Decizia nr. 10210/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10210/2012
Ședința de la 06 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. R.
Judecător A. A. M.
Judecător R.-R. D. Grefier M. V.-G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. C. în reprezentarea ADMINISTRATIEI F. P. PENTRU C. M. împotriva sentinței civile nr.4795 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu intimata S. C. T. S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 29 noiembrie 2012 s- a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei S. C. T. S.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4795 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta A. F. P. pentru C. M. C..
A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.
C. T. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. pentru C. M. C..
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 9.736 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei (...) și până la data restituirii efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu A. F. pentru M..
A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 9.736 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 989,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității este neîntemeiată în raport cu obiectul concret al acțiunii și liberul acces la justiție.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Scania, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OG nr.5., o taxă de poluare în cuantum de 9.737 lei la A. F. P. C. M. C.-N. în data de (...).
La data de (...), reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din OG nr.5..
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.
5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. C. în reprezentarea ADMINISTRATIEI F. P. PENTRU C. M. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și în subsidiar înlăturarea dispoziției privind acordarea dobânzii legale începând cu (...) și reducerea cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că motivele sunt contradictorii si cu aplicarea greșita a legii deoarece la data achitării sumelor in baza O.U.G. nr.
5., aceasta reprezenta un act normativ in vigoare, taxa achitata este una legala motiv pentru care este vădit nelegala acordarea dobânzii legale începând cu (...) atât din acest considerent cat si din considerentul ca constatarea nelegalitatii taxei nu s-a realizat ulterior odată cu pronunțarea hotărârii iar punerea in întârziere s-a realizat cel mai devreme odată cu cererea de chemare in judecata .
Pentru a susține neegalitatea acțiunii arata că așa cum rezulta din conținutul actului normativ, scopul instituirii OUG 5., este acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestuia s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E.
Apreciază că, susținerile reclamantului cum că ar fi discriminat și că s-ar afla intr-un dezavantaj fata de comparatorii de autovehicule rulate cumpărata din
România, precum și faptul ca i-ar fi limitat dreptul de proprietate și de folosința, nu sunt reale.
Astfel, în speța nu s-a demonstrat că este vorba despre aplicarea unor condiții diferite în tranzacții echivalente cu alte părți, prin urmare nu se poate discuta despre faptul ca reclamantul s-ar afla intr-un dezavantaj concurențial.
În speța nu poate fi vorba nici despre îngrădirea dreptului de proprietate si folosința, prin raportare la faptul ca dispozițiile tratatelor privind Uniunea
Europeana, nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Așa cum a arătat mai sus, scopul OUG nr. 5., este acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestuia s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., este aplicabil unor categorii de vehicule si nicidecum unor categorii de comparatori pentru a se discuta despre discriminarea acestora.
Mai mult decât atât, cu toate ca potrivit art. 1 din OUG nr. 5., conform cărora, prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, obligarea paratei A. F. P. pentru C. M. la suportarea acestor cheltuieli este nelegală .
Cuantumul cheltuielilor de judecata de 989,3 lei este exagerat de mare raportat la complexitatea cauzei si la faptul ca, pe de o parte, din aceste cheltuieli doar 39,3 lei reprezintă taxa judiciara de timbru iar restul de 950 lei ar reprezenta onorariul avocatului, in condițiile in care contribuția acestuia la soluționarea cauzei nu corespunde unui demers judiciar laborios si care sa justifice depășirea unui onorariu minim acordat in cauzele de contencios administrativ.
În cauză a depus întâmpinare intimata S. C. T. S. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat precum și acordarea cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat Curtea reține următoarele:
In ce priveste exceptia de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei.
Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de
7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie
2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamanta I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A.
F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Curtea mai constată că se impune a se soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. D. contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil și neputând fi vorba despre o lipsă de culpă având în vedere că s-a refuzat să se facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. E. adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 539,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite în parte recursul pârâtei și se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată la suma de 539,3 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
În temeiul art. 276, 274 alin. 1 și 3 C. pr. civ., va obliga pârâta recurentă să plătească intimatei reclamante SC C. T. S. suma de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
PENTRU ACE. MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de A. F. P. PENTRU C. M. prin reprezentanta D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr.4795 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. pe care o modifică în parte, în sensul că diminuează cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 539,3 lei.
Menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă pârâta recurentă să plătească intimatei-reclamante SC C. T. S. suma de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 2012.
Red. S./dact.V.R.
2 ex. /(...) Jud.fond A. G. C.