes legitim privat și anume dreptul de a pretinde baroului indemnizația pentru creșterea copilului în cuantumul prevăzut la data la care a rămas însărcinată.
În aceeași ordine de idei în cauza Buchen contra Cehiei Curtea s-a statuat că limitarea nejustificată a unui drept recunoscut - cum este cazul în speță dreptul la indemnizație fără o justificare obiectivă și rezonabilă constituie o privare de proprietate în sensul art.1 din protocol.
De asemenea se arată prin art.53 din Constituție exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune pentru apărarea securității, ordinii, sănătății, niciuna dintre aceste condiții nefiind îndeplinite în speță.
Criza economică, restabilirea echilibrului bugetar nu sunt circumstanțe anume prevăzute de constituție și nu pot fi asimilate cu situațiile excepționale menționate în cuprinsul textului fundamental.
În același sens în ceea ce privește privarea de proprietate arată reclamanta trebuie observat că jurisprudența contravențională a decelat trei condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o privare să fie admisibilă: legalitatea măsurii, justificarea măsurii de o cauză de utilitate publică și proporționalitatea măsurii cu scopul vizat. Ori nici una dintre cele trei condiții nu este îndeplinită.
Totodată arată reclamanta hotărârile atacate încalcă și principiul securității juridice și a încrederii legitime. În esență ceea ce caracterizează acest principiu este faptul că trebuie să protejeze cetățeanul contra unui pericol ce vine din partea dreptului contrar unei insecurități pe care a creat-o dreptul. Cu alte cuvinte legislația aplicabilă trebuie să fie previzibilă iar administrația trebuie să- și definească în mod clar exigențele față de contribuabili sau asigurați. Ca și în cazul principiului securității juridice Curtea de Justiție E. a relevat în contextul principiului încrederii legitime că prin conduita organelor administrative să nu creeze „speranțe fondate";.
În speță hotărârile ignora aceste imperative. A. deși mamele avocat au contribuit la sistemul propriu de asigurări în considerarea indemnizației care le va fi acordat la un moment dat în cazul incidenței riscului maternal acestea se văd nevoite să accepte o schimbare a regulilor jocului, această schimbarea vizând reducerea, aproape elimină indemnizația legitimă de a obține acest bun
(dreptul a indemnizație) în sensul dispozițiilor convenționale indicate. La aceste susțineri consiliul se leagă de prevederile OUG nr.111/2010 care se referă laconcediul și indemnizația în sistemul de stat și nu are legătură cu sistemul privat al avocaților.
În fine arată reclamanta trebuie avut în vedere că indemnizația de maternitate și indemnizația de creștere a copilului sunt expres prevăzute de dispozițiile art.80 pct.6, art.84-88 respectiv 87-91 din Statutul CAA. Acest drept rezultă din contribuția lunară și este stabilit pe principiul contributivității ce trebuie coroborat cu principiul obligativității.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea acțiunii susținând că în condițiile în care din cuprinsul motivelor evocate prin demers se relevă modificarea dispozițiilor privitoare la indemnizația pentru creșterea copilului, reclamanta nu poate justifica un interes în ceea ce privește anularea în totalitate a hotărârilor atacate.
Aceste hotărâri au fost adoptate de către consiliu având în vedere mandatul conferit de către congresul avocaților prin hotărârea nr.8/2010. Dispozițiile art.61 alin1 lit.d din L. nr.51/1995 prevedeau atribuția Contribuția Congresului de a adopta și modifica statutul CAA iar prin hotărârea nr.8/2010 congresul a mandatat consiliul U. să îndeplinească atribuția prevăzută de textul menționat în perioada dintre Congrese. Chiar dacă art.63 lit.e din L. nr.51/1995 da în competența consiliului U. rezolvarea oricărei probleme interesând profesia de avocat între sesiunile Congresului avocaților cu excepția acestora care sunt date în competența exclusivă a Congresului nu se poate reține că acest text legal instituie interdicția delegării atribuțiilor congresului de către consiliu. Excepția interdicției delegării exprese nu există iar legiuitorul când a înțeles să interzică o delegare a făcut-o expres. Indemnizația pentru creșterea copilului și a copilului bolnav precum și condițiile de acordarea sunt reglementate prin mai multe acte normative OG nr.221/2000, art.11, statutul și regulamentul C. de A. a A. - art.87, art.93 iar din interpretarea acestora reiese că acordarea indemnizației și cuantumul acesteia sunt condiționate de posibilitățile efective de care dispune sistemul. Prin urmare susținerile reclamantei se arată sunt nefondate. Speranța legitimă evocată de reclamantă nu poate fi întemeiată decât pe dispozițiile legale arătate, dispoziții care îi garantează dreptul la o sumă de bani pentru creșterea copilului dau nu îi garantează cuantumul acestei sume. Majorarea semnificativa a cheltuielilor împreună cu criza economică au creat dezechilibre în bugetele filialelor iar în aceste condiții consiliul în calitate de organ reprezentativ și deliberativ exercitându-și dreptul de apreciere a stabilit că este oportună adoptarea unei soluții de reducere a cheltuielilor. Inegalitatea măsurii diminuării pentru o perioadă viitoare trebuie analizată din perspectiva împrejurării asigurării unui just echilibru între interesul general și cel particular. Măsura este în esență una de oportunitate și este exclusă de la controlul instanței.
Analizând susținerile părților Curtea reține următoarele:
În data de (...) prin hotărârea nr.911 a fost adoptată de către C. U. abrogarea dispozițiilor art.87 -93, art.95-96 din statutul, CAA și a dispozițiilor art.23 și 25 din regulamentul CAA. Prin același act s-a statuat că prevederile menționate vor intra în vigoare și se vor aplica începând cu data de (...) iar prevederile statutului și regulamentului vor fi completate și modificate corespunzător măsurilor de protecție a membrilor CAA ce vor fi adoptate de consiliu în raport de posibilitățile de care dispune sistemul astfel cum acestea au fost constatate de consiliul U. în ședința din (...).
La aceeași dată prin actul cu nr.912 se hotărăște de către consiliu că statutul CAA se modifică și completează după cum urmează: art.80 se va modifica și va avea următorul cuprins „(1) Asigurații sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați au dreptul în afara pensiei la …c) ajutor pentru creșterea copilului în cuantum fix de 600 lei lunar pentru aceeași perioadăpentru care beneficiarul indemnizației de creștere a copilului a adoptat conform prevederilor Ordonanței de U. nr.111 din (...) și în toate cazurile până când copilul va împlini vârsta de doi ani";.
Tot astfel prin art.lll se hotărăște că pentru anul 2011 cuantumul fix lunar al asiguratorului sa fie de 600 lei iar cuantumul lunar fix al ajutorului pentru creșterea copilului se stabilește prin hotărârea consiliului luată în trimestrul IV al fiecărui an pentru anul următor.
Totodată prin același act se hotărăște și asupra datelor și persoanelor cărora li se acordă ajutorul pentru creșterea copilului, statuându-se și faptul că orice alte dispoziții contrare prevederilor hotărârii sunt și rămân abrogate . Soluțiile adoptate potrivit celor consemnate în preambulul actelor au avut în vedere concluziile întâlnirilor dintre C. U., C. de administrație al C. de A. al A. președinților filialelor CAA în care s-a prezentat situația financiară a filialelor; criza financiară, reglementările din sistemul public și restabilirea echilibrului bugetar la nivelul filialelor CAA.
H. adoptate susține reclamanta că sunt nelegale din perspectiva faptului că autoritatea care le-a adoptat nu avea competența potrivit Legii nr.51/1995 de a modifica statutul C. de A. - cele adoptate prin hotărâri fiind tocmai modificări aduse statutului.
Intimata susține însă că hotărârile sunt adoptate cu respectarea Legii nr.51/1995 care nu interzice expres delegarea atribuțiilor. În cauză consiliul a fost mandatat de către congres prin hotărârea nr.8/2010 să îndeplinească atribuția expres prevăzută de art.61 alin.1 lit.d și în plus art.63 lit.c c,e da în competența consiliului rezolvarea oricăror probleme interesând profesia de avocat între sesiunile congresului .
Actul normativ invocat de părți L. nr.51/1995 cuprinde o serie de reglementări cu privire la exercitarea profesiei de avocat la competențele și atribuțiile organelor de conducere a U. A., în privința congresului avocaților se prevede prin art.61 că acesta are următoarele atribuții : a) analizează și aprobă raportul anual al C.ui U.; b) alege Comisia Centrală de C. și C. de conducere al C. de A. a A. c) face propuneri autorităților cu drept de inițiativă legislativă privind profesia de avocat; d) adoptă și modifică statutul profesiei și statutul casei de asigurări a A. în conformitate cu prevederile legii și pe baza proiectelor întocmite de C. U.
Același act normativ prin art.63 cu privire la consiliul prevede că acesta are următoarele atribuții: a) asigură activitatea permanentă a U., b) duce la îndeplinire hotărârile congresului avocaților; c) rezolvă orice problemă interesând profesia de avocat între sesiunile congresului avocaților cu excepția acelora care sunt date în competența exclusivă a Congresului avocaților.
Reiese din normele enunțate că autoritățile de conducere au atribuții exprese prevăzute de lege respectiv congresul are competența exclusivă de a lua hotărâri în privința adoptării și modificării statutul profesiei și statutul casei de A. a A., C. doar întocmește proiectul de modificare a statutului și poate hotărî în problemele obișnuite ,curente ale profesiei fără însă a putea hotărî cu privire la statutul profesiei, a modificării acestuia.
Cu alte cuvinte câtă vreme legea stabilește expres că organul deliberativ C. nu poate decide cu privire la problemele date în competența exclusivă a congresului cum este aceea de modificare a statutului orice hotărâre cu privire la modificarea statutului alta decât cea ce vizează întocmire proiect este nelegală fiind emisă cu încălcarea normelor imperative privind competența respectiv de un organ necompetent.
În speță prin hotărârile atacate C. așa cum se observă din expunerea de mai sus nu face o propunere proiect în sensul normei de a întocmi proiectul ciadoptă abrogarea, modificarea statutului profesiei și regulamentul casei atribuții ce intră în competența exclusivă a congresului potrivit art.61 din L. nr.51/1990. Prin urmare hotărârile fiind emise cu încălcarea normelor privind competența de atribuire sunt nelegale iar din această perspectivă susținerile reclamantei sunt întemeiate și urmează a fi admise.
Se susține însă de intimat că are potrivit art.63 lit.c din actul normativ menționat atributia de a rezolva probleme interesând profesia. Într-adevăr norma evocată prevede o atare atributie însă activitatea interesând profesia înseamnă orice activitate obișnuită legată de profesie alta decât cea de modificare a statutului care este dată în competența expresă a congresului. Ca este așa rezultă și din modul în care este redactată norma teza finală „pe baza proiectului întocmit de consiliu- textul neprezentând că si aprobă modificarea. Această interpretare a fost dată de altfel și de consiliu în condițiile în care în preambulul hotărârii prevede că s-au avut în vedere situația financiară, bugetară a filialelor, criza,etc. consemnarea relevand interesul profesiei respectiv având în vedere art.63 lit.c din L. nr.51/1995. Dacă s-ar accepta opinia pârâtei că în interesul profesiei intră și modificarea statutului nu vedem de ce legiuitorul a mai prevăzut că autoritatea centrală congresul are o atare atribuție. În plus dacă această atribuție intră în cele ale consiliului dat fiind problema interesând profesia și celelalte atribuții pot intra în aceeași categorie iar congresul nu își mai găsește o justificare . Ori nu aceasta a fost intenția legiuitorului atunci când a statuat în mod expres atribuțiile organelor deliberative reținând și aspecte esențiale de reprezentativitate în luarea unor hotărâri.
Legat de aceasta se susține de către intimat că pentru adoptarea hotărârii de modificare a fost mandatată de congres prin hotărârea nr.8/2010, instituția delegării atribuțiilor Congresului către consiliu nefiind interzisă. Atare susțineri nu pot fi reținute având în vedere următoarele argumente: legea nu prevede delegarea, nici validarea ulterioară a hotărârii adoptate în urma delegării; ori de câte ori s-a dorit delegarea aceasta a fost făcută în mod expres ca de pildă „va delega un consilier art.95 statut; posibilitatea delegării trebuie să fie expres prevăzută de lege; competența este obligatorie pentru titularul ei; neregularitatea rezultând din lipsa competenței nu poate fi validată prin ratificarea autorității deoarece regulile de competență se combină cu cele de formă și procedură; voința organului nu este valabil exprimată decât dacă respectă forma, procedura și reprezentativitatea prevăzută de lege; rațiunea legii în stabilirea atribuțiilor în sarcina congresului constă în evitarea luării unor decizii unde se poate regăsi arbitrariul - de către organe reprezentative mici care în cazul consiliului se formeaza din decani si reprezentanti ai barourilor- spre deosebire de congres care este format din delegati ai fiecarui barou- în probleme esențiale devenite lege a profesiei.
Mai susține intimatul că indemnizația pentru creșterea copilului este prevăzută prin OUG nr.221/2000. Statuarea vizând indemnizația prin reglementarea menționată nu poate constitui motiv de legalitate a hotărârilor adoptate câtă vreme indemnizația stabilită prin actele normative proprii se bazează pe principiul contributivității persoanei în cauză la sistemul profesiei. Fiind vorba de sisteme diferite aplicarea unuia nu exclude acordarea indemnizației din celălalt sistem. Ca atare susținerile intimatei sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Nici susținerile intimatei cu privire la calificarea dată de reclamantă indemnizației ca bun nu pot fi primite. A. pornind de la dispozițiile art.20 din constituție conform cărora „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor pot fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația
Universală a Drepturilor Omului cu pactele și celelalte tratate la careR. este parteinstanța urmează a analiza concordanța hotărârilor adoptate în modificarea statutului cu art.1 din protocolul I pe care se întemeiază în parte acțiunea.
A., conform art.1 din Protocolul nr.I al CEDO „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Așadar, prima parte a primului alineat enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate, iar cea de a doua normă subliniază caracterul relativ al dreptului de proprietate, în sensul că acesta nu este unul absolut, putând fi supus anumitor limitări, care însă trebuie să corespundă unor cerințe.
Referitor la noțiunea de „. Curtea, a statuat cu valoare de principiu că acesta are o semnificație autonomă și nu se limitează în mod sigur numai la proprietatea unor bunuri corporale, având o sferă largă de aplicare, putând să acopere și sfera prestațiilor sociale. Cu privire la cele din urmă, Curtea a reținut că plata unor contribuții la sistemul de securitate socială, poate, în anumite condiții să ducă la nașterea unui drept protejat din art.1 din Protocol, adică dreptul de a beneficia la un anumit moment de avantajele conferite de acest sistem.
Numai că, pentru ca un asemenea drept să se nască și deci să fie recunoscut, trebuie ca, cel interesat să îndeplinească acele condiții care sunt prevăzute de legislația națională în materie (caz Miiler contra Austriei-5849/-f.2).
Se apreciază că reclamanta intimată este titulara „unui bun"; în sensul recunoscut de convenție, îndreptățirea acesteia de a beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului, fiind recunoscută prin normele legale interne, aceasta întrunind condițiile de acordare a acestei prestații sociale, din perspectiva mai sus arătată.
În mod constant, Curtea s-a pronunțat în sensul că, Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, (hotărârea Artico împotriva Italiei, 13 mai 1980), drepturile garantate nefiind absolute, admițându-se că pot fi instituite anumite limitări, fără ca acestea însă, să aducă atingere substanței dreptului său să-l lipsească de efectivitate.
Cu referire la limitările dreptului de proprietate, se reține că art.1 din Protocolul nr. I enumeră două limite ale exercițiului acestui drept - posibilitatea privării de proprietate pentru cazul de utilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general, admițându-se că privarea trebuie să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și să fie conformă cu normele generale ale dreptului internațional, respectiv să respecte principiul proporționalității.
Sub acest aspect se apreciază că reclamanta a suferit o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate asupra „bunului"; său, ingerință care însă nu se bucură de „., în sensul stabilit de C.
Numai simpla existență a unor norme, nu este suficientă pentru a justifica o privare de proprietate, ele trebuind să fie accesibile, precise și previzibile, calități care trebuie să se regăsească cumulativ (cauza Sunday Times contra Regatului Unit din 1979).
În cauză se constată că există statut, regulament modificat prin hotărârile atacate care nu întrunește una din condițiile consacrate - respectiv, cea a previzibilității.
O normă este „previzibilă"; numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel, încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate să își corecteze conduita (cauza Rotaru împotriva României).
Or se poate constatat că reclamanta s-a increzut în sistemul normativ anterior - care se configura în statut - ce includea între altele și asigurarea indemnizației pentru creșterea copilului de până la doi ani într-un alt cuantum raportat la contributivitate.
Prin urmare hotărârile atacate (adoptate de altfel de un organ necompetent) care au reconfigurat sistemul indemnizației aparute intempestiv ca urmare a exercițiului atribuțiilor de consiliu prin efectul delegării - neprevăzute expres de lege -au rapit dreptul la care era îndreptățită reclamanta la momentul la care a dorit sarcina și pe care spera în mod legitim sa-l obțină, putându-se astfel caracteriza că acest act normativ este lipsit de previzibilitate în sensul stabilit de jurisprudența pertinent a CEDO.
Desigur susține intimatul că prin norme se poate garata dreptul la indemnizație dar nu și cuantumul, se poate interveni în sensul restrângerii că condițiile justificării casei, situației financiare. Într-adevăr exercitarea unor drepturi poate face obiectul unor restrângeri care sunt prevăzute prin lege și constituie măsuri necesare într-o societate democratică potrivit art.53 din constituție însă criza și restabilirea echilibrului bugetar nu sunt circumstanțe anume prevăzute de constituție și nu pot fi asimilate cu situațiile de excepție menționate în textul evocat. Prin urmare susținerile se vădesc nefondate și vor fi respinse.
Așadar față de cele arătate reținând în esență că hotărârile atacate au fost date cu încălcarea dispozițiilor art.61 din L. nr.51/1995 în temeiul art.18 din L. nr.554/2004 Curtea va admite cererea vizând anularea parțială a actelor atacate și ca o consecință in temeiul art 19 din acelasi act normativ va obliga la plata indemnizației la care ar fi fost îndreptățită reclamanta în lipsa celor două acte.
Cât privește cererea privind daunele Curtea reține că anularea chiar parțială a actelor este în măsură să asigure reclamantei o compensare echitabilă sens în care cererea urmează a fi respinsă.
Totodată în temeiul art.274 C.pr.civ. Curtea va obliga pârâtul să achite și cheltuieli de judecată dovedite în sumă de 50,5 lei reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C. A. - A. în contradictoriu cu U. N. A B. DIN R. PRIN C. U. N. A B. DIN R. Anulează parțial: hotărârea nr. 911 din (...) respectiv a art. 1, art. 2, art. 4 și art. 6 precum și hotărârea nr. 912 din (...) art. 1 pct. 1 cu privire la modificarea art. 80 (1) lit. c, art. III, art. IV alin. 1 și 2 și alin. 4, art. VI. Obligă pârâtul să achite reclamantei sumele de bani la care ar fi fost îndreptățită în lipsa celor două hotărâri.
Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale.
Obligă pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50,5 lei taxă judiciară și timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER F. T. D. C.
Red.F.T./S.M.D.
4 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 4005/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3902/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
