Sentința civilă nr. 731/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 731.

Ședința publică de la 09 D. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-I. I.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul MUJ G. A.-G. împotriva pârâtei A. DE P. A. I. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ art. 14 din L. nr. 5..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Dan F. în reprezentarea intereselor reclamantului, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că acțiunea nu este legal timbrată, lipsind o diferență de taxă judiciară de timbru de

2 lei. La data de 8 decembrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei precizări la întâmpinare, comunicate cu reprezentantul reclamantului anterior deschiderii dezbaterilor.

Reprezentantul reclamantului depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei, aferente acțiunii formulate.

Curtea, pune în discuție competența Curții de A. C. în soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile L. nr. 5..

Reclamantul, prin reprezentant, pune concluzii de respingere a excepției, Curtea de A. fiind competentă în soluționarea prezentei cereri de suspendare.

Curtea, având în vedere caracterul de ordine publică al competenței instanței, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de A. C. și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A :

Prin cererea înregistrată pe rolul T. M. la data de (...), reclamantul MUJ A. G. în contradictoriu cu pârâta A. de P. „. I. C. a solicitat instanței suspendarea executării până la soluționarea irevocabilă a litigiului de contencios administrativ ce a fost inițiat prin formularea unei plângeri prealabile conform art. 27 din L. nr.

5. a următoarelor acte administrative: Hotărârea Comisiei de disciplină din (...) constituită din Dispoziția Zilnică a Rectorului S/180/(...), Dispoziția Zilnică a Rectorului S/183/(...) prin care s-a aplicat sancțiunea exmatriculării petentului și Hotărârea Senatului Academiei de P. „. I. C. prin care s-a aprobat exmatricularea conform dispozițiilor art. 114 alin. 11 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din cadrul Academiei.

Reclamantul a mai solicitat ca prin aceeași hotărâre să se dispună reînmatricularea provizorie a petentului la cursurile F. de P. și continuarea studiilor, specialitatea P. de F., specializarea „. și siguranță publică"; în anul II, cursuri cu frecvență, seria 2009-2012 cu posibilitatea reexaminării acestuia la materia T. C. până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a fondului litigiului de contencios administrativ.

În motivarea cererii se susține că reclamantul a fost student în cadrul

Academiei de P. „. I. C., F. de P., S. „. și siguranță";, în anul II, cursuri de frecvență seria 2009-2012. Pentru nepromovarea examenului la T. C. dintr-un total de 44 de examene, cuprinse în programul de studii conform foii matricole, reclamantul a fost exmatriculat în baza unor acte lovite de nulitate absolută și a unui Regulament privind activitatea profesională a studenților care nu îndeplinește cerințele minimale prevăzute de L. nr. 2. și L. nr. 1.. În esență, reclamantul susține că F. de P. din cadrul Academiei nu a făcut o implementare reală a sistemului ECTS de credite transferabile și nu a făcut dovada transparenței impuse de propriul regulament în efectuarea procedurii disciplinare. Astfel, nu i s-au comunicat niciodată motivele imputabile pentru care a fost exmatriculat și nici motivarea comisiei de disciplină.

Cu privire la condițiile care justifică suspendarea provizorie a actelor atacate în procedura prealabilă reglementată de art. 7 din L. nr. 5., reclamantul invocă trei cauze de nulitate absolută a acestor acte, sintetizate în următoarele argumente:

1. Pârâta nu a făcut o implementare reală a S.ului european de credite transferabile (ECTS), obligatorie în toate universitățile în conformitate cu art. 15 din L. nr. 2. și art. 141 din L. nr. 1., fără a încheia cu reclamantul un contract de școlarizare privind condițiile generale și un acord didactic în fiecare semestru cu privire la materiile studiate și numărul de credite alocat fiecărei materii. Numărul de credite nu apare nici în foaia matricolă ce i-a fost predată reclamantului.

2. La emiterea actelor s-au încălcat dispozițiile art. 57 coroborat cu art. 112 și următoarele din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților, fără a efectua cercetarea disciplinară la finalul căreia trebuia încheiat un proces verbal care se pune la dispoziția studentului, așa cum se prevede în alineatul 5 al art. 112. Hotărârea comisiei de disciplină, care trebuie motivată și să întrunească elementele prevăzute imperativ de alineatul 9 are caracter secret, însă nu s-au respectat dispozițiile alineatului 10 al art. 114 din Regulament care impune comunicarea D. zilnice a rectorului prin care se aplică sancțiunea recomandată, în al cărei cuprins trebuie să se regăsească hotărârea motivată a Comisie de disciplină și nu referatul, așa cum a comunicat pârâta.

3. Un al treilea motiv de nulitate invocat de către reclamant îl constituie nerespectarea dreptului reclamantului de a beneficia de termenul de 2 zile între două examene instituit prin art. 35 din Regulament. În sesiunea de restanțe reclamantul a susținut examene la data de 6 septembrie, 8 septembrie, iar examenul de T. C. pe 9 septembrie 2011, deci la mai puțin de 2 zile față de examenul anterior.

Condiția „pagubei iminente"; este justificată de către reclamant prin aceea că în absența măsurii de suspendare nu i se va permite continuarea studiilor, iar viitorul său va fi compromis, va pierde anul de studiu universitar și nu va putea absolvi anul II de facultate decât anul viitor când deja va fi obligat, urmare a derulării procesului, să întrerupă studiile și relațiile cu colegii de an. De asemenea, nefiind menționat numărul de credite pe foaia matricolă va avea dificultăți în a-și echivala studiile la alte universități conform sistemului ECTS de credite transferabile. O reînmatriculare provizorie și continuarea studiilor până la finalizarea procesului nu ar prejudicia instituția de învățământ, iar examenele pe care reclamantul le va susține și promova vor putea fi recunoscute de alte facultăți din țară pentru a nu pierde un an de studiu.

În probațiune reclamantul a depus în copie plângerea prealabilă formulată în temeiul L. nr. 5., actele atacate și practică judiciară.

Prin întâmpinarea depusă pârâta A. DE P. „. I. C. a invocat cu precădere excepția necompetenței materiale a instanței în susținerea căreia se susține că pârâta este o autoritate publică centrală, așa cum reiese din art. 12 al OUG nr.

30/2007, Anexa 1 a HG nr. 416/2007 și art. 1 al. HG nr. 294/2007, competența de soluționare a cererii revenind Curții de A. C.

Pe fond se solicită respingerea cererii ca inadmisibilă întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cumulative în care poate fi dispusă măsura suspendării executării actului administrativ. În cuprinsul cererii sale reclamantul realizează numai o expunere a viciilor care ar afecta actele contestate, fără a face trimiteri concrete și argumentate la situația personală. În ceea ce privește paguba iminentă, obligația reclamantului la restituirea sumelor reprezintă contravaloarea cheltuielilor ocazionate de școlarizarea sa în cadrul Academiei de P., și nu poate fi vorba despre o pagubă care nu s-ar putea repara pentru aceleași considerente privind situația concretă a reclamantului la care pârâta face trimitere.

Prin sentința civilă nr. 5749 din 20 octombrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) a T. M. s-a admis excepția de necompetență materială invocată de către pârâtă și a declinat în favoarea Curții de A. C. competența de soluționarea a cererii formulate de către reclamantul MUJ A. G. în contradictoriu cu pârâta A. DE P. "A. I. C.", reținându-se că pârâta este o autoritate publică centrală iar potrivit art.3 C.pr.civ. litigiile în legătură cu actele autorităților centrale se judecă de curtea de apel.

La rândul său, Curtea de A. C. a invocat excepția necompetenței materiale.

Analizând excepția invocată, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.2 lit.d C.pr.civ. tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ în afara de cele date prin lege C. de apel. În acord cu art.3 pct. 1 C.pr.civ. Curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor publice centrale.

L. contenciosului administrativ nr. 5., pe care se fundamentează demersul reclamantului, prevede la art. 10 că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene precum și cele care privesc taxe și impozite contribuții, datorii vamale, accesorii până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrative fiscale iar cele privind acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale precum și cele ce privesc taxe și impozite, datorii și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ ale curților de apel.

Reiese din normele enunțate că legiuitorul reglementează competența instanței în funcție de criteriul poziționării autorității publice emitente a actului ilegal în sistemul autorităților publice centrale/locale.

Cu alte cuvinte competența revine tribunalului sau curții de apel în funcție de autoritatea ce a emis actul administrativ contestat.

În speță se observă că se evocă caracterul nelegal a trei acte administrative emise de A. de P. „. I. C..

Această entitate nu poate fi însă considerată autoritate centrală pentru simplul fapt că își desfășoară activitatea în capitala țării și favorizează accesul cetățenilor de pe întreg teritoriul României la serviciile sale. Este adevărat că serviciul public prestat de pârâtă profită persoanelor de pe întreg teritoriul național care doresc să urmeze cursurile sale, dar aceasta nu înseamnă că universitatea este poziționată în sistemul administrației centrale de vreme ce nu deține structuri teritoriale.

În acest sens se impun a fi evocate și prevederile art. 1 alin. 1 și 2 din HG nr. 294/2007 care stabilesc că A. de P. "A. I. C.", cu sediul în municipiul B., A. P. nr. 1 A, sectorul 1, este instituție publică de învățământ superior acreditată, din rețeaua de învățământ de stat, cu personalitate juridică, parte integrantă a sistemului național al studiilor universitare. A. funcționează în subordinea M.ui Administrației și Internelor, denumit în continuare MAI. Ca atare, pârâta este subordonată M.ui Administrației și Internelor, nefiind o autoritate centrală de sine-stătătoare, acest statut aparținând doar ministerului de resort.

De altfel practica judiciară a statuat în mod constant că actele emise de alte instituții de învățământ superior ca de exemplu U. B. B., U. S. H. sunt cenzurabile de către tribunale, iar nu de către curțile de apel.

Așadar față de cele arătate, reținând că unitatea de învățământ superior ce a emis actul a cărei nelegalitate se cere a se constata este asimilată autorităților județene și locale astfel că raportat la dispozițiile art.2 lit.d C.pr.civ. și art.10 din

L. nr.5. competența revine tribunalului.

Pe cale de consecință, Curtea va admite excepția necompetenței materiale, iar în temeiul art.158, art.159 C.pr.civ. va declina competența în favoarea T. M..

Totodata in baza art. 20 c.pr.civ. constatând ivit conflictul negativ de competență, Curtea va sesiza ICCJ în vederea soluționării acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

{ F. |H O T Ă R Ă Ș T E} :

Admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul MUJ A. G., cu domiciliul procesual ales la C. de avocat Dan F. în B. M., B-dul R. nr. 1. în contradictoriu cu pârâta A. DE P. A. I. C., cu sediul în B., A. P., nr. 1A, sectorul 1, în favoarea T. M..

Constată ivit conflictul negativ de competență și sesizează Î.C.C.J., în vederea soluționării acestuia.

Pronunțată în ședința publică din 09 decembrie 2011.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I. I. A. B.

Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 731/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal