Decizia nr. 1684/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 1684/2012
Ședința data de 05 martie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții
A. A., A. M. G., C. D. C., D. C. E., D. D. D., D. S. S., D. A., G. M. M., G.
R. V., G. C. D., K. M. C., M. A. E., M. C. S., M. R., M. A. S., N. M., O. F., O. A. M., P. C., P. D., P. R. I., S. M. L., V. I., B. V. V., F. L., F. C. D., S. M., A. C. N. împotriva sentinței civile nr.3568 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu intimații I. P. C., M. A. SI I., M. F. P., I. N. PENTRU E. P., D. G. DE I. SI P. I. și D. G. DE I. SI P. I., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.1.).
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 30 ianuarie
2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului M. A. SI I.
În data de 02 martie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei I. P. C..
În data de 02 martie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, întâmpinare din partea intimatei D. PENTRU E. P. ȘI A. B. D.
În data de 05 martie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, întâmpinare din partea intimatei D. G. DE I. SI P. I.
Analizând excepția nulității recursului invocată de intimata D.
PENTRU E. P. ȘI A. B. D. prin întâmpinare o respinge raportat la dispozițiile art. 304 alin.1 și 306 C.pr.civ.
Apreciind că există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, că prezenta cauză este în stare de judecată, Curtea declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.3568 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), s-a constatat că reclamantul F. C. D., a renunțat la judecată față de pârâtul de rd.6 - I. de J. J. C. fost respinse excepțiile invocate de pârâți în întâmpinare. A fost respinsă cererea formulată de reclamanții A. A., A. M. G., C. D. C., Ban C. E., P. P. D., D. S. S., D. A., G. M. M., G. R. V., G. C. D., K. M. C., M. A. E., M. C. S., M. R., M. A. S., N. M., O. F. O. A. M., P. C., P. D., P. R. I., S. M. L., V. I., B. V. V. F. L., S. M., A. C. N. in contradictoriu cu parații I. P. C., M. A. si I., M. F. P., I. N. pentru E. P., si
P. I., I. de J. J. C., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. nr.
1.).
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 10 alin.3 din OUG 30/2007 D. G. de I. si P. I. este structura specializată a ministerului care desfășoară activități de informații, contrainformații si securitate, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii si combaterii amenințărilor la adresa securității naționale privind misiunile, personalul patrimoniul si informațiile clasificate din cadrul M.
Conform prev.art. l alin.1 din OUG nr. 30/2007 „M. este organul de specialitate al A. publice centrale, cu personalitate juridică"; deci cu aptitudine de reprezentare a structurilor subordonate.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că D.G.I.P.I. este lipsită de personalitate juridică si nu are capacitatea de a fi parte în proces, motiv pentru care s-a admis excepția invocată si s-a dispus respingerea acțiunii reclamanților împotriva acestei pârâte pe excepția lipsei capacității procesuale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă deoarece acesta adoptă proiectele de rectificare a bugetului de stat deci implicit a bugetului M. condiționat de solicitarea acestui minister în calitate de ordonator principal de credite să elaboreze un proiect de rectificare a bugetului pe anul 2010 în care să includă si sumele necesare plătii drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Prin înscrisul de la fila 56-62, pârâtul M.- D. pentru E. P. si A. B. de
D. a învederat instanței că, litigiile în care I. N. pentru E. P. are calitatea de reclamant, respectiv pârât, sunt preluate de D. pentru E. P. si A. B. de D., însă in raport de aceste precizări, reclamanții nu au înțeles să își precizeze acțiunea în acest sens circumstanțe în care instanța va respinge acțiunea reclamanților față de pârâtul de rd.4 pentru lipsa identității între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății si cel chemat în judecată în calitate de pârât.
Din aceleași rațiuni nu a analizat excepțiile invocate si poziția procesuală înserate în înscrisul de la fila 56-62.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâții M.,
Ministerul Finanțelor Publice instanța apreciază că motivele invocate sunt apărări de fond si urmează a fi analizate în cele ce urmează în contextul analizării acțiunii reclamanților prin prisma probatoriului administrat.
Așa cum rezultă din acțiunea promovată, reclamanții sunt funcționari publici cu statut special, respectiv ofițeri si agenți de politie, beneficiind de un statut special reglementat expres prin L. 3. privind statutul polițistului cu modificările ulterioare, iar drepturile salariale ale acestora sunt expres reglementate prin OG nr.3. privind salarizarea si alte drepturi al polițiștilor modificată.
Potrivit prevederilor art. l alin. l din L. nr. 3., „polițistul este funcționar public civil, cu statut special"; fiind investit în conformitate cu prevederile art. 2 din același act normativ „cu exercițiul autorității publice pe timpul si în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor si îndatoririlor de serviciu în limitele competențelor stabilite prin lege";.
Din acțiunea promovată, rezultă că reclamanții solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților începând cu data de (...) la acordarea drepturilor bănești în procentele stabilite de prevederile
OG 3., OG 1. si OG nr. 1., cu plata sumelor astfel datorate.
In susținerea acțiunii reclamanții arată că prin actele normative sus menționate le-au fost acordate majorări salariale anumitor categorii de funcționari publici susținând că aceste majorări se cuvin si polițiștilor prin prisma prevederilor art. 43 din OG 3..
Reclamanții au calitatea de politisti, funcționari publici cu statut special, statutul acestora fiind reglementat de prevederile L. nr. 3. modificată si completată, categorie distinctă de cea a funcționarilor publici al căror statut este reglementat de L. nr. 1. republicată.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul F. C. D. are calitatea de cadru militar în activitate însă se indică în mod eronat prevederile legale aplicabile polițistilor deoarece statutul cadrelor militare este reglementat de prevederile L. nr. 8. modificată, iar salarizarea se face în conformitate cu prevederile L. nr. 138/1999.
Din prevederile OG nr.3., OG nr. 1. și OG nr. 1., rezultă că printre beneficiarii majorărilor salariale prevăzute de aceste acte normative nu sunt incluși polițiștii si nici cadrele militare ci numai anumite categorii de funcționari publici, respectiv: personalul contractual din sectorul bugetar si personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Așa fiind, reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice este obținerea legiuitorului și nu poate fi extrapolată si la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.
Având în vedere că voința legiuitorului a fost aceea de a acorda majorările salariale numai anumite categorii de persoane, stabilite în mod expres, printre care nu se încadrează si polițiști sau cadrele militare, acestia nu sunt îndreptățiți la acordarea majorărilor salariale solicitate.
Neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale polițistilor si cadrelor militare nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin.l din Constituție si nici nu instituie privilegii sau discriminări deoarece se aplică în mod legal tuturor categoriilor de persoane aflate în această situație, motiv pentru care apărarea formulată de reclamanți sub acest aspect este neîntemeiată.
Potrivit doctrinei si jurisprudenței constituționale, principiul egalității în fața legii instituit de art. 16 din Constitutia României presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite; acest principiu nu presupune uniformitate ci permite soluții legislative diferențiate pentru situații diferite.
Curtea E. a D. O. referitor la art. 14 privind interzicerea discriminării, din C. pentru apărarea D. O. si a Libertăților Fundamentale. A apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul acestui articol, atunci când se creează distincție dintre situații analoage si comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
De asemenea, Jurisprudența instanței europene a precizat că „a distinge nu înseamnă a discrimina";, subliniind că statele „dispun de o marjă de apreciere pentru a determina dacă si în ce măsură diferențele intre situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate";. Întinderea acestei marje depinde de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul în discuție, iar prezenta sau absența unui „numitor comun"; al sistemelor juridice ale statelor într-un domeniu dat, poate constitui un factor pertinent în determinarea acesteia. În aceste considerente instanța apreciază că nu poate fi vorba despre un tratament discriminatoriu față de reclamanți, așa cum au invocat aceștia în apărare.
Pe de altă parte, Protocolul nr.12 al CEDO consacră dreptul fiecărei persoane de a se bucura de drepturile prevăzute de lege, asigurate fără nicio discriminare, însă în speță nu există prevederi legale care să statueze dreptul polițiștilor sau al cadrelor militare la creșterile salariale solicitate.
In dreptul intern discriminarea este definită de art. 2 din OG
137/2000 unde se arată că „prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului si a libertățile fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege";.
Instanța a apreciat că si în contextul acestor dispoziții legale reclamanți nu sunt discriminați deoarece aceștia au beneficiat începând cu data de (...) de majorarea coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite, specifice agenților de poliție, prevăzute în anexa l lit.B din OG 3., majorări de care nu au beneficiat si alte categorii de funcționari publici.
Așa fiind, reclamanții nu pot beneficia de alte majorări salariale care sunt stipulate în mod expres de legiuitor pentru alte categorii de funcționari.
In ceea ce privește invocarea discriminării reclamanților prin neacordarea majorărilor salariale care fac obiectul acțiunii promovate, prevederile OUG 137/2001 au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1.
Din considerentele expuse, rezultă că nu există un temei legal pentru acordarea majorărilor salariale solicitate de reclamanți iar prevederile legale invocate neputând fi aplicate prin extrapolare, instanța a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Potrivit prev.art. 246 Cod Procedură Civilă instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului F. C. D. cu privire la pârâtul de rd.6, respectiv I. de J. J. C.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs reclamanții A. A. A. M. G., C.
D. C., Ban C. E., P. P. D., D. S. S., D. A., G. M. M., G. R. V., G. C. D., K. M. C., M. A. E., M. C. S., M. R., M. A. S., N. M., O. F. O. A. M., P. C., P. D., P. R. I., S. M. L., V. I., B. V. V. F. L., F. C. D., S. M., A. C.- N., învederând că apreciază hotărârea ca fiind netemeinică și nelegală invocând prevederile art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ. solicitând modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii.
Recurenții au reluat integral motivarea acțiunii introductive de instanță fără a enunța în concret care sunt criticile vizând sentința atacată apreciindu-se în acest context că au considerat că toate textele legale invocate prin acțiunea introductivă de instanță au fost apreciate și interpretate în mod greșit de către prima instanță astfel că excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către pârâta D. pentru E. P. și A. B. de D. a fost respinsă.
Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Administrației și Internelor se solicită respingerea recursului formulat de către recurenții-reclamanți ca fiind neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În motivare se arată că recurenții-reclamanți au înțeles să reitereze argumentele invocate în cererea de chemare în judecată, vizând obligarea instituției la indexarea, cu începere de la data de (...), a drepturilor bănești acordate acestora cu procentele stabilite de prevederile O. nr. 3., O. nr. 1. și O. nr. 1. și, pe cale de consecință, la plata sumelor astfel rezultate, fără însă ca aceste susțineri să constituie veritabile motive de recurs, în înțelesul C.Proc.Civ. sau critici care să vădească pretinsa nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii ci vile recurate.
Instanța de fond a respins în mod corect susținerile recurenților- reclamanți prin care aceștia încercau să inducă ideea că, prin actele normative indicate în cuprinsul acțiunii le-au fost acordate majorări salariale anumitor categorii de funcționari publici care s-ar fi cuvenit și polițiștilor, prin prisma prevederilor arte 43 din O. nr. 3., în forma în vigoare în perioada de referință.
Argumentele recurenților-reclamanți nu au legătură cu situația de fapt a acestora, întrucât aceștia au calitatea de polițiști (funcționari publici cu statut special), categorie al cărei statut este reglementat de prevederile L. nr.
3. cu modificările și completările ulterioare, distinctă de categoria funcționarilor publici (al cărei statut este reglementat de prevederile L. nr.
1., republicată, cu modificările și completările ulterioare ).
În aceste circumstanțe, printre beneficiarii majorărilor salariale prevăzute de O. nr. 3., O. nr. 1. și O. nr. 1., nu sunt prevăzuți polițiștii, ci doar anumite categorii de funcționari publici ("personalul contractual din sectorul bugetar" și "personalul care ocupă funcții de demnitate publică ").
Astfel, reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiune a legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede În mod neechivoc acest lucru.
Prin urmare, întrucât voința legiuitorului a fost aceea de a acorda majorările salariale numai anumitor categorii de persoane, stabilite în mod expres, printre care nu se încadrează și polițiștii sau cadrele militare, aceștia nu sunt îndreptățiți la acordarea majorărilor salariale respective.
Neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale polițiștilor și cadrelor militare contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în aceeași situație.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței constituționale, principiul egalității in fața legii, instituit de art. 16 din Constituția României, republicată, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, principiul egalității nu presupune uniformitate, ci permite soluții legislative diferențiate pentru situații diferite. De aceea, el nu exclude, ci presupune solutii diferite pentru situatii diferite.
În ceea ce privește aplicarea principiului egalității, se arată că aspecte de natura celor invocate de către recurenții-reclamanți au fost deseori aduse în atenția C. C., care, în mod constant, a reținut faptul că:
Egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică in mod rațional și obiectiv" - D. C. C. nr.721/(...) reținută inclusiv în conformitate cu jurisprudența C. Europene a D. O. (cauzele .Engel și alții impotriva O.ndei ",
1976, .. Marckx impotriva Belgiei", 1979, "Moustaquim impotriva Belgiei ",
1991); "Principiul constituțional care consacră egalitatea in drepturi și care permite instituirea unui tratament juridic diferențiat. atât timp cât situațiile de fapt avute in vedere sunt in mod obiectiv diferite" - D. nr.565/25.(...); Principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea iar situațiile diferite impun tratament juridic diferit, fiind recunoscut dreptul la diferență" - D. nr. 213/(...).
De asemenea, Curtea E. a D. O., legat de art. 14, privind interzicerea discriminării, din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul acestui articol, atunci când se creează distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Jurisprudența instanței europene a precizat faptul că "a distinge nu înseamnă a discrimina". Astfel s-a apreciat faptul că, există mai întâi situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat; apoi statul, în cadrul unor politici cu caracter general și social, poate crea "inegalități de drept", destinate a înlătura sau a atenua consecințele unor inegalități defapt",
Prin urmare, Curtea a subliniat, în jurisprudența sa, că statele
"dispun de o marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate" (hotărârile pronunțate în cauzele Fredin impotriva Suediei, la data de 18 februarie 1991, Hoffmann impotriva Austriei, la data de 23 iunie 1993). Întinderea acestei marje depinde de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul în discuție, iar prezența sau absența unui "numitor comun" al sistemelor juridice ale statelor într-un domeniu dat, poate constitui un factor pertinent în determinarea acestei marje de apreciere.
În virtutea aspectelor relevate anterior, apreciează că, nu poate fi vorba despre instituirea unui tratament discriminatoriu față de recurenții- reclamanți, așa cum se susține de către aceștia.
Mai mult decât atât, Protocolul nr. 12 al C.E.D.O. consacră dreptul fiecărei persoane de a se bucura de drepturile prevăzute de lege, asigurate fără nicio discriminare, însă, în cauza de față, nu există prevederi legale care să statueze dreptul polițiștilor sau al cadrelor militare la creșterile salariale solicitate de către recurenții-reclamanți.
Așadar, fără a avea temei legal, recurentii-reclamanti solicită acordarea unor indexări salariale, ca urmare a creșterilor salariale prevăzute doar pentru anumite categorii de salariati bugetari din care aceștia nu au făcut parte.
Totodată, apreciază că recurenții-reclamanți nu pot justifica solicitarea lor privind obligarea instituției noastre, de către onorata instanță de judecată, la plata dobânzii lega le pentru despăgubiri le egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordării drepturilor bănești pretinse de către aceștia.
Actul normativ care reglementa în perioada de referință dobânda legală este O. nr. 9/2000, cu modificările și completări le aduse de L. nr. 3..
Potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din actul normativ mai sus-menționat, "părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei imprumutate".
Or, în cauza dedusă judecății, instituția noastră nu numai că nu a stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat institutiei noastre se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
În concluzie, nu există temei legal care să permită achitarea de către instituția noastră a dobânzii legale la majorările salariale solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată.
Astfel, cererea recurenților-reclamanți privind obligarea instituției la achitarea sumei de bani reprezentată de dobânda legală calculată asupra drepturilor salariale pretinse de către aceștia, este, în raport cu dispozițiile art. 5 și ale art. 968 din C. Civil, lipsită de orice temei legal.
Prin întâmpinarea formulată de I. P. J. Cuj se solicită respingerea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 3568120 11, pronuntată de Tribunalul Cluj, în ședința publică din data de (...), în dosarul nr.(...).
În motivare se arată că recurenții reiterează, în recursul formulat susținerile din cererea de chemare în judecată potrivit cărora ar avea dreptul la indexarea începând de la data de (...) a drepturilor bănești acordate cu procentele stabilite de prevederile O. nr.3., O. nr.6., O. nr.1O/2007 și O. nr.1. și pe cale de consecință la plata acestor sume.
Așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, este important a se avea în vedere statutul special al recurenților, aceștia fiind funcționari publici cu statut special.
Astfel, potrivit prevederilor art.l din L. nr.3. privind Statutul polițistului, cu modificările și completări le ulterioare, politistul este functionar public civil, cu statut special, învestit cu exercitiul autoritătii publice.
Pornind de la aceste prevederi exprese , arată că este necesar a se face distinție între funcționar public și personal contractual, având în vedere că funcționarul public își desfășoară activitatea în oaza unui raport de serviciu exercitând prerogative de putere publică, în timp ce personalul contractual este angajat în oaza unui contract individual de muncă. Ori, O. nr.3.. O. nr.1.. O. nr.1O/2008 vizează doar majorările salariale ale personalului contractual din sectorul bugetar precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, iar polițiștii nu fac parte din niciuna din aceste categorii. fiind așa cum am arătat funcționari publici cu statut special.
Astfel, drepturile salariale ale politistilor au fost expres prevăzute în O. nr.3. privind salarizarea și alte drepturi ale politiștilor, cu modificările și completări le ulterioare în vigoare până la adoptarea L. nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fouduri publice ce grupa într-un singur act normativ prevederile legale ce reglementau salarizarea tuturor categoriilor de personal plătit din fonduri publice.
Așa cum reiese din prevederile speciale ale O.nr.3., modalitatea de stabilire a salariilor politiștilor este diferită fată de modalitatea de stabilire a salariilor functionarilor publici, stabilirea salariului făcându-se prin înmultirea coeficientilor de ierarhizare prevăzuti în Anexa 1 a ordonantei, cu valoarea de referintă sectorială.
Pe de altă parte, chiar prevederile an. 43 din O. nr.3., invocate de recurenți, ne arată clar că : "Salariile stabilite în raport cu coeficientii de ierarhizare, prevăzute În prezenta ordonanta, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar." Fiind vorba de o categorie de funcționari publici cu statut special, ale căror drepturi și obligații sunt reglementate special, și indexările salariale au fost efectuate tot prin prevederi speciale aplicabile doar acestei categorii. Prin urmare, textele de lege invocate de recurenți ca temei legal al cererii de chemare în judecată, respectiv al cererii de recurs, O. nr. 6., O. nr.1. nu sunt aplicabile.
În cursul anului 2007, precum și în cursul anului 2008 politiștii au beneficiat de majorări salariale, care au fost acordate prin acte normative speciale, specifice statutului lor special și modalitătii diferite de calcul al salariului, așa cum a fost reglementată de O. nr.3.:
1. În ceea ce priveste anul 2007, prin art. 1 al L. nr.491/2006 privind aproburea o rdol! (/1 !lei
G. nr. 57/2006 pentru modificarea Ordonanlei G. nr. 3. privind salarirarca și alte drepturi ale potițiștilor, au fost moclificați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în Anexa nr.I lit.A și lit.B, noii coeficienți aplicându-se de la 1 ianuarie 2007.
Această majorare a coeficienți lor de ierarhizare, în baza cărora se stabilește salariul polițiștilor nu poate fi considerată altceva decât o majorare salarială.
2. În ceea ce priveste anul 2008, Guvernul a dat o serie de ordonanțe privind creșterile salariale ale personalului bugetar: a) Ordonanța nr. 8/2008 - prin care se majorează drepturile salariale ale polițiștilor ( funcționari publici cu statut special), după cum urmează: - de la 1 aprilie 2008, se majorează valoarea de referință de la 189.6759 Ron la 193.4694 Ron; - de la 1 octombrie 2008 se majorează valoarea de referință de la 193.4694 Ron la 197.3387 Ron.
Așadar, în cursul anului 2008, la fel ca și ceilalți funcționari publici, polițiștii au beneficiat de două majorări salariale prin indexarea valorii de referință. b) Ordonanta nr. 9/2008 - prin care se majorează drepturile salariale ale celorlalți funcționari publici din administrația locală și centrală, cu excepția polițiștilor . c) Ordonanta nr.1O/2008 - prin care se majorează drepturile salariale ale personalului contractual din instituțiile publice. d) Ordonanta nr.107/2008 - prin care se majorează coeficienții de salarizare pentru agenții de poliție.
Foarte important că ultima majorare a salariilor functionarilor publici s-a realizat în temeiul O. nr.9/2008, de la octombrie 2008, dată de la care salariile functionarilor publici nu au mai fost majorate, în timp ce pentru unele categorii de politisti, prin O. nr.107/2008, au fost majorati coeficientii de ierarhizare.
Este nereală și susținerea recurenților potrivit cărora majorarea salarială a salariilor polițiștilor ar fi trebuit să se facă în conformitate cu prevederile L. nr.232/2007, care modifică art.48 din O. nr.6. , stipulând că "ordonanta se completează cu prevederile L. m.188/999, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Dar așa cum reiese din art. 2 din O. nr. 6., " prezenta ordonantă se aplică functionarilor publici numiti în temeiul L. nr.1. privind Statutul functionarilor publici, republicată cu modificările și completarile ulterioare".
Or. în speță recurenții nu sunt funcționari publici numiti în temeiul Statutul funcționarilor publici, ci sunt funcționari publici cu statul special, numiți în temeiul L. nr.3. privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare și a OG nr.3..
Într-adevăr, prin art. 78 alin.1 din L. nr.3., se prevedea că dispozițiile statutului se completează după caz, cu prevederile L. nr.1. și ale altor acte normative în vigoare dar este evident că doar în situația în care nu există prevederi speciale. Or, în ceea ce privește salarizarea sunt aplicabile prevederile speciale al O. nr.3..
Prin urmare, dispozitiile O. nr.6., respectiv ale O. nr.l0/2007 nu sunt aplicabile unei categorii de functionari cu statut special, care beneficiază de un cadru normative special în ceea ce privește salarizarea- O. nr.3. cu modificările și completările ulterioare.
C. Cât privește invocarea discriminării recurentilor prin neacordarea majorărilor salariale care fac obiectul acestei acțiuni, arătă următoarele:
Recurenților nu le-au fost încălcate drepturile patrimoniale prin neacordarea majorărilor la care se face referire, deoarece așa cum au arătat actele normative invocare nu sunt aplicabile categoriei profesionale din care aceștia fac parte.
De asemenea, a arătat că în perioada 2007-2008, prin acte normative speciale, drepturile salariale ale polițiștilor au fost majorate corespunzător.
Prin urmare. recurenții nu pot beneficia și de alte majorări salariale care au fost stipulate în mod expres de legiuitor pentru alte categorii de personal, respectiv pentru funcționari publici și personal contractual.
În consecință, în mod corect prima instanță a reținut că, potrivit jurisprudenței CEDO "a distinge nu înseamnă a discrimina", subliniind că statele dispun de o marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicat și ca atare, nu poate fi vorba de un tratament discriminatoriu fată de recurenți.
În ceea ce privește prevederile Convenției Europene a D. O. invocate din art.14 al Convenției rezultă că discriminarea se referă la drepturile și libertățile prevăzute în conventie. În speță se invocă discriminarea între categorii de salariati ce functionează în institutii diferite, în baza unor statute juridice diferite și nu între categorii de functionari care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași institutii sau autorităti.
În concluzie, nu se poate retine că stabilirea unui sistem de salarizare diferentiat și aplicarea unor majorări în modalităti diferite prin creșterea valorii de referintă și a coeficientilor de ierarhizare din O. nr.3. constituie discriminare, în sensul art.14 din C. E. a D. O..
Nu în ultimul rând arătă că prin D. nr.818, 819, 820, 821 din (...), general obligatorii, Curtea Constituțională a stabilit că prevederile art.1, art.2 și art.27 alin.l din O. nr.137/2000 sun neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competenta să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Prin urmare în lipsa unei prevederi legale instanțele de judecată nu pot interveni în soluția aleasă de legiuitor în stabilirea salariilor unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale politicile salariale fiind de competenta G. și al P.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
Reclamanții A. A. A. M. G., C. D. C., Ban C. E., P. P. D., D. S. S., D. A., G. M. M., G. R. V., G. C. D., K. M. C., M. A. E., M. C. S., M. R., M. A. S., N. M., O. F. O. A. M., P. C., P. D., P. R. I., S. M. L., V. I., B. V. V. F. L., F. C. D., S. M., A. C.- N., prin acțiunea înregistrată in contradictoriu cu parații I. P. C., M. A. si I., M. F. P., I. N. pentru E. P. - doar in calitate de angajator pentru perioada 0l.10.2007-(...) pentru reclamanta O. F. si angajator pentru perioada (...)-(...) pentru reclamantul V. I., D. G. de I. si P. I., I. de J. J. C., au solicitat pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună următoarele:
- obligarea pârâtului de rd.1 la plata către reclamanți a drepturilor bănești, reprezentând majorări salariale stabilite prin O. nr.1., respectiv 5% începând cu data de (...) fata de nivelul din decembrie 2006, 2% începând cu (...) fata de nivelul din martie 2007 si 11% începând cu data de (...) față de nivelul din septembrie 2007, pana in prezent, conform tabelului anexat sume actualizate cu dobânda de referința BNR calculată de la data scadentei dreptului si pana la data plății efective;
- obligarea paratei de rd.4 la plata către reclamanții O. F. SI V. I. a drepturilor bănești reprezentând majorări salariale stabilite prin OG. nr.1. respectiv 5 % începând cu data de (...) fata de nivelul din decembrie 2006,
2% si 11% începând cu data de (...) fata de nivelul din septembrie 2007 pentru perioada (...)-(...) pentru reclamanta O. F. și (...)-(...) pentru reclamantul V. I., sume actualizate cu dobânda de referința BNR calculata de la data scadentei dreptului si pana la data plății efective;
- obligarea paratei de rd.5 la plata către reclamantul D..A A. a drepturilor bănești reprezentând majorări salariate stabilite prin O. nr.1. respectiv 5 % începând cu data de (...) față de nivelul din decembrie 2006, 2% si 11% începând cu data de (...) față de nivelul din septembrie 2007 pentru perioada
(...)-(...) sume actualizate cu dobânda de referința BNR calculata de la data scadenței dreptului si pană la data plății efective;
- obligarea pârâtei de rândul 6 la plata către reclamantul F. C. D. a drepturilor bănești reprezentând majorări salariale stabilite prin O. nr.1. respectiv 5 % începând cu. data de (...) fata de nivelul din decembrie 2006,
2% si 11% începând cu data de (...) față de nivelul din septembrie 2007 pentru perioada (...) - prezent, sume actualizate cu dobânda de referința BNR calculată de la data scadenței dreptului si până la data plații efective;
- obligarea pârâtelor de rd.1, 4 si 5 la plata către reclamanți a tuturor drepturilor conexe, inclusiv diferența prima de concediu sau diferența indemnizație de maternitate, drepturi salariale a căror cuantum s-a micșorat prin micșorarea bazei de calcul datorita nemajorarii salariilor, sume actualizate cu dobânda de referință BNR, calculată de la data scadenței dreptului si până la data plații efective;
- obligarea pârâților de rd.1, 4, 5, 6 la efectuarea mențiunilor privitoare la majorări in dosarele de personal ale reclamanților; obligarea paraților de rd.1, 2, 4, 5, 6 sa cuprindă in bugetul propriu sumele necesare plății acestor drepturi;
- obligarea paratului de rd.3 sa includă într-o rectificare a bugetului pe anul
2010 si sa vireze M.ui A. si I. fondurile necesare sumelor menționate mai sus arătate.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici, deoarece sunt sau au fost salariați ai Serviciului P.
Comunitar Pentru eliberarea si evidenta Pașapoartelor Simple C., in funcții de ofițeri si agenți de poliție in perioada ianuarie 2007 și până în prezent.
Reclamanții au învederat că L. nr. 232/2007 pentru aprobarea OG 6. modificând art.39 al.2 prevede majorări salariale pentru toți funcționarii publici, inclusiv cei din cadrul MIRA, și nu ar fi trebuit să fie excluși de la indexarea salariilor, întrucât inclusiv în baza L. nr.3. și OG 3., salariile prevăzute de aceste acte normative se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, respectiv OG 6., OG 1..
Reclamanții au considerat că în mod discriminatoriu au fost exceptați de la aceste majorări salariale și se află într-o situație de discriminare față celelalte categorii ale funcționarilor, fiind încălcate atât prevederile
Constituției României cât și cele ale jurisdicției comunitare.
Reclamanții își întemeiază cererea și pe dispozițiile OG nr. 1., ordonanță abrogată prin art. 48 din L. nr. 330/2009 la data de (...).
În anul 2007, conform art.l din O.nr.l0/2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit O.U.G. nr.2. aprobată prin L. nr. 3., cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la L. nr. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit OG nr.3., aprobată cu modificări prin L. nr. 3., avute la data de (...). s-au majorat în 3 etape, astfel: cu 5% începând cu data de (...), față de nivelul din luna decembrie 2006, cu
2% începând cu data de (...), față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de (...), față de nivelul din luna septembrie 2007.
OG nr. 16. reglementează creșterile salariale acordate în anul 2007 personalului salarizat conform L. nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a M.ui Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.
Prin OG nr. 7/2007 s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul C. de C. salarizați potrivit O.U.G.nr.160/2000.
În actele normative anterior menționate se prevăd, expres și limitativ, beneficiarii majorărilor salariale și actele normative în temeiul cărora sunt salarizati funcționarii publici care beneficiază de creșteri salariale.
Polițiștii sunt funcționari publici cu statut special a căror salarizare era reglementată de OG nr. 3..
În actele normative prin care se reglementau creșterile salariale pentru anul 2007 nu erau prevăzuți polițiștii ca beneficiari ai majorărilor salariale acordate pentru anul 2007 și nu era menționat nici actul normativ de salarizare a acestora, respectiv O. nr. 3..
Pentru polițiști s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de
(...) prin L. nr.491/2006 privind aprobarea OG nr.57/2006 pentru modificarea OG nr. 3., ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite.
Reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.
În consecință, voința legiuitorului fiind aceea de a acorda majorările salariale numai anumitor categorii de persoane, stabilite în mod expres, printre care nu se încadrează și polițiștii, se apreciază că aceștia nu sunt îndreptățiți la acordarea majorărilor salariale respective.
Neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale și polițiștilor nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 alin.1 din
Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate în aceeași situație.
De altfel, principiul egalității de tratament nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluții diferite pentru situații juridice diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Curtea E. a D. O. în jurisprudența sa constantă, legat de aplicarea garanției instituită de art.14 din Convenție, a subliniat că o diferență de tratament are natură discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
De asemenea, Curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere, pentru a determina dacă, și în ce măsură, diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim, existând așadar, o marjă de apreciere a statelor, în materie.
Or, în cauză, nu se poate vorbi de un tratament preferențial sau de existența discriminării în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât nu ne aflăm "în situații analoage sau comparabile", astfel cum a reținut Curtea E. a D. O..
Potrivit art. 14 din C. E. a D. O., convenție la care R. este parte și a ratificat-o la data de (...), și art.1 din Protocolul nr.12 al Convenției (ratificat prin L. nr.103/(...)), "exercitarea oricărui drept trebuie asigurată fără nici o discriminarea bazată pe, în special pe sex, pe rasă, pe culoare, religie, limbă opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere naștere sau orice altă situație. Nimeni nu va fi discriminat de nici o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate la paragraful nr.1.
Articolul 14 din Convenție interzice discriminarea, în sensul că exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute în această Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor, care sunt egale în drepturi.
Din redactarea textului rezultă că principiul nediscriminării implică egalitatea tuturor în fața legii și că toate persoanele au dreptul, fără discriminare, la o egală protecție.
În dreptul intern discriminarea este definită de art. 2 din OG nr.
137/2000, unde se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare I, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege".
De altfel, prin deciziile C. C. nr.818/2008, nr.8., nr.820/2008, nr.821/2008 și nr.1. s-a statuat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor act normativ cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii
Prin D. nr.821/3 iulie 2008 publicată în M. Of. 537/(...), Curtea Constituțională s-a arătat că dispozițiile art. 1, 3 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Această modalitate a creșterilor salariale acordate polițiștilor evidențiază și mai pregnant inaplicabilitatea O. nr. 10 din 31 ianuarie 2007, privind creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la L. nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică angajaților MIRA.
Cenzurând din această perspectivă art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Curtea Constituțională - prin D. nr. 8. - a reținut că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța G. nr.
137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competente să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În argumentarea acestei decizii, Curtea constituțională a statuat următoarele:
"Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care
Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competenta de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din L. fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective".
Prin Protocolul nr. 12 la C. E. a D. O., s-a concretizat noțiunea de interzicere generală a discriminării.
În art.1 al acestui protocol s-a arătat că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Din analiza atât a art.14 din Convenție, cât și a art.1 din Protocolul nr.12, rezultă că discriminarea se referă la drepturile și libertățile prevăzute în Convenție.
Ori, în cauza de față se invocă discriminarea între categorii de salariați care funcționează la un alt nivel, și nu între categorii de funcționari care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții sau autoități.
În ceea ce privește drepturile salariale, nu se poate reține că stabilirea unei grile diferențiate după nivelul organului angajator constituie discriminare, în sensul art.14 din C. E. a D. O. și, așa cum s-a arătat în mai multe cauze în care s-a pronunțat Curtea, a distinge nu înseamnă a discrimina, iar situația unui funcționar aflat în raport de funcție cu un organ superior ierarhic nu este identică cu aceea a funcționarilor de la nivelele inferioare, așa Încât nu se poate vorbi despre putere discreționară în aprecierea legiuitorului.
Diferențele de tratament salarial nu înseamnă încălcarea principiului nediscriminării, tratamentul salarial diferențiat având justificare obiectivă și rezonabilă care decurge din ierarhia autorităților în care funcționează personalul respectiv.
Având în vedere motivele arătate în prezenta hotărâre, Curtea constată că nu a avut loc o încălcare a prevederilor art. 14 din C. E. a D. O., că soluția instanței de fond este temeinică și legală, așa încât în baza art. 312
Cod proc.civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții A. A. A. M. G., C. D. C., Ban C. E., P. P. D., D. S. S., D. A., G. M. M., G. R. V., G. C. D., K. M. C., M. A. E., M. C. S., M. R., M. A. S., N. M., O. F. O. A. M., P. C., P. D., P. R. I., S. M. L., V. I., B. V. V. F. L., F. C. D., S. M., A. C.- N. împotriva sentinței civile nr.
3568 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
L. F.
GREFIER
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.G. G.
