Sentința civilă nr. 99/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL DOSAR NR. (...)

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 99/2011

Ședința ata de 14 februarie 2011

Instanța constituită din: JUDECĂTOR : M. S.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul L. V. în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect suspendare executare act administrativ - H.G. nr.735/2010.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea de suspendare este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de 11 februarie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI prin care se invocă excepția lipsei de obiect, având în vedere că actul normativ atacat a fost abrogat.

Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A

Prin cererea de suspendare înregistrată la data de 19 ianuarie 2011 reclamantul L. V. solicită suspendarea actului administrativ HG nr.735/(...).

În motivarea cererii sale, reclamantul arată că prin decizia nr.

0104497 din (...), i-a fost admisă cererea de pensionare întemeiată pe dispozițiile D. 2. și a beneficiat de pensie militară de stat și pensie suplimentară. Prin decizia cu același număr din data de (...), s-a admis cererea de recalculare a pensiei, stabilindu-se, în conformitate cu art.53 din Legea 164/2001, drepturi de pensie militară de stat, de care beneficiază și în prezent.

Prin HG 735/(...), s-a prevăzut recalcularea pensiilor militare de stat în urma căreia drepturile deja dobândite urmează să fie modificate în așa fel încât cuantumul pensiei urmând a fi redus. Prin această modalitate, reclamantul arată că hotărârea de guvern îl determină să reformuleze cereri de recalculare a pensiei, urmând ca pe viitor pensia militară să fie calculată pe baza de documente doveditoare, ce le va depune.

Mai arată reclamantul că în situația neconformării acestor dispoziții legale, intră sub incidența prevederilor art.6 alin.4 potrivit cărora „pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul de recalculare prevăzute de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective";. Aceasta însemnând că, dacă nu depune actele solicitate, pensia îi va fi diminuată, cu toate că la dosarul inițial au fost depuse documente justificative, completate ulterior în anul 2004, cu ocazia cererii de reexaminare.

Astfel, reclamantul consideră nul și nelegal acest act normativ, motiv pentru care, a formulat plângere prealabilă, conform art.7 din legea contenciosului administrativ.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare formulată învederând instanței că actul administrativ a cărui suspendare se solicită a fost abrogat prin OUG nr.1/2011.

Analizând cu prioritate excepția invocată potrivit art.137 alin.1

C.pr.civ., curtea constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.10 din OUG nr.1/2011, pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevederile HG nr.735/2010 se abrogă.

Întrucât actul normativ amintit anterior a fost publicat în Monitorul Oficial al R. la data de (...) și nu este menționată o altă dată pentru intrarea sa în vigoare rezultă fără echivoc faptul că HG nr.735/2010 este abrogată, astfel că cererea de suspendare formulată de reclamant este rămasă fără obiect.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite excepția invocată

și va respinge cererea reclamantului ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge cererea formulată de reclamantul L. V. domiciliat în B. M., str.I. M. K., nr.20, jud.Maramureș în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B., P. V. nr.1, sector 1, ca fiind fără obiect.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2011.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. L. F.

Red.M.S./A.C.

4 ex.- (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 99/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal