Decizia nr. 198/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 198/2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. A J. C. împotriva sentinței civile nr.3281 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., privind și pe intimat D. C. S., având ca obiect contestație act administrativ FISCAL
DECIZIA de compensare a sumelor la F.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. I. în reprezentarea intereselor intimatului, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
La data de 11 ianuarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4
C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Intimatul, prin reprezentant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Apreciază că recursul pârâtei este nefondat și neprobat, conform argumentelor expuse în cuprinsul întâmpinării.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 3281 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. C. S. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C.
S-a constatat refuzul nejustificat al CAS C. de a soluționa contestația întemeiată pe dispozițiile art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală formulată împotriva deciziei de compensare a sumelor de la F. fără număr și nedatată emisă de către C. de A. de S. a J. C.
S-a dispus anularea deciziei de compensare a sumelor de la F. emisă pe numele reclamantului D. C. S., fără număr și fără dată, de către C. de A. de S. a
J. C., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6. pronunțată la data de 28 mai 2009 în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N., irevocabilă, în baza Deciziei civile nr. 1. pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului C., s-a dispus obligarea CAS C. la restituirea în favoarea reclamantului a sumei de 26.054 lei reprezentând plată nedatorată achitată în favoarea CAS C.
În considerarea dispozițiilor hotărârii sus menționate, s-a reținut că reclamantul a formulat o cerere adresată CAS C. solicitând punerea în executare a dispozițiilor legale menționate, respectiv compensarea sumei de 16.054 lei cu sumele reprezentând contribuția la F. pentru anul 2009 și restituirea în favoarea acestuia a sumelor rămase ca urmare a compensării.
În raport de această cerere, CAS C. a comunicat acestuia, la data de 06 ianuarie 2010 decizia de compensare contestată, împotriva căreia reclamantul a formulat plângere prealabilă, care însă nu a fost soluționată nici până în prezent motiv pentru care în speță ne aflăm în prezența existenței refuzului nejustificat de soluționare a cererii reclamantului în accepțiunea prev. de art. 2 din Legea
554/2004.
Prin decizia de compensare depusă la dosar, fără număr și fără dată s-a stabilit cuantumul sumei de compensare astfel: suma solicitată la compensare
16.054 lei; suma compensată în conformitate cu prev. art. 111 din OG 92/2003:
16.054 lei și suma aprobată pentru restituire, 0 lei.
Față de faptul că prin decizia anterior amintită nu era trecută proveniența sumelor datorate de către reclamant și care au făcut obiectul compensării, la termenul de judecată din data de 24 iunie 2011 reprezentanta pârâtului a precizat că sunt cele ce rezultă din deciziile de impunere pentru anii 2005 - 2009.
Verificând decizia de compensare sus menționată cât și cele precizate de către pârâtă în cadrul întâmpinării cât și în raport de cele menționate la termenul de judecată din data de 24 iunie 2011, tribunalul a reținut că decizia de compensare este nelegală pentru următoarele considerente.
În primul rând, lipsește data de emitere a deciziei de compensare, cerință prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 43 alin.2 lit.b Cod procedură fiscală, iar în absența datei nu se poate stabili momentul efectuării operațiunii de compensare, cu atât mai mult cu cât această operațiune a intervenit anterior comunicării către reclamant a deciziilor de impunere privind contribuțiile la F. pentru anii 2005-2009.
Apoi, sunt neîndeplinite condițiile legale pentru efectuarea operațiunii de compensare. A., în conformitate cu prev. art. 116 Cod procedură fiscală, compensarea are ca obiect creanțele reciproce cu caracter cert, lichid și exigibile, existente între bugetul de stat ori alte bugete gestionate de instituții/autorități publice și contribuabili.
În cadrul deciziei de compensare nu sunt indicate care sunt actele administrativ - fiscale prin care s-a stabilit datoria reclamantului cu titlu de contribuție la F., datorie ce a fost ulterior compensată de către această instituție. Faptul că la termenul de judecată din data de (...) s-a menționat de CAS C. că sumele datorate de către reclamant care au făcut obiectul compensării sunt cele stabilite prin deciziile de impunere pentru anii 2005 - 2009 nu acoperă cerința art. 116 Cod procedură civilă pe considerentul că, pentru a opera compensarea trebuie să existe o creanță exigibilă. Ori, dacă în privința creanței reținute de către reclamant împotriva CAS C., caracterul cert, lichid și exigibil nu poate fi pus în discuție, fiind stabilit în mod irevocabil și cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătorești menționate, în privința creanței deținută de intimată împotriva reclamantului nu este îndeplinită condiția exigibilității. Aceasta deoarece creanța este exigibilă, potrivit art. 166 alin.5 Cod procedură fiscală de la data comunicării deciziei și prin urmare, numai de la această dată eventualele datorii fiscale ale contribuabilului devin certe, lichide și exigibile.
Cum decizia de compensare contestată a fost emisă de către CAS C. anterior datei de la care au fost comunicate reclamantului deciziile de impunere, operațiunea de compensare nu putea fi realizată.
Mai apoi, s-a reținut și faptul că la data de (...) - data înregistrării cererii reclamantului către CAS C. pentru restituirea sumelor, nu existau deciziile de impunere pentru anii 2005 - 2009, aceste acte administrativ - fiscale fiind emise doar la data de (...), astfel cum rezultă din conținutul acestora.
Un alt motiv de nelegalitate este dat de faptul că valoarea contribuțiilor stabilite în sarcina reclamantului conform deciziilor de impunere emise pentru anii 2005 - 2009 se ridică la suma de 12.965 lei și chiar dacă am trece peste inexistența caracterului exigibil al creanței deținute de intimată față de reclamant, operațiunea de compensare putea fi efectuată numai până la concurența sumei sus menționate, urmând a fi restituită diferența dintre suma solicitată a fi restituită - 16.054 lei și suma de 12.965 lei.
Nu a putut fi primită poziția CAS C. prin care se arată că diferența dintre cele două sume, respectiv de 6853 lei reprezintă contravaloarea penalităților de întârziere deoarece și acestea se stabilesc prin decizii de impunere în raport de prev. art. 119 alin.4 Cod procedură fiscală. Neîntocmindu-se din acest punct de vedere nicio decizie, este evident că nu există nicio datorie a reclamantului, certă, lichidă și exigibilă pentru plata sumei cu titlu de penalități.
Așa fiind, în raport de toate argumentele de mai sus, în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004, s-a admis acțiunea formulată de reclamant, așa cum a fost formulată.
În privința cheltuielilor de judecată s-a reținut că reclamantul a menționat că acestea urmează a fi solicitate pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de A. de S. C. solicitând casarea sentinței recurate, rejudecarea litigiului în fond și respingerea acțiunii reclamantului.
În motivele de recurs se arată că instanța de fond a analizat cu superficialitate documentele depuse de CAS C., neluând în considerare declarațiile privind obligațiile de constituire și plata la F. a contribuțiilor aferente anilor 2005-2009 și nici deciziile de impunere emise de CAS C. aferente aceleiași perioade care oglindeau obligațiile de plata supuse comepnsării.
De asemenea, instanța a reținut un alt aspect de nelegalitate și anume, faptul că valoarea contribuțiilor stabilite în sarcina reclamantului conform deciziilor de impunere pentru anii 2005-2009 se ridică la suma de 12.965 lei.
Contrar celor arătate de instanța fondului, prin insumarea cuantumului aferent fiecărei decizii, rezultă o sumă de 16.950 lei așadar, operațiunea de compensare putea fi efectuată până la concurența sumei solicitate pentru restituire și nu până la concurența sumei de 12.965 lei cum greșit a arătat instanța.
În concluzie, sentința recurată, ignoră atât prevederile legale în materie, referitoare la calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care realizează venituri din activități independente, precum și starea de fapt, adică existența titlurilor de creanță constând în declarațiile privind obligațiile de constituire și plata la F. datorate de persoane ale căror venituri sunt impuse pe baza venitului efectiv realizat, depuse de petent la CAS C. în anul 2007 pentru perioada 2002-2007 respectiv deciziile de impunere emise în vederea compensării aferente perioadei 2005-2009 și însuși existența unei creanțe exigibile a reclamantului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 11 ianuarie 2012 intimatul
D. C. solicită respingerea recursului formulat și menținerea în întregime a hotărârii Tribunalului C. ca temeinică și legală și a se lua act că toate cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul litigiu le va solicita pe cale separată.
Consideră că hotărârea pronunțată de instanța de fond este pe deplin temeinică și legală, aceasta procedând la o corectă aplicare a prevederilor legale aplicabile speței deduse judecății, iar criticile formulate de către CAS C. sunt vădit neîntemeiate, contradictorii și fără suport din punct de vedere al dispozițiilor legale aplicabile.
Arată că în cadrul demersului de analiză a legalității deciziei de compensare este necesar a se avea în vedere, cu prioritate, conținutul concret al actului dedus judecății, legalitatea intrinsecă a actului administrativ.
Invederează faptul că indicarea explicită a actelor administrative fiscale prin care a fost stabilită obligația de plată a reclamantului către F. este necesară pentru a se analiza existența unei datorii către F. precum și cuantumul acestei datorii - implicit, limita până la care poate fi realizată operațiunea de compensare. În acest sens, data actului administrativ fiscal este un element major de legalitate a actului întrucât, în raport cu data actului în discuție se analizează existența concomitentă a datoriilor reciproce între reclamant și F. și, consecutiv, existența posibilității de a realiza operațiunea de compensare. A. elemente ce țin de legalitatea intrinsecă a deciziei de compensare lipsesc cu desăvârșire din cuprinsul actului administrativ atacat, împrejurare ce atrage nulitatea absolută a acestora. Lipsa acestor elemente cauzează în mod evident o vătămare a drepturilor reclamantului ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei de compensare, întrucât în absența acestor elemente, nu poate fi verificată îndeplinirea condițiilor legale privind compensarea - existența datoriei reclamantului către F., caracterul cert, lichid și exigibil al datoriei reclamantului către F., momentul la care coexistă și sunt stinse cele două datorii reciproce ce fac obiectul operațiunii de compensare.
Reclamantul arată că nu i-a fost comunicată nicio decizie de impunere cu privire la pretinsele debite datorate în favoarea F., anterior deciziei de compensare contestată, situație în care CAS C. nu avea posibilitatea de a proceda la efectuarea de operațiuni de compensare, câtă vreme nu ar exista un debit fiscal în sarcina reclamantului care să fi fost stabilit printr-o decizie de impunere care să fi fost comunicată acestuia.
Precizează că lipsa oricărei mențiuni cu privire la actul administrativ fiscal prin care se stabilesc pretinsele debite ale reclamantului către F. conduce la concluzia evidentă că, la momentul emiterii deciziei de compensare, nu exista niciun act administrativ fiscal emis de către CAS C. prin care această instituție să fi stabilit în sarcina lui obligația fiscală de 16.054 lei, respectiv nu există vreun administrativ emis de CAS C. care să fie producător de efecte juridice ca urmare a comunicării acestuia către contribuabil.
Mai arată faptul că cererea de recurs a pârâtei nu tratează în niciun moment încălcarea flagrantă a prev.art.43 de către D. de compensare, deși aceste aspecte au fost reținute în mod explicit de către instanța de fond ca temei de anulare a deciziei de compensare.
De asemenea, lipsa datei în cuprinsul deciziei de compensare atrage imposibilitatea verificării momentului la care a avut loc operațiunea fiscală ce face obiectul actului administrativ.
Toate aceste considerente, demonstrează caracterul esențial al datei din cuprinsul actului atacat, iar lipsa acestuia a cauzat reclamantului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei de compensare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
D. de compensare a cărei anulare s-a dispus de către instanța de fond a fost emisă de intimata C. de A. de S. a jud. C. la cererea expresă a reclamantului
D. C. S. C. realizată de recurentă a privit creanța de 16.054 lei aparținând intimatului și creanța de 16.054 lei invocată de recurentă, acestea stingându-se în totalitate, în mod reciproc. După cum bine a subliniat și instanța de fond, decizia de compensare nu cuprinde data emiterii și nici nu precizează titlurile de creanță de care se prevalează recurenta în efectuarea acestei operațiuni de compensare, fapt ce în opinia instanței de fond a justificat măsura de anulare a acestui act administrativ fiscal.
Prin memoriul de recurs s-a susținut că dispoziția de anulare a deciziei de compensare contravine prevederilor art. 117 alin. 6 din OG nr. 92/2003 și prevederilor punctului nr. 1 al Cap. I din Anexa Deciziei nr. 140 din 21 aprilie
2005 pentru aprobarea modalităților unitare de aplicare a P. de restituire a sumelor de F. național unic de asigurări sociale de sănătate precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor ale căror contribuții se colectează de către casele de asigurări de sănătate pentru sumele restituite cu depășirea termenului legal.
Textul de lege din Codul de procedură fiscală, respectiv art. 117 din OG nr.
92/2003, invocat de recurentă, se referă la sumele ce pot fi restituite contribuabililor de către organele fiscale, reglementând pe de o parte categoriile de sume ce pot fi restituite, iar de pe altă parte principiile care guvernează această procedură. Unul dintre aceste principii, invocat și de către recurentă, stabilește că sumele solicitate de către contribuabili se vor restitui numai după efectuarea compensării în ipoteza în care solicitantul înregistrează concomitent și obligații fiscale restante.
Recurenta pretinde că măsura de anulare a deciziei de compensare contravine acestor dispoziții legale cât timp intimatul D. C. S. înregistrează debite în cuantum egal cu sumele ce se impuneau a fi restituite. Obligațiile fiscale restante ale intimatului își au izvorul, în opinia recurentei, în declarațiile privind obligațiile de constituire și plata la F. aferente anilor 2005-2009 și în deciziile de impunere emise de CAS C. aferente aceleiași perioade.
Curtea, la fel ca și instanța de fond, nu neagă dreptul recurentei de a invoca compensarea în ipoteza în care sunt îndeplinite condițiile compensării, însă recurenta nu a reușit să demonstreze în mod punctual care este întinderea creanței fiscale invocate și nu a individualizat titlurile de creanță care au generat obligațiile fiscale restante ale intimatului. I. prin memoriul de recurs, la modul general, a declarațiilor de constituire și plata a contribuțiilor F. și a deciziilor de impunere aferente anilor 2005-2009, drept titluri de creanță pentru obligațiile fiscale restante ale intimatului nu poate suplini lipsa datelor concrete din decizia de compensare care să probeze caracterul cert, lichid și exigibil al creanței fiscale pretinse de recurentă.
Recurenta nu a adus nici un argument în sprijinul nelegalității hotărârii instanței de fond din prisma prevederilor punctului nr. 1 al Cap. I din Anexa
Deciziei nr. 140 din 21 aprilie 2005 emisă de C. În acord cu aceste dispoziții, sumele care se restituie contribuabililor de la F. național unic de asigurări sociale de sănătate (F.) sunt cele prevăzute la 112 alin. (1) lit. a)-d), f) și h) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările ulterioare. Creanța invocată de intimatul D. C. S., care formează obiectul compensării, se înscrie în categoria sumelor ce pot fi restituite, încadrându-se la art. 112 alin. 1 lit. f din OG nr. 92/2003( în prezent art. 117 alin. 1 lit. f din același act normativ ) fiind recunoscută printr-o hotărâre judecătorească, respectiv prin sentința civilă nr. 6758 din 28 mai 2008 pronunțată de J. C. N. în dosarul nr. (...). De vreme ce nu s-a contestat niciodată caracterul cert, lichid și exigibil al creanței deținute de intimat asupra recurentei CAS C., ci doar creanța acesteia din urmă, textul de lege invocat de recurentă nu are nicio relevanță în economia speței de față.
De asemenea, lipsa datei din decizia de compensare împiedică instanța de recurs să verifice întrunirea cumulativă a cerințelor compensării. Înscrierea datei la care se întocmește un act administrativ fiscal este o cerință esențială de formă, impusă în mod expres de prevederile art. 43 alin. 2 din OG nr. 92/2003. Potrivit acestui text de lege actul administrativ fiscal trebuie să cuprindă următoarele elemente: a) denumirea organului fiscal emitent; b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele; c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;d) obiectul actului administrativ fiscal; e) motivele de fapt; f) temeiul de drept; g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; h) ștampila organului fiscal emitent; i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația și j) mențiuni privind audierea contribuabilului. D. de compensare contestată nu cuprinde data emiterii și nici motivele în fapt care să justifice compensarea creanțelor până la concurența sumei de 16.950 lei.
Având în vedere că recurenta nu a individualizat fiecare decizie de impunere pe care și-a întemeiat decizia de compensare nu poate fi verificată nici apărarea acesteia referitoare la caracterul cert și lichid al sumei de 16.950 lei, până la concurența căreia s-a dispus compensarea, această susținere rămânând la stadiul de simplă afirmație.
Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul declarat de C. DE A. DE S. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 3281 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C. DE A. DE S. A J. C. împotriva sentinței civile nr.3281 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
M. I. I. G. A. N. M. B. A. B.
Red.M.I.I/A.C.
2 ex. - (...)
jud.fond.B. A.
