Decizia nr. 10232/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10232/2012
Ședința publică de la 06 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 8377 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu reclamanta D. C. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta intimată, avocat C. T., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la data de (...) s-a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei intimată solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.{ F. | }
CURTEA
D. G. a F. P. C. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.8377/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...) prin care a fost admisă cererea formulată de reclamantă și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere 18030/2/(...) emisă de A. de I. F. din cadrul D. G. a F. P. C. prin prisma art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., în sensul respingerii cererii de suspendare.
Recurenta arată că nu s-a răsturnat prezumția de legalitate, respectiv nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, raportat la prevederile art.127 alin.1 și 2 C.fiscal, iar normele metodologice au un caracter interpretativ.
Recurenta susține că nu este îndeplinită nici paguba iminentă, reclamanta neprobând prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Intimata-reclamantă D. C. C. (fostă Bardasan) a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată arătând că există numeroase indicii de nelegalitate a deciziei de impunere emisă pe seama unei persoane fizice considerată comerciant, iar în condițiile existenței unui caz bine justificat și fiind declanșată procedura de executare silită, este iminentă începerea vânzării la licitație a bunurilor imobile și antrenarea altor cheltuieli aferente.
Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:
Pentru suspendarea executării unui act administrativ fiscal se cer a fi îndeplinite prevederile art.215 C.proc.fiscală și 14 din Legea 554/2004 respectiv formularea unei contestații administrativ fiscale, depunerea unei cauțiuni fixate de instanță, dovedirea cazului bine justificat și a pagubei iminente.
Dacă unele din aceste condiții sunt îndeplinite în sensul că reclamanta D. C. C. a formulat contestație administrativ fiscală potrivit art.205 C.proc.fiscală împotriva deciziei de impunere, a consemnat cauțiunea dispusă de instanță în baza prev.art.215 C.proc.fiscală și a dovedit existența unui caz bine justficat, Curtea va considera că aceasta nu a dovedit iminența producerii unei pagube.
Într-adevăr cazul bine justificat reiese din interpretarea normelor legale respectiv a art.127 C.fiscal în sensul considerării reclamantei ca persoană impozabilă interpretare făcută doar de la o anumită dată de către organele fiscale și deci a incertitudinii asupra activității economice considerate de organul fiscal ca fiind făcută în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, a aplicabilității art.125/1 alin.1 pct.18 C.fiscal, în sensul considerării reclamantei a soțului acesteia ca formând o asociere în scopul desfășurării unei activități economice și deci a aprecierii plafonului la nivelul familiei considerată ca formă de asociere economică.
În privința pagubei iminente împotriva reclamantei a fost demarată procedura executării silite dar executarea acestei sume trebuie să afecteze în mod grav pe reclamantă. Titlul de creanță reprezentat de decizia de impunere este constituit prin obligații fiscale considerate ca datorate de organul fiscal la bugetul de stat și nu poate constitui prin el însuși sau prin executarea sa o pagubă iminentă ci reclamanta trebuie să dovedească acele condiții particulare care fac ca executarea sa să constituie o pagubă în sensul prevăzut de art.2 alin.1 lit.j din Legea 554/2004. Chiar dacă a arătat că îi pot fi vândute imobilele la licitație și îi va fi afectat patrimoniul, nu a demonstrat probator acest lucru, astfel că în mod greșit instanța de fond a considerat ca fiind îndeplinită condiția pagubei iminente, care și ea trebuie dovedită și nu presupusă.
Ca atare, Curtea cu majoritate de voturi în conformitate cu prev.art.312 raportat la art.304 pct.9 și 304/1 C.proc.civ., va admite recursul, va modifica în întregime sentința civilă atacată în sensul respingerii cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cu majoritate de voturi recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 8377/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta D. C. C.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
R. R. D. L. U. M. D. M. T.
Opinie separată red.RRD/AC
2 ex. - (...)