Decizia nr. 1021/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1021/2012

Ședința din 09 februarie 2012

Completul compus din: COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. G. V. D.

S-au luat spre examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de către SC M. S., D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. Ș. M. și A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 4352 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A:

Prin sentința civilă nr. 4352 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. s-au respins excepțiile invocate de pârâta D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. Ș. M..

S-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC M. S. B. M., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. Ș. M., D. G. A F. P. M. și A. F. PENTRU M. B. și, în consecință, s-a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 1771/(...) și Decizia de respingere a contestației nr. 727/(...) emisă de D. G. a F. P. M..

Au fost obligate pârâtele A. F. P. Ș. M. și A. F. pentru M. să restituie reclamantei suma de 2448 lei achitată cu chitanța seria TS6 nr. 2074736 din (...) cu dobânda legală începând cu 6 iulie 2010 și până la restituirea efectivă a sumei.

S-a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.

14831/(...) și Decizia de respingere a contestației nr.811/(...) emisă de D. G. a F. P. M., iar pârâtele A. F. P. Ș. M. și A. F. pentru M. au fost obligate să restituie reclamantei suma de 3.449 lei achitată cu chitanța seria TS6 nr.

0824499 din (...) cu dobânda legală începând cu 8 iulie 2010 și până la restituirea efectivă a sumei.

S-a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.

17031/(...) și Decizia de respingere a contestației nr. 799/ (...) emisă de D.

G. a F. P. M., iar pârâtele A. F. P. Ș. M. și A. F. pentru M. au fost obligate să restituie reclamantei suma de 6.063 lei achitată cu chitanța seria

TS62074511 din (...) cu dobânda legală începând cu 14 iulie 2010 și până la restituirea efectivă a sumei.

S-a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.

21770/(...) și deciziei de respingere a contestației nr. 797/ (...) emisă de D. G. a F. P. M., iar pârâtele A. F. P. Ș. M. și A. F. pentru M. au fost obligate să restituie reclamantei suma de 2.372 lei achitată cu chitanța seria TS71483426 din (...) cu dobânda legală începând cu 14 iulie 2010 și până la restituirea efectivă a sumei.

S-a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.

23553/(...) și Decizia de respingere a contestației nr. 802/ (...) emisă de D.

G. a F. P. M., iar pârâtele A. F. P. Ș. M. și A. F. pentru M. au fost obligate să restituie reclamantei suma de 1.534 lei achitată cu chitanța seria TS4A nr.

1064020 din (...) cu dobânda legală începând cu 13 iulie 2010 și până la restituirea efectivă a sumei.

În final, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei 218 lei cheltuieli de judecată.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în conformitate cu art. 137

Cod pr. civilă, instanța de fond a constatat următoarele:

Lipsa calității procesuale active a reclamantului, respectiv a inadmisibilității acțiunii nu pot fi primite.

Potrivit art. 21 al. 4 din Codul de procedură fiscală, creanțele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum și sumele afectate garantării executării unei obligații fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.

R. SC M. S. a încheiat un număr de cinci contracte de cesiune de creanță cu numiții O. F., R. S. V., R. F. D., S. M. I. și P. V. D. (filele 10, 23,

36, 47 și 64 dosar fond), conform cărora cesionarul a preluat dreptul de creanță împotriva Administrației F. P. Ș. M., reprezentând taxa de poluare achitată de cedenți pentru înmatricularea autovehiculelor achiziționate din țări membre U.E., taxă ce în opinia reclamantei, ar contraveni normelor comunitare.

Urmare încheierii contractelor de cesiune de creanță, cesionarul a notificat organul fiscal cu privire la cesiune și a contestat deciziile de calcul a taxei de poluare, contestațiile fiind respinse pe fond ca neîntemeiate.

Din perspectiva celor descrise anterior, instanța a considerat că cesionarul are calitate procesuală activă, și cum a contestat pe cale administrativ - jurisdicțională toate deciziile de calcul a taxei de poluare, excepțiile invocate de pârâta D. G. a F. P. M. fiind nefondate și au fost respinse.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că cedentul O. F. a achitat taxa de poluare în sumă de 2.488 lei, pentru autovehiculul marca Dacia Logan care a fost achiziționat din spațiul Uniunii Europene și înmatriculat pentru prima dată în anul 2010.

Cedentul R. S. V. a achitat taxa de poluare în sumă de 3.499 lei, pentru autovehiculul marca VW Vento achiziționat din spațiul Uniunii

Europene și înmatriculat pentru prima dată în anul 1997.

Cedentul R. F. D. a achitat taxa de poluare în sumă de 6063 lei, pentru autovehiculul marca BMW 320 a fost achiziționat din spațiul Uniunii

Europene și înmatriculat pentru prima dată în anul 2001.

Cedentul S. M. I. a achitat taxa de poluare în sumă de 2.372 lei, pentru autovehiculul marca VW Golf a fost achiziționat din spațiul Uniunii

Europene și înmatriculat pentru prima dată în anul 1997.

Cedentul P. V. D. a achitat taxa de poluare în sumă de 1.534 lei, pentru autovehiculul marca Renault Laguna care fost achiziționat din spațiul Uniunii Europene și înmatriculat pentru prima dată în anul 1999.

R. este cesionara creanțelor preluate de la numiții O. F., R. S. V., R. F. D., S. M. I. și P. V. D. care au achiziționat autoturisme din state ale Uniunii Europene pentru a căror înmatriculare au fost achitate cu titlu de taxă de poluare sumele de bani menționate mai sus. Toate deciziile de calcul a taxei de poluare au fost contestate iar contestațiile au fost respinse de către D. G. a F. P. M..

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J.

M. în nume propriu și pentru A. F. P. Ș. M., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303

C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale fiscale, pârâta solicită respingerea acestuia ca neîntemeiată, având în vedere că taxa de poluare nu este o taxă fiscală și nu se circumscrie situaților limitativ prev. de art. 117 Cod pr.fiscală, iar repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun - art. 1088 alin. 2

Cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9/2000 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și A. F. PENTRU M. solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei .

În primul rând, susține că acțiunea este inadmisibilă motivat de faptul că reclamanta ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 5..

1.Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozitiilor din Tratatul Comunitatii Europene în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.

In privinta analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE ,atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la întelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a auto vehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară.

S. că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul

110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului

110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.

2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Consideră că nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ.

De asemenea, și reclamanta S. M. S. B. M. a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtelor la plata dobânzii legale începând cu data plății taxei de poluare, precum și la plata cheltuielilor de judecată în fond și în recurs.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., reclamanta a susținut că O.U.G. nr. 5. este contrară art. 90 din Tratatul de instituire a CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:

R. a încheiat o serie de contracte de cesiune a creanțelor fiscale pe care terți, persoane fizice le-ar avea împotriva S.ui constând in taxa pe poluare perceputa de administrațiile financiare în baza OUG 5., considerată ca fiind contrară dreptului comunitar.

După încheierea contractelor, reclamanta a solicitat restituirea sumelor achitate de către terții cedenți. Aceste cereri au fost respinse prin decizii de soluționare a contestațiilor emise în procedura fiscală.

Potrivit articolului 23 cod procedură fiscală dreptul de creanță fiscală

și obligația corelativă se nasc în momentul în care se constituie baza de impunere care le reglementează. Ca atare, de regulă S. și unitățile administrativ teritoriale au calitatea de subiect activ in raporturile de drept procesual fiscal iar pe cale de excepție această calitate aparține persoanelor fizice și juridice care au dreptul la rambursarea sau restituirea de impozite și taxe.

Prin urmare articolul 30 cod procedură fiscală stabilește și posibilitatea de cesiune a creanțelor fiscale constând în dreptul de restituire sau rambursare a unor sume dacă sunt îndeplinite două condiții: creanța să fie stabilită în condițiile legii și cesiunea să fie notificată organului fiscal.

Prima condiție este o condiție de validitate deoarece creanța contribuabilului ce semnifică nașterea raportului de drept material fiscal prin recunoașterea creanței de către organul fiscal trebuie să rezulte din declarația de impunere, decizia de restituire sau hotărâre judecătorească în condițiile articolului 117 cod procedură fiscală .

Această condiție nu este îndeplinită de reclamant pentru că cesiunea nu poate fi anterioară stabilirii sale prin decizie sau hotărâre judecătorească. Fiind o reglementare derogatorie de la prevederile civile, cesiunea de creanță din fiscal poate avea loc și produce efecte față de organul fiscal cu condiția nașterii (recunoașterii) creanței contribuabilului.

Cesiunea nu poate privi drepturi litigioase ci drepturi deja existente și recunoscute de către părți. R. nefiind parte în raportul de drept material fiscal născut prin emiterea deciziei de poluare și stins prin efectuarea plății în condițiile articolului 114 cod procedură fiscală, nu poate declanșa procedura fiscală prin efectuarea cesiunii și contestarea unei decizii definitivă în căile administrative de atac prin expirarea termenului prescris de articolul 207 cod procedură fiscală.

Mai mult, instanța de judecată nu poate recunoaște un drept propriu la restituire pentru că acesta nu există și nici unui drept de restituire în baza contractului de cesiune încheiat peste dispozițiile legale.

Imprejurarea ca taxa de poluare ce a facut obiectul cesiunii de creanta este contrară dreptului comunitar și că pentru recuperarea ei nu mai este necesară parcurgerea procedurii prevazute de art. 205 si urm din C.pr fiscala așa cum s-a statuat prin decizia 2. de către I. nu contrazic cele mai sus expuse. Altfel spus soluția de față nu încalcă principiul priorității dreptului Uniunii Europene sau al efectului direct al acestui drept.

Pe langa aceste principii o alta trasatura definitorie a dreptului european este autonomia procedurala nationala in aplicarea acestui drept

.Aplicind si acest principiu este evident ca in cazul de fata reclamantul nu are calitatea procesual activa asa cum s-a aratat deja intrucit nu este titularul unui drept legal dobandit si pe cale de consecinta nu a suferit vreun prejudiciu legat de un asemenea drept prin incalcarea de catre legislatia interna a dreptului Uniunii Europene.

In ipoteza in care o taxa este perceputa contrar dreptului comunitar asa cum se arata in literatura de specialitate in virtutea autonomiei procedurale sus indicate caile procedurale de restituire ale acesteia sunt cele folosite si pentru recuperarea taxelor platite cu incalcarea dreptului intern cu conditia ca acestei cai sa fie efective si sa nu faca imposibla recuperarea taxei .

Este evident ca persoanele prejudiciate prin perceperea taxei de poluare in speta cedentii au si in prezent in limita termenului de prescriptie deschisa calea actiunii de restituire in temeiul art. 117 lit.d din C.pr fiscala care este asadar o cale de atac efectiva si care face posibila recuperarea taxei nelegal achitate.

Totodata in ipoteza acestor actiuni la fel ca si pentru actiunele de restituire a taxelor interne exista un mecanism de verificare a existentei dreptului de restituire, respectiv se verifica daca taxa a fost achitata pentru un autovehicul ce provine din spatiul U.E,verificare ce se face fie de catre organul care a colectat taxa in cazul in care se adreseaza cu o cerere acestuia , fie de catre instanta de judecata .Si in acest caz la fel ca si in cazurile din dreptul intern raman in vigoare in virtutea principiului autonomiei procedurale celelalte reguli cuprinse in Codul de procedura fiscala respectiv cele vizind compensarea si restituirea doar a sumei ramase dupa compensare si posibilitatea cesionarii doar dupa stabilirea lor ,aceste reguli neimpiedicind efectivitatea caii procedurale recunoscute celor in drept pentru recuperarea taxei de poluare achitata cu incalcarea dreptului UE si neincalcind principiul prioritatii dreptului Uniunii Europene si a caracterului direct al acestuia .

Asa cum s-a aratat mai sus art. 30 C.pr.fiscala este o prevedere legala cu caracter imperativ,iar vatamarea ce rezulta din nerespectarea sa consta in imposibilitatea aplicarii art. 116 alin. 5 si art. 117 alin alin. 6 C.pr. fiscala, vatamare ce nu poate fi inlaturata decit prin respingerea actiunii pe lipsa calitate procesual activa .

Pe cale de consecință, Curtea în baza art. 304 pct. 9 c.pr.civ. va admite recursurile declarate de D. G. a F. P. M. și A. F. pentru M. B. împotriva sentinței civile nr. 4352 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o va modifica în sensul că respinge acțiunea.

Pentru considerentele expuse se va respinge recursul reclamantei, nefiind necesar a se analiza, punctual, aspectele referitoare la dobândă sau cheltuieli de judecată, sentința instanței de fond fiind modificată în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Admite recursurile declarate de către pârâtele D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. Ș. M. și A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 4.352 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantei.

Respinge recursul declarat de reclamanta S. M. S. B. M. împotriva aceleiași sentințe

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 9 februarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI G. D. M. F. T. M. H. V. D.

Red.M.D./ (...) Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: I. V..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 1021/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal